Decizia civilă nr. 372/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 372/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de S. D. fosta K. și
S. O., împotriva sentinței civile nr. 2118 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC
DP S. prin lichidator judiciar C. A. D., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurenta S. D. fosta K., avocat Mischian M. Dorin și pentru recurentul S. O., avocat Săvuș Cristian.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de recurentul S. O. este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
Recursul promovat de recurenta S. D. fosta K. este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care C. ea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentele recursuri.
R. ul recurentei S. D. fosta K. depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat (f.
48) și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
R. ul recurentului S. O. depune la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea recursului promovat de S. D. fosta K., la care s-a anexat copia Contractului de cesiune de părți sociale ale SC DP S. nr. 1/_, din care un exemplar s-a comunicat reprezentantului recurentei S.
D. fosta K. și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
C. ea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
R. ul recurentei S. D. fosta K. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii în ceea ce o privește pe clienta sa, fără cheltuieli de judecată. În contractul de cesiune încheiat la data de_, asociații cesionari declară că au
luat la cunoștință despre situația financiar-contabilă declarată de societate și și-o însușesc, la acel moment asociații cesionari având cunoștință atât de pasivele societății, cât și de activele societății, neputându-se imputa fostei administratoare ajungerea în insolvență a societății, predând de bună credință toate înscrisurile
către noi asociați, urmând ca aceștia să facă în continuare toate demersurile pentru bunul mers al societății.
Nu există nici un document din care să reiasă că recurenta S. D. fosta K. ar fi utilizat bunurile societății, nu poate fi făcută vinovată de faptul că asociații cesionari nu au predat documentele contabile și disponibilul bănesc la momentul deschiderii procedurii de insolvență. În perioada în care recurenta era administrator al societății a existat o hotărâre prin care societatea Geico S. era obligată să plătească debitoarei o sumă de bani, însă arată că nu cunoaște dacă acei bani s-au recuperat, după momentul cesiunii, recurenta nemaiavând drept de decizie în societate.
C. ea solicită reprezentantului recurentei S. D. fosta K. să se refere și la aspectul evidențiat de lichidatorul judiciar, privitor la faptul că debitoarea avea debite din impozite.
R. ul recurentei S. D. fosta K. arată că nu știe despre acest aspect, este posibil să fi existat unele debite, dar s-a consemnat în actul de cesiune că asociații cesionari au luat la cunoștință despre toate aspectele referitoare la societate, atât de pasive, cât și de active.
R. ul recurentului S. O. solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, în vederea administrării unor probe, având în vedere că s-a solicitat amânarea cauzei în acest sens, cererea de amânare fiind respinsă, în subsidiar casarea cu reține spre rejudecare pentru lipsa de apărare, întemeiat pe art. 118 C.pr.civ. cu trimitere la art. 304 C.pr.civ., producându-se părții o vătămare în acest sens. La solicitarea instanței, arată că la intrarea în insolvență a societății au depus balanța societății, în ceea ce privește activele societății, a existat de recuperat o creanță de la o societate care era în insolvență, deși era evidențiată în contabilitatea firmei acea creanță nu a putut fi recuperată, prejudiciul societății fiind anterior actului de cesiune. Arată că solicită cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru și onorariu avocațial.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2118 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C., a fost admisă cererea lichidatorului judiciar, CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ RĂDULESCU A. D., desemnat
să administreze procedura debitoarei SC DP S. .
