Decizia civilă nr. 7252/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a5
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7252/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea SC M. I. SA împotriva sentinței civile nr. 8096 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a5 al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimata SC F. T. S. PRIN LICHIDATOR J. C. M. R., având ca obiect contestație la creanțe.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8096 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a5 al T. ui Maramureș s-a respins cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanței, cerere depusă de contestatoarea SC M.
I. SA.
S-a respins ca tardivă cererea contestatoarei SC M. I. SA, în contradictoriu cu intimatul C.I.I. M. R., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC F. T. S. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 838 din_ pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul T. ui Maramureș în dosarul nr._ s-a deschis, la cererea creditoarei Shell Hungary ZRT, procedura generală de insolvență împotriva debitoarei SC F. T.
S., fiind numit administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență M. R. (f. 62 - 63 dosar de insolvență vol. I).
Prin sentința de mai sus s-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la data de_ .
Notificarea prevăzută de art. 61 a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2.147 din 18 martie 2010 (f. 127 - 130 din dosarul de insolvență vol. I,f.15 prezentul dosar).
Având în vedere că administratorul statutar al debitoarei nu a prezentat documentele solicitate în conformitate cu prevederile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar a propus intrarea debitoarei în procedură simplificată de faliment (f. 125 - 126 dosar de insolvență vol. I), iar prin sentința civilă nr. 1700 din_ s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei (f. 203 dosar de insolvență, vol. I).
Cererea creditoarei de înscriere a creanței a fost depusă la data de_ (f.
44 - 47 dosar nr._ vol. III).
Conform art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea părților precum și comunicarea oricărui alt act de procedură se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol "Prin excepție de la prevederile alin. 1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin.1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Din textele legale mai sus citate, rezultă fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați în actele contabile, predate de către administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit alin. 3 art. 7 din Legea nr. 85/2006, procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență. În acest sens, administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a publicat notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență astfel încât, se constatată că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate.
Nu are relevanță juridică că cel care a formulat contestația nu a fost notificat potrivit dispozițiile 61 din Legea nr. 85/2006; astfel, de vreme ce nu s-a putut identifica creditoarea în documentele societății este evident că nu putea fi citată sau notificată. Aceasta, de vreme ce a contractat cu o societate comercială avea obligația de a-și urmări creanța cu atât mai mult cu cât ratele din contractele de leasing trebuiau achitate periodic de către debitoare (f.48-243 dosar nr._ vol. III).
Cu alte cuvinte, această prezumție împotriva creditorilor care nu au putut fi identificați nu este arbitrară ci se bazează și pe culpa creditorilor nediligenți care au rămas în pasivitate.
În condițiile în care, în cazul concret dedus judecății, reprezentantul legal al debitoarei nu a predat actele contabile și nici lista creditorilor, administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorilor prin Buletinul procedurilor de insolvență în vederea depunerii declarațiilor de creanță, în conformitate cu textul legal anterior enunțat.
În această situație, repunerea în termenul de declarare a creanțelor pentru înlăturarea sancțiunii decăderii poate fi dispusă doar în condițiile art. 103 Cod procedură civilă, prin dovedirea incidenței unei situații care mai presus de voința creditorului l-a împiedicat să respecte termenul comunicat prin notificare în BPI.
În speță, creditoarea nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința părții, care să o fi pus în imposibilitatea obiectivă de a-și declara creanța.
Mai mult, creditoarea putea cu ușurință să descopere că debitoarea este în insolvență dacă se interesa periodic de creanța sa, care trebuia achitată periodic, cu atât mai mult cu cât în iulie 2009 debitoarea a fost notificată cu privire la rezilierea contractelor de leasing (f. 77 - 78, f. 133 - 134, f. 153-154, f. 173-174, f. 193-194, f. 214-215, f. 235-236, dosar nr._, vol. III).
Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 73 alin.2 respectiv,
76 din Legea nr. 85/2006. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă sunt pe deplin aplicabile.
