Decizia civilă nr. 4626/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a4

DECIZIE CIVILĂ Nr. 4626/2013

Ședința publică de la 23 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător C. I.

Judecător DP Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditorul A. M. I. împotriva sentinței civile nr. 2099 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a4 al Tribunalului

B. Năsăud în contradictoriu cu intimații SC P. &A. T. S. R., SC P. &A. T.

  1. R. PRIN LICHIDATOR J. R. &P. I., având ca obiect contestație la tabel.

    La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de

    60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

    S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

    Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență- concluzii scrise.

    Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

    Totodată, raportat la data comunicării sentinței recurate și la data promovării căii de atac( conform datei existente pe plic, fila 5) invocă din oficiu excepția tardivității recursului și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

    C U R T E A :

    Prin sentința civilă nr. 2.099 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a4 al Tribunalului B. -Năsăud s-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimatul lichidator judiciar R. & PARTNERS SPRL. S-a respins ca neîntemeiată contestația la tabelul definitiv consolidat de creanțe, formulată de creditorul A. M. I., în dosar de insolvență privind pe debitoarea SC P. & ADY

  2. S. - în faliment, reprezentată prin lichidator R. &PARTNERS SPRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că creditorul A.

M. I. a solicitat inițial, după deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC P. & ADY T. S., să fie înscris în tabelul de creanțe cu suma totală de 86.000 euro, însă a fost înscris în tabelul preliminar doar cu suma de 111.353,40 lei, echivalentul a

34.000 euro la data înscrierii. Deși creditorul a contestat tabelul preliminar, această contestație i-a fost respinsă ca tardivă, prin sentința comercială nr. 46/_ (f. 24- 28), rămasă irevocabilă, așa cum s-a arătat.

Ca atare, în tabelul definitiv de creanțe, întocmit de administratorul judiciar în temeiul art. 74 din lege, la data de_, creditorul Arpășteauan M. I. a fost

1

înscris cu aceeași sumă de 111.353, 40 lei cu care a fost înscris și în tabelul preliminar (f. 52).

Cu toate acestea, după intrarea debitoarei în faliment, conform sentinței comerciale nr. 2097 din 2l.dec.20l0 (rămasă irevocabilă), f.53-57, după întocmirea tabelului suplimentar de creanțe și a tabelului definitiv consolidat, creditorul A. M.

I. a solicitat din nou să fie înscris cu diferența de sumă solicitată la deschiderea procedurii însă în mod corect și legal i s-a respins această cerere de către lichidatorul judiciar, întrucât în tabelul suplimentar de creanțe se înscriu doar creanțele născute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului (art.3, pct. 18 din Legea nr.85/2006) iar tabelul definitiv consolidat cuprinde totalitatea creanțelor ce figurează ca admise în tabelul definitiv de creanțe și cele din tabelul suplimentar necontestate (art.3, pct.l9 din lege).

Contestatorul se prevalează de prev.art.75 alin.l din lege, care permit o contestare a tabelului definitiv de creanțe, până la închiderea procedurii insolvenței dar numai dacă se dovedește că a fost descoperită existența unui fals, dol sau erori esențiale care au determinat admiterea inițială a creanței or, în speță, a apreciat instanța de fond, acesta nu a dovedit existența unuia dintre aceste motive care ar fi de natură să modifice creanța cu care a fost înscris în tabelul definitiv de creanțe și apoi în tabelul definitiv consolidat de creanțe. Pentru toate aceste considerente, s-a respins ca neîntemeiată contestația la tabelul definitiv de creanțe.

Pentru aceleași considerente, nu a putut fi admis nici petitul de a fi înscris cu creanța, chiar cea admisă inițial, în categoria creanțelor garantate, această măsură putând fi contestată odată cu contestația la tabelul preliminar dar, așa cum s-a arătat, prin sentința comercială nr. 46/2008 s-a respins contestația ca tardivă .

Împotriva acestei sentințe creditorul A. M. I. a declarat recurs

, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea în întregime a sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii pe fond a contestației sale și trecerea creanței pe care o deține în tabelul al creditorilor, S.C. P. & A. T. S.R.L. cu suma de 68.000 euro - echivalent în lei la data deschiderii procedurii insolvenței.

Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității introducerii recursului, raportat la data comunicării sentinței, respectiv data de 04 martie 2013 și raportat la data introducerii căii de atac, respectiv data de 18 martie 2013, ultima zi în care putea fi formulat recursul fiind data de 12 martie 2013, întrucât termenul de recurs era de 7 zile de la comunicare.

Analizând cu prioritate această excepție

, în conformitate cu dispozițiile art. 316, 298 Cod procedură civilă coroborat cu art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

În cuprinsul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se prevede că împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, se poate declara recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Sentința civilă nr. 2.099 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a4 al Tribunalului B. -Năsăud a fost comunicată creditorul A. M. I. la data de 04 martie 2013, așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 61 din dosarul de fond. Creditorul-recurent avea posibilitatea să introducă calea de atac a recursului cel mai târziu la data de 12 martie 2013. În cazul concret analizat recursul a fost declarat la 18 martie 2013, cu depășirea termenului procedural de șapte zile de la comunicare.

Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recursul pârâtului va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.

2

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite excepția de tardivitate a declarării recursului.

Respinge ca tardiv recursul declarat de creditorul A. M. I. împotriva sentinței civile nr. 2.099 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a4 al Tribunalului B. -Năsăud, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. A. I. C. I. DP

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red..A.A.I./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: U. I. .

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4626/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței