Sentința civilă nr. 312/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a18
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 312/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 1 februarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: M. C. B. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației formulate de către creditoarea C. A., având ca obiect desființarea hotărârii adunării creditorilor debitoarei S.C. C. S.A. din data de 25 octombrie 2012, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar, în data de 30 ianuarie 2013, din partea creditorului A. B. D., concluzii scrise.
De asemenea, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2013, care este parte integrantă din prezenta sentință.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestatia inregistrata sub nr. de mai sus la data de 31 octombrie 2012, creditoarea A. C. a solicitat desfiintarea hotararii adunarii creditorilor debitoarei SC C. SA din data de_ cuprins in procesul verbal, prin care s-a confirmat in calitate de lichidator judiciar CII T. C., respectiv sa se ia act de hotararea luata in baza votului creditoarei si a creditoarei D. C., in sensul desemnarii practicianului in insolventa DDG INSOLVENCY SPRL ca lichidator judiciar al debitoarei SC C. SA, conform ordinii de zi a adunarii creditorilor.
In motivare, creditoarea a aratat ca lichidatorul judiciar numit provizoriu de catre instanta a convocat adunarea creditorilor la data de_ . In urma discutiilor purtate in adunarea creditorilor, lichidatorul judiciar a consemnat in procesul verbal faptul ca, cu 56.76% din masa credala se confirma in calitate de lichidator judiciar CII T. C., specificandu-se un onorariu de 1000 lei
+TVA/luna. Lichidatorul a refuzat sa consemneze in procesul verbal mentiunea creditoarei contestatoare in sensul ca majoritatea creditorilor care voteaza sunt inscrisi in tabelul definitiv sub conditie suspensiva, inclusiv creditorul P. H. -C.
. La insistentele sale repetate, in timp ce efectua mentiunea pe exemplarele procesului verbal ca detine 52,72% din masa credala cu drept de vot si astfel decide inlocuirea lichidatorului judiciar provizoriu, desemnand ca lichidator pe DDG INSOLVENCY SPRL, stabilind onorariu conform ordinii de zi.
Creditoarea a mentionat ca in mod nelegal s-a retinut votul creditorilor ale caror creante sunt sub conditie suspensiva. Mai mult, in procesul verbal s-a retinut un procent de vot favorabil pentru confirmarea lichidatorului judiciar provizoriu mai mare decat cel real, cei care au votat in acest sens avand doar 54,97% fata de 56,76%. S-a mai mentionat ca sunt in speta incidente dispozitiile art.64 al.5 din Legea nr.85/2006, astfel ca se impune admiterea actiunii.
In drept, au fost invocate prevederile art.64 al.5 din Legea nr. 85/2006. Prin pozitia procesuala depusa la dosar, lichidatorul judiciar T. M. -
C. a solicitat respingerea contestatiei, aratand ca votul creditorilor din adunarea generala a creditorilor a fost consemnat in procesul verbal, iar dupa semnarea acestuia de catre creditorul I. A. si av.Bujita Aurel pentru A. D. B. si plecarea acestora, creditoarea a solicitat sa fie modificat procesul verbal in sensul ca a contestat dreptul de vot al promitentilor -cumparatori, precum si al
creditorului P. H. . Astfel, a fost intocmit un addendum la procesul verbal in care au fost consemnate cele solicitate, iar contestatoarea a completat olograf procesul verbal, dupa ce acesta a fost semnat de toti participantii. Este real ca in procesul verbal s-a strecurat o eroare materiala si ca procentul de votare a lichidatorului judiciar CII T. C. si a onorariului acestuia este de 54,96% si nu 57,76%, insa refacerea calculului nu duce la o alta hotarare sau la lipsa cvorumului de adoptare. Lichidatorul judiciar a mai aratat ca procentele au fost stabilite in functie de sumele cu care sunt inscrisi creditorii la masa credala in tabelul definitiv, care a fost afisat la usa instantei si nu a fost contestat de nici un creditor.