Într-o astfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor trei texte de lege (art. 73, art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 Cod procedură civilă), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și aceasta împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.
În plus, Curtea Constituțională a statuat, spre exemplu, prin Decizia nr.149/2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin.3 și art.76 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvențe că: "
A. ul liber la justiție și exercitarea dreptului de apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anumite condiționări în vederea unei bune administrări a justiției, condiționări ce pot îmbrăca și forma unor obligații de ordin financiar. În mod evident, aceste condiționări trebuie să își găsească o justificare rezonabilă și proporțională cu obiectivul propus și să nu ducă la
imposibilitatea efectivă de exercitare a drepturilor fundamentale mai sus menționate.
Citarea și comunicarea actelor prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență își găsesc justificarea în însuși specificul acestei proceduri, care presupune un număr foarte mare de părți și o mare diversitate de acte procedurale de natură să îngreuneze mult desfășurarea procedurii. Acestea constituie o măsură specială prin care se asigură soluționarea cu celeritate a cauzelor ";.
În raport de aceste considerente, judecătorul sindic a respins cererea de repunere în termenul de contestația și a respins în consecință cererea de admitere a creanței asupra averii debitoarei formulată de către creditoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC M. I. SA solicitând dmiterea recursului și modificarea in tot a sentinței atacate, in sensul admiterii contestației si înscrierea recurentei in tabelul de creanțe cu sumele solicitate prin cererea de inscriere la masa credala
.
În motivele de recurs se arată că, între creditoare, in calitate de locator si debitoare, in calitate de utilizator, s-au încheiat mai multe contracte de leasing, având ca obiect transmiterea către debitoare a dreptului de folosința asupra bunurilor proprietatea noastră (bunuri conform Anexa A a contractelor de leasing) in schimbul plații ratelor de leasing si a celorlalte obligații contractuale legate de folosința bunurilor, utilizatorul având dreptul de a intra în, proprietatea
acestora la sfârșitul perioadei de leasing, prin plata valorii reziduale si a tuturor celorlalte obligații contractuale.
Contractele de leasing au fost reziliate ca urmare a nerespectarii obligațiilor de plata de către debitoare, iar bunurile ce au format obiectul contractelor au fost recuperate si ulterior valorificate.
Împotriva debitoarei s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, recurenta nefiind notificata in condițiile codului de procedura civila. In baza art. 65 si urm. din Legea nr.85/2006, creditoarea-recurentă a solicitat înscrierea in tabelul creditorilor a sumelor scadente in cuantum de
389.011.56 iei, reprezentând rate de leasing neachitate, precum si suma de 206.342,83 EURO, reslpectiv 851.556.22 RON reprezentând daune interese stabilite convențional, echivalent al pierderii suferite de creditoare ca urmare a rezilierii contractelor de leasing din culpa debitoarei.
La data de_, lichidatorul judiciar numit in cauza a adus la cunoștința creditoarei faptul ca nu a fost înscrisa in tabelul definitiv, creanța fiind "respinsa pentru tardivitate".
Menționează că a formulat in termen legal contestație împotriva măsurii lichidatorului judiciar, iar prin sentința civila atacata, Tribunalul Maramureș ai respins ca fiind tardiva declarația de creanța formulata de către SC M. I. SA.
Consideră că hotărârea este lipsita de temei legal, solicitând a se avea in vedere dispozițiile art. 3041si prin urmare sa dispună examinarea cauzei sub toate aspectele.
Referitor la tardivitatea declarației de creanța invocata de către instanța, creditoarea învederează următoarele aspecte:
Potrivit disp. art. 61 din Legea nr. 85/2006 "in urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați in lista depusa de debitor in conformitate cu disp. art. 28 alin. 1 lit. c sau, dupa caz, in condițiile art. 32 alin. 2. Notificarea prevăzuta la alin. 1 se realizează conform prevederilor codului de procedura civila.."
