Sentința civilă nr. 181/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 181/2013
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. | V. | , judecător-sindic |
GREFIER: T. | E. |
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC A. T. S. , cu sediul în B., str. A. I., nr.4A, județul B. -Năsăud, C.U.I. 22125501, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_ și examinarea cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar SS împotriva administratorului
B. A. P. .
Cauza s-a judecat în fond la data de 15 ianuarie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată pentru data de 22 ianuarie 2013, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 29 ianuarie 2013, când, pentru constituirea legală a completului de judecată s-a amânat pronunțarea soluției la data de 30 ianuarie 2013.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus lichidatorul judiciar SS, în contradictoriu cu pârâtul B. A. P. a formulat cerere privind antrenarea răspunderii materiale a pârâtului pentru suma de 12340 lei.
În motivare s-a arătat că a solicitat informații de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud despre debitoare, asociații și administratorii acesteia.
Din istoricul înregistrat sub nr. 18027/_, rezultă că SC A. T. S., de la înființare și până la deschiderea procedurii simplificate de faliment împotriva acesteia, a avut în calitate de administrator statutar pe B. A. P. .
A întocmit și a depus la dosarul cauzei raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la falimentul societății debitoare înregistrat sub nr. 1900/578/_ .
Se menționează că raportul cauzal a fost întocmit pe baza informațiilor obținute de pe site-ul A.N.A.F., respectiv indicatorii economico-financiari ai debitoarei la data de_, întrucât reprezentantul societății debitoare nu au predat lichidatorului judiciar documentele financiar contabile ale SC A. T. S. .
În urma verificării documentelor existente la dosarul cauzei, a adresei de la ORC B. Năsăud și a indicatorilor economico-financiari ai debitoarei la data de_ rezultă că în perioada în care SC A. T. S. a funcționat și a fost
administrată de către pârâtul B. A. P. a acumulat datorii care la data deschiderii procedurii simplificate de faliment se ridică la suma de 12.340 lei.
Prejudiciul a fost stabilit pe baza declarațiilor de creanță înregistrate la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului B. -Năsăud, respectiv a tabelului preliminar înregistrat sub nr. 1983/582/_ . Administratorul SC A. T. S. se face vinovat de o serie de fapte la care se va face referire în continuare, fapte care cad sub incidența art. 138, alin. 1. lit. a și lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și datorită cărora debitoarea a acumulat datorii ajungând astfel în faliment.
Folosirea bunurilor sau banilor societății în folosul propriu sau al altei persoane constituie un motiv ce a determinat falimentul societății și pe cale de consecință prejudiciul creat creditorilor acesteia.
Din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la falimentul societății debitoare înregistrat sub nr. 1900/578/_, rezultă că la data de_ SC A. T. S. înregistra în evidențele contabile: bunuri în valoare totală de 1.751 lei reprezentând valoarea activelor imobilizate și a stocurilor, avea disponibilități în casierie sau în contul din bancă în sumă de 3.175 lei, creanțe de recuperat în sumă de 14.977 lei.
In ceea ce privește disponibilitățile bănești în sumă de 3.175 lei acestea sunt evidențiate doar scriptic în bilanțul de la_ dar neidentificate faptic la inventariere.
Referitor la bunurile în valoare totală de 1.751 lei, acestea reprezintă stocuri în valoare 358 lei și active imobilizate în valoare de 1.393 lei dar nu se cunoaște ce reprezintă acestea și dacă mai există faptic, în condițiile în care pârâtul a refuzat să colaboreze cu lichidatorul judiciar și să pună la dispoziția acestuia documentele financiar contabile ale debitoarei și alte informații necesare desfășurării procedurii de insolvență.
Referitor la creanțele de încasat în cuantum de 14.977 lei se menționează că nu au putut fi identificați debitorii din evidența contabilă a SC A. T. S. întrucât reprezentantul debitoarei nu a depus lista debitorilor la dosarul cauzei, nu a predat-o lichidatorului judiciar și nici nu a dat relații cu privire la cine sunt debitorii și de la cine are de încasat sume de bani.
Conform ar.3, punctul 30 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței
"mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special. Mandatul administratorului special se limitează Ia reprezentarea intereselor acționarilor/asociaților de la data ridicării dreptului de administrare. Încetarea mandatului impune obligația predării gestiunii.
Astfel, a notificat debitoarea la sediul social din loc. B., str.A. I., nr. 4A,camera 1 subsol, jud. B. -Năsăud și pe administratorul statutar, respectiv pe B.
A. P. la domiciliul acestuia din com. T., sat. T., nr.99, jud. B. -Năsăud, punându-i-se în vedere că are obligația de a preda lichidatorului judiciar, (în termenul de 10 zile de la deschiderea procedurii prevăzut la art. 35 din Legea nr. 85/2006) toate documentele prevăzute la art. 28, alin. 1, lit.a-f, din același act normativ, documente detaliate în cuprinsul notificării, respectiv: lista creditorilor, lista cuprinzând transferurile patrimoniale făcute de debitoare în ultimele 120 de zile
anterioare deschiderii procedurii, gestiunea averii către lichidatorul judiciar, precum și toate documentele și informațiile cerute de acesta.
Nici până la această dată nu a fost predată gestiunea debitoarei către lichidatorul judiciar.
După cum reiese din situația de mai sus, pârâtul nu justifică bunuri în valoare de 1.751 lei, suma de 3.175 lei și nu a recuperat creanțe în valoare de 14.977 în total existând scriptic valori materiale și bănești în patrimoniul societății debitoare de 19.903 lei, nepredate lichidatorului judiciar.
In această situație se consideră că lipsa bunurilor și a sumelor de bani constituie dovada însușirii acestora în interesul personal sau al altei persoane, întrucât: bunurile și sumele de bani sunt evidențiate în contabilitatea societății debitoare, respectiv în bilanțul contabil aferent exercițiului financiar_ -_ depus de debitoare la A.F.P. și care cuprinde însăși declarațiile SC A. T. S., bunuri și sume de bani care nu au fost identificate faptic, nu au fost predate lichidatorului judiciar spre inventariere și nici nu au fost prezentate documente din care să rezulte locația acestora sau care a fost destinația lor; nu au fost oferite informațiile necesare desfășurării procedurii de faliment.
Se concluzionează de aici că pârâtul au folosit bunuri în valoare de 1.751 lei, suma de 3.175 lei în interesul personal sau în interesul altei persoane și nu a recuperat suma de 14.977 lei, s-au a recuperat-o și nu a contabilizat-o, fapte ce se încadrează în prevederile art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Prin folosirea bunurilor și banilor societății în interesul personal sau în interesul altor persoane, societatea debitoare a fost decapitalizată lipsind-o astfel de lichiditățile necesare continuării activității, pârâtul, prin faptele sale aducând-o astfel în faliment, mai mult, ulterior, abandonând, practic, societatea debitoare.
A ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (art. 138 alin. 1 lit d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței).
Conform art.6 din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Conform art. 22 din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea "pentru verificarea înregistrării corecte in contabilitate a operațiunilor efectuate se întocmește balanța de verificare, cel puțin anual, la încheierea exercițiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile stabilite potrivit legii";.
Conform art. 10 din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea ,,Răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii unității respective";.
Administratorul statutar nu a respectat prevederile legale privind ținerea evidenței contabile avându-se în vedere că ultimul bilanț depus la organele fiscale a fost cel aferent al exercițiului financiar al anului 2006 iar procedura simplificată de faliment s-a deschis la data de_ .
Nedepunerea actelor contabile și a raportărilor contabile prevăzute de lege la organele fiscale echivalează cu inexistența unei evidențe contabile, menită să ascundă
modul în care a fost gestionată activitatea societății și modificările aduse patrimoniului.
Având în vedere că în ciuda demersurilor administratorul statutar nu a predat lichidatorul judiciar documentele financiar contabile ale SC A. T. S., așa cum sunt prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, documente din care să rezulte care au fost, în concret, toate bunurile debitoarei, valoarea acestora, locația lor și în ce condiții au fost valorificate și destinația disponibilităților bănești evidențiate în balanța de verificare, s-a promovat plângere penală în temeiul art. 147 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
De asemenea, s-a deplasat la sediul societății debitoare în vederea identificării acesteia unde s-a nu a găsit pe nimeni, care să poată oferi relații cu privire la societatea debitoare sau reprezentanții acesteia.
Practica a demonstrat că mulți administratori statutari nu predau documentele financiar contabile și tergiversează procedura aducând importante prejudicii creditorilor vânzând bunurile din patrimoniu fără a răspunde în vreun fel pentru aceste fapte.
