Decizia civilă nr. 6850/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a6
DECIZIA CIVILĂ NR. 6850/2013
Ședința publică din data de 13 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER :V. D.
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de SC M.
R. L. I. SA și SC M. SA B. PRIN LICHIDATOR J. U. S., împotriva sentinței civile nr. 2074 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a6 al T. ui Bistrițsa-N., în contradictoriu cu intimații D. G. A F.
P. B. N. și SC M. SA B., având ca obiect acțiune în anulare.
În data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare trimisă prin fax, din partea D.G.F.P. B. -Năsud, întâmpinare care a fost trimisă și prin poștă în data de_ .
De asemenea, în data de_, s-au înregistrat la dosar concluzii scrise, trimise prin fax, din partea recurentei SC M. R. L. I. SA.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2074 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a6 al T. ui Bistrițsa-N., s-a admis excepția autorității de lucru judecat.
S-a respins ca fiind rămasă fără obiect excepția inadmisibilității, a lipsei de interes a cererii de intervenție, excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune referitoare la acțiunea introductivă.
S-a respins, pentru autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de lichidatorul judiciar U. S., în contradictoriu cu pârâta SC M. SA,.
S-a respins, pentru autoritate de lucru judecat, cererea de intervenție formulată de D. G. a F. P. B. -N. .
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că analizând actele și lucrările dosarului instanța în baza prev. art. 137 Vechiul Cod de procedură civilă este obligată să se pronunțe în prealabil asupra excepțiilor ce fac inutilă cercetarea în fond a pricinii.
În aceste sens instanța a apreciat că dintre excepțiile invocate de pârâtă referitor la acțiunea introductivă și la cererea de intervenție se impune să fie examinată cu prioritate excepția autorității de lucru judecat.
Sub acest aspect s-a reținut că prin contractul autentificat cu nr. 1199/_ de BNP Ion V. ica Ionela SC M. SA a vândut cumpărătoarei M. R. L. I. SA imobilele constând în spații de cazare și protocol în regim de înălțime D+P+M1+M2 și teren aferent în suprafață de 5493 mp. înscris în cf 15626 B.
nr. cadastral 3568, teren în suprafață de 1970 mp înscris în cf 10422 B. nr. top 7143/2/2/2, teren în suprafață de 955 mp înscris în cf 10423 B. cu nr. top 7143/2/2/3 cu prețul de 1.200.000 euro.
După încheierea acestui contract între părți s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 5475/_ prin care cumpărătoarea M. R. L. I. în calitate de finanțator a transmis utilizatorului SC M. SA dreptul de folosință asupra imobilelor pentru prețul de 1.853.693,89 euro.
Ulterior prin sentința comercială nr. 238/_ pronunțată de tribunalul
B. -N. în dosarul nr._ au fost admise cererile formulate de creditoarele SC Electrometalex SRL, SC Crinul SRL și R. N. și în consecință s- a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC M. SA.
Inițial au fost desemnați în dosar doi administratori judiciari, U. S. și Insolbis S., după care în urma adunării creditorilor din data de 30 noiembrie 2010 în cauză a rămas un singur administrator judiciar și anume U. S. .
Prin sentința comercială nr. 529/_ pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ -Anexa A, a fost admisă în parte acțiunea comercială intentată de Asocierea administratorilor judiciari U. S. și Insolbis S. împotriva pârâtelor M. R. L. I. SA și SC M. SA și în consecință s-a
dispus anularea operațiunii comerciale realizată prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat de notarul public Ion V. Ionela sub nr.1199/30 nov.2007, act prin care debitoarea insolvență SC M. SA B. a vândut pârâtei
imobilele menționate în contract, iar pe cale de consecință, în baza art.83 alin.1 și alin.2 din Legea nr.85/2006 obligă pârâta să restituie debitoarei insolvente imobilele pentru care s-a transferat proprietatea prin operațiunea comercială anulată și constată că în baza legii pârâta a dobândit contra averii debitoarei o creanță de 1.200.000 euro, repunând astfel părțile în situația anterioară;
S-a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea administratorilor judiciari privind anularea contractului de leasing nr.5475/_, ca urmare a constatării rezilierii de plin drept a acestuia, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de administratorii judiciari pentru anularea actului unilateral de reziliere a contractului de leasing nr.5475/_, precum și cererea de suspendare a efectelor aceluiași act și a fost respinsă cererea formulată de pârâta M. R. L.