Așadar, in toate cazurile, notificarea deschiderii procedurii insolventei se va realiza dupa regulile codului de procedura civila, fiind necesara publicarea intr- un ziar de larga circulație si in Buletinul procedurilor de insolventa. Cele trei cerințe ale efectuării notificării sunt cumulative, iar neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a uneia atrage sancțiunea nulității.
Instanța de fond a invocat in motivarea respingerii contestației dispozițiile art. 7 alin.3 teza a ll-a din Legea nr.85/2006 conform cărora "pentru creditorii care nu au putut fi identificați in lista prevăzuta la art.28 alin. 1 lit.c, procedura notificării prevăzute la art.61 va fi considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa".
Recurenta-creditoare învederează instanței faptul ca interpretarea in sensul in care in speța, sunt aplicabile disp. art. 7 alin.3 teza a ll-a din Legea 85/2006 este eronata, incat ar conduce la ideea ca notificarea creditorilor depinde de voința debitorului care nu are nici un interes in acest sens.
Astfel, debitorul care dorește, ca unul dintre creditori sa nu fie notificat in speranța expirării termenului de formulare a cererii de înscriere la mașa credala, nu indica in lista respectivul creditor, iar ca o consecința, administratorul sau lichidatorul publica notificarea de deschidere a procedurii in Buletinul Insolventei s|i/sau intr-un ziar de larga circulație. In măsura in care respectivul creditor ar fi o societate comerciala care, spre deosebire de debitor, ar deține un portofoliu de clienți de ordinul miilor, verificarea zilnica a Buletinului Insolventei si monitorizarea întregii prese, centrale si locale, ar fi nu numai "prea oneroasa"
astfel cum s-a exprimat Curtea Constituționala prin deciziile mai jos menționate, ci ar fi de-a dreptul imposibila.
In acest sens, solicită a se constata faptul ca prin Decizia nr. 1137 din _
, Curtea Constituionala a admis excepția de neconstitutionalitate referitoare la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei si s-a constatat ca acestea "sunt contrare prevederilor art. 24 si 53 din Constituție, in măsura in care se interpretează ca prima comunicare a actelor de procedura către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune in temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolventa, iar nu si potrivit dispozițiilor Codului de procedura civila".
Mai mult, prin decizia nr. 123/2009 Curtea Constituționala s-a pronunțat asupra excepției de neconstitutionalitate a art. 7 alin. 3 teza a ll-a din Legea nr. 85/2009 privind procedura insolventei, in sensul respingerii excepției ca fiind inadmisibila întrucât, prin Decizia 1137/_ publicata in Monitorul Oficial al României, Curtea a constatat neconstitutionalitatea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006 in ansamblul lor, deci inclusiv a normei cuprinse in alin. 3 teza a ll- a din acest articol.
In acest context, se impune menționarea prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituție, potrivit cărora "de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor". In interpretarea acestei dispoziții, Curtea Constituționala a statuat in jurisprudenta sa astfel: "puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acesta". Astfel, atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție si se impun cu aceeași forța tuturor subiectelor de drept.
Astfel, din interpretarea celor doua decizii ale Curții Constituționale rezulta fara nici un dubiu ca dispozițiile art. 7 alin. 3 teza a ll-a sunt neconstitutionale in măsura in care se interpretează ca prima comunicare a actelor de procedura, respectiv notificarea deschiderii procedurii insolventei, către creditorii care nu au putut fi identificați in lista prevăzuta la art. 28 alin. 1 lit. c, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolventa, iar nu si potrivit dispozițiilor Codului de procedura civila.
Potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea 85/2006, dupa expirarea termenului de depunere a contestațiilor si pana la închiderea procedurii, orice parte; interesata poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept, de preferința in tabelul definitiv de creanțe, in cazul descoperirii unui fals, doi sau a unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare si pana atunci necunoscutei Coroborând textele de lege enunțate cu dispozițiile art. 7 din Legea 85/2006, apreciază ca sancțiunea decăderii nu poate fi invocata fata de creditorul care inregistreaza declarația de creanța dupa expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b din lege, in cazul neidentificarii actelor contabile ale debitoarei si al imposibilității emiterii notificărilor pentru fiecare creditor. Aceasta in considerarea faptului ca, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 3 din Legea 85/2006, notificarea deschiderii procedurii se va realiza si potrivit dispozițiilor Codului de procedura civila. Legea trebuie sa acorde același tratament tuturor creditorilor sub aspectul drepturilor lor procedurale, or, recurenta nu poate fi sancționată pentru faptul ca nu a fost notificata din cauza lipsei evidentelor contabile ale debitoarei, in raport cu creditorul care este inscris in aceste evidente si căruia i; se asigura posibilitatea depunerii declarației de creanța prin instiintarea acestuia potrivit Codului de procedura civila. O astfel de interpretare
ar echivala cu lăsarea, la discreția debitoarei, a stabilirii creditorilor care ar fi indreptatiti sa participe la procedura; prin simpla omisiune a acestora din evidentele contabile, cu buna sau rea-credinta.
Nu se poate retine in argumentarea poziției exprimate de instanța de fond nici faptul ca, in condițiile in care intenția legiuitorului a fost aceea de a simplifica modalitatea de realizare a procedurilor de citare si comunicare, prin Înființarea Buletinului procedurilor de insolventa, ar opera prezumția de cunoaștere a deschiderii procedurii in conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 7, prin notificarea deschiderii procedurii prin Buletin, intrucat caracterul public al acestui Buletin nu este de natura a aduce atingere dreptului creditorilor la recuperarea creanței, a cărei realizare trebuie; asigurata in mod egal tuturor creditorilor si prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția europeana pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. In acest sens trebuie reținut ca, chiar si legiuitorul a prevăzut obligativitatea îndeplinirii procedurii de citare si comunicare a actelor de procedura, in conformitate cu dispozițiile Codului de procedura civila, pana la deschiderea procedurii, inclusiv a notificării de deschidere a procedurii, numai pentru actele ulterioare prevazandu-se procedura de citare si comunicare prin Buletinul procedurilor de insolventa, prezumandu-se faptul: ca, creditorii care au cunoștința de deschiderea procedurii urmăresc publicațiile din Buletin.
In oricare dintre situații creditoarea nu poate fi sancționată pentru neindeplinirea obligațiilor legale de către debitoare si/sau lichidator judiciar, motiv pentru care a si solicitat, in situația in care s-ar considera ca cererea de admitere a creanței a fost depusa tardiv, repunerea in termen potrivit dispozițiilor art. 103 C. pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, C. M. R. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele
:
Argumentele invocate de catre recurenta creditoare S.C. M. I. S.A. in sustinerea caii de atac deduse judecatii sunt neintemeiate, fiind contrare normelor de drept incidente si principiilor generale care guverneaza legea insolventei.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea partilor precum si comunicarea oricarui alt act de procedura se efectueaza prin Buletinul Procedurilor de Insolventa, iar potrivit alin. 3 al aceluiasi articol ,,Prin exceptie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa,,.
In conditiile in care reprezentantul legal al debitoarei nu a predat o lista a creditorilor, in conformitate cu textul enuntat creditorii care nu pot fi regăsiți într-o astfel de listă sunt legal notificati prin Buletinul Procedurilor de Insolventa in vederea depunerii declaratiilor de creanta. Prin aceeasi modalitate procedurala a fost comunicat si termenul de declarare a creantelor, respectiv de intocmire si definitivare a tabelului de creante al debitoarei.
