Decizia civilă nr. 8247/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a2
DECIZIA CIVILĂ NR. 8247/2013
Ședința publică din data de 09 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR :M. S. JUDECĂTOR :A. M. ION GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul M. I., împotriva sentinței civile nr. 1243 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC M. T.
PRIN LICHIDATOR J. P. O. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că, în data de_, s- a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei prin care s-a solicitat respingerea recursului.
De asemenea, în data de_, s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentului la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat ( f. 21 -22 ).
ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că raportat la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie, declară deschise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1243 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. a fost admisă cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar S.P. "P. O. "; I. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC M. T. S. și în consecință:
A fost obligat pârâtul M. I., să plătească suma de 185.166,67 lei, reprezentând întreg pasivul debitoarei SC M. T. S. aflată în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului M. I. poate fi încadrată în prev. art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a
folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
În urma analizării celui mai recent document contabil al debitoarei, respectiv balanța de verificare aferentă lunii iunie 2009, rezultă că în patrimoniul debitoarei existau mijloace fixe în valoare de 10.206,81 lei și obiecte de inventar în valoare de 1.512,61 lei, active care nu au fost identificate de lichidatorul judiciar și nici predate acestuia. De asemenea, din casieria societății au fost ridicate, fără vreo justificare, avanasuri de trezorerie în cuantum de 16.497,67 lei precum și suma de 19.300 lei evidențiată în contul 461.
Utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor și sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că activele societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar bunurile și suma de bani existentă în casieria debitoarei și nu a pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că acestea au fost folosite în interesul debitoarei.
Așadar, față de situația relevată de actul contabil, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul societăți și sume de bani în casieria debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că potrivit actelor contabile ale debitoarei, societatea deținea în anul 2009 mijloace fixe în valoare de 10.206,81 lei și obiecte de inventar în valoare de 1.512,61 lei. Aceste bunuri nu au fost identificate de lichidatorul judiciar.
Pe cale de consecință, întrucât activul persoanei juridice nu a fost identificat, deși conform actelor contabile exista certitudinea că în patrimoniul debitoarei erau înregistrate contabil bunuri, există prezumția că administratorul statutar, responsabil de starea persoanei juridice, a ascuns activul societății pentru a prejudicia creditorii.
În plus, judecătorul sindic a reținut faptul că pârâtul nu a făcut în apărarea sa vreo dovadă a faptului că bunurile în cauză au fost valorificate în interesul debitoarei. Sumele rezultate urmare valorificării trebuiau să fie folosite în interesul persoanei juridice și, implicit, pentru acoperirea debitelor, în caz contrar orice altă acțiune a administratorului statutar neputând fi catalogată ca fiind făcută în interesul persoanei juridice.
Drept urmare, judecătorul sindic a apreciat că și în ceea ce privește săvârșirea faptei reglementate de art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006, respectiv ascunderea activului persoanei juridice, poate fi reținută în sarcina pârâtului și că suportarea întregului pasiv al debitoarei și din perspectiva acestor dispoziții legale este întemeiată.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic a considerat ca pârâtul să fie obligat la plata pasivului debitoarei în cuantum de 185.166,67 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs M. I.,
solicitând modificarea hotărârii și respingerea ca nefondată a cererii de antrenare a răspunderii administratorului societății pentru suma de 185.166,67 lei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului arată că SC P. O. I. în calitate de lichidator al debitoarei SC M. T. S., în insolvență, prin cererea de antrenare a răspunderii recurentului, în calitate de administrator statutar al societății debitoare în dosarul cu nr. mai sus menționat, a solicitat să se dispună obligarea recurentului M. loan la suportarea pasivului debitoarei rămas neacoperit în sumă de 185.166,67 lei.
În motivarea cererii formulate de lichidatorul judiciar acesta a solicitat judecătorului sindic admiterea acesteia pentru motivele arătate în cuprinsul cererii, întemeindu-și pretențiile în drept prin invocarea prevederilor art. 138 alin (l) lit. a) și e) din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea formulată de către subsemnatul am solicitat respingerea cererii de antrenare a răspunderii ca fiind nedovedită, din moment ce nu există dovezi concrete care să susțină afirmațiile lichidatorului judiciar și mai mult decât atât, pretinsele fapte invocate de către lichidatorul judiciar cumulate ajung la valoarea totală de 47.517,09 lei (mijloacele fixe, obiectele de inventar și avansurile de trezorerie), iar reclamanta solicită angajarea răspunderii subsemnatului pentru suma de
185.166.67 lei, reprezentând întreg pasivul din tabelul definitiv de creanțe!!!