I. SA B. de chemare în garanție pentru evicțiune a debitoarei SC M. SA B.
.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în esență printre alte considerente că prestația debitoarei în raport de criteriul prețului depășește vădit pe cea primită deoarece s-a vândut la un preț care nu se ridică nici la jumătate din valoarea reală în condițiile în care valoarea reală a imobilelor descrise este de 2458977 euro iar prețul primit este de numai 1.200.000euro.
Sentința a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de M. R. L. I. SA prin decizia civilă nr. 262/22.02.201 pronunțată de Curtea de A. l C. în dosarul nr. 101._ .
În consecință cu privire la contractul de leasing financiar nr. 5475/_ în cauză operează autoritatea de lucru judecat, deoarece contractul menționat nu mai este în ființă în prezent pentru a i se constata nulitatea sau pentru a putea fi anulat deoarece s-a constatat că este reziliat de plin drept și a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect cerere reclamantei privind anularea contractului de leasing prin hotărârea judecătorească devenită irevocabilă.
În consecință nu are nici o relevanță juridică faptul că prin prezenta acțiune se solicită pe cale principală și pentru alte temeiuri de drept constatarea nulității sau anularea acestui contract, deoarece instanța judecătorească nu mai are posibilitatea să analizeze un act juridic desființat ca și cum acesta ar mai fi în
ființă. Motivele de nulitate de ordine publică pot fi invocate oricând atât timp cât actul juridic vizat există nu si după ce acest act a fost deja desființat.
Având în vedere, că în cauză operează excepția autorității de lucru judecat invocată atât cu privire la acțiunea introductivă cât și cu privire la cererea de
intervenție, instanța a apreciat că celelalte excepții ridicate de pârâtă au rămas fără obiect și în consecință se impune să fie respinse ca atare.
De asemenea având în vedere că petitelor principale referitoare la nulitatea sau anularea contractului de leasing financiar nu li se poate da curs datorită autorității de lucru judecat, aceeași soartă o au și petitele ce derivă din acestea referitoare la sumele de 198.711.75 euro și de 8.229.682,28 lei.
Pentru considerentele menționate instanța în baza prev. art. 166 Vechiul Cod procedură civilă și ale art. 1201 Vechiul Cod de procedură civilă, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, să respingă celelalte excepții și s-a respins acțiunea introductivă și cererea de intervenție în interes propriu, pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs U. S. solicitând admiterea recursului casarea sentinței atacate ca netemeinică si nelegala, si respingerea excepției autorității de lucru judecat cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivele de recurs se arată, în esență, că hotărârea este nelegală întrucât prezenta cerere de chemare în judecata prin care se solicită constatarea nulității absolute a contractului de leasing financiar are alt temei de drept si anume art. 966 cod civil vechi care prevede ca: « Obligația fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita, nu poate avea nici un efect.«
In subsidiar, s-a solicitat anularea contractului de leasing ca o consecința a anularii actului principal care este contractul de vânzare-cumpărare, potrivit principiului de drept «restituto iure dantis, resolvitur ius accipientis «.
Prin urmare, instanța de fond este chemata sa analizeze contractul de leasing din perspectiva altor temeiuri de drept si nicidecum cel care a fost avut in vedere de către instanța când a soluționat anularea contractului de vânzare - cumpărare, respectiv art. 11 si 12 din contractul de leasing, în cadrul dosarului nr._ - anexa A al T. ui B. -N. .
In speța de fata nu se discută despre rezolutiune (ca desființare a contractului atat pentru trecut cat si pentru viitor), întrucât contractul de leasing este un contract cu executare succesiva astfel încât se poate pune doar problema rezilierii acestui contract de leasing. Rezoluțiunea are ca si efect desființarea contractului începând cu momentul încheierii sale, însa în cazul rezilierii rezoluțiunea contractului va opera numai pentru viitor (ex nunc) si nu pentru trecut (ex tunc), deci efectele produse pana la rezilierea contractului sunt menținute.
