Decizia civilă nr. 3652/2013. Îndreptare eroare materială. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3652/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de SC E. SRL PRIN LICHIDATOR
J. PRO I. I., împotriva încheierii civile nr._, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu pârâții D.
V. și D. D., având ca obiect îndreptare eroare materială rec.imp. inch. indrept. eror. nat.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea civilă nr._, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș s-a respins cererea formulată de petenta - reclamantă Pro I. IPURL B. M., desemnată pentru falimentul debitoarei SC E. SRL B.
M. pentru îndreptarea erorii materiale din considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 2267 din_ pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2267 din_ pronunțată în dosar nr._, judecătorul - sindic a respins acțiunea formulată de Pro I. IPURL B. M., lichidator al SC E. SRL B. M. în contradictoriu cu pârâții D. V. și D. D. .
Această hotărâre a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de lichidator, aspect ce reiese din decizia civilă nr. 9727 din 23.XI.2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în același dosar.
Conform art. 281 Cod pr. civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților, sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Potrivit dispozițiilor art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, administratorul judiciar sau după caz lichidatorul, poate introduce la judecătorul - sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate cu debitorii în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
1
Față de normele legale imperative enunțate, este lipsită de relevanță modalitatea în care lichidatorul a redactat acțiunea, situație în care judecătorul - sindic a constatat că nu sunt motive de îndreptare a erorii materiale în sensul solicitat de petenta - reclamantă.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a considerat că cererea petentului nu îndeplinește cerințele cuprinse în art. 281 Cod pr. civilă, situație în care a respins-o, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC E. SRL prin lichidator judiciar PRO I. I.
solicitând ca prin hotărârea ce se va da în cauză să se admită recursul formulat, să se modifice încheierea menționată anterior și să se admită cererea formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat recurenta, în esență, că a formulat o acțiune în anulare în numele debitoarei SC E. SRL.
Prin Sentința Civilă nr, 2267 din data de_ a Tribunalului Maramureș a fost respinsă acțiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. E. S.R.L., în calitate de vânzătoare și D. V., în calitate de cumpărător.
Arată recurenta că atât acțiunea în anulare introductivă cât și toate documentele care au fost depuse ulterior (răspuns la întâmpinare, precizări, obiective lucrare de expertiză, etc.) au fost formulate de către debitoare prin lichidatorul judiciar.
Instanța, însă, a înțeles să modifice partea reclamantă din "S.C. E. S.R.L. prin lichidator judiciar PRO I. LP.U.R.L." în "lichidator judiciar PRO I. LP.U.R.L.".
Pârâții prin întâmpinarea depusă nu au invocat lipsa calității procesuale a reclamantei, în speță fiind vorba de către debitoarea S.C. E. S.R.L. prin lichidator judiciar PRO I. LP.U.R.L.. Astfel, consideră neîntemeiată decizia instanței de a menționa alt titular al acțiunii în anulare.
Din momentul declarării falimentului oricărei debitoare, acesta este reprezentată de către lichidatorul judiciar. Astfel, în toate demersurile întreprinse, aceasta va fi reprezentată de către lichidatorul judiciar care este mandatarul legal, desemnat să conducă activitatea acesteia.
Lichidatorul judiciar nu poate să-și însușească sau să-și asume actele/faptele săvârșite sau omise de către debitoare. Lichidatorul judiciar nu poate decât să analizeze, să constate și să întreprindă demersuri în vederea "rectificării" anumitor situații create nu de el ci de către debitoare, drept pentru care, demersurile întreprinse nu pot fi decât în numele și pentru debitoare, și nicidecum în numele lui.
Prin similitudine, printr-o acțiune în pretenții, cu câștig de cauză, formulată de către debitoare prin lichidator, în recuperarea creanțelor, sumele obținute se virează în contul de faliment al debitoarei și nu în contul lichidatorului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 - 316 Cod proc.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Consideră recurenta că instanța de fond a considerat, în mod eronat, că acțiunea în anulare a fost formulată de către lichidatorul judiciar Pro I. IPURL în nume propriu, când, în realitate, aceasta a fost formulată de către debitoarea SC E. SRL, prin lichidator.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că cererea în anularea contractului de vânzare cumpărare a fost formulată de către reclamanta SC E. SRL, în faliment, reprezentată legal de lichidator judiciar numit în cauză, Pro I. IPURL.
2
Prin sentința civilă nr. 2267/_, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea formulată de Pro I. IPURL în calitate de lichidator al SC E. SRL B.
M. .
Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că instanța de fond ar fi respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar în nume propriu, fiind evident din modul în care a fost redactat dispozitivul hotărârii că instanța de fond a respins acțiunea formulată de Pro I. IPURL în calitate de lichidator al debitoarei, astfel cum a și fost investită, de altfel, de către aceasta.
În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul declarat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E. SRL, prin PRO I. I., împotriva încheierii civile nr._, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. |
GREFIER, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: Ielciu V.
3
← Sentința civilă nr. 5917/2013. Contestație creanță.... | Sentința civilă nr. 174/2013. Obligație de a face. Faliment,... → |
---|