Prin Sentința Civilă nr. 1243/2013 pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2013 în dosarul cu nr. mai sus menționat, Judecătorul Sindic a admis cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de către reclamată, în sensul:
-Obligării recurentului la plata sumei de 185.166,67 lei, "reprezentând întreg pasivul debitoarei SC M. T. S. aflata în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. ."
În esență, judecătorul sindic cu privire la soluția dispusă de obligare a subsemnatului la plata sumei de 185.166,67 lei reprezentând întreg pasivul debitoarei SC M. T. S., a motivat arătând că:
-Dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 prevăd că "judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în insolvență, să fie suportat de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului";.
-"Pârâtul poate fi încadrat în prev. art 138 lit a din Legea nr. 85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folos propriu sau al unei alte persoane";.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a reținut faptul că "atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul societății și sume de bani în casieria debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumția câ acestea au fost folosite în mod personal sau al altei persoane este pe deplin justificata, iar fapta se circumscrie disp. art. 138 lit a din Legea nr. 85/2006."
Referitor la incidența dispozițiilor art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a motivat arătând că, din moment ce "activul persoanei juridice nu a fost identificat, deși conform actelor contabile exista certitudinea că în patrimoniul debitoarei erau înregistrate contabil bunuri, există prezumția că administratorul statutar_ a ascuns activul societății pentru a prejudicia creditorii și pârâtul nu a făcut în apărarea sa vreo dovadă a faptului că bunurikle în cauză au fost valorificare în interesul
debitoarei, astfel că nu se poate reține în sarcina recurentului suportarea întregului pasiv al debitoarei și în baza acestor dispoziții.
Critică hotărârea judecătorului sindic cu privire la obligarea recurentului la plata sumei de 185.166,67 lei reprezentând întreg pasivul debitoarei SC MIN T. S., în sensul că apreciază soluția judecătorului sindic ca netemeinică și astfel nefondată și pentru motivele cuprinse în art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 Cod proc.civ. întrucât instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, care stabilește condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale pe acest temei, nu se poate concluziona, așa cum s-a reținut în sentința civilă recurată că recurentul ar fi vinovat de apariția stării de insolvență a debitoarei, fără existența unor dovezi concrete în acest sens și doar pe baza unor presupuneri în legătură cu nepredarea mijloacelor fixe, a unor obiecte de inventar, precum și ridicarea din casieria societății a unor avansuri de trezorerie, care în opinia lichidatorului judiciar ar fi fost ridicate de recurent.
Mai mult decât atât, pretinsele fapte invocate de lichidator ca fiind săvârșite de recurent și anume: de nepredarea mijloacelor fixe în valoare de 10.206,81 lei, precum și obiect de inventar în valoare de 1.512,1 lei către lichidatorul judiciar în vederea inventarierii spre valorificare a acestora și, conform balanței de verificare aferentă lunii iulie 2009, ridicarea din casieria societății avansuri de trezorerie, fără vreo justificare, în cuantum de 16.497,67 lei, precum și suma de 19.300 lei, evidențiată în contul 461.
Toate argumentele ajung la o valoare totală de 47.517,09 lei, iar lichidatorul judiciar solicită angajarea răspunderii recurentului pentru suma de 185.166,67 lei, reprezentând întreg pasivul din tabelul definitiv de creanțe.
Recurentul arată că între presupusul prejudiciu săvârșit de acesta și întreaga datorie a debitoarei este o diferență exorbitantă, iar prin demersurile lichidatorului judiciar s-a urmărit ca recurentul să fie unicul răspunzător pentru întreg pasivul debitorului, fără a avea dovezi care să susțină solicitarea lichidatorului judiciar și finalmente soluția judecătorului sindic.
