Decizia civilă nr. 7950/2013. Suspendare executare. Faliment, procedura insolvenței

Dosar nr._ /a1

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7950/2013

Ședința publică de la 04 Iulie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B. Judecător L. U. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea recurent SC R.

S. împotriva Sentinței civile nr. 1313/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat

C., privind și pe intimat SC S. I. S., intimat SC R. S. PRIN ADMINISTRATOR J. P. H & B I. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii -rec imp Sent 1313/2013 dep de SC R. S. ȘI CERERE DE SUSPENDARE .

Se constată că la data de 3 iulie 2013 s-au înregistrat concluzii scrise formulate de recurentă.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 28 iunie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.1313 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de creditoarea S.C. S. I. S.R.L în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. S., și, în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC R. S. și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu H

& B I. S. .

S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

S-a dispus desemnarea administratorului special.

S-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

S-a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.

S-a stabilit în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al

administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 15 iunie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea, publicarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 05 iulie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de I. ență a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 02 septembrie 2013.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată și s-a fixat termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 27 mai 2013, sala 249, ora 12.00.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că caracterul cert, lichid și exigibil al creanței invocate de creditoare care întrunește exigențele referitoare la valoarea prag rezultă indubitabil din însuși contractul de închiriere încheiat de părțile litigante.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S.C. R. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 1313/2013 în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca nefondată.

În motivare se arată că sentința pronunțată de către Tribunalul Specializat este nelegală întrucât condițiile privind deschiderea procedurii insolvenței nu au fost îndeplinite creanța solicitată de creditoare, în suma de 14.760 lei debit principal și 69.693,36 lei penalități de întârziere nefiind este certă și exigibilă.

Potrivit art. 31, alin. (1) din Legea 85 / 2006 - "(1) Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:.."

Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea 85 / 2006: " prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certăt lichidă și exigibilă de moi mult de

90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 12;

Creanța solicitată de creditoare, în suma de 14.760 lei debit principal și 69.693,36 lei penalități de întârziere nu este certă și exigibilă.

Potrivit actelor existente la dosar, creditoarea S.C. S. I. S.R.L a depus la dosar contractul de închiriere utilai nr. 128/_, actul adițional nr. 1 la contract și un număr de 4 facturi fiscale însoțite de deviz fără ca aceste facturi și devize să fie acceptate și de către recurentă prin semnarea acestora de către administratorul statutar.

Prin contractul de închiriere nr. 128/_, S.C. S. I. S. s-a obligat să închirieze un "încărcător frontal Hanomag 60E - fără deservent și fără motorină pentru încărcarea agregatelor"

Potrivit art. 5.1. din Contract, locatorul (S.C S. I. S.R.L) s-a obligat ca

"acesta să fie în stare perfectă de funcționare" și totodată, "să efectueze schimburile de consumabile ( filtre, uleiuri) la termen astfel încât utilajul să funcționeze în condiții optime".

Potrivit art. 1420 pct. 2 și art. 1421 V.C.civ., starea corespunzătoare a lucrului potrivit scopului următit de părți trebuie să existe nu numai la momentul predării, ci ea trebuie menținută pe tot timpul derulării locațiunii, prin grija locatorului

Obligațiile sus-menționate, nu au fost respectate de către locator motiv acesta fiind informat cu privire la împrejurarea că utilajul "nu funcționează la standarde normale" (anexa nr. 2)

Creditoarea S.C. S. I. S.R.L nu numai că nu a fost interesată de repararea acestui utilaj dar aceasta nu și-a respectat obligațiile de a efectua schimburile de consumabile pe de-o parte, iar pe de altă parte, aceasta a continuat să factureze zile în care utilajul nu a fost funcționat fiind nevoie de reparații pentru repunerea acestuia în funcțiune.

Dovada faptului că schimbul de consumabile și reparația utilajului a făcut făcută de către debitoare și nu de către creditoarea S.C. S. I. S.R.L. rezultă din următoarele acte:1) pentru perioada_ -_ pentru care debitoarea a emis factura fiscală 149/_ în care au fost facturate de către S.C. S. I.