Prin notele de sedinta depuse la dosar, creditorii M. C., I. A. si A. B. D. au solicitat respingerea cererii de desfiintare a hotararii adunarii creditorilor. In motivare, au aratat in esenta ca se incearca de catre creditoarea contestatoare eliminarea de la procedura insolventei a creditorilor majoritari, prin extinderea sferei de aplicare a conditiei suspensive reglementate de art.64 al.5 din Legea nr.85/2006. Cu toate acestea, extinderea sferei de aplicare a conditiei suspensive determina aparitia unor non-sensuri juridice, intrucat s-ar ajunge ca o obligatie nascuta pura si simpla prin vointa partilor sa devina o obligatie conditionala, cu consecinta calificarii ei pendente conditionae dtept nenascuta. Deschiderea procedurii insolventei nu poate determina o transformare a creantelor impotriva averii debitorului, fiind nelegala interpretarea creditoarei prin care se extinde domeniul conditiei suspensive catre fapte juridice extrinseci contractului sau actului juridic unilateral afectat de o conditie. S-a mai mentionat ca creditorul
I. A. a fost prezent la adunarea creditorilor de la inceputul si pana la sfarsitul acesteia. Ulterior momentului la care procesele verbale au fost redactate si semnate, iar unii din creditori au pararit locul unde a avut loc adunarea, contestatoarea a solicitat inserarea unor mentiuni in procesele verbale si chiar a inserat olograf unele precizari, insa niciunul din aceste aspecte nu poate atrage nelegalitatea hotararii adoptate.
Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, judecatorul sindic retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.6568/2011 pronuntata de Tribunalul Specializat
C. in dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii in forma generala impotriva debitoarei SC C. SA, fiind desemnat administrator judiciar provizoriu CII T. M. -C. . Prin sentinta civila nr.3359/2012 pronuntata de Tribunalul Specializat C. in dosarul nr._, s-a dispus trecerea in faliment a debitoarei mentionate, fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar CII T. M. -C. .
Dupa cum rezulta din procesul verbal al adunarii creditorilor debitoarei SC C. SA din data de_, ordinea de zi a acelei adunari a fost compusa din urmatoarele puncte: 1. Inlocuirea sau confirmarea lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA T. C., numit de judecatorul sindic la data deschiderii procedurii de faliment. 2. In cazul inlocuirii lichidatorului numit de instanta, desemnarea in calitate de lichidator judiciar a DDG INSOLVENCY SPRL.
3. Stabilirea onorariului lichidatorului judiciar T. C. la suma de 1000 lei + TVA/luna, in situatia in care va fi confirmat de creditori. 4. Stabilirea remuneratiei lichidatorului judiciar DDG INSOLVENCY SPRL la suma de 2000 lei/luna si un onorariu de succes de 6% calculat din creantele recuperate si din valorificarea bunurilor debitoarei, in situatia in care acest lichidator judiciar va fi confirmat de creditori pentru C. SA. 5. Discutarea situatiei privitoare la intabularea imobilului din C. N., str.Alverna nr.70 jud.C. .
In procesul verbal s-a consemnat ca au fost prezenti creditori care detin 92,25% din masa credala. Cu 56,76% din masa credala se confirma in calitate de lichidator judiciar CII T. C. . Cu 56,76% din masa credala cu drept de vot se stabileste un onorariu de 1000 lei + TVA/luna.
Potrivit art.19 al.3 din Legea nr. 85/2006, Creditorii pot contesta la judecatorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevazuta la alin. (2) si (2^1), in termen de 3 zile de la data publicarii acesteia in Buletinul procedurilor de insolventa. Judecatorul va solutiona, de urgenta si deodata, toate contestatiile printr-
o incheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul desemnat sau, dupa caz, va solicita adunarii creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.
Prin prisma acestor prevederi legale, se constata ca s-a contestat de catre creditoarea C. A. hotararea de confirmare a lichidatorului judiciar in persoana practicianului in insolventa CII T. M. -C. si de incuviintare a onorariului acestuia, sustinandu-se in esenta ca majoritatea avuta in vedere la confirmare include si votul creditorilor ale caror creante sunt inscrise sub conditie suspensiva. Din perspectiva acestor sustineri, se impune a se proceda la analiza legalitatii hotararii adunarii creditorilor criticata, in sensul stabilirii initial a cvorumului si majoritatii cerute pentru adoptarea hotararii de confirmare a lichidatorului, iar ulterior a stabilirii daca in speta dedusa judecatii s-au realizat procentele de cvorum, respectiv majoritate.