Revenind la condițiile necesare angajării răspunderii, pe lângă existența unui prejudiciu este necesar și săvârșirea - dovedită - de către subsemnatul a vreuneia dintre faptele prevăzute expres și limitativ de Legea insolvenței (în speța lit. a și e), precum și a existentei raportului de cauzalitate directă si intrinsecă între fapta respectivă și ajungerea societății în insolvență, legătură pe care lichidatorul judiciar a considerat-o a fi evidentă, iar judecătorul sindic a apreciat în același sens, deși subsemnatul am arătat că în speță există indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către contabila societății debitoare, împotriva căreia am și formulat o plângere penală, sens în care apreciez că am răsturnat "prezumția de culpă". Lipsa unor mijloace fixe și a unor sume de bani nu justifică concluzia drastică reținută de judecătorul sindic, și anume că subsemnatul este cel care "a ascuns" aceste sume de bani și mijloace fixe "pentru a prejudicia creditorii", neexistând în fapt dovezi materiale în susținerea cererii de
angajare a răspunderii sale.
Simplele presupuneri, "prezumții" invocate de către lichidatorul judiciar raportat la împrejurările cauzei, respectiv aprecierea judecătorului
sindic că suntem în cazul unei culpe prezumate, nu determină existența unei legături de cauzalitate evidente, încât să dovedească dincolo de orice dubiu starea de fapt, astfel încât "In condițiile în care aceste active nu se mai regăsesc faptic, acoperirea pasivului societății a devenit imposibilă".
Chiar dacă s-ar regăsi activele pretins "deturnate" sau "ascunse", pasivul debitoarei tot ar rămâne neacoperit.
Mai mult decât atât, Plângerea Penală formulată în dosarul cu nr. 2075/P/2013 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, de către subsemnatul împotriva doamnei BALASZ PETRA, care în calitate de contabilă la societatea SC M. T. COM S. este cercetată pentru lipsa bilanțurilor contabile întocmite pentru exercițiul financiar aferent anilor _
, balanțelor analitice și sintetice contabile, precum și balanța analitică aferentă lunii mai 2012, este o dovada a faptului că subsemnatul am urmărit ca valorificarea bunurilor să se realizeze în interesul debitoarei și nu în interes propriu.
Deși recurentul a învederat prin întâmpinarea depusă judecătorului sindic faptul că s-a formulat plângerea penală, acesta nu a reținut / motivat în cuprinsul motivelor care i-au format convingerea, cu privire la acest aspect, din contră a reținut că subsemnatul nu am făcut vreo dovada a faptului ca bunurile în cauză au fost valorificate în interesul debitoarei.
Totodată, acest demers evidențiază eforturile depuse de către acesta în folosul societății și nu intenția acestuia de a utiliza "bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane", cum se motivează în Sentința civilă recurată.
Pretinsele fapte ale recurentului cumulate sub aspect valoric, ajung la o valoare totală de doar 47.517,09 lei, iar angajarea răspunderii față de subsemnat se dorește a fi pentru o sumă de aproximativ 4 ori mai mare, respectiv 185.166.67 lei.
În conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 poate fi angajată răspunderea oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolventă a debitorului. Or, în contextul mai sus învederat - respectiv formularea plângerii penale împotriva contabilei, apreciem că trebuia atrasă răspunderea acesteia.
În acest context, este evident că recurentul a combătut și combate și cele reținute în Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolventă a debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar, întrucât nu subsemnatul sunt persoana care a cauzat starea de insolventă a debitoarei.
Mai mult, după cum rezultă si din jurisprudenta anexată cu privire la o speță similară, atâta timp cat societatea a avut angajat contabil cu atribuții de verificare a situației financiare a societății nu se poate angaja răspunderea materiala a altei persoane prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, mai ales că recurentul nu este în culpă.
În apărare, lichidatorul judiciar SC P. O. I. al debitoarei SC M.
S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, filele 13-18.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, C. ea reține următoarele:
Soluția pronunțată de către judecătorul sindic este pe deplin legală și temeinică și conformă stării de fapt.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de
conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate în mod exhaustiv de acest text de lege.
Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
ea reține, contrar celor susținute de către recurent, că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, pârâtul M. I. a deținut funcția de administrator la debitoarea SC M. T. S., iar, în urma analizei documentelor financiar-contabile predate de către acesta lichidatorului judiciar, s-a stabilit că societatea debitoare deținea în patrimoniu mijloace fixe, precum și obiecte de inventar care nu au fost predate lichidatorului judiciar. Totodată, s-a stabilit, conform balanței de verificare aferentă lunii iunie 2009, că din casieria societății s-au ridicat avansuri de trezorerie fără nicio justificare, iar în ciuda demersurilor efectuate de către lichidatorul judiciar în vedera predării bunurilor și a sumelor de bani, administratorul statutar nu a dat curs solicitărilor.
Ori, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul-sindic, această conduită a administratorului, coroborată cu împrejurarea că mijloacele fixe în valoare de 10206,81 lei, obiectele de inventar în valoare de 1512,61 lei, respectiv avansurile de trezorerie în cuantum de 16497,67 lei, precum și suma de 19300 lei aferentă contului 461 nu au putut fi identificate, deși existența acestora în patrimoniul societății debitoarei reiese din actele contabile, conduc la concluzia aceste active ale societății au fost deturnate, ascunse și utilizate de către administratorul statutar în folosul propriu sau în cea al unei alte persoane.
Împrejurarea că această concluzie a judecătorului-sindic s-a fundamentat pe prezumția că activele neidentificate au fost utilizate de către administratorul statutar, iar nu de către altă persoană nu este de natură să
invalideze soluția pronunțată de către instanța de fond, atâta timp cât, potrivit dispozițiilor 1170 din Codul civil (1864), dovada se poate face și prin prezumții, chiar simple, acestea din urmă fiind lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului și constând în consecințele pe care magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
Ori, este pe deplin dovedit în cauză, deci cunoscut, faptul că activele societății enumerate scriptic în balanța de verificare aferentă lunii iunie 2009, act contabil emanând de la însăși debitoare și pe deplin opozabil acesteia, nu au fost regăsite în fapt de către lichidatorul judiciar. Mai mult, cel răspunzător de administrarea societății până la demararea procedurii insolvenței, respectiv administratorul statutar, nu a oferit nicio justificare pentru lipsa acestora.
Prin urmare, în raport de aceste fapte cunoscute și dovedite și luând în considerare competențele exclusive ale recurentului M. I. în ceea ce privește administrarea societății debitoare, există o aparență puternică în
sensul că numai acesta putea dispune de mijloacele fixe, obiectele de inventar, respectiv avansurile de trezorerie care nu se regăsesc în patrimoniul debitoarei.
Această prezumție simplă putea fi înlăturată de către recurent doar prin dovedirea unui fapt contrar acestei deducții, probă care însă nu a fost realizată în cauză.
În acest context, curtea reține că, în recursul formulat, pârâtul nu a făcut decât să reitereze apărările din întâmpinarea depusă la fond, apărări care au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, fără însă a dovedi împrejurarea că o altă persoană este autoarea faptelor reținute în sarcina sa.
Mai mult, trebuie reținut că simpla formulare a unei plângeri penale împotriva unui terț, chiar având în vedere calitatea acestuia de contabil al societății, nu este suficienta pentru a atrage răspunderea altei persoane și a se exonera de răspundere administratorul statutar, având în vedere că această plângere nu este soluționată printr-o hotărâre judecătorească care să beneficieze de autoritate de lucru judecat, potrivit art. 22 alin. 1 din codul de procedură penală.
Astfel cum s-a arătat în practica judiciară, prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice se înțelege acea faptă ilicită, de natură contabilă, prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinația lor normală ori sunt ascunse terților. Activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului persoanei juridice în interesul propriu sau în cel al unei alte persoane presupune săvârșirea acelor faptele ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interes propriu sau în interesul unei terțe persoane [C. ea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă,Decizia civilă nr. 775 din 3 aprilie 2012].
Ori, având în vedere că o corectă ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care, în cuprinsul art. 73 lit. c, stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, nu se poate reține că, urmare a incorectei evidențieri în contabilitate a activelor societății și a unor operațiuni de trezorerie, administratorul statutar este exonerat de răspundere, având în vedere că tocmai acestuia îi revenea obligația menționării corecte în contabilitate a tuturor operațiunilor și bunurilor societare.
C. ea mai reține că faptele săvârșite de fostul administrator trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți, persoana juridică fiind lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință și cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestor dispoziții legale fiind acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată.
În raport de acest context, curtea nu poate reține drept temeinice susținerile recurentului în sensul că prejudiciul total rezultat din însumarea valorii mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar și a avansurilor de trezorerie,
prejudiciu inferior pasivului societății debitoare, ar justifica respingerea ca nefondată a cererii de antrenare a răspunderii.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., curtea va respinge recursul declarat, iar sentința recurată va fi menținută ca fiind pe deplin legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurentul M. I. împotriva sentinței civile nr. 1243 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
A. | M. C. | M. S. | A. M. ION |
GREFIER
V. D.
Red. A.M.I. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: C. G.
| ← Sentința civilă nr. 90/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 4510/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