Nepredarea evidenței contabile conduce la concluzia lipsei unei evidențe contabile în conformitatea cu legea care să reflecte toate operațiunile economice ale societății, (modul în care a fost gestionată activitatea societății, modificările aduse patrimoniului debitoarei respectiv, profitul, pierderile, veniturile, vânzările de bunuri și încasările) și, implicit concluzia intenției administratorului statutar de a acoperi faptele menționate anterior, fapte care cad sub incidența răspunderii materiale prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Se consideră că pârâtul refuză să predea documentele și informațiile necesare desfășurării procedurii solicitate de lichidatorul judiciar pentru a-1 împiedica pe acesta, cu rea credință în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Simpla nedepunere a documentelor la dosarul cauzei și nepredarea acestor documente către lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile art. 28, art. 33 și art.44 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, constituie un motiv de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar prin însăși această inacțiune nefiind necesară o altă motivare a cererii atâta timp cât pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații. S-a probat nu numai că nu au fost predate documentele financiar contabile ci și faptul că s-a tergiversat procedura, împiedicând lichidatorul judiciar în administrarea procedurii cu rea credință aducându-se prejudicii atât debitorului cât și creditorilor.
Prin neplata datoriilor către creditori, pârâtul în calitate de administrator statutar al SC A. T. S. a creat un prejudiciu, iar conform articolului mai sus-citat acesta este obligat la repararea acestui prejudiciu.
Se consideră că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii personale a pârâtului, respectiv, fapta ilicită săvârșită de către pârât prin folosirea bunurilor sau banilor societății în folosul propriu sau al altei persoane și neținerea contabilității în conformitate cu legea, prejudiciul care constă în creanțele înscrise la masa credală și care nu pot fi acoperite din sumele de bani sau din valorificarea bunurilor societății debitoare; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu fiind evident, prin aceea că folosind bunurile sau banii societății în folosul propriu sau al altei persoane și neținând o contabilitate în conformitate cu legea, respectiv, nepredarea actelor
contabile către lichidatorul judiciar a făcut ca debitorul să nu poată urmări intrările și ieșirile de bunuri și valori materiale și bănești, inclusiv a datoriilor pe care le are de achitat către creditori, iar lichidatorul judiciar, la rândul său, să nu poată urmări dacă debitorul a respectat regulile și legile în vigoare privind desfășurarea activității, dacă are bunuri în patrimoniu, dacă și cui trebuie să plătească sume de bani sau de la cine trebuie să recupereze eventuale sume de bani. Vinovăția pârâtului care în calitate de administrator și asociat al societății debitoare avea obligația de a desfășura o activitate în interesul societății și pentru bunul mers al acesteia și nu activități care să prejudicieze atât debitorul cât și creditorul acestuia.
Mai mult, conform art.998-999 din CPC" orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-1 repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, dar și de acela care a fost cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa", în consecință, având în vedere că SC A. T. S. prin reprezentantul său legal, B. A. P., a creat un prejudiciu de 12.340 lei către AFP B., conform tabelului definitiv de creanțe, în lumina acestor prevederi legale acesta fiind obligat a-1 repara.
Față de cele prezentate și a probelor administrate în dosarul cauzei se consideră că pârâtul se face vinovat de folosirea bunurilor sau banilor societății în folosul propriu sau al altei persoane și neținerea contabilității în conformitate cu legea, fapte prevăzute și sancționate de prevederile art. 138 alin.l lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Într-o asemenea situație, în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței "judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului " prin una din faptele prevăzute la punctele a-g din lege.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 138, alin. 1, lit. a și d din Legea nr.
85/2006, art. 998-999 Cod civil.
Pârâtul B. Aurelia P. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare s-a arătat că cererea este în totalitate nefondată, iar cele arătate prin cerere nu corespund realității și deoarece administratorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile, încearcă atragerea răspunderii pârâtului.
Cu privire la demersurile administratorului judiciar de a-l contacta pentru a-i depune la dispoziție evidența contabilă a societății arată că activitatea SC A. T. S. a fost suspendată faptic la finele anului 2007 ca urmare a faptului că singurul autovehicul deținut (și acesta în leasing), a fost ridicat de către proprietar ca urmare a imposibilității achitării ratelor contractuale. Astfel, independent de dorința pârâtului de a continua activitatea de transport a societății, a fost în imposibilitate de a desfășura din lipsa mijloacelor tehnice necesare. Urmare acestui fapt, pârâtul a plecat în străinătate unde se află și în prezent, muncind ca șofer de TIR în transport internațional, astfel că nu există posibilitatea faptică de a lua cunoștință de solicitările administratorului judiciar.