S.R.L. un număr de 22 de zile, utilajul a fost reparat de către aceasta de mai multe ori, afirmație pe care înțelege să o dovedească cu adresa nr. 172/_ ( anexa nr. 3) devizul de reparație în regie proprie nr. 17/_ ( anexa nr. 4), devizul de reparație în regie proprie nr.21/_ ( anexa nr. 5) și devizul de reparații în regie proprie nr. 22/_ (anexa nr. 6)

Aceste devize de reparații dovedesc faptul că utilajul nu a fost în stare de funcționare și sunt însoțite și de facturile fiscale prin care debitoarea a achiziționat la rândul său atât consumabilele care, potrivit prevederilor contractuale, trebuiau a fi achiziționate de către S.C. S. I. S.RL cât și piesele necesare reparării utilajului în cauză ;2) pentru perioada_ -_ pentru care creditoarea a emis factura fiscală nr. 166/_ în care au fost facturate de către S.C. S. I. S.R.L. un număr de 21 zile, utilajul a fost reparat de către debitoare conform devizul de reparație în regie proprie nr. 26/_ f anexa nr. 7) care atestă că utilajul a necesitat o revizie care a durat 6 zile, consumabilele fiind achitate tot de către recurentă;3)pentru perioada_ -_ pentru care creditoarea a emis factura fiscală nr. 182/_ în care au fost facturate de către S.C. S. I. S.R.L. un număr de 21 zile, utilajul a fost reparat de către debitoare conform devizului de reparație în regie proprie nr. 27/31.07.201 ( anexa nr. 8) deviz care atestă faptul că utilajul nu a fost în stare de funcționare și este însoțit de 2 facturile fiscale prin care debitoarea a achiziționat la rândul său atât consumabilele care, potrivit prevederilor contractuale, trebuiau a fi achiziționate de către S.C. S. I. S.RL. cât și piesele necesare reparării utilajului în cauză;4) pentru perioada_ -_ pentru care creditoarea a emis factura fiscală nr.209/_ în care au fost facturate de către S.C. S. I. S.R.L. un număr de 21 zile, debitoarea a fost cea care a achiziționat consumabilele pentru a asigura funcționarea aparatului deși această obligație revenea locatorului S.C. S. I. S.R.L.f anexa nr.9).

Separat de devizele de lucrări debitoarea a depus la dosar și devize de lucrări aferente lunii aprilie și lunii octombrie pentru a arăta faptul că utilajul închiriat de către S.C. S. I. S.R.L. a fost nefuncțional, a necesitat o serie de

reparații care datorită refuzului celor de la S.C. S. I. S.R.L. au fost acoperite integral de către locatar ( anexa nr. 10 -15). Mai mult decât atât, pentru o parte din consumabilele achiziționate, debitoarea a emis facturi fiscale către S.C. S. I.

S.R.L. dar societatea a refuzat achitarea acestora (anexa nr. 16).

Prin însumarea tuturor devizelor de lucrări și a facturilor aferente pentru repararea utilajului închinat, debitoarea a achitat următoarele sume de bani:a)reparații în regie proprie estimate = 47.087 ron;b) piese achiziționate de către subscrisa și nefacturate către S.C. S. I. S. . = 33.636,13 ron;c) servicii vulcanizare = 705,35 ron;d) consumabile facturate = 1746,34 ron;e) consumabile nefacturate = 5298,73 ron; f)manoperă reparații = 6920 ron

Astfel, se află în situația în care împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței pentru o sumă în cuantum de 84.453,36 lei deși aceasta a efectuat cheltuieli cu utilajul în scopul de a-l putea utiliza potrivit scopului pentru care a fost închiriat în cuantum de 95.393.55 lei.

Posibilitatea de a utiliza utilajul în cauză s-a datorat stric comportamentului recurentei debitoare întrucât creditoarea a predat un utilaj care a devenit nefunctional datorită refuzului acesteia de a asigura consumabilele și de a-l repara.

