Sentința civilă nr. 3338/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a1*/a5
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3338/2013
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -I. M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind examinarea cererii de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului P. F., formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. -N. prin D. a jud. C., cerere formulată în cadrul procedurii insolvenței, deschisă împotriva debitoarei SC R. S., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar J. I.
S., d-na Condor Andrea, practician în insolvență și reprezentantul pârâtului P. F., d-l avocat Octavian George Tutu, lipsind repezentantul creditoare fiscale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care judecătorul sindic pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârât în întâmpinarea înregistrată la dosar.
Reprezentantul pârâtului arată că înțelege să susțină excepția prescripției dreptului la acțiune astfel cum a fost invocată în întâmpinare, solicitând admiterea acesteia, și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă, raportat la data înregistrării acțiunii. Apreciază că sunt incidente în cauză prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Arată că din analiza raportului cauzelor și împrejurărilor insolvenței din data de 13 aprilie 2010, întocmit de către lichidatorul judiciar Bercean Radu, depus în dosarul nr._, în cuprinsul căruia se indică persoana care a cauzat apariția stării de insovlență, precum și faptul că sunt incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, rezultă că reclamanta cunoștea încă de la acel moment persoana care a cauzat apariția stării de insolvență a debitoarei și, mai mult, concluziile celor două rapoarte cauzale sunt identice. Menționează că termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data la care a fost cunoscută fapta și persoana, în speță de la data de 13 aprilie 2010. Apreciază că creditoarea cunoștea încