Decizia civilă nr. 7398/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7398/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B. Judecător L. U.
G. A. B.
Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificată ca urmare a lipsei din instanță a domnului judecător G.A. N., aflat în concediu de odihnă, acesta fiind înlocuit cu judecătorul aflat pe prima poziție în programarea de permanență, conform procesului verbal atașat la dosar.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent SC F. S. PRIN LICHIDATOR J. C. I. S. împotriva sentinței civile nr. 5957 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, privind și pe intimat SC F. S., intimat
A. P., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 răspundere administrator.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de reformare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.5957 din 0_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC F. S. prin lichidator judiciar C. I. S. în contradictoriu cu pârâtul A. P. .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 (1) "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de
membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";;
În speță, din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și declarația martorului Somogyi L. nt V. rezultă că Fundația pentru Tineret Maramureș a hotărât înființarea societății debitoare cu unic asociat, iar prin actul constitutiv al acesteia, a fost numit ca administrator, pârâtul.
La data de_ pârâtul a încetat raportul de muncă cu această societate iar documentele și actele contabile au rămas la sediul fundației, astfel încât nu se poate reține fapta prev. de art.138 lit.d din Legea 85/2006.
Nefiind îndeplinite condițiile acestui text de lege, acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC F. S. PRIN LICHIDATOR J. C. I. S. prin care a solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății debitoare la suma de 3277 lei în temeiul art.138 alin.1 lit. d
.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată în sarcina pârâtului putând fi reținută săvârșirea faptei reglementate
de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, faptă care a condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Deliberând Curtea reține următoarele :
Cererea de deschidere a "procedurii de faliment a fost formulată de societatea debitoare prin lichidator, societatea fiind anterior dizolvata in condițiile art.237. alin.l, lit.b din Legea 31/1990, pentru nedepunerea situaților financiare.
Conform informațiilor furnizate de Oficiul Registrului de Comerț, SC F.
a fost constituită în anul 2004 iar asociat unic al societății F. S. este Fundația Județeană pentru Tineret Maramureș .Funcția de administrator statutar a fost deținută de pârâtul A. P. .
În vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a notificat deschiderea procedurii insolventei, prin poștă cu confirmare de primire atât la sediul social al debitoarei cât și la adresa de domiciliu a administratorul statutar care figurează în informațiile de la ORC, solicitând prezentarea documentelor prevăzute la art.28 din Legea insolventei. În cursul procedurii, pârâtul a relevat că contabile au fost predate asociatului unic întrucât a demisionat din funcția de administrator, raportul de muncă constituit cu scopul de a reprezenta entitatea în raporturile cu terții încetând la data de_, împrejurare atestată de
mențiunile efectuate în cartea sa de muncă.
Legea insolvenței a integrat însă acestei răspunderi excepționale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de
insolvență, prin una dintre următoarele fapte:
au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăti;
au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
au deturnat sau au ascuns
o parte din activul
persoanei juridice ori au
mărit
în mod fictiv pasivul
acesteia;
au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăti;
în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Norma sancționează, în unele dintre ipotezele sale, abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din
limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru "cauza"; interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o
importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
Nu orice act contrar interesului social care a generat starea de insolvență poate justifica răspunderea pentru acoperirea pasivului.
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăți aflate în
insolvență este conturată doar de acțiuni cum sunt: ținerea unei contabilități fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile; deturnarea, ascunderea unei parți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; plata preferențială a unui creditor, în dauna celorlalți creditori, în luna precedentă
încetării plăților; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerț în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Oricare alte acte contrare interesului social săvârșite de administrator cu intenție sau nu, în interes personal sau nu, care nu pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138 nu contează în mecanismul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Până la urmă, chiar identificarea unor acte contrare interesului social care pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138, dar care nu se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență, este lipsită de urmări în planul răspunderii pentru acoperirea pasivului. Mai mult, frauda poate căpăta expresie doar în cazul insuficienței activului. Această din urmă condiție privitoare la
insuficiența activului surclasează oricare altă cerință.
Judecătorului sindic îi revine sarcina de a controla regularitatea, oportunitatea unui act în raport cu interesul social, numai dacă insuficiența activului pentru plata întregului pasiv a fost constatată.
Prin urmare, de lege lata, obligația de suportare a pasivului poate fi activată numai pentru anumite greșeli de gestiune săvârșite cu intenție, soarta celor comise din culpă fiind transferată jurisdicției de drept comun.
Conform art. 138 lit d din Legea nr.85/2006 o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență poate fi suportată de membrii organelor de conducere din
cadrul societății care au cauzat starea de insolvență prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Evidențele contabile trebuie să reflecte acel "true and fair view"; la care se referă jurisprudența engleză, și anume o imagine fidelă a patrimoniului.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejați față de datornicii, care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect.
Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale. În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Legea insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temeiul art.138 lit. d operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei
în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii.