Prin prezenta acțiune se urmărește înlăturarea tuturor efectelor contractului de leasing atât cu privire la trecut, ceea ce nu s-a obținut prin reziliere, căci în lipsa contractului de vânzare - cumpărare (deci a dreptului de proprietate al paratei - intimate), contractul de leasing nu poate rămâne în ființa cu privire la efectele sale produse în trecut si aici intervine solicitarea prin prezenta acțiune de nulitate absoluta/ anulare a contractului de leasing, ca acest contract de leasing sa fie desființat atât pentru trecut, cat si pentru viitor.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și M. R. L. I. SA solicitând admiterea recursului; în principal, casarea sentinței atacate în temeiul art. 312 al. (5) CPC; iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, având în vedere elementele de nelegalitate și netemeinicie ale acesteia; cu obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă.
În motivele de recurs se arată că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nemotivată, nefiind astfel îndeplinite condițiile impuse de art. 261 alin.l pct. 5 codul de procedură civilă (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod Procedură Civilă), pentru argumentele expuse în cele ce urmează.
Literatura de specialitate, având la bază jurisprudența în materie, a indicat de asemenea, cazuri în care hotărârea atacată, va fi modificată pentru lipsa motivării, enumerarea nefiind exhaustivă, dacă: există contradicții între considerente și dispozitiv; există contradicție între considerente; lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială etc. (a se vedea în acest sens, Dr.
M. Tăbârca - Drept procesual civil, voi. II, Ed. Universul Juridic, 2008, pg. 111).
În cazul de față, consideră că instanța de fond nu a motivat suficient hotărârea pronunțată, or o motivare insuficientă sau superficială echivalează cu o nemotivare, întrucât, după cum este lesne de observat, instanța s-a rezumat la: copierea susținerilor părților.
Considerentele constau în rezumatul susținerilor părților, cuprins într-o pagină jumătate (pg. nr. 14 și 15); a soluționat cauza în baza excepției autorității lucrului judecat, și prin urmare a considerat că toate celalalte excepții și pretenții au rămas fără obiect; nu a motivat de ce tratarea excepției autorității de lucru judecat s-a impus cu prioritate, față de cea a inadmisibilității invocată de recurenta - pârâtă, care în realitate privește însăși obiectul pricinii, anume faptul că respectivul contract de leasing nu mai este în ființă.
Pe cale de consecință, în privința analizei excepției autorității de lucru judecat, instanța a argumentat admiterea acesteia pentru că acel contract de leasing nu există, și nu a expus de ce se impune în concret analiza acesteia cu prioritate față de excepția inadmisibilității, precum instanța nu a indicat nici motivele în baza cărora nu a intrat în analiza celorlalte excepții. Or, conform legii, instanța este obligată să motiveze in concreto situația de fapt dedusă judecății și ulterior, să justifice de ce se impune o anumită ordine de soluționare a excepțiilor, și deopotrivă de ce admite sau respinge fiecare excepție invocată de către părți.
Instanța nu a înțeles situația de fapt prezentată iar excepția autorității de lucru judecat este nemotivată:
Astfel, în realitate operațiunea de sale and lease back reprezintă o modalitate de creditare, și prin urmare, obiectul unui contract de leasing financiar îl reprezintă finanțarea/creditarea, respectiv suma de bani pe care Finanțatorul o acordă U. ului în scopul obținerii de la Furnizor a unui bun pe care mai apoi U. ul îl folosește în regim de leasing, iar nu bunul care are doar rolul garantării executării contractului de leasing financiar. Mai simplu spus, tranzacția de sale and lease back are natură juridică a unui contract de leasing fiind de fapt o varietate de leasing financiar, adică o operațiune de finanțare/creditare.
În concluzie, instanța de fond, nu a înțeles situația de fapt precum nici complexitatea acestei operațiuni, anume că respectivul contract de leasing, în discuție, este actul principal iar contractul de vânzare cumpărare actul accesoriu, fiind în realitate actul prin care părțile au înțeles să garanteze restituirea ratelor de leasing.
Sub acest ultim aspect, se impun următoarele precizări: Instanța de fond a reținut că s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, și ulterior cel de leasing; or, astfel, în realitate actul principal este contractul de leasing. În alte cuvinte, instanța a tratat întreaga cauză dedusă judecății în mod superficial, mulțumindu-se să expună în considerente susținerile părților, fără a înțelege situația de fapt și fără a ține cont de realitatea expusă, și în consecință
expunerea instanței de fond nu poate fi primită întrucât a avut la bază o altă situație de fapt;
Se susține, de asemenea, că sub aspectul excepției autorității de lucru judecat, instanța de fond nu reținut corect nici decizia judecătorului sindic, acesta din urmă deși ambiguu, a arătat că a înțeles situația de fapt, anume: că părțile au încheiat un contract de leasing ce a fost reziliat urmare a neîndeplinirii obligațiilor U. ului, contractul de vânzare - cumpărare a fost anulat, nu pentru că nu ar fi fost valabil încheiat, conform dreptului comun, ci în temeiul art. 80 lit. b din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, deci în temeiul unei legi speciale, anularea operând în scopul conservării gajului general al creditorilor.