O observatie prealabila care se impune priveste aspectul incidentei in cauza a dispozitiilor art.64 al.5 din Legea nr.85/2006 si, mai exact, a imprejurarii daca creantele unora dintre creditorii care au fost prezenti si si-au exercitat dreptul de vot in adunarea creditorilor sunt sub conditie suspensiva. Contestatoarea a sustinut ca creantele promitentilor - cumparatori, respectiv creanta creditorului P.
H. sunt creante suspensive, in timp ce creditorii M. C., I. A. si A. B.
D. au afirmat ca ar fi creante pure si simple, pentru ca in sedinta publica din data de_ creditorul A. B. D., prin reprezentant, sa afirme ca promitentii cumparatori sunt titularii unor creante sub conditie rezolutorie.
Din cuprinsul procesului verbal al adunarii creditorilor debitoarei SC C. SA din data de_ rezulta ca si-au exercitat dreptul de vot creditorii: M. C.
, detinand 1,16% din masa credala; J. P., detinand 3,18% din masa credala; C.
L. -DORIN si C. M., detinand 1,91% din masa credala; L. I. si L. M.
, detinand 1,48% din masa credala; M. M. si M. ANA, detinand 1,29% din masa credala; O. C., detinand 1,80% din masa credala; P. I. -C. si P. R., detinand 1,34% din masa credala; SA si S. M., detinand 1,29% din masa credala; V. A. si V. I. -V., detinand 1,70% din masa credala; SA, detinand 1,64% din masa credala; B. I. si B. V., detinand 1,98% din masa credala, I. A., detinand 0,37% din masa credala; A. D. B., detinand 26,97% din masa credala; SC G. E. C. BM S., detinand 1,61% din masa credala; P. H., detinand 5,73% din masa credala. Toti acesti creditori, cu exceptia creditorului P. H., au calitatea de promitent - cumparator a unor apartamente din imobilul aflat in proprietatea debitoarei SC C. SA si au fost inscrisi in tabelul definitiv al creantelor cu creante chirografare "sub conditia neperfectarii actului autentic de vanzare-cumparare a imobilului (art.93 ind.1 din Legea nr.85/2006)";, cu mentiunea ca creditorul A. B. D. este inscris cu creanta chirografara sub conditia neperfectarii actului autentic de vanzare- cumparare a imobilului (art.93 ind.1 din Legea nr.85/2006) in suma de 2.810.693 lei, reprezentand 10,44% din masa credala si cu creanta chirografara in suma de
1.723.068 lei, reprezentand 16,53% din masa credala, iar creditorii S. ANA R. si
SS A. sunt inscrisi cu creanta chirografara sub conditia neperfectarii actului autentic de vanzare-cumparare a imobilului (art.93 ind.1 din Legea nr.85/2006) in suma de 165.319 lei, reprezentand 1,59% din masa credala si cu creanta chirografara in suma de 4.296 lei, reprezentand 0,05% din masa credala.
