Decizia civilă nr. 402/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 402/2013
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de S. I. împotriva sentinței civile nr. 1834 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimata SC SS prin LICHIDATOR
J. C. T. M. C., având ca obiect antrenare răspundere organe de conducere .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. I. C., în substituire și în reprezentarea intereselor recurentei cu împuternicire avocațială aflată la fila 16 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentanta recurentei care relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
C. ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului modificarea sentinței recurate în sensul admiterii. În susținere se arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.138 din Legea insolvenței; există o sumă care nu a fost utilizată în interesul societății și care este 12 ori mai mică decât suma care reprezintă totalul creanțelor care au cauzat intrarea societății în
insolvență. Incidente în cauză nu sunt dispozițiile art.138 lit.d, documentele societății fiind predate. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C u r t e a ,
Prin sentința civilă nr. 1834 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. a fost admisă cererea de chemare în
judecată formulată de C.I.I. T. M. C. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS, în contradictoriu cu pârâta S. I., și în consecință:
A fost obligată pârâta S. I. să plătească suma de 4.282.554,59 lei reprezentând pasivul debitoarei SC SS .
În considerente se reține că prin cererea de chemare în judecată, lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ T. M. C. a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtei S. I. și obligarea acesteia la plata sumei de 4.282.554,59 lei reprezentând pasivul debitoarei SC SS rămas neacoperit, motivat de faptul că în sarcina acesteia se pot reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a arătat că după deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei a procedat la notificarea deschiderii procedurii, atât debitoarei la sediul declarat, cât și administratorului statutar la domiciliul acestuia. Odată cu notificarea lichidatorul judiciar a transmis și solicitarea de a-i fi puse la dispoziție actele contabile prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru întocmirea raportului asupra cauzelor care au dus la starea de insolvență. Corespondența trimisă la sediul debitoarei a fost returnată cu mențiunea "destinatar mutat";, iar cea trimisă la domiciliul pârâtei a fost primită de destinatar la data de_ . Deși a primit corespondența și pârâta avea cunoștință de obligația de a preda actele contabile ale debitoarei, acestea nu au fost predate.
În ceea ce privește bunurile debitoarei, lichidatorul judiciar a arătat că acestea nu au putut fi identificate, astfel că nu au putut fi evaluate și valorificate în cadrul procedurii. Din contractele de credit și cele de garanție depuse la dosarul de insolvență de creditoarea CORPORATE RECOVERY M. AGEMENT S. rezultă că debitoarea avea în patrimoniul său bunuri, respectiv autoturisme marca BMW și Mercedes Benz.
Întrucât lichidatorul judiciar a efectuat toate diligențele necesare pentru identificarea locului unde se găsesc actele contabile ale debitoarei, cât și pentru a lua legătura cu administratorul statutar al acesteia în vederea prezentării acestor acte și a bunurilor, iar demersurile nu au dat rezultat, instanța a considerat că în mod intenționat pârâta evită să ia legătura cu lichidatorul și cu rea-credință nu a pus la dispoziția acestuia sau a judecătorului sindic actele societății, potrivit prev. art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Faptul că la sediul declarat al debitoarei nu se află nici o persoană care să primească corespondența sau că la ORC C. nu au fost făcute mențiunile privind alegerea unui alt sediu, nu este de natură să împiedice judecătorul sindic să pronunțe o hotărâre de obligare a administratorului statutar la plata întregului pasiv al debitoarei, pârâta neputând invoca propria sa culpă în apărarea intereselor sale.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtei poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau a unei alte persoane.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
Din balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2010 rezultă că debitoarea avea evidențiat în contul 5121, conturi la bănci în lei, suma de 351.107,23 lei. Din interogatoriul administrat pârâtei S. I. rezultă că aceasta a administrat societatea debitoare de la momentul la care a dobândit
și calitatea de asociat. Pârâta a recunoscut că în conturile debitoarei s-a aflat o sumă de bani, însă nu a putut preciza cu exactitate în ce mod a fost folosită această sumă și nici nu a dovedit că această sumă a fost folosită în
interesul debitoarei. Pârâta a arătată că este posibil ca această sumă să fi fost folosită pentru a se plăti creditul acordat de SC ROMEXTERRA BANK SA, însă nu a prezentat dovezi pentru a dovedi aceste susțineri, cu atât mai mult cu cât creanța rezultată din acest contract de credit a fost înscrisă la masa credală a debitoarei, în favoarea creditoarei SC CORPORATE RECOVERY M. AGEMENT S., care a preluat creața prin cesiune de la banca creditoare. În lipsa dovedirii faptului că suma de 351.107,23 lei a fost
folosită în interesul debitoarei și raportat la faptul că pârâta a fost cea care administrat societatea și a avut acces la fondurile bănești ale acesteia, judecătorul sindic a considerat că această sumă a fost folosită de pârâtă în interes personal.