Au fost obligați pârâții Ș. O., și Ș. (fostă K. ) D., la plata, în solidar, a sumei de 54.069 lei, pasiv al debitoarei.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor
organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâților de a nu preda sumele de bani ce erau evidențiate ca existând în casieria societății, conform ultimelor documente contabile identificate, poate fi încadrată în prevederile art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, presupunându-se că aceștia au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
Neinventarierea patrimoniului poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de
insolvență a debitoarei. Expresia sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Neefectuarea inventarierii patrimoniului debitoarei în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care această operațiune este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neefectuarea periodică a inventarierii patrimoniului nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neefectuării inventarierii patrimoniului în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și
prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic a considerat că, după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Considerentele de mai sus au demonstrat că cererea lichidatorului judiciar împotriva pârâților a fost apreciată ca fiind întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 a fost admisă astfel cum a fost formulată, pârâții au fost obligați să suporte, în solidar, întregul pasiv al debitoarei, în sumă de 54.069 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs
S. D. solicitând modificarea in parte a sentintei civile nr. 2118/2012 pronuntata de Tribunalul Specializat C. in dosarul nr._ /a1, in sensul respingerii cererii de de angajare a raspunderii patrimoniale, precum si obligarea sa de a suporta in solidar pasivul debitoarei SC DP S. in cuantum de 54.069 lei, urmand ca intregul pasiv sa fie suportat de catre paratul S. O. .
În motivarea recursului recurenta arată că prin contractul de cesiune atestat sub nr. 6/_ de avocat Neamt C., aceasta a cesionat catre numitul S. O. toate partile sociale pe care le detinea in societate.
Tot atunci, a predat catre numitului S. intreaga contabilitate a societatii, bunurile aflate in patrimoniul aceteia precum si o sentinta prin care debitorul
S.C. GEICO S. era obligat sa achita un debit pe care il avea catre S.C. DP S.
, sentinta definitiva si executorie, pe care numitul Sulea, in calitate de unic asociat si administrator, urma sa o puna in executare.
Cu ocazia incheierii contractului de cesiune atestat sub nr. 6/_ de avocat Neamt C., s-a realizat si o verificare contabila in urma careia s-a stabilit exact intregul pasiv si activ pe care societatea îl avea la momentul cesiunii, cesionarul S. preluand societatea incunostintat fiind cu exactitate cu privire la situatia financiara a acesteia.
Lichidatorul judiciar nu a facut in niciun fel dovada faptului ca recurenta ar fi utilizat bunurile sau creditele societatii in interes propriu sau in interesul unei alte persoane.
Astfel, verificand actele anexate cererii introductive, se poate constata ca nu exista nici o proba din care sa reiasa ca ar fi folosit anterior incheierii contractului de cesiune bunurile sau creditele S.C. DP S. in interes propriu sau in cel al unei alte persoane.
Dimpotriva, asa cum a mai aratat, anterior cesiunii, in calitate de administrator, a facut toate demersurile necesare in vederea recuperarii creditelor pe care S.C. DP S. le avea față de terti, dovada fiind sentinta obtinuta fata de S.C. GEICO AUTO S. in dosarul civil nr._ al Judecatoriei
C. -N., hotarare ramasa definitiva si executoarie, pe care cesionarul S. O., urma sa o puna in executare.
Totodata, lichidatorul a omis sa arate in cererea sa faptul ca, cedentul Sulea, in calitate de administrator, a instrainat o parte din bunurile S.C. DP
S. unei alte societati comerciale, societate care, dupa inceperea procedurii insolventei, a continuat in acelasi spatiu activitatea comerciala pe care S.C. D.
P. S. o derula, folosind in acest scop tocmai bunurile pe care le-a preluat de recurentă la momentul cesiunii.
Recurenta nu poate fi considerata raspunzatoare de disponibilitatile banesti sau creantele nerecuperate existente in patrimoniul S.c. DP S. la momentul deschiderii procedurii insolventei.
Pentru aceasta arată că odata cu incheierea contractului de cesiune a renuntat atat la calitatea de asociat, cat si la cea de administrator al S.C. DP
S., aceasta nemai participand in niciun fel Ia bunul mers al activitatii comerciale pe care societatea o desfasura.
Ca atare, incepand cu data de_, data la care a predat catre cesionar intregul pasiv si activ al societatii comerciale DP S., recurenta nu a mai avut cunostinta de deciziile si actiunile pe care noul administrator le-a înterprins în numele societății, astfel că față de recurentă nu pot fi reținute dispozițiile art. 138 alin. 1 lit .d din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și Ș. O.,
prin care a solicitat în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, admiterea recursului, casarea Sentintei civile nr. 2118/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. și, în consecință, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale în temeiul arta 304, pct. 5, C. proe. civ., raportat la arta 118, alin. 3, C. proc. civ.
În al treilea rând, modificarea în tot a Sentinței civile nr. 2118/2012 ca fiind netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către Cabinet Individual de Insolvența "R. LESCU A. D. ", în calitate de lichidator judiciar al S.C. DP S.R.L., cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului pentru suma de 54.069 lei, reprezentând o parte din pasivul societății debitoare S.C. D. ROD S.R.L.
Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în conformitate cu dispozițiile art. 274, Cod proc. civ.
În motivarea recursului arată, cu privire la motivele de casare ale hotărârii că, la primul termen de judecată, prin respingerea cererii de amânare în vederea angajării unui apărător și reținerea cauzei în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar, i-a fost încălcat dreptul la apărare, fiind vitregit de posibilitatea invocării în probațiune a interogatoriului fostei administratoare Ș. (fostă K. ) D. și a unei expertize contabile care se impunea în accepțiunea subsemnatului, considerăm că sunt îndeplinite condițiile casării cu trimitere spre rejudecare în temeiul art. 312, alin. 3, C. proc. civ., sens în care solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2118/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. și trimiterea spre rejudecare a cauzei.
Sentința s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 118, alin. 3, C. proc. civ . La primul termen de judecată, recurentul neasistat de un avocat, fiind o perioadă de timp plecat din țară, a solicitat un nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Astfel cum s-a și consemnat în practicaua sentinței judecătorul sindic, încălcând dispozițiile art. 118, alin. 1 și 3, C. proc. civ, a respins cererea de amânare formulată de către recurent și a reținut cauza în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar.
Prin urmare, în speță este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 5, C. proc. civ., încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității cauzându-i o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate.
Așadar, prevalându-ne de prevederile art. 304, pct. 5, C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 118, alin. 1 și 3, C. proc. civ., solicită casarea Sentinței civile nr. 2118/2012, pronunțată de către Tribunalului Specializat C. în ședința publică din data de_ . și, în consecință, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale.
Referitor la motivele de modificare ale hotărârii arată că sentința s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 129, alin. 5, C. proc. eiv.
Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii așa cum prevede art. 304, pct. 9, C proc. civ. deoarece instanța nu s-a conformat dispozițiilor art. 129, alin. 5, C proc. civ. și nu a stăruit prin toate mijloacele legale în administrarea tuturor probelor de natură a determina aflarea adevărului în cauză.
Prejudiciul creat S.C. DP S.R.L. și raportul de cauzalitate între faptele recurentului și prejudiciu arată că, nu poate fi vorba de nicio formă de vinovăție a administratorului cesionar în ceea ce privește crearea unui prejudiciu care să atragă starea de insolvență a S.C DP S.R.L., neputându-se reține în sarcina recurentului fapte ilicite care să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, așa cum a fost ea reținută de către instanța de fond, vorbind de acte de administrare anterioare cesiunii încheiate la data de_ . Cu atât mai puțin, din expunerea anterioară, nu se poate lua în considerare existența unui raport de cauzalitate între activitatea sa în calitate de administrator în cadrul S.C DP S.R.L. și prejudiciul creat, care, așa cum a indicat instanței în cele expuse mai sus, a fost realizat anterior preluării societății de către recurent.
În plus, arată că, în sarcina lichidatorului judiciar, obligația de a analiza defalcat activitatea de administrare a societății, făcând diferențiere între perioada în care această activitate a fost desfășurată de către administratorul cedent Ș. (fostă K. ) D. și perioada în care recurentul a fost administrator al S.C. DP S.R.L.
Referitor la disponibilitățile bănești în valoare de 6.348 lei arată că în pofida celor sus ținute de către lichidatorul judiciar, numerarul în valoare de
6.348 lei, reflectat în bilanțul contabil ca fiind existent în casierie la momentul deschiderii procedurii de insolvență, a fost predat, în timpul procedurii, Cab. Indiv. de Insolvență "Rădulescu A. D. ", conform obligației legale.