În consecință, în lipsa unei liste a creditorilor si a vreunei posibilitati concrete de a afla identitatea celor care nu se regasesc in aceasta listă, notificarea facută prin B.P.I. este pe deplin temeinică si procedurală. În cazul concret dedus judecății, notificarea a fost publicata in B.P.I. numărul 2147 din_, iar termenul limita de declarare a creantelor a fost stabilit pentru data de_ . In
consecinta, creditorii care nu s-au regasit in lista creditorilor debitoarei, (inclusiv intimata) au avut la indemana un interval de timp suficient de 48 de zile pentru declararea creantelor. Creditoarea recurenta a depus declaratia de creanta doar la data de_, cu depasirea culpabilă a acestui termen, mai ales în condițiile în care intimata contestatoare nu a invocat si cu atat mai mult nu a facut dovada faptului ca a aflat despre deschiderea procedurii de insolventa a debitoarei pe alta cale decat din B.P.I.
În mod legal și temeinic judecătorul sindic și practicianul în insolvență susțin că termenul de declarare a creantelor stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii de insolvență nu a fost respectat de catre creditoarea recurentă. Astfel, potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Din textele legale mai sus citate, rezulta fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați in actele contabile predate de catre administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit alin. 3 al art. 7 din Legea 85/2006 procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență. În acest sens, a arătat judecătorul sindic, lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a publicat notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare, astfel încât, s-a constatat că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate.
Mai mult, instanța de recurs nu apreciază faptul că reaua credință a administratorului statutar al debitoarei ar înlătura aplicabilitatea textului enunțat deoarece chiar ipoteza textului are în vedere mai ales reaua credință a acestuia. Astfel, în quasitotalitatea situațiilor în care nu se predă lista creditorilor sau lista predată este incompletă, acest fapt este pe deplin imputabil administratorului statutar al debitoarei (sau administratorilor statutari). Protejarea creditorilor în această situație se realizează prin notificarea acestora prin BPI, publicație pe care au obligația conferită de calitatea de comerciant de a o studia.
Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 76 din Legea 85/2006, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 C.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile. Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 C.pr.civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.
Trimiterile recurentei la deciziile Curtii Constitutionale sunt neconforme cu conținutul acestora. Astfel, prin decizia 1137/2007 s-a decis ca ,,dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt contrare art. 24 și art. 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune
în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii
insolvențe
i, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă,,. In consecinta, decizia enuntata nu dispune cu privire la modalitatea de notificare a creditorilor, dispozitivul ei este extreme de clar, lipsit de echivoc si nesusceptibil de interpretare sau de aplicare prin analogie.
De asemenea, decizia 123/2009 nu aduce nimic relevant cu privire la acest aspect. Prin acesta decizie s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 1 si 8 din Legea 85/2006, iar in considerentele deciziei se retine ,,.efectuarea citării părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor prin Buletinul procedurilor de insolvență au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența unei atari dispoziții de lege, procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori ce vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, ar fi cu mult întârziată. Or, această situație ar genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite între părțile implicate, persoane fizice sau comercianți, afectând grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.,,
Calitatea de comerciant a creditoarei recurente o obligă să urmareasca incasarea creantelor pe care le detine, iar in ipoteza in care un creditor intarzie plata mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligatiei de plata cu mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligatiei de plata, are sarcina de a incepe demersurile pentru recuperarea creantei, demers care implica in primul rand verificarea solvabilitatii debitoarei si a masurii in care aceasta intelege sa-si onoreze obligatiile de plata fata de toti partenerii comerciali. Acest rezultat se atinge cu usurinta prin accesarea Buletinului Procedurilor de Insolventa care are ca rol principal tinerea unei evidente complete a tuturor comerciantilor care au ajuns in incapacitate de plata si impotriva carora s-a deschis procedura insolventei,,.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul declarat de catre recurenta S.C. M. I. S.A va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC.M. I. SA împotriva sentinței civile nr. 8096 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a5 al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | ||||
C. | I. D. | PUCȘAȘU A. | -I. A. M. | N. | ȚÂR |
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.SA
← Decizia civilă nr. 10429/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 2572/2013. Contestație. Faliment, procedura... → |
---|