Utilizarea de către administratorul statutar a sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că activele societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege. Dacă suma de 351.107,23 lei ar fi fost folosită pentru a se achita datoriile scadente ale deiboarei, s-ar fi putu evita apariția stării de insolvență a debitoarei.
Așadar, față de situația relevată de actele contabile ale debitoarei, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
În cazul în speță, în sarcina pârâtei au fost invocate de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtei poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceasta nu i-a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtei îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar toate actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtei poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. I.
, solicitând modificarea sentinței și în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului recurenta arată că referitor la incidența art. 138 lit. a din legea 85/2006, în motivarea soluției de admitere a acțiunii, prima instanță reține următoarele: "Din balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2010 rezultă că debitoarea avea evidentiat în contul 5121, conturi la bănci în lei, suma de 351.107,23 lei. Din interogatoriul administrat pârâtei S. I. rezultă că aceasta a administrat societatea debitoare de la momentul la care a dobândit si calitatea de asociat. Pârâta a recunoscut că în conturile debitoarei s-a aflat suma de, însă nu a dovedit că această sumă a fost folosită în interesul debitoarei. Pârâta a arătat că este posibil ca această sumă să fi fost folosită pentru a se plăti creditul acordat de SC ROMEXTERRA BANK SA, însă nu a prezentat dovezi pentru a dovedi aceste susțineri, cu atât mai mult cu cât creanța rezultată din acest contract de credit a fost înscrisă la masa credală a debitoarei, în favoarea creditoarei se CORPORATE RECOVERY M. AGEMENT S., care a preluat creanța prin cesiune de la banca creditoare. In lipsa dovedirii faptului că suma de 351.107,23 lei a fost folosită în interesul debitoarei raportat la faptul că pârâta a fost cea care a administrat societatea a avut acces la fondurile bănenești ale acesteia, judecătorul sindic a considerat că această sumă a fost folosită de pârâtă în interes personal.
Utilizarea de către administratorul statutar a sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că activele societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege. Dacă suma de 351.107,23 lei ar fi fost folosită pentru a se achita datoriile scadente ale debitoarei, s-ar fi putut evita apariția stării de insolvență a debitoarei.
Așadar, față de situația relevată de actele contabile ale debitoarei, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu
mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie dispozițiilor art.138 lit. a din Legea nr. 85/2006";.
Cu privire la aplicabilitatea art. 138 lit. a, argumentația instanței se rezuma la următoarele: "utilizarea de către administratorul statutar a sumelor de bani apartinând debitoarei in interes personal a constituit factorul determinant in ajungerea societatii in stare de insolventa, putandu- se trage astfel concluzia ca activele societății au fost folosite in alt scop decat cel prevazut de lege ( .... )".