De altfel, la deschiderea procedurii de insolvență, cu privire la disponibilitățile bănești aflate în casieria societății, lichidatorul judiciar i-a adus la cunoștință că acestea pot fi predate până la incheierea procedurii.
În dovedirea predării către lichidatorul judiciar a activului despre care face vorbire, menționează recunoșterea predării sumei în cuantum de 4.304 lei, recunoaștere făcută de către lichidator în cuprinsul cererii de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr._ / al.
Cu privire la diferența de 2044 lei, acest disponibil a fost predat în cuantum mai mare chiar, în două tranșe, prin predarea sumei de 1.000 lei, respectiva sumei de 1.456 lei, predare pe care înțelege să o demonstreze prin dispozițiile de încasare din data de_ și_ emise de către lichidatorul judiciar, pe care le va anexa în copie la prezentul recurs.
Așadar, instanța de fond a reținut în mod eronat, în sarcina sa, fapta de a nu preda sumele de bani ce erau evidențiate în documentele contabile ca existând în casieria societății, făcând, astfel, și greșită aplicare a prevederilor art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006.
Cu referire la inventarierea patrimoniului, consideră că nu era necesară o inventariere a creanțelor societății pentru că se putea face o identificare a acestora în baza actelor contabile existente.
Cu privire la activul în cuantum de 22.735 lei, arată că anterior cesiunii, în perioada în care Ș. (fostă K. ) D. a avut calitatea de administrator al S.C.
DP S.R.L, în evidențele contabile ale societății s-a înregistrat o creanță în cuantum de 22.735 lei.
La data cesiunii, a solicitat administratorului cedent predarea tuturor actelor contabile și a întregii documentații aparținând S.C. DP S.R.L, dar acestea nu au fost remise recurentului în totalitate.
Preluând doar scriptic creanța despre care discută, neavând un act de creanță sau fără a se avea cunoștință de un termen de scadență, ori, pur și simplu, necunoscând denumirea societății ori societăților debitoare, a fost în imposibilitatea de a demara vreun demers în justiție în vederea recuperării de bitului respectiv.
Astfel, în cauză, nu se poate invoca o culpă a recurentului cu privire la recuperarea acestei creanțe.
Consideră că preluarea situației contabile, existentă la data cesionării, fără a cunoaște situația analitică a debitorilor, nu se circumscrie dispozițiilor art. 138, alin. 1, lit. d din Legea 85/2006, potrivit cărora: "judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum fi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una dintre următoarele fapte: (. .. ) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";.
Referitor la creanța în valoare de 29.290 lei, face cunoscut instanței faptul că ea se compune din activul reprezentând suma nerecuperată de la debitorul
S.C. GEICO AUTO S.R.L în cuantum de 23.268,15 lei și alte creanțe ale diverșilor debitori pentru care există documente contabile.
Contrar celor precizate în cererea de chemare în judecată formulată de către lichidatorul judiciar, a depus toate diligențele pentru recuperarea creanțelor, inclusiv pentru creanța în discuție, putând să facă dovada inițierii acțiunilor judiciare necesare recuperării.
Astfel, împotriva S.C. GEICO AUTO S.R.L. a intentat o actiune având ca obiect somație de plată care a fost soluționată de către Judecătoria Cluj-Napoca prin Ordonanța civilă nr. 10746/2008, ordonanță prin care debitoarea S.C.GEICO AUTO S.R.L. a fost obligată la plata de bitului datorat. Ulterior societatea menționată a intrat în procedura falimentului, motiv pentru care a formulat o cerere de admitere a creanței în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului C., Secția comercială, însă creanța nu a mai putut fi recuperată,
Mai mult, învederează instanței faptul că sarcina demarării acțiunilor necesare recuperării creanței incumbă lichidatorului judiciar.
