Sentința civilă nr. 615/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 615/2013
Ședința publică din 26 martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. | V. | , judecător-sindic |
GREFIER: T. | E. |
Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea SC R. C. S. , cu sediul în S. -Băi, str. I., bl. T1, sc. A, et. 4, ap. 17, jud. B. -Năsăud, cod unic de înregistrare 22702677, număr de ordine în registrului comerțului J_, aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 și examinarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. O.
I.
împotriva pârâtului P. I.
.
Cauza s-a judecat în fond la data de 12 martie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată succesiv pentru data de 19 martie 2013 și 26 martie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea formulată în dosarul de insolvență înregistrat la tribunal sub nr. de mai sus reclamantul CII O. I. a chemat în judecată pe pârâtul Pâslaru I. solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 1. lei reprezentând pasivul societății debitoare.
În motivare lichidatorul judiciar a arătat că pârâtul a fost administratorul societății, s-a ocupat efectiv de conducerea întregii activități, fiind răspunzător de aducerea în stare de insolvență a debitoarei, așa cum a arătat și în raportul întocmit în baza art.59 alin.l din L.85/2006.
Conform datelor înregistrate în bilanțurile contabile pe anul 2008 și până în 30.06.20l0 - dată pentru care a fost întocmit raportul în temeiul art.59 alin.l, reiese faptul că societatea a avut o activitate deosebit de profitabilă la nivelul anului 2008, an în care se înregistrează un profit net de 326.657 lei, în timp ce la nivelul anului 2009 firma lucrează în ușoară pierdere în sumă de 4.370 lei. Explicația privind diferența mare de profit înregistrată la nivelul celor doi ani este dată de faptul că cifra de afaceri a scăzut simțitor în anul 2009, respectiv de la 576.588 lei, la doar l09.886 lei (mai mult de 5 ori).
Cât privește activitatea la nivelul anului 20l0 și 20ll situația indicatorilor economico-financiară s-a înrăutățit. Planul de reorganizare aprobat nu a fost dus la îndeplinire, fapt reieșit și din raportul întocmit în temeiul art.l06 depus la dosar, și drept urmare administratorul judiciar a fost nevoit a se solicita intrarea în faliment a debitoarei care s-a concretizat prin sent.civ. nr. 540/27.03.20l2.
Din analiza în evoluție a unor solduri active (balanța de verificare pentru luna oct.20l0), ce se referă la averea debitoarei, a reieșit faptul că la acea dată se înregistrau disponibilități bănești în total de 376.4l3 lei, din care în cont 542 (avansuri de trezorerie), cu suma de 346.40l lei, sumă pe care administratorul declară că nu o mai are.
Așa cum a subliniat și în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, întocmit după intrarea debitoarei în procedura de insolvență, situație care nu s-a îmbunătățit de la acea dată conform celor înregistrare și în balanța la 30.60.20l2, reiese faptul că sume însemnate de disponibilități bănești înregistrare în:
- soldul debitor în cont 53ll casă, în sumă de 38.025 lei;
soldul debitor cont 542 - avansuri de trezorerie suma de 345.33l lei, nu a fost predată lichidatorului judiciar cu ocazia inventarierii faptice a bunurilor debitoarei SC R. C. S., administratorul statutar P. I. declarând că nu mai dispune de aceste sume (nu știe cum au fost utilizate și în ce scop). In situația creată, aceasta poate decât să conducă la concluzia faptului că disponibilul înregistrat în soldul casei și în contul de avansuri de trezorerie, a fost însușit de administratorul P. I. .
In aceste condiții, s-a apreciat că pârâtul se face vinovat de fapta prev.de art.l38 alin.l lit.a din L.85/2006, întrucât se prezumă că a folosit bunurile și banii societății în folos personal sau al altei persoane.
In probațiune s-au depus înscrisuri (f.l-l3) .
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conf.art. 77 din L.85/2006.
Pârâtul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță nici personal și nici prin mandatar și nu a depus la dosar întâmpinare deși domiciliul său și sediul debitoarei sunt situate la aceeași adresă și el a avut cunoștință de proces (f.12).
Analizând actele și lucrările dosar instanța a reținut starea de fapt ce va fi redată în continuare.
Prin sentința comercială nr. 544/2010 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței iar prin sentința civilă nr. 540/2012 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC Romeltab C. S. și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar CII O. I., ambele sentințe devenite irevocabile.
Potrivit tabelului creanțelor declarate împotriva debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar, societatea datorează creditoarelor suma de 109.534 lei (f. 9).
Pârâtul administratorul statutar al debitoarei nu a contestat declarațiile de creanță înscrise în tabel.
În exercitarea atribuțiilor sale lichidatorul judiciar a procedat la examinarea actelor contabile ale debitoarei ocazie cu care a constatat că în balanța contabilă de la data de_ figurau disponibilități bănești în cuantum total de 3. lei din care suma de 38025 lei în soldul debitor în cont 5311 casa și suma de 3. lei în soldul debitor cont 542 - avansul de trezorerie (f.8).
În raportul întocmit în baza prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar arată că pârâtul administrator statutar i-a declarat că nu mai deține aceste sume și în consecință nu i le-a predat (f. 5).
În consecință lichidatorul judiciar a introdus prezenta acțiune întemeiată în drept pe disp. art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata pasivului societății în cuantum de 1. lei, sumă mai mică decât
cuantumul disponibilităților bănești a căror lipsă nu poate fi justificată în cuantum de
3. lei.
Textul de lege menționat se referă șa fapta persoanelor care au cauzat starea de insolvență prin aceea că "au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane";.
Din starea de fapt mai sus expusă rezultă că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei menționate în circumstanțele în care cu disponibilitățile avute nu au achitat pasivul societății și nici nu le-a predat lichidatorului judiciar în vederea acestui scop.
Pentru considerentele menționate, instanța în baza prev. Art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 urmează să admită acțiunea potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. O. I., cu sediul în
B., str. P., nr. 17, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâtului P. I. , domiciliat în S. Băi, str. I., bl. T1, sc.A, et.4, ap. 17, jud. B. -Năsăud și, în consecință:
- obligă pârâtul Pâslaru I. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei SC
R. C. S. B. în cuantum de 1. lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | ||
Judecător - sindic | GREFIER, | |
C. V. | T. | E. |
Red/dact CV/CR/4 ex. _
← Sentința civilă nr. 114/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1688/2013. Răspundere organe de... → |
---|