Din insasi modul de redactare a tipului de creanta cu care acesti creditori au fost inscrisi in tabelul de creante rezulta ca creantele aflate "sub conditia neperfectarii actului autentic de vanzare-cumparare a imobilului (art.93 ind.1 din Legea nr.85/2006)"; sunt creante sub conditie suspensiva, conditia suspensiva negativa fiind reprezentata de evenimentul viitor si nesigur al neperfectarii contractului autentic de vanzare-cumparare privind imobilele- apartamente cu privire la care promitentii cumparatorii au solicitat executarea antecontractelor in conditiile prevazute de art.93 ind.1 din Legea nr.85/2006. Concluzia spre care a condus sensul literal al sintagmei citate mai sus este intarita de o interpretare rationala a modului in care aceste creante puteau fi inscrise in tabelul de creante asupra averii debitoarei. Astfel, ca regula, la momentul
deschiderii procedurii insolventei, promitentii - cumparatori ai unor imobile aflate in proprietatea debitoarei, sunt titularii unor creante certe dar nelichide, respectiv a dreptului de a solicita incheierea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, creante carora le corespunde obligatia debitoarei de a face, evaluabila pecuniar, de a proceda la incheierea respectivelor contracte. In masura in care promitentii cumparatori solicita nu doar incheierea contractelor de vanzare- cumparare in forma autentica in conditiile prevazute de art.93 ind.1 din Legea nr.85/2006, ci in subsidiar si inscrierea la masa credala cu o anumita suma de bani, reprezentand avansul achitat in temeiul respectivului antecontract de vanzare-cumparare, inscrierea lor la masa credala se va face cu o creanta care este certa si lichida, constand in partea de pret achitata pana la momentul deschiderii procedurii insolventei, dar care este sub conditie suspensiva, conditia fiind reprezentata de posibilitatea neperfectarii actului autentic de vanzare-cumparare, ca o eventualitate viitoare si nesigura. Din acest punct de vedere, judecatorul sindic nu poate subscrie la argumentele creditorilor M. C., I. A. si A. B. D. care au sustinut ca ar detine creante care sunt pure si simple si ca deschiderea procedurii insolventei asupra debitoarei nu ar fi in masura sa conduca la o transformare a raportului obligational stabilit intre promitentii - cumparatori pe de o parte si debitoare pe de alta parte. Astfel, la momentul deschiderii procedurii insolventei, promitentii cumparatori nu au un drept de creanta care sa fie cert, lichid si exigibil asupra averii debitoarei, cata vreme pretul sau partea de pret achitate de acestia au fost platite in temeiul unor antecontracte de vanzare- cumparatoare valabil incheiate si care nu au fost desfiintate pana la data deschiderii procedurii insolventei, nefiind nascut vreun drept de restituire a sumelor platite pana la acel moment. Imprejurarea neincheierii contractului de vanzare-cumparare in forma autentica functioneaza insa ca o conditie suspensiva care, la implinirea sa, va da nastere unei creante care este certa si lichida. Cu toate acestea, nu are loc o transformare a raportului juridic obligational devreme ce la momentul deschiderii procedurii in realitate creditorul - promitent cumparator nu are o creanta care sa fie certa si lichida, constand in pretul achitat pana la acel moment, ci i se poate recunoaste la acel moment cel mult o creanta sub conditie suspensiva. De asemenea, chiar daca raportul juridic initial stabilit intre promitentul-cumparator si debitor ca si promitent vanzator nu a fost afectat de conditii, inscrierea creantei promitentului cumparator sub conditie in tabelul de creante nu reprezinta o ingerinta in manifestarea de vointa a partilor si nu ar reprezenta o transformare a acestui raport contrar vointei partilor ci reprezinta o modalitate de inscriere a acestei creante in tabel, in contextul specific al existentei unui antecontract de vanzare-cumparare in temeiul caruia promitentul cumparator a platit un pret debitoarei, fara ca la momentul deschiderii procedurii sa fi fost incheiat contractul in forma autentica ori sa fi fost desfiintat antecontractul si in contextul specific al existentei unor norme speciale in Legea nr.85/2006, derogatorii de la dreptul comun, care permit promitentului-cumparator sa isi procure un titlu de proprietate in cursul procedurii insolventei (art.93 ind.1 din Legea nr.85/2006). Or, in acest context, posibilitatea neincheierii contractului in forma autentica reprezinta o realitate care nu poate fi ignorata si care va fi valorificata sub forma inscrierii creantei la masa credala, afectata de modalitatea conditiei, care permite creditorului sa participe in procedura insolventei in aceasta maniera, care este cea mai adecvata in raport de realitatea juridica a raporturilor dintre parti.
Se va retine asadar ca promitentii-cumparatori mai sus enumerati sunt titularii unui drept de creanta sub conditie suspensiva, inclusiv creditorul P. H.