Caracterul fictiv derivă din întocmirea evidențelor contabile sau completarea lor, prin: 1) consemnarea de date nereale, 2) omisiunea înscrierii unor operațiuni reale. Omisiunea inserării se referă la anumite date sau
împrejurări care nu apar în conținutul înscrisului, deși acestea trebuiau să-și găsească locul în cuprinsul său. O astfel de inacțiune constituie o alterare a adevărului, ea reprezentând o lacună care se răsfrânge asupra întregului act, modificându-i conținutul, făcându-l să exprime o altă situație decât cea
adevărată. De pildă, neînregistrarea unor mărfuri facturate. Atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului înseamnă consemnarea sau inserarea unor date sau împrejurări nereale. Atestarea trebuie să se refere la
fapte sau împrejurări care au determinat întocmirea actului și care au avut un caracter mincinos, indiferent de numărul datelor sau împrejurărilor atestate.
Evidența falsificată trebuie să fie una care are corespondent în realitate și să aibă aptitudinea de a fi utilizată în vederea producerii de efecte juridice, cum sunt denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț .
Este cunoscut faptul că încetarea funcției de administrator poate să
provină urmare a unei demisii, revocări, prin expirarea duratei pentru care a fost atribuit mandatul, ori prin deces, dar încetarea funcției nu constituie
un impediment în angajarea răspunderii. Nici încetarea funcției ca urmare a decesului nu poate fi o cauză exoneratoare de răspundere, după cum nici
încetarea funcției urmarea unei demisii nu reprezintă neapărat o cauză menită să paralizeze acțiunea în acoperirea pasivului.
Este suficient ca situația care a dus la deschiderea procedurii insolvenței să fi fost creată sau să se fi agravat cât timp aceștia erau în funcție pentru ca răspunderea să poată fi angajată.
Drept urmare, administratorul poate să fie condamnat să acopere
pasivul dacă, deși demisionase înainte de încetarea plăților, acesta n-a adus la zi evidența contabilă, fapt care ar fi permis adoptarea unor măsuri de redresare și dacă legătura strânsă între greșeala de gestiune imputată și ajungerea entității în stare de insolvență a fost dovedită.
În consecință, administratorii, ale căror funcții au încetat în momentul deschiderii procedurii colective, nu răspund decât dacă evenimentele care au cauzat insolvența nu erau prezente la data încetării prerogativelor, legislația actuală impunând demonstrarea unei legături de cauzalitate între fapta ilicită imputată și intrarea debitoarei în stare de insolvență.
Neregularitățile comise de administrator înaintea încetării funcției, ce nu sunt cauza dezechilibrului financiar al societății sau cele care au apărut ulterior pierderii prerogativelor, nu sunt relevante sub aspectul angajării răspunderii.
Dacă neîndeplinirea formalităților de publicitate privitoare la desemnarea reprezentantului legal nu poate constitui o cauză
exoneratoare de răspundere, acțiunea în răspundere putând fi exercitată și în contra administratorului a cărui numire nu a fost publicată, alta
este situația neîndeplinirii formalităților legate de încetarea funcției. Ceea ce interesează în acest ultim caz este data încetării mandatului și nu aceea a îndeplinirii formalităților de publicitate. Dacă funcția de administrator a încetat înaintea de apariția situației care a condus la încetarea plăților, răspunderea nu poate opera.
În speță, funcția de administrator a pârâtului a încetat înainte de data deschiderii procedurii. Drept urmare, acesta nu avea obligația predării documentelor contabile .
Recurenta a încercat să acrediteze ideea că încetarea raporturilor de muncă nu se răsfrânge asupra raporturilor de reprezentare constituite între pârât și entitate. Altfel spus, că există o autonomie a funcției de administrator față de raportul de muncă și că încetarea acestuia din urmă nu putea să justifice încetarea funcției executive deținută de pârât
în baza raporturilor de drept societar.
Apărarea nu poate fi validată de curte în raport de următoarele considerente:
Dispozițiile legale aplicabile în materia raporturilor de drept societar nu au caracter constrângător în ceea ce privește forma actului de denunțare singura cerință fiind aceea că manifestarea de voință în sensul încetării funcției de administrare să fie indubitabilă.
Această din urmă condiție a fost îndeplinită în cauză. Manifestarea de
voință a pârâtului în sensul încetării raportului de muncă constituit doar cu scopul de a reprezenta entitatea în raporturile cu terții nu este altceva decât expresia demisiei din funcția de administrator.
Chiar dacă s-ar admite contrariul, reclamantul nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită imputată și intrarea debitoarei în stare de insolvență.
Așa fiind, în baza art. 312 C.proc.civ instanța va
respinge recursul declarat de SC F. S. împotriva sentinței civile nr. 5957 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC F. S. împotriva sentinței civile nr. 5957 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
S.
AL H.
M.
B.
L.
U.
G.
B.
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.B. N.
| ← Sentința civilă nr. 1433/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 3188/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