Așadar, pentru instanța de fond, faptul ca sumele in discutie au fost folosite in interes personal (fara a indica niciun moment care este temeiul in baza caruia apreciaza acest aspect ca fiind valabil) a constituit motivul pentru care societate a intrat in insolventa, de unde si concluzia ca bunurile au fost folosite in interesul propriu al recurentei.
Recurenta arată că în opinia sa, dat fiind faptul ca motivarea aplicabilitatii art. 138 lit. a se rezuma strict la o concluzie care este identica cu premisa (utilizarea bunurilor in interes personal), acest fapt echivaleaza intru totul cu lipsa oricarei motivari a retinerii aplicabilitatii acestui articol in speta de fata.
Nu a fost retinut raportul de cauzalitate intre fapta descrisa si starea de insolventa a debitoarei.
Actiunea prevazuta de art. 138 este de fapt o actiune in raspundere civila delictuala, care insa se poate promova numai in anumite conditii. Asadar, pentru ca administratorul statutar al unei societati sa poata fi obligat la plata unei parti a pasivului societatii, este necesar sa se probeze ca administratorii, prin savarsirea unei fapte prevazute expres si limitativ de art. 138 din legea insolventei, indeplinesc in acelasi timp si conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale, respectiv pe langa fapta ilicita al carei continut este prevazut de art. 138, este necesara dovada prejudiciului, a culpei si desigur a raportului de cauzalitate. In concluzie, in aceasta formulare, este necesara dovedirea legaturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabila, care este una dintre actiunile prevăzute in art. 138, si starea de insolventa a debitorului.
Cu toate acestea, in tot cuprinsul sentintei recurate, nu se evidentiaza nicaieri existenta acestui raport de cauzalitate.
Prin urmare, chiar dacă s-ar reține existența uneia din faptele de la art. 138, ceea ce oricum nu e cazul în speța de față, trebuie în mod obligatoriu ca această faptă să fi cauzat starea de insolvență a debitorului, pentru a se atrage răspunderea unei persoane pentru plata pasivului.
Dealtfel, un aspect care a fost ignorat in totalitate in cuprinsul sentintei recurate este faptul că recurenta a realizat numeroase creditări ale societății debitoare, creditări care erau meni te tocmai sa sprijine activitatea societatii si care nu au fost restituite ulterior de catre societate in favoarea recurentei.
In aceste conditii, rezulta fara drept de tagada ca recurenta nu a contribuit nici macar o secunda la aparitia starii de insolventa a debitoarei. Instanța susține faptul că nu a prezentat dovezi în sensul că suma respectivă a fost folosită pentru plata creditului către ROMEXTERRA BANK SA, însă acest fapt nu corespunde adevărului. Astfel, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei mai multe foi de depunere privind rambursarea
creditului către SC CORPORATE RECOVERY M. AGEMENT, aspect care nu fost deloc reținut de prima instanță.
Referitor la incidența art. 138 lit. d din Legea 85/2006, în motivarea soluției de admitere a acțiunii, prima instanță reține faptul ca "in sarcina pârâtei poate fi retinuta fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea, in conditiile in care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile astfel cum sunt ele prevazute in art. 28 din Legea 85/2006".
Recurenta nu este de acord cu concluziile primei instanțe, întrucât în cauză nu subzistă temeiul de la art. 138 lit. d din Legea 85/2006 Astfel, prin cererea de antrenare a răspunderii acesteia, lichidatorul judiciar a solicitat obligarea la plata pasivului invocând, (pe lângă prevederile art. 138 lit.d ) prevederile de la lit. d din Legea 85/2006. S-a susținut că nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, avand in vedere ca nu a predat documentele contabile ale societatii.
Ulterior, în cursul procesului, recurenta a procedat la predarea actelor contabile, astfel că odată cu depunerea documentelor contabile la dosarul cauzei, cererea de antrenare a raspunderii a ramas in mod clar fara obiect in ceea ce priveste retinerea incidentei art.138 lit. d, raportat la faptul ca administratorul a retinut ca si unic temei de fapt pentru incidenta acestuia faptul ca documentele contabile nu au fost predate, iar o data indeplinita aceasta obligatie in mod clar temeiul de drept invocat nu mai putea fi retinut.