Instanța, sub aspectul excepției autorității de lucru judecat, reține (pagina
15 din sentința) că "în cauză operează autoritatea de lucru judecat, deoarece contractul menționat nu mai este în ființă în prezent pentru a i se constată nulitatea sau pentru a putea fi anulat deoarece s-a constatat că este reziliat de plin drept [...]. [...] deoarece instanța judecătorească nu mai are posibilitatea să analizeze un act juridic desființat ca și cum acesta ar fi în ființă".
Astfel, este evident că în realitate instanța nu a motivat hotărârea atacată - autoritatea de lucru judecat va opera în contextul în care există identitate de părți, obiect și cauză, chestiuni care trebuiau elaborate de instanță, dacă ar fi motivat cu adevărat hotărârea. Însă în cazul de față, instanța a considerat că autoritatea de lucru judecat operează pentru că respectivul contract de leasing nu mai este în ființă, iar nu pentru că există identitate de părți, obiect și cauză, astfel cum prevede însăși legea; Prin urmare, temeiurile avute în vedere de
instanța de fond, relativ la excepția autorității de lucru judecat nu sunt legale, și pe cale de consecință hotărârea nu este motivată.
Se arată că în antepenultimul paragraf al hotărârii atacate (pagina nr. 15), instanța "apreciază că celelalte excepții ridicate de pârâtă au rămas fără obiect", urmare a constatării că a operat autoritatea de lucru judecat.
Apreciază că în mod neechivoc, considerentele instanței sunt incorecte, pentru următoarele motive: a. Lipsa motivării: O hotărâre este considerată motivată, dacă instanță (i) a făcut o examinare efectivă a chestiunilor reclamate și
(ii) să nu fi adoptat pur și simplu motivele și rațiunile altor instanțe, (a se vedea în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Garda Ruiz contra Spaniei,_ și Helle contra Finlandei_ ). Așadar, în cazul de față.
Instanța de fond trebuia să analizeze toate chestiunile reclamate respectiv, excepția inadmisibilității și a prescripției, întrucât numai astfel instanța de control judiciar poate verifica rațiunile pentru care instanța de fond a decis într- un sens sau altul;
Instanța de fond a făcut o confuzie între motivele ce justifică excepția inadmisibilității și cele care justifică admiterea excepției autorității de lucru judecat.
Sub aspectul ordinii în care se vor analiza excepțiile invocate de către părți: Regula este instituită de art. 137 CPC conform căruia, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și apoi asupra celor de fond. întrucât în cazul de față, părțile nu au invocat excepții de procedură, rămâne să fie stabilită în concret ordinea în care trebuiau analizate excepțiile de fond.
Astfel, consideră că instanța de fond trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepției inadmisibilității invocată (cap. A, pct. 1 din întâmpinare), întrucât în realitate această privea imposibilitatea analizării pricinii, câtă vreme contractul de leasing, a cărui anulare s-a solicitat, nu mai era în ființă la data introducerii acțiunii de către reclamanta - intimată.
În susținerea tezei de mai sus, reiterează instanței de recurs că în hotărârea asupra fondului, instanța a reținut admiterea autorității de lucru judecat pentru că nu mai există contractul în discuție, iar nu pentru că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acesteia, ceea ce echivalează cu o nemotivare, devenind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 CPC.
Instanța trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepției inadmisibilității acțiunii având în vedere că respectivul contract a cărui anulare se cerea, nu mai era în ființă la data introducerii acțiunii de către reclamanta - intimată, și - întrucât instanță de fond nu a expus motivele și condițiile admiterii excepției autorității de lucru judecat, înseamnă că motivarea hotărârii lipsește cu desăvârșire.
Articolul 261 al. 1 pct. 5 CPC stabilește că hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Prin urmare, principiul consacrat de CPC, impune ca orice hotărâre să fie motivată, ca și garanție împotriva arbitrarului judecătoresc, precum și în scopul ca instanțele de control judiciar să aibă posibilitatea exercitării controlului hotărârii.