Obligația reparării utilajului și suportării contravalorii consumabilelor aparține creditoarei S.C. S. I. S.R.L. deoarece utilajul închiriat trebuia să fie în stare de funcționare pe parcursul derulării contractului de închiriere.

Refuzul achitării integrale de către subscrisa a facturilor invocate s-a datorat tocmai faptului că S.C. S. I. S.R.L. nu și-a respectat propriile obligațiile contractuale motiv pentru care atât debitul principal invocat de către S.C. S. I. S.R.L. cât și penalitățile de întârziere nu reprezintă o creanță certă și exigibilă în sensul art. 3 pct. 6 din Legea 85 / 2006.

S.C. S. I. S.R.L. a facturat ca și cum acest utilaj ar fi fost utilizat zilnic de către debitoare deși, din actele depuse, se poate observa cu ușurință faptul că utilajul nu a putut fi utilizat potrivit scopului pentru care acesta a fost închiriat având nevoie de reparații. Mai mult decât atât, S.C. S.

I. S.R.L. nu și-a respectat obligația de achiziționa consumabilele care erau necesare pentru asigurarea funcționării normale a utilajului în cauză.

Potrivit jurisprudenței în materie, atunci când creditorul este în culpă pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor stabilite între părți, se apreciază că debitoarea nu se află în stare de insolvență. Depunerea la dosar a unui contract precum și a unor facturi fiscale care nu au fost semnate de către administratorul statutar nu sunt suficiente de plano pentru aprecierea celor 3 caractere ale creanței ( cert, lichid și exigibil) mai ales că debitoarea invocat

excepția de neexecutare drept apărare împotriva susținerii acestor 3 caractere.

Potrivit aceleiași jurisprudențe în materie, scopul procedurii insolvenței nu este nicidecum acela de a înlocui o procedură de drept comun de obținere a unui titlu de creanță ci reprezintă o procedură colectivă în care creditorii recunoscuți participă împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor în modalitățile prevăzute de legea 85/2006, procedura insolvenței fiind o procedură în care se verifică creanțe recunoscute.

În speța dedusa judecății, creanța nu este certă și exigibilă în condițiile în care creditoarea nu a asigurat funcționarea utilajului închiriat.

Astfel, creditoarea a formulat o cerere de ordonanță de plată dar instanța a admis excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, fiind în prezența unei convenții arbitrare care atrage competența Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Pentru că formularea unei

acțiunii în fața Curții de Arbitraj ar fi fost prea costisitoare pentru creditoare, aceasta a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței care a fost admisă de către Tribunalul Specializat C. .

În ceea ce privește semnarea facturilor în cauză, potrivit art. 46 Cod comercial doar facturile acceptate la plată pot proba obligațiile comerciale.

Evident că acceptarea facturilor la plată nu poate fi făcută de orice persoană ci doar de către administratorul statutar întrucât potrivit Legii 31/1990, administratorul este singura persoană îndreptățită să reprezinte societatea în raporturile juridice ale societății . Or, administrator statutar al societății la momentul emiterii facturilor fiscale în cauză este dl. Mutuzău Petre C anexa nr. 18) care nu a semnat facturile în cauză.

Așa cum a menționat mai sus, neachitarea facturilor fiscale invocate de către S.C. S. I. S.R.L. nu se datorează lipsei de disponibil a subscrisei ( anexa nr. 19) ci datorită faptului că S.C. S. I. S.R.L. nu și-a executat propriile obligații care erau esențiale pentru debitoare.

Se arată că obiectul principal de activitate al debitoarei este -Extracția pietrișului si nisipului; extracția argilei si caolinului.

Aceasta este singura societate din zona H. care deține zăcăminte de balast și produse de balastieră necesare pentru construirea autostrăzii Transilvania, deținând în proprietate terenurile de unde se extrage zăcământul.

La momentul deschiderii procedurii, debitoarea desfășura o activitate continuă, deținând în proprietate clădiri, terenuri, două stații de deservire carburanți, etc. (anexa nr. 20)

În desfășurarea activității, debitoarea a încheiat mai multe contracte care au ca obiect furnizarea de agregate de balastieră (anexele nr. 21-27), după cum urmează:

  1. contractul nr. 8/_ încheiat cu AGREGATE &COMPANY

  2. contractul nr._ încheiat cu AGREGATUL CĂPUȘ

  3. contractul nr.25/_ încheiat S.C. SAWA S.A.