În final, cu privire la acest aspect, arată că inventarierea nu influențează solvabilitatea unei societăti comerciale si totodată nu este singurul item de analiză a situatiei economice a unei societăți și, astfel, nu se poate discuta de o posibilitate de înlăturare a insolvabilității prin efectuare acestei operațiuni și, în concluzie, nu se poate reține un raport de cauzalitate între neefectuarea inventarierii și pasivul debitoarei rămas neacoperit.
Răspunderea cesionarului se angajează din momentul înregistrării cesiunii la registrul comerțului și pentru viitor, în niciun caz pentru cauze anterioare.
De cele mai multe ori, însă, se confundă un aspect: prin semnarea contractului de cesiune de părți sociale de către cedent și cesionar nu se înțelege că cedentul este liberat de orice obligații existente la data cesiunii. Cedentul nu va putea fi exonerat de răspundere, în cazul unor acte sau fapte ilicite, prin invocarea contractului de cesiune.
Este evident că responsabil pentru situația economică a societății, înregistrată anterior cesiunii, este administratorul cedent Ș. (fostă K. ) D.
. Face trimitere la cele expuse anterior și reiterează ideea că administratorul cesionar nu se poate face vinovat de actele de administrare săvârșite anterior preluării afacerii de către administratorul cedent, neputându-se angaja, astfel, răspunderea în solidar.
Neavând nicio legătură cu activitatea administratorului cedent Ș. (fostă K. ) D., desfășurată în cadrul S.C. DP S.R.L anterior datei de _
, dată la care a perfectat contractul de cesiune a părților sociale, consideră inaplicabile, prevederile art. 73 din Legea 31/1990.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. O.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și netemeinic, arătând că cele invocate de recurentă sunt netemeinice, nefondate și nedovedite.
Referitor la contractul de cesiune de părți sociale încheiat la_ se invocă un document din care rezultă că odată cu cesiunea s-a făcut și predarea documentelor contabile și a bunurilor societății, însă apariția datoriilor care au dus la apariția stării de insolvență este anterioară cesiunii, faptul că recurenta nu mai avea calitatea de administrator social la data deschiderii procedurii nu constituie un motiv al exonerării de răspundere.
Din evidențele contabile aferente lunii martie 2009, rezultă că debitoarea deținea în patrimoniu un autoturism achiziționat în sistem leasing, autoturism care nu a făcut niciodată obiectul vreunei predări-primiri de la cedent către cesionar.
Referitor la restul activelor debitoarei, arată că aceasta nu a înstrăinat nici un bun existent în patrimoniu și nici nu a continuat activitatea în același spațiu de producție sau altul.
Cu privire la obligarea SC Geico Auto S. la plata către debitoare a sumei de 23.268,15 lei, intimatul arată că a depus toate diligențele pentru recuperarea acestei creanțe, însă SC Geico Auto S. înă debitoarea a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006 la data de_ în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat
C. . Debitoarea a formulat o cerere de admitere a creanței, însă creanța nu a mai fost recuperată.
De asemenea, administratorul cedent nu a justificat în vreun fel creanța debitoarei înscrisă încă din anul 2009 în contul 461 "Debitori diverși": în sumă de 22.735,40 lei, respectiv nu i-a predat nici un document analitic al soldului contului împreună cu actele justificative necesare. Ori, din totalul creanțelor nerecuperate de recurent, conform susținerilor lichidatorului judiciar, suma amintită reprezintă aproape jumătate.
Cu alte cuvinte, este evident faptul că datorită managementului defectuos practicat de către fostul administrator, în principal prin neachitarea obligațiilor de plată către Bugetul de Stat și Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, situația debitoarei se caracteriza printr-o acută lipsă de lichidități încă din anul 2009. Astfel, se naște prezumția că sumele de bani care ar fi trebuit achitate către instituțiile statului au fost folosite de către fostul administrator în interesul său personal, cu atât mai mult cu cât suma de 22.735,40 lei înregistrată în contul 461 "Debitori diverși": nu a putut fi dovedită prin documente justificative care să ateste relații comerciale cu diverși debitori.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum a dispozițiilor art.304, art.3041C.proc.civ., instanța constată următoarele:
Cu privire la solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare
Într-adevăr, astfel cum rezultă din practicaua sentinței recurate, judecătorul sindic a respins cererea de amânare în vederea angajării unui apărător formulată de pârâtul Ș., soluție legală și temeinică raportat la prevederile art.156 alin.1 C.proc.civ., precum și la data primirii citației de către acest pârât. Prin urmare, lipsa de apărare se datorează propriului comportament culpabil al pârâtului și nu poate fi invocată în justificarea unei solicitări de casare cu trimitere spre rejudecare.
Referitor la solicitarea de casare cu reținere
În primul rând, curtea reține că motivele invocate pe această solicitare nu ar putea conduce la o soluție de casare cu reținere, ci eventual, cu trimitere spre rejudecare, incident putând fi motivul prevăzut de art.304 pct.5.
Apoi, în strânsă legătură cu cele reținute în paragraful referitor la casarea cu trimitere, curtea observă și faptul că pârâtul Ș. nu a menționat faptul că dorește un termen de judecată pentru a formula apărări și propune probe, ci a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, cerere corect respinsă de judecătorul sindic. Prin urmare, pârâtului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.118 alin.3 C.proc.civ., motiv pentru care criticile referitoare la nerespectarea acestui text legal din recurs sunt neîntemeiate.
Pe fondul cauzei
Potrivit art.138 alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 (textele legale pe care lichidatorul debitoarei SC DP S. și-a întemeiat acțiunea), judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei ajunsă în insolvență să fie suportat de către administratorul societății, dacă se dovedește că acesta a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
În speță, curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut judicios întrunirea elementelor răspunderii administratorilor pe terenul art.138 alin.1 lit.a și d din Legea 85/2006 și a dispus obligarea acestora în solidar la acoperirea pasivului debitoarei.
Astfel, referitor la faptele prevăzute de lit.a, curtea observă că judecătorul sindic a reținut în sarcina pârâților faptul că nu au predat sumele de bani ce erau evidențiate în casieria societății, conform ultimelor documente contabile, apreciind astfel că aceștia au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu. Deși pârâtul Ș. a invocat faptul că a predat diferența de 2044 lei, reprezentând disponibil din casierie, din chitanțele depuse odată cu recursul formulat rezultă că sumele predate reprezintă contravaloare stoc marfă, nefiind cert că reprezintă ceea ce a susținut pârâtul.
C. ea reține, suplimentar, faptul că balanța contabilă întocmită de către debitoare la data de_ rezultă că rezultă că aceasta mai deținea active reprezentând creanțe - 29.290 lei și debitori - 22.735 lei, acestea nefiind recuperate de niciunul dintre cei doi administratori care s-au succedat la conducerea debitoarei și neexistând nici posibilitatea recuperării acestora, întrucât recurenții nu au prezentat documente justificative în acest sens. Orice înscriere din conturile societății trebuie să fie oricând justificabilă cu documente care să se regăsească în evidențele acesteia, administratorilor revenindu-le, de asemenea, obligația de a întocmi și păstra astfel de documente, astfel cum se va argumenta în cele ce urmează.
În consecință, întrucât la momentul deschiderii procedurii nu existau active care să acopere pasivul debitoarei, în lipsa unor dovezi privind utilizarea acestor sume de bani în interesul societății, nejustificarea destinației acestor
sume de bani constituie un fapt conex pe baza căruia se poate prezuma în condițiile art.1203 C.civ. că au fost folosite în interesul propriu al administratorilor, considerându-se că starea de insolvență se datorează inclusiv faptului că aceste active au fost folosite în interesul administratorilor și nu în interesul societății, astfel cum s-a reținut în considerentele ce preced.
