Decizia civilă nr. 6117/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 6117/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de Ș. L., împotriva sentinței civile nr. 117 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata SC SG C. S. PRIN LICHIDATOR J.
C.I.I. B. D., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă din partea lichidatorului judiciar al debitoarei, avocat B. D. C. .
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul nu este timbrată lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,13 lei, recurenta fiind citată cu mențiunea timbrării fila 14 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta lichidatorului judiciar invocă excepția netimbrării recursului, solicitând anularea recursului ca netimbrat.
C. e, sub rezerva că, până la finalul dezbaterilor se vor depune la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate, solicită reprezentantei lichidatorului judiciar să pună concluzii și cu privire la fondul cauzei.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului pentru motivele detaliate prin întâmpinarea depusă la dosar.
C. ea reține cauza în pronunțare pe excepție și pe fond sub rezerva depunerii dovezilor ce atestă plata taxelor de timbru datorate.
După închiderea dezbaterilor în cauză, înainte de pronunțarea hotărârii, s- a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentei la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat ( f. 15 -16).
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 117 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "BORȘA D. "; desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC SG C. S. și a fost obligată pârâta S. L. să plătească suma de
1.008.219,02 lei, reprezentând întreg pasivul debitoarei SC SG C. S. aflată în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 că, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtei poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau a unei alte persoane.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
Lichidatorul judiciar a arătat că din vânzările de bunuri efectuate de către societate în anul 2010, dată la care debitoarea nu mai realiza venituri, s-a restituit un împrumut în favoarea fiului pârâtei, dl. S. P. A. n, restituire evidențiată doar în balanțele contabile fără a exista documente primare, având în vedere și faptul că încasările s-au făcut fără respectarea plafonului de încasări în numerar pentru debitoare, plafon zilnic care era de 100.000.000 lei ROL (10.000 lei), ori în cauză atât încasările cât și restituirile s-au efectuat în numerar în tranșe care depășeau această valoare prag, astfel că în aceste condiții, această restituire poate fi încadrată ca utilizarea bunurilor societății în favoarea unui terț, faptă care se circumscrie prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că bunurile societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
Pârâta nu a predat lichidatorului judiciar nici un bun aparținând debitoarei și nu a pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că sumele evidențiate în bilanțul contabil depus la dosar au fost folosite în interesul debitoarei.
Așadar, față de situația relevată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât au existat bunuri, iar la momentul deschiderii procedurii aceste bunuri nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește întrunirea în speță a disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut următoarele:
În cazul în speță, în sarcina pârâtei au fost invocate de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtei poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceasta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât, instanța apreciază că atâta timp cât, legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității. Or, în cauză pârâta se face vinovată de neținerea contabilității anterior deschiderii procedurii, lista bunurilor debitoarei, lista creditorilor și contul de profit și pierdere sunt determinate de lipsa acestora, întrucât nu s-a ținut evidența contabilă la zi.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtei îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
În consecință, în temeiul prev. art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a admis cererea și a dispus obligarea pârâtei să plătească suma de 1.008.219,02 lei reprezentând întreg pasivul debitoarei SC SG
C. S. .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Ș. L., solicitând admiterea recursului și în consecință să, în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea acesteia in sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii pârâtei-recurente și de obligare a ei la plata întregului pasiv al debitoarei S.C. SG C. S.R.L.
În motivele de recurs se arată că deși instanța de fond a apreciat că recurenta a utilizat bunurile debitoarei în interes personal, acesta apreciere este nefondată, fiind în contradicție directă cu înscrisurile existente la dosar.
Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă faptul că recurenta a împrumutat de la numitul Ș. P. o suma de bani cu care a creditat societatea.
Acest aspect nu a fost contestat, rezultând din evidențele contabile ale societății.
Deoarece recurenta nu a putut să restituie împrumutul, a înțeles să cesioneze creanța pe care o avea împotriva societății creditorului, aspect care rezultă din înscrisurile predate lichidatorului judiciar.
Astfel, după cum rezultă și din înscrisurile existente la dosar, înscrisuri care nu au fost luate în considerare de către instanța de judecată în momentul pronunțării sentinței atacate recurenta la nici un moment nu a dispus de activele debitoarei.
Singurul lucru de care a dispus, a fost de creanța pe care o avea asupra societății debitoare, cu respectarea regimului juridic al cesiunii de creanță.
Astfel încât, admiterea cererii de antrenare a răspunderii recurentei întemeiată pe prev. art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 apare ca fiind vădit neîntemeiată.
Cu privire la răspunderea întemeiată pe dispozițiile cuprinse în art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 arăt în concret, că din înscrisurile existente la dosar nu reiese existența faptelor ilicite de la lit. d) raportat la persoana recurentei. Simpla afirmație a acestuia conform căreia a săvârșit faptele ilicite de la lit. d), cu vinovăție, neexistând o legătură de cauzalitate între aceste presupuse fapte și starea de insolvență a societății nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii.