De altfel, adresa la care a fost citat (T. nr. 99) nu este nici măcar adresa sa de domiciliu, pârâtul domiciliind în B., str. Rodnei, nr. 1, sc. D, ap. 46, potrivit copiei cărții de identitate.
In aceste condiții, prima dată când a luat la cunoștință despre intrarea SC A.
T. S. în faliment a fost când fratele său l-a anunțat că este citat la tribunal în calitate de pârât în prezentul proces, adică după depunerea în instanță a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
In atare condiții este evident că nu avea cum să pună la dispoziția administratorului judiciar evidența contabilă a societății, dar acest lucru nu însemna ca pentru perioada în care a desfășurat activitate, adică de la înființare și până la_ când s-au depus ultimele situații financiare anuale la finanțe, acestea nu există.
De asemenea, imposibilitatea faptică de a comunica cu lichidatorul nu înseamnă că a refuzat acest lucru cum cu rea credință se repetă sistematic prin cerere. Dimpotrivă, luând la cunoștință de cele arătate de administratorul judiciar, a făcut toate demersurile posibile, din străinătate, de a lua legătura cu contabilul societății pentru predarea evidențelor ținute de acesta, iar la_ a notificat lichidatorul pentru ridicarea documentelor.
Apoi, pentru a cere atragerea răspunderii patrimoniale în sensul prevederilor art. 138 alin.(l) lit.a) reclamanta trebuia să probeze în primul rând, existența faptei ilicite, adică folosirea bunurilor sau creditelor debitoarei, în interesul său personal sau al unei alte persoane.
Ori, simpla afirmație că bunurile înscrise în contabilitate în valoare de 1.751 lei nu au putut fi identificate, nu poate constitui o probă că pârâtul le-ar fi utilizat în interes personal sau în interesul altei persoane.
Pentru aplicarea prevederilor lit. a) este necesar ca reclamanta să facă dovada certă că pârâtul ar fi utilizat aceste bunuri în interes personal prin operațiuni fictive cu scopul de a beneficia material de acestea sau de suma de bani rezultate din înstrăinarea lor, ori acest lucru nu rezultă de nicăieri din probatoriul administrat de reclamantă.
In ce privește prejudiciul, acesta în nici un caz nu îl poate constitui cuantumul întregii sume cu care s-a înscris creditoarea la masa credală.
Prejudiciul poate consta cel mult în cuantumul sumelor care le-ar fi utilizat în interes personal prin fapte ilicite demonstrate.
In lipsa faptei ilicite dovedite și a prejudiciului nu poate exista nici legătură de cauzalitate între acestea.
In ce privește vinovăția pârâtului, susținerile reclamantei sunt simple afirmații care nu au nici o legătură cu condiția vinovăției care trebuie îndeplinită pentru a atrage răspunderea patrimonială în condițiile art. 138 alin.(l) lit. a). Reclamanta susține că vinovăția ar consta în faptul că "în calitate de administrator al societății debitoare avea obligația de a desfășura o activitate în interesul societății și pentru bunul mers al acesteia și nu activității care să prejudicieze atât debitorul cât și creditorul acestuia".
Ori, vinovăția celui care comite o faptă prevăzută la art. 138 alin.(l) lit.a) constă în totalitatea condițiilor cerute de lege, sub raportul conștiinței și voinței sale - față de materialitatea faptei sale (acțiune, prejudiciu, raport de cauzalitate) pentru că acea faptă să poată angaja răspunderea civilă. Din cele arătate neprobate de reclamantă nu rezultă că pârâtul, cu intenție, ar fi săvârșit o faptă ilicită prin care să-și însușească în interes personal o parte din bunurile debitoarei, astfel încât această faptă să ducă debitoarea la starea de insolvență.
Pe de altă parte sumele de bani solicitate aparțin unui singur creditor D.G.F.P. și practic constituie mai mult dobânzi și penalități de întârziere decât un debit propriu-zis. Acest debit nu exista la momentul sistării activității societății, după cum rezultă din evidențele contabile și pentru că nicăieri nu se menționează în concret în ce constă, se presupune că este impozit forfetar sau altceva asemănător pentru perioada de inactivitate a societății. Ori în condițiile în care la sfârșitul anului 2007 era cu obligațiile la stat la zi, este evident că nu se poate vorbi de un prejudiciu produs din culpa pârâtului. Mai mult, este evident că nu vreo faptă a pârâtului a dus la insolvabilitatea societății.