-C., care detine o creanta chirografara sub conditia suspensiva a denuntarii contractelor de vanzare-cumparare autentificate sub nr._ si 3178/_ .
Cat priveste cvorumul si majoritatea ceruta pentru confirmarea lichidatorului judiciar, judecatorul sindic retine incidenta in cauza a prevederilor art.11 al.1 lit.d raportat la art.15 al.1 si 2 din Legea nr.85/2006, confirmarea urmand a fi facuta de adunarea creditorilor care ia hotarari cu votul favorabil al majoritatii, prin valoare, a creantelor prezente, sedintele adunarii creditorilor avand
loc in prezenta titularilor de creante insumand cel putin 30% din valoarea totala a creantelor asupra averii debitoarei. Cat priveste cvorumul, se constata ca sintagma
"valoarea totala a creantelor asupra averii debitoarei"; priveste totalitatea creantelor asupra averii debitoarei, formularea fiind una generica, fara a se face distinctie intre creantele pure si simple si cele aflate sub conditie. Or potrivit adagiului latin "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus";, unde legea nu distinge nici interpretul nu poate distinge. Ca urmare, pentru stabilirea cvorumului se impune a se avea in vedere si valoarea creantelor aflate sub conditie suspensiva, dispozitiile art.15 al.1 din Legea nr.85/2006 neexcluzand in mod expres aceste creante atunci cand face vorbire despre valoarea totala a creantelor asupra averii debitoarei. Este real ca dispozitiile art.64 al.5 din Legea nr.85/2006 prevad ca titularii creantelor sub conditie suspensiva la data deschiderii procedurii, inclusiv creantele a caror valorificare este conditionata de executarea in prealabil a debitorului principal, vor fi indreptatiti sa voteze si sa participe la distribuiri numai dupa indeplinirea conditiei respective, insa o dispozitie legala care restrange dreptul de vot al titularilor de creante sub conditie este de stricta interpretare si aplicare, astfel ca nu se poate extinde aplicarea acesteia si la modul de stabilire a cvorumului, in absenta unor dispozitii legale exprese in acest sens.
In raport de toate considerentele expuse, se va constata ca adunarea creditorilor din data de_ a fost legal constituita, fiind intrunit un cvorum de 54,96% din valoarea creantelor asupra averii debitoarei, care depaseste plafonul legal de 30% prevazut de lege. Cu toate acestea, in mod nelegal si-au exercitat dreptul de vot si creditorii ale caror creante au fost inscrise in tabelul definitiv de creante sub conditie suspensiva, respectiv creditorii M. C. ; J. P. ; C. L.
-DORIN si C. M. ; L. I. si L. M. ; M. M. si M. ANA; O. C. ;
P. I. -C. si P. R. ; SA si S. M. ; V. A. si V. I. -V. ; SA (cat priveste creanta chirografara sub conditia neperfectarii actului autentic de vanzare-cumparare a imobilului in suma de 165.319 lei, reprezentand 1,59% din masa credala); B. I. si B. V., I. A. ; A. D. B. (cat priveste creanta chirografara sub conditia neperfectarii actului autentic de vanzare-cumparare a imobilului in suma de 2.810.693 lei, reprezentand 10,44% din masa credala); SC G.
E. C. BM S. si P. H. .
In mod nelegal votul exprimat de acesti creditori a fost luat in calcul la stabilirea majoritatii necesare pentru confirmarea lichidatorului judiciar, fiind in mod evident incalcate dispozitiile art.64 al.5 din Legea nr.85/2006 care interzic exercitarea dreptului de vot de catre titularii creantelor sub conditie suspensiva la data deschiderii procedurii, inainte de implinirea conditiei.
Inlaturand votul acestor creditori, se constata ca votul valabil exprimat de catre creditori in adunarea creditorilor din data de_ in favoarea confirmarii lichidatorului judiciar CII T. M. -C. a fost de 18,10% (cuprinzand votul exprimat de B. L. - 1,51%, SA - 0,05%, S. R. DE R. -
0,01%, A. D. B. - 16,53%), in timp ce votul exercitat impotriva a fost de 41,22 % (cuprinzand votul exprimat de D. C. si C. A. ), nefiind intrunita majoritatea ceruta de lege pentru confirmarea lichidatorului judiciar.