În ceea ce privește actele contabile pe care instanța de fond a reținut faptul că nu ar fi fost predate lichidatorului judiciar, acte constând în: documente financiar contabile aferente restituirii creanței pe care numitul Ș. P. o avea asupra debitoarei (dispoziții de plată), analitice pentru contul furnizori, fișa mijloacelor fixe, arătă faptul că aceste documente au fost depuse la dosarul cauzei la data de_, dar nu au fost luate în considerare de către instanța de
fond în momentul pronunțării sentinței.
Pentru aceste motive, solicită admiterea prezentul recursului, în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Analizând recursul declarat de către pârâta S. L. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC SG C. S. a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC C., pârâta este administratorul debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele și actele societății; cu toate acestea, pârâții nu au înțeles să dea curs solicitării lichidatorului și nu au predat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare.
Considerând că au fost făcute toate demersurile pentru intrarea în posesia documentelor contabile și că fostul administrator statutar a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și administrative ale societății a formulat cererea de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art. 138 alin.1 lit. a și d din Legea insolvenței .
Este cunoscut faptul că inexistența registrelor contabile și a altor documente financiar-contabile fac imposibilă cunoașterea unor eventuali debitori ai societății împotriva cărora să fie formulate acțiuni pentru recuperarea acestora. Lipsa documentelor face imposibilă formularea unor eventuale acțiuni de anulare a unor operațiuni comerciale făcute în paguba unora dintre creditori, cum aceeași lipsă a documentelor face imposibilă cunoașterea situației unor eventuale bunuri de natura activelor imobilizate sau a activelor circulante
materiale (stocuri de exemplu), a căror valorificare pot acoperi pasivul patrimonial sau o parte din acesta. Aceste fapte îndreptățesc instanțele să susțină că administratorii societății nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea prin neîntocmirea registrelor contabile obligatorii pentru a nu cunoaște natura operațiunilor economice dispuse de administratori și ascunderea situației reale financiare a societății în scopul de a nu se afla modul de gestionare defectuoasă a societății debitoare.
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societății; probele administrate relevă împrejurarea că administratorul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele societății astfel cum impun prevederile art.28 din LPI iar creditorii societății nu au putut fi identificați iar eventualele bunuri nu au putut fi valorificate pentru a se realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunuri, eventuala înstrăinare a activelor nefiind evidențiată în contabilitatea societății, ceea ce permite instanței să tragă concluzia că în cauza nu au fost respectate dispozițiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata.
Având in vedere faptul că potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere și dispozițiile art.1540 din vechiul cod civil potrivit cărora «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisa in executarea mandatului ».
Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Judecătorul sindic evidențiază între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență, indicate cu titlu de ipoteză de către lichidatorul judiciar, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, și statuează corect cu privire la existența raportului de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență .
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
C. ea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt și a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la
concluzia dovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a pârâtului și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către acestea.
Se poate conchide că toate aceste constatări și susțineri fundamentate pe prevederile Legii societăților comerciale sau Legea insolvenței sunt corecte și vizează administratorii societății adică pe pârâta din cauză.
Așadar, judecătorul sindic a pronunțat o soluție legală atunci când a dispus obligarea pârâtei la suportarea pasivului neacoperit din bunurile debitoarei, statuând corect că aceasta urmează să răspundă în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
C. ea va achiesa statuărilor judecătorului sindic conform cărora pârâta este ținută să răspundă și în temeiul art.138 lit.a din LPI.
Astfel C. ea observă că prin rapoartele întocmite, lichidatorul judiciar a arătat că din vânzările de bunuri efectuate de către societate în anul 2010, când debitoarea nu mai realiza venituri, s-a restituit un împrumut în favoarea fiului pârâtei, restituire neevidențiată în documentele primare iar încasările s-au făcut fără respectarea plafonului de încasări în numerar pentru debitoare, plafon zilnic care era de 100.000.000 lei ROL. Întrucât pe seama debitoarei atât încasările cât și restituirile s-au efectuat în numerar, în tranșe care depășeau această valoare prag, se poate susține că această restituire poate fi încadrată ca utilizare a bunurilor societății în favoarea unui terț, faptă care se circumscrie prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că probele administrate în cauză au evidențiat împrejurarea că utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, concluzia că bunurile societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege impunându-se.
De altfel, pârâta nu a predat lichidatorului judiciar nici un bun aparținând debitoarei și nu a pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că sumele evidențiate în bilanțul contabil depus la dosar au fost folosite în interesul debitoarei astfel că în mod corect judecătorul sindic a conchis că pârâta se face vinovată de încălcarea prevederilor art.138 lit.a din Legea insolvenței.
Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S. L. împotriva sentinței civile nr.117 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
M. | S. C. | P. | A. | M. C. | V. | D. |
red.M.S./A.c.
2 ex. - _
jud.fond.G. C.
| ← Sentința civilă nr. 181/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1433/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