  4. contractul nr. 6/_ încheiat cu S.C. CAPITAL INVEST S.R.L.

  5. contractul nr. 216/_ încheiat cu S.C. PAN petrol S.R.L.

  6. contractul nr.1/_ încheiat cu S.C. SPACE GROUP S.R.L.

  7. contractul nr. 11/_ încheiat cu S.C. COMINEX NEMETALIFERE S.A.

Totodată, a încheiate 9 contracte de muncă (anexele nr. 28-36) dovadă că debitoarea desfășoară o activitate continuă și că dispun de disponibilități financiare pentru a-mi onora obligațiile contractuale.

Separat de aspectele sus menționate, aceasta a încheiate mai multe contracte de leasing care au ca obiect utilajele folosite în cadrul activității pe care o desfășor, respectiv pentru onorarea comenzilor către partenerii contractuali, după cum urmează: contract de leasing financiar nr. 14396 prin care debitoarea a achiziționat de la BT LEASING TRANSILVANIA următorul echipament - STAȚIE DE SORTARE FINTEC (anexa nr. 37); contract de leasing financiar nr.061019AV60 prin care debitoarea a achiziționat de la AFIN LEASING IFN SA următorul echipament - vehicul STRALIS TRAKKER (anexa nr. 38); contract de leasing financiar nr.071205AI13 prin care debitoarea a achiziționat de la AFIN LEASING IFN SA următorul echipament - IVECO EUROTRAKKER (anexa nr. 39)

Toate aceste contracte la care a făcut referire mai sus fac dovada de netăgăduit a faptului să refuzul achitării facturilor emise de către S.C. S. I.

S.R.L. nu se datorează lipsei de disponibil, societatea desfășurând o activitate continuă, ci refuzului de a le achita datorită lipsei caracterului cert și exigibil al creanței.

Creditoarea S.C.S. I. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

și menținerea în totalitate a sentinței civile recurate ca temeinică și legală.

Deliberând asupra cererii de recurs curte reține următoarele:

Prin contractul de închiriere nr. 128 din data de_ încheiat între creditoarea S.C. S. I. S.R.L. și debitoarea S.C. R. S.R.L. astfel cum a fost acesta modificat prin actul adițional nr. 1 din_, societatea creditoare s-a obligat să pună la dispoziția debitoarei un încărcător frontal Hanomag 60E fără deservent și fără motorină pentru încărcarea agregatelor începând cu data de_ și până la data de_ pentru prețul de 300 de lei plus TVA pe zi lucrătoare.

În executarea acestui contract, creditoarea a emis facturile fiscale nr. 149 din data de_ în valoare de 7812 lei, nr. 166 din data de_ în valoare de 6324 de lei, nr. 182 din data de_ pentru suma de 7812 lei și, respectiv, factura fiscală nr. 209 din data de_ în cuantum de 7812 lei .Creditoarea susține că debitoarea a efectuat plăți parțiale pentru fiecare dintre aceste facturi, rămânând de achitat un debit principal în cuantum de 14.760 de lei. Potrivit art.

4.3 din acest contract, neplata sau plata parțială a facturii în termen de 30 de zile de la data primirii facturii atrage după sine aplicarea unei penalități de 1% pe zi de întârziere din valoarea facturii.

Conform art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prin creditor îndreptățit să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței se înțelege acel creditor care este titularul unei creanțe certe, lichide, cuantumul său fiind de minim 45.000 de lei și exigibilă, de la scadența acesteia fiind împlinite 90 de zile.