Pentru cele expuse, in baza art.19 al.3 din Legea nr.85/2006, se constata ca este intemeiata contestatia formulata de creditoarea C. A. impotriva Hotararii Adunarii Creditorilor din data de_, care va fi admisa insa numai in parte, in sensul desfiintarii acestei hotarari.
Cat priveste al doilea capat de cerere al contestatiei, prin care s-a solicitat sa se ia act de hotararea luata in baza votului creditoarei contestatoare si a creditoarei D. C., in sensul desemnarii practicianului in insolventa DDG INSOLVENCY SPRL ca lichidator judiciar al debitoarei SC C. SA, judecatorul sindic va respinge acest capat de cerere in considerarea urmatoarelor argumente.
Potrivit procesului verbal al Adunarii Creditorilor din data de_, creditorii D. C. detinand 5,73% din masa credala si C. A. detinand 35,49% din masa credala au votat favorabil propunerea de inlocuire a lichidatorului judiciar CII T. C. cu practicianul in insolventa DDG INSOLVENCY SPRL. Pentru a putea decide desemnarea unui alt lichidator judiciar, potrivit prevederilor
art.19 al.2 din Legea nr.85/2006, ar fi fost necesar ca inlocuirea sa se faca de adunarea creditorilor cu o majoritate de cel putin 50% din valoarea totala a creantelor, prin aceasta intelegandu-se, cu titlu general, totalitatea creantelor asupra averii debitoarei, incluzand creantele sub conditie. Or, votul exprimat de catre cei doi creditori insumeaza un procent de 41,22% care se situeaza sub plafonul legal de 50%.
Pe de alta parte, solutionand o contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor, judecatorul sindic poate doar constata legalitatea sau nelegalitatea acestei hotarari, cu consecinta admiterii sau respingerii contestatiei, insa nu se poate substitui vointei partilor in luarea unor hotarari si nu poate lua o hotarare care sa suplineasca vointa adunarii creditorilor asupra aspectelor ce sunt de competenta acesteia. De asemenea, in baza art.19 al.4 din Legea nr.85/2006, solutionand contestatia impotriva hotararii adunarii creditorilor prin care a fost desemnat lichidatorul judiciar, judecatorul sindic va numi administratorul judiciar/lichidatorul desemnat sau, dupa caz, va solicita adunarii creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator, fara a putea insa sa ia act de votul exprimat si consemnat in hotararea adunarii creditorilor care a fost contestata pentru a constata ca a fost adoptata o alta hotarare decat cea consemnata in procesul verbal.
Pentru considerentele aratate, judecatorul sindic va respinge acest petit, astfel ca va admite doar in parte, in sensul mai sus aratat, contestatia formulata de creditoarea C. A. impotriva Hotararii Adunarii Creditorilor din data de _
.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTARASTE:
Admite in parte contestatia formulata de creditoarea C. A., cu domiciliul in C. -N. str.L. R. nr.9 ap.19 jud.C. in contradictoriu cu SC C. SA, prin lichidator judiciar CII T. M. C., cu sediul in Dej, str.I.P.Reteganu nr.1 bl.H ap.33 jud.C., impotriva Hotararii Adunarii Creditorilor din data de _
.
Dispune anularea Hotararii Adunarii Creditorilor din data de_ .
Respinge cererea contestatoarei de a se lua act de hotararea luata in baza votului sau si al creditoarei D. C., in sensul desemnarii practicianului in insolventa DDG INSOLVENCY SPRL ca lichidator judiciar al debitoarei SC C. SA.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 1 februarie 2013.
JUDECATOR SINDIC: | GREFIER: | |
M. C. B. | N. | N. |
Red./dact./MCB/4ex/_
| ← Sentința civilă nr. 549/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 854/2013. Contestație. Faliment,... → |
|---|