Astfel, instanța trebuie să enunțe toate probele ce au condus la convingerea sa și să arate considerentele ce au impus aplicarea dispozițiilor legale pe care și-a întemeiat hotărârea.
În egală măsură, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, fluentă și inteligibila, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți, și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv, (a se vedea în acest sens, I. I.Bălan - Motivele de recurs în procesul civil, Ed. Wolters Kluwer, 2007, pg. 166).
Deopotrivă, doctrina interbelică a stabilit că "motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor ce determină un judecător să respingă sau să admită o cerere." (G. I., Aplicarea art. 123 CPC în cadrul recursului în casare, Notă, Pandectele române, 1924, partea I, pg. 255, apud. I. I.Bălan -Motivele de recurs în procesul civil, Ed. Wolters Kluwer, 2007, pg. 166).
Se susține, de asemenea, hotărârea este vădit nemotivată când instanța a dedus soluția pronunțată din simpla expunere a pretențiilor părților, fără a da o motivare proprie, întrucât instanța este ținută să arate temeiurile de drept și de fapt pe care își întemeiază propria hotărâre (a se vedea în acest sens, I. I.Bălan - Motivele de recurs în procesul civil, Ed. Wolters Kluwer, 2007, pg. 168).
Pe cale de consecință, solicită instanței de recurs, să caseze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare instanței de fond.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, D. G. a F. P. a
județului B. -N. solicitând respingerea recursului formulat ca fiind neîntemeiat.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041CPC, Curtea reține următoarele:
Dreptul la un proces echitabil impune evident motivarea hotărârilor judecătorești, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei "justiția a fost servită". Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței
observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în sensul că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate". adică examinate propriu-zis de către instanta sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în sarcina "tribunalului ", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor. argumentelor și cererilor de probă ale părtilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. Această obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Recurenta este de acord că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, astfel că doar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Curtea reține că judecătorul sindic a analizat, chiar dacă în cuvinte puține, susținerile și apărările părților astfel cum ele au fost invocate.
Așa cum s-a arătat de ambele recurente in fapt, intre S.C M. S.A și S.C
M. ROMEXTERA LSR.L, au fost perfectate două contracte succesive, având ca obiect vânzarea și respectiv leasing-ul financiar asupra acelorași imobile, in speță, teren in suprafață de 5943 mp și contrucții cu destinații de cazare și protocol, situate in mun. B. str. Poligonului.
Prin sentința comercială nr. 529/2010 pronunțată in dosar nr._ - anexa-a, rămasă definitivă, Tribunalul Bistrița Năsăud, a dispus anularea
contractului de vânzare cumpărare înregistrat sub nr. de autentificare nr. 1199/_ și pe cale de consecință a pus părțile litigante in situație anterioară, imobilul supus vânzării reintrând in patrimoniul vânzătorului din contractul anulat, in speță reclamant in prezenta speță, iar contravaloare achitată de cumpărător devenind o creanță pe care acesta din urmă o avea asupra averii debitorului -vânzător din același contract.
S-a susținut că față de această situație precum și având in vedere totodată caracteristica esențială a constatării judiciare a nulității, de sancțiune de drept civil, ce lipsește actul juridic pronunțat nul, de efecte, precum și a faptului că acesta urmează să iși producă efectele retroactiv incă de la data încheierii actului lovit de nulitate, rezultă că in fapt transferului dreptului de proprietate asupra bunului ce a făcut obiectul contractul de vânzare -cumpărare declarat nul, nu s-a realizat niciodată.
Raportat la efectul retroactiv al constatării nulității contractului de vânzare se susține că orice alt act încheiat intre același părți sau cu un terț care ar fi avut ca obiect unul dintre drepturile dobândite ca urmarea a încheierii actului lovit de nulitate urmează să fie de asemenea lovit de nulitate, pe motiv că acele drepturi sau bunuri nu au fost dobândite legal și deci prin urmare nu se putea dispune de acestea.
Cu alte cuvinte, daca actul juridic declarat nul a fost executat, iar, pana în momentul declarării nulității, una din părțile acestuia a încheiat un act juridic cu o terța persoana sau intre aceleași părți, prin care, fie s-a transmis dreptul născut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsa legătura cu dreptul născut din actul nul, aplicarea sancțiunii nulității presupune desființarea retroactiva a actului juridic executat (actul juridic primar), restituirea prestațiilor efectuate în baza acestui act, precum si desființarea retroactivă a, actului juridic subsecvent.