Apoi, nerecuperarea creanțelor societății nu îi este imputabilă, în condițiile în care toate societățile se confruntă cu dificultăți în recuperarea datoriilor din cauza crizei economice generalizate. Este absurd să-i fie imputate pârâtului datoriile neonorate ale unui terț.
In ceea ce privește susținerea conducerii unei evidențe contabile fictive sau neconforme cu legea sau provocarea dispariției unor documente contabile arată că normele juridice care reglementează organizarea evidenței contabile sunt cuprinse în Legea nr. 82/1991 a contabilității și în normele sale de aplicare.
Având în vedere faptul că, în sine, încălcarea normelor privind ținerea contabilității nu este producătoare de prejudicii, nu este suficientă doar simpla susținere a neținerii contabilității în conformitate cu legea, ci mai este necesar ca prin această faptă pârâtul să fi produs starea de insolvență, adică să existe legătura de cauzalitate între fapta sa și încetarea plăților.
Reclamanta nu demonstrează prin probatoriul administrat că ar fi săvârșit vreuna din faptele menționate de lege la art. 138 alin.(l) lit.d) în sensul că a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente, a ținut o contabilitate neconformă cu legea contabilității.
Toate faptele enumerate la lit.d) alin alin.(l) se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, care trebuie să fie dovedită cu probe convingătoare. Dispariția unor documente contabile nu poate fi reținută dacă nu se prezintă dovada că aceste documente au existat la un moment dat. Reclamanta numai presupune că pe perioada cât a desfășurat activitatea ar fi condus o evidență contabilă neconformă cu legea. Simpla nedepunere a documentelor la dosarul cauzei nu poate fi considerat un motiv temeinic care să ducă la atragerea răspunderii sale patrimoniale.
În drept s-au invocat disp. art. 115 Cod de procedură civilă și ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1267/2011 pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei SC A. T. S. și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar SS .
După deschiderea procedurii a depus declarație de creanță o singură debitoare și anume AFP a mun. B. pentru suma de 12.340 lei.
Având în vedere că reprezentantul debitoarei nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele financiar-contabile ale debitoarei acesta a apelat la informațiile furnizate de ORC de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud și la acelea existente pe site- ul ANAF, ultimii indicatori economico-financiari existenți fiind cei înregistrați la data de 31 decembrie 2007.
Având în vedere că pârâtul administrator statutar al debitoarei nu i-a predat acte contabile și gestiunea reprezentată de activele și valorile menționate, lichidatorul judiciar a introdus prezenta acțiune.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în drept pe disp. art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea membrilor organelor de conducere este atrasă potrivit lit. a din textul de lege citat pentru fapta de a folosi "bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu";, iar potrivit lit. d pentru faptele de a fi "ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";.
Referitor la dispozițiile legale de la lit. a se constată că lichidatorul judiciar nu indică bunurile pe care pârâtul și le-ar fi însușit și nici nu dovedește că însușirea acestora ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei astfel cum în mod expres prevăd disp. art. 138 al. 1 ultima teză din Legea nr. 85/2006.
Referitor la prevederile de la lit. d se constată că potrivit certificatului eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud societatea debitoare a fost dizolvată prin sentința comercială nr. 106/22 ianuarie 2010 iar pârâtul a întocmit și a depus actele contabile ale debitoarei inclusiv bilanțul contabil la_ .
În aceste circumstanțe în care pârâtul a întocmit actele contabile pentru perioada în care societatea a funcționat, inclusiv pentru întregul an în care aceasta a fost dizolvată, instanța nu poate considera că neținerea contabilității după data dizolvării, perioadă în care aceasta nu a mai avut activitate, a cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Pentru considerentele menționate și văzând că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de disp. art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de lichidatorul judiciar SS
, cu sediul în B., str. P., nr. 1, jud. B. -Năsăud, față de pârâtul B. A. P.
,
domiciliat în loc. T., nr. 99, jud. B. -Năsăud. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. C. T. E.
Red/dact: CV/HVA
_ /4 ex
| ← Decizia civilă nr. 9235/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 6117/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