Referitor la faptele prevăzute de lit.d, curtea reține că administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acest lucru fiind o garanție pentru creditorii societății, care ar putea verifica dacă operațiunile efectuate au fost legale și dacă și-ar putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate. Prin neținerea unei contabilități în conformitate cu legea (concluzie ce rezultă din nepredarea documentelor contabile din care să rezulte creanțele regăsite în balanța întocmită în 2010 și pe care societatea le deținea împotriva altor debitori, fapt care ar fi putut permite recuperarea lor și acoperirea cel puțin a unei părți din pasiv), obligație de care răspund, potrivit art.10 din Legea 82/1991, administratorii societății, s-au creat premisele intrării în starea de insolvență, întrucât aceștia ar fi putut, în caz contrar, să sesizeze dificultățile cu care se confrunta debitoarea și să ia măsurile necesare pentru redresare, fiind eliminate astfel premisele intrării în incapacitate de plată. Mai departe, se prezumă, relativ, și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul
înregistrat în tabelul de creanțe. Prezumția putea fi răsturnată de către recurenții
- pârâți cu orice mijloc de probă, însă aceștia nu au făcut dovada contrară nici în fața judecătorului sindic și nici în recurs.
Recurenta Ș. a arătat că a cedat toate părțile sociale către recurentul Ș. în data de_, astfel cum rezultă din contractul de cesiune atestat nr.6 de către avocat Neamț C., a predat întreaga contabilitate a societății, precum și bunurile acesteia, inclusiv o sentință prin care un terț era obligat la plata unei sume de bani către debitoare, realizându-se și o verificare contabilă. C. ea observă că, în cuprinsul contractului de cesiune, nu se face decât o referire generală cu privire la faptul că noii asociați au luat la cunoștință despre situația financiar - contabilă declarată a societății la data de atunci (_ ), pe care ți-o însușesc, precum și că predarea documentelor aparținând societății și a ștampilelor se va face în cursul aceleiași zile. Nu s-a făcut dovada încheierii unei situații detaliate a bunurilor/documentelor predate, nu s-a făcut dovada întocmirii vreunui inventar sau a vreunei verificări contabile, iar faptul că pârâtul nu a putut depune la dosar documente justificative pentru creanțele debitoarei împotriva terților dovedește faptul că nu a preluat astfel de documente de la pârâtă, care nu le-a deținut, la rândul său, creându-se prezumția că nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
C. ea mai reține, totodată, că debitele societății provin din perioada în care pârâta era administratorul societății, situația dificilă persistând și în perioada în care pârâtul a preluat administrarea acesteia.
Referitor la acest ultim aspect, recurentul Ș. a susținut constant faptul că a preluat situația financiară de la administratorul cedent fără a fi însoțită de acte justificative, astfel că nu poate fi ținut răspunzător pentru lipsa acestora. Dimpotrivă, curtea apreciază că pârâtul avea obligația de a acționa ca un profesionist, neputând invoca în apărarea sa propriul comportament culpabil reprezentat de acceptarea preluării unei situații contabile neînsoțite de documente justificative, situație declarată și nu reală și, de asemenea, avea posibilitatea de a verifica ulterior cesiunii situația reală contabilă a societății și de a încerca să o redreseze, ieșind din starea de pasivitate pe care a manifestat-o până la momentul intrării în insolvență.
Tot acest complex cauzal a condus la încetarea de plăți și la acumularea unor creanțe neachitate față de creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanțe al debitoarei.
Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că răspunderea solidară a administratorilor debitoarei SC DP S. a fost corect antrenată în temeiul art.138 alin.1 lit.a și d din Legea 85/2006, astfel că, în temeiul art.8 din Legea 85/2006 și art.312 C.proc.civ., va respinge recursurile ca neîntemeiate, cu consecința menținerii sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursurile declarate de pârâții S. D. și S. O.
împotriva sentinței civile nr. 2118 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |
M. S. C. | P. A. | M. C. |
GREFIER
V. D.
Red. C.P. dact. GC 2 ex/_
Jud. primă instanță: I. Păcurar
| ← Sentința civilă nr. 3949/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 3063/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