Corecte sunt susținerile recurentei potrivit cărora în prezenta cauză instanța de fond a fost chemată să analizeze contractul de leasing din perspectiva altor temeiuri de drept si nicidecum cel care a fost avut in vedere de către instanța când a soluționat anularea contractului de vânzare - cumpărare, respectiv art. 11 si 12 din contractul de leasing, în cadrul dosarului nr._ - anexa A al T. ui B. -N. .
Cauza contractului de leasing financiar pentru Finanțator este obținerea profitului iar pentru U. obținerea finanțării și subsidiar folosința bunului până la data răscumpărării sale prin achitarea ratei reziduale.
În concluzie teza privind principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal nu poate fi validată raportat la strânsa interdependență, anularea contractului de vânzare cumpărare nu este aptă a determina anularea celuilalt .
Teza interdependenței se raportează și la dispozițiile Ordinului Ministrului
F. nr. 2374/2007, potrivit căruia contractul de vânzare cumpărare din cadrul tranzacției de sale and lease back este realizat tocmai pentru garantarea executării contractului de leasing financiar.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine
să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Eventual judecătorul sindic putea verifica incidența acestor dispoziții în cauză în raport de cele statuate anterior în litigiile ce au fost derulate între părți și nu prin raportare la autoritatea de lucru judecat .
Autoritatea de lucru judecat fiind principiu de interes general potrivit căruia ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție, bine sau rău, se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată nu poate fi reținută în cauză întrucât în litigiile anterioare nu s-a statuat cu privire la litigiul dedus judecății judecătorului sindic prin prezenta acțiune .
Principiul autorității de lucru judecat . este diriguitor, deopotrivă, pentru părțile litigante și judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.
Din punct de vedere procesual, autoritatea de lucru judecat . îndeplinește două funcții: una de excepție și alta de prezumție.
Excepția autorității de lucru judecat, examinată și de judecătorul sindic, are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată: non bis in idem.
Trebuie reținut însă că se impune condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Excepția interzicând judecata repetată a aceleiași pricini, efectul ei fiind peremptoriu, îndeplinește funcția extinctivă .
Judecătorul sindic a apreciat că este prezentă această triplă identitate însă considerentele evidențiate au relevat că nu există nici identitate nici de cauză .
Așadar autoritatea de lucru judecat, principiu ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției și în virtutea căruia un litigiu, soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți nu este prezentă contrar celor reținute de judecătorul sindic .
Curtea apreciază că judecătorul sindic în mod greșit nu a procedat la examinarea cauzei pe fond întrucât neexistând identitate în ceea ce privește obiectul acțiunii și cauza acesteia, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civil.
Doctrina a reținut în mod constant că atât prezumția, cât și excepția lucrului judecat, reprezintă instrumente juridice menite să servească instituția puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătorești și care are la bază două reguli fundamentale și anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre, fiind prezumată a exprima adevărul, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre, iar judecătorul sindic a valorificat aceste constante deși nu erau incidente așa cum s-a evidențiat .
Teza potrivit căreia în cauză operează autoritatea de lucru judecat, deoarece contractul menționat nu mai este în ființă în prezent pentru a i se
constata nulitatea sau pentru a putea fi anulat deoarece s-a constatat că este reziliat de plin drept și a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect cerere reclamantei privind anularea contractului de leasing prin hotărârea judecătorească devenită irevocabilă nu este validă având în vedere lipsa identității de obiect și cauză .
Considerentele evidențiate au relevat că este prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 C pr civ, iar întrucât judecătorul sindic a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului devin incidente prevederile art 312 alin 5 C pr civ .astfel că se va admite recursurile declarate de SC M. R. L. I. SA și SC M. SA prin lichidator împotriva sentinței civile nr. 2074 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a6 al T. ui B. -N. pe care o va casa și va trimite cauza aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de SC M. R. L. I. SA și SC M. SA prin lichidator împotriva sentinței civile nr. 2074 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a6 al T. ui B. -N. pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. M. C. M. S. C. P. V. D.
transferată la o altă instanță, semnează președintele instanței
V. M.
red.AMC/A.C. 2 ex. - _
jud.fond.C. V.
| ← Decizia civilă nr. 435/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... | Decizia civilă nr. 2577/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
|---|
