Decizia civilă nr. 8245/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 8245/2013

Ședința publică din data de 09 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: A. M. ION GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC R. L. I. SA, împotriva sentinței civile nr. 3696 din_ pronunțată în dosarul nr. _

* al Tribunalului Comercial C., cauza privind și pe intimata SC SS PRIN LICHIDATOR J. C. N. S. P., având ca obiect contestație la tabelul preliminar.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea administratorului judiciar al debitoarei, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr..civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. Apreciază că, la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, cauza fiind în stare de judecată declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.3606 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat

C. în dosarul nr._ * a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea SC R. L. I. SA împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC SS, ca fiind nefondată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că suma de 47.263,291 lei este de fapt declarata ca fiind o creanta suplimentară care nu reprezintă penalități și dobânzi, ci reprezintă costuri de reposesie, impozite, etc., fiind datorată unor costuri suplimentare. Creditoarea nu a fost de la inceput precisa in a declara clar si de aceasta maniera creanta suplimentara, sustinand initial aceasta contestatie ca fiind ,, la tabelul preliminar";, insa aceste aspecte s- au clarificat in recurs.

Conform art.5.3 din condițiile generale aferente contractelor de leasing financiar încheiate cu debitoarea,, utilizatorul este obligat să efectueze, la solicitarea finanțatorului, plata oricăror alte costuri, prezente și viitoare,

suportate de el în legătură cu contractele de leasing și obiectele acestora, de exemplu taxe, impozite, amenzi, toate cheltuielile cu serviciile de asistență juridică și, eventual, de judecată și cheltuielile suplimentare suportate de către finanțator cu ocazia executării creanțelor sale rezultând din contractele de leasing.

Raportat la clauzele contractuale de care se prevaleaza creditoarea, judecatorul sindic a apreciat ca aceasta este indreptatita la a solicita aceste costuri suplimentare ca fiind creante suplimentare in procedura de insolventa, insa apreciaza ca refuzul lichidatorului judiciar este unul intemeiat, raportat la faptul ca acest cuantum nu a fost justificat decat la modul general, cu trimitere la prevederile contractuale, fara a proba efectiv cuantumul solicitat, respectiv suma de 47.263,291 lei.

Judecatorul sindic a constatat ca in sustinerea contestatiei si nici la dosarul de creante sau in cel nu au fost depuse nici un fel de inscrisuri care sa justifice cuantumul creantei suplimentare declarate, desi creditoarea a avut termen in cunostinta incepand cu data de_ (f. 8), rap. la prev. art. 153 alin. 1 teza finala, iar intampinarea a fost inregistrata la dosar inca din data de_, cu mai mult de cinci zile inaintea termenului de judecata stabilit in contestatie.

Conform art. 1169 c.civ. vechi, acela care face o cerere trebuie sa o si probeze, iar in speta, fiind vorba despre costuri suplimentare aferente contractelor de leasing, acestea trebuiau sa fie justificate in concret, deoarece altfel creanta nu intruneste cerintele art. 379 c.pr.civ, motiv pentru care contestatia a fost respinsă ca nedovedita.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea SC R. L. I.

S.A

prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și să se dispună înscrierea creditoarei în tabloul creditorilor S.C. SS în baza Legii nr.85/2006 cu suma totală de 317.220,15 lei

În motivare se arată că și la data formulării prezentului recurs utilizatorul înregistrează un debit restant de 305.322,41 ron reprezentând contravaloarea capitalului, valoarea reziduală.

Critica vizează nelegalitatea sentinței din perspectiva disp. art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ. întrucât s-a respins cererea de suplimentare a creanței iar instanța nu a reținut că recurenta nu a fost notificată de către administratorul judiciar cu privire la demonstrarea componenței creanței.

Recurenta mai învederează că practica este majoritară în sensul calificării ca fiind depuse în termenul legal al cererilor de înscriere la masa credală depuse peste termenul prev. de art.73 alin.2 pentru creditorii care nu au fost notificați conform art.72 alin.4 din Legea nr.85/2006.

Analizând recursul formulat, C. ea reține următoarele:

Creditoarea SC R. L. I. SA prin contestația înregistrată la data de 19 ianuarie 2011, a contestat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC SS și a solicitat înscrierea sa în acest tabel cu creanța

în sumă de 317.220,15 lei.