Lichidatorul judiciar, desi a afirmat in repetate randuri ca a constatat neregularitati cu privire la actele contabile, nu a inteles la niciun moment sa isi precizeze actiunea. În aceste conditii cadrul in care instanta era investita din perspectiva art. 138 lit. d a rămas cel al nepredarii documentelor societatii.
Rezulta asadar ca in ceea ce priveste netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, recurenta a dovedit netemeinicia acestor acuzatii, iar aspectele reținute de prima instanță nu sunt conforme cu realitatea. De altfel, nu s-au indicat în concret neregularitati care sa nu fi fost explicate. Or, afirmatiile generale, in lipsa aratarii exacte a unor neregularitati, nu sunt susceptibile de a justifica retinerea aplicabilitatii art. 138 lit. d din Legea 85/2006.
Recurenta mai arată că practica judiciara in domeniu s-a pronuntat in mod clar in sensul ca fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea este o fapta care, pentru a fi retinuta ca temei de aplicare a art. 138, trebuie comisa cu intentie. Or, sub aceasta a indicat de fiecare data faptul ca contabilitate a societatii era tinuta de catre firma SC L&C C. ING S., aceasta firma fiind in fapt responsabila pentru nedepunerea bilanturilor contabile (singurul fapt care a fost in final retinut ca justificand netinerea contabilitatii in conformitate cu legea). De vreme ce firma de contabilitate fusese angajata tocmai in acest scop, recurenta nu putea comite aceasta fapta cu intentie, astfel incat incidenta art. 138 lit d din Legea 85/2006 nu poate fi retinuta.
Recurenta nu numai ca nu a contribuit in niciun fel la aparitia starii de insolventa a debitoarei, ci chiar a incercat pe cat posibil sa evite declansarea acestei proceduri, prin creditarea societății cu diverse sume de sume de bani, ori de cate ori a avut posibilitatea. In acest context, intre aparitia starii de insolventa a debitoarei si exercitarea in concret a functiei sale de administrator statutar al debitoarei nu exista niciun fel de raport de cauzalitate, astfel incat nu se poate retine ca sunt indeplinite conditiile acestei forme a raspunderii civile delictuale.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Pârâta a avut calitatea de administratoare a debitoarei începând cu data de_, ea conducând conform propriei declarații, în totalitate activitatea debitoarei.
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, respectiv " au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; au folosit bunurile și creditele debitoarei în interes propriu sau al altei persoane";.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda administratorului/ lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991
"documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtei întrucât, nu a condus contabilitatea în condițiile legii, așa cum prevede art. 27 alin 1, art.30 alin.1 din legea nr.82/1991 raportat la art.73 lit.e din Legea nr.31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța are în vedere și dispozițiile art.2009 și 2017 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
La data preluării administrării societății în balanța în contul "conturi și bănci"; era înregistrată suma de 351.107,23 lei, pârâta neputând preciza ce s-a întâmplat cu suma respectivă, menționând că probabil s-au achitat datoriile la MBK Romexterra.
Deși susține că probabil s-au achitat creditele la bancă, din dovezile de plată rezultă că plățile s-au efectuat din vânzări prin depunerea sumelor la casieria băncii și nu dintr-un cont deschis la acea bancă.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge recursul declarat de pârâta S. I. împotriva sentinței civile nr. 1834 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o va menține în întregime.
În cauză s-a făcut dovada faptului că recurenta prin modul de administrare al debitoarei a cauzat insolvența acesteia, fiind îndeplinite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta S. I. împotriva sentinței civile nr. 1834 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
C. | I. D. | P. | A. I. | A. M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: S. Ivănescu
| ← Decizia civilă nr. 7561/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 633/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