De asemenea, art. 379 alin. 3 C.p.c. definește creanța certă ca fiind aceea creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Raportat la prevederile contractuale și la perioada pentru care se solicită plata contravalorii chiriei utilajului închiriat, respectiv iunie 2011-septembrie 2011, în mod corect a reținut judecătorul sindic caracterul cert al obligației asumate de debitoare .Debitoarea nu a contestat plățile parțiale efectuate

.Locatorul creditor S.C. S. I. S.R.L. a făcut dovada deținerii unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Apărările referitoare la nesemnarea facturilor fiscale și a devizului, au fost în mod corect înlăturate de prima instanță.

Astfel, utilajul a fost predat debitoarei, perioada pentru care a fost pretinsă chiria se circumscrie termenului contractual agreat de părți, prețul a fost ferm stabilit, iar modul de calcul al chiriei lunare este determinabil potrivit contractului de închiriere, lichiditatea creanței fiind astfel probată. Caracterul exigibil rezultă din cuprinsul facturilor fiscale, fiind un aspect necontestat de debitoare. În consecință, nesemnarea facturilor fiscale nu este de natură a contesta caracterul cert, lichid și exigibil al creanței întrucât, pe de o parte, acest caracter rezultă indubitabil din însuși contractul de închiriere, iar, pe de altă parte, debitoarea a plătit parțial acest debit pentru fiecare din cele patru facturi, fapt care valorează recunoaștere a debitului pretins.

În ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere, acesta a fost expres prevăzut în contract în art. 4.3 .În consecință, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de 69.693,36 de lei reprezentând penalități de întârziere rezultă din clauza penală asumată de părți.

Debitoarea a înțeles să invoce o executare necorespunzătoare a obligațiilor din partea locatorului creditor prin punerea la dispoziție a unui utilaj nefuncțional.

Din perspectiva acestor afirmații, în temeiul art. 1169 cod civil potrivit căruia cel care face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească, curtea constată faptul că debitoarea nu a făcut dovada predării în stare necorespunzătoare de creditoare a utilajului închiriat și nu a făcut dovada reparării efective de debitoare pe cheltuiala acesteia din urmă a utilajului în cauză. Înscrisurile depuse în recurs nu sunt relevante neavând aptitudinea de a dovedi faptul alegat.

Devizele de reparații în regie proprie sunt acte care emană numai debitoare, nefiind opozabile creditoarei.

Pe parcursul derulării contractului nu a existat o corespondență între părți, debitoarea nefăcând dovada că locatorul a fost notificat cu privire la executarea defectuoasă a obligațiilor contractuale. La dosarul cauzei nu există confirmarea de primire a adreselor nr. 213/_ ( f.15-16 dos.recurs)

Faptul că debitoarea a achiziționat o serie de consumabile nu are aptitudinea de a proba împrejurarea că utilajul a devenit nefuncționabil în intervalul pentru care au fost emise facturile fiscale de care locatorul se prevalează în susținerea demersului său.

Concluzia se întemeiază pe aceea că, pe baza datelor furnizate nu a fost posibilă o corespondență reală între achizițiile efectuate și necesitatea realizării acestora în scopul realizării obiectului contractului întrucât, la epoca la care ne raportăm, debitoarea deținea și alte utilaje de acest gen. Prin urmare, achizițiile puteau fi realizate în vederea asigurării funcționării altor mijloace fixe deținute de debitoare .

Pe de altă parte nu au fost oferite explicații suficiente și pertinente pe baza cărora să se poată determina necesitatea intervențiilor reclamate de debitoare în raport cu caracteristicile și modul de exploatare a bunului închiriat.

De asemenea, înscrisurile de care recurenta se prevalează nu dovedesc existența în patrimoniul debitoarei a lichidităților necesare pentru plata întregului pasiv exigibil.

Așa fiind, în baza art. 312 C.proc.civ instanța va respinge recursul declarat de pârâta SC R. S. împotriva sentinței civile nr. 1313 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC R. S. împotriva sentinței civile nr. 1313 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat

  1. , pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din 4 iulie 2013.

    PREȘEDINTE

    JUDECĂTORI

    S.

    AL H.

    M.

    B.

    L. U.

    GREFIER

    1. B.

Red.S.A./A.C.

2 ex./_ Jud.fond.D. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7950/2013. Suspendare executare. Faliment, procedura insolvenței