În motivarea contestației creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de leasing financiar nr.26866/_ modificat prin contractul de novație nr.29343/_, având ca obiect autoturismul SKODA SUPERB EXTENDED 1.9 TDI 115 CP și contractul de leasing financiar nr.25004/_ modificat prin contractul de novație nr.29344/_ având ca obiect AUTOSASIU MERCEDES BENZ ATEGO 1318L. La data formulării declarației de creanță precizatoare, debitoarea înregistra un debit restant în cuantum de 317.220,15 lei reprezentând contravaloare capital, valoare reziduală, debite neîncasate și alte costuri conform contractelor de leasing financiar. Conform prevederilor legale și ale contractelor de leasing financiar încheiat cu debitoarea,

utilizatorul avea obligația de a plăti toate ratele de leasing scadente și neachitate până la momentul rezilierii definitive, inclusiv penalitățile aferente, conform art.9 pct.b din contractele de leasing, indemnizația de reziliere care reprezintă valoarea în numerar a tuturor ratelor rămase de achitat până la expirarea contractelor de leasing, inclusiv valoarea reziduală, a sumelor reprezentând TVA, taxe vamale, accize și orice alte costuri aferente încetării contractelor de leasing, astfel cum acestea urmau a fi stabilite de autoritățile vamale competente, precum și obligația de a restitui obiectele de leasing, pe cheltuiala sa, la sediul social al creditoarei.

Creditoarea a arătat că administratorul judiciar a respins în mod neîntemeiat cererea de înscriere la masa credală a debitoarei cu diferența de 47.263,291 lei, suplimentară față de suma deja admisă în tabelul preliminar în sumă de 269.956,859 lei, motivând acest refuz în sensul că sumele suplimentare ar reprezenta penalități. Creditoarea a arătat că suma de 47.263,291 lei nu reprezintă penalități și dobânzi, ci reprezintă costuri de reposesie, impozite, etc., fiind datorată unor costuri suplimentare și nu aplicării de penalități și dobânzi. Potrivit art.9 din condițiile generale aferente contractelor de leasing financiar încheiate cu debitoarea, utilizatorul datorează TVA, taxe vamale, accize, costuri de recuperare a obiectului de leasing, costuri generate de executarea silită și orice alte costuri aferente încetării contractelor, precum și orice alte sume pe care era obligat să le achite conform contractelor de leasing și prevederilor legale aplicabile și nu le-a achitat până la momentul rezilierii contractelor. Conform art.5.3 din aceleași condiții generale, utilizatorul este obligat să efectueze, la solicitarea finanțatorului, plata oricăror alte costuri, prezente și viitoare, suportate de el în legătură cu contractele de leasing și obiectele acestora, de exemplu taxe, impozite, amenzi, toate cheltuielile cu serviciile de asistență juridică și, eventual, de judecată și cheltuielile suplimentare suportate de către finanțator cu ocazia executării creanțelor sale rezultând din contractele de leasing.

Contrar criticilor evidențiate de recurentă potrivit disp. art.64 din LPI cu excepția creditorilor salariați toți ceilalți creditori ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii vor depune cerere de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii iar potrivit dispozițiilor art.65 alin.2 din LPI se stabilește în mod expres că la cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții .

Aserțiunile recurentei cu privire la omisiunea administratorului judiciar de notificare a obligației de prezentare a documentelor justificative nu pot fi primite textul legal evidențiat anterior stabilind în mod expres că revine titularului cererii obligația de a prezenta înscrisurile doveditoare.

Afirmația recurentei cu privire la existența unei practici unitare în sensul considerării ca fiind depuse în termen a declarațiilor de creanță pentru ipoteza în care devin incidente disp. art.72 alin.4 nu poate fi validată întrucât creanța pretinsă prin cererea de declarare a creanțelor formulată în termen și cu respectarea exigențelor legale s-a realizat .

Judecătorul sindic a reținut în mod corect că nu au fost prezentate înscrisuri doveditoare pentru diferența de 47.263 lei astfel că în mod corect administratorul judiciar nu a procedat la înscrierea acestei creanțe.

C. ea reține în raport de cele evidențiate anterior și analiza clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale determinate ca fiind incidente prima instanță a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale iar actele deduse judecății nu au fost interpretate greșit nefiind schimbată natura ori înțelesul lor vădit neîndoielnic astfel că nu sunt prezente motivele de recurs prevăzute de

art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ. invocate de recurentă astfel că în baza art.312 C.pr.civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta SC R. L. I. SA împotriva sentinței civile nr. 3696 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalul Specializat C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

A.

M. C.

M.

S.

A. M. ION

GREFIER

V. D.

Red.A.M.C./S.M.D.

2ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8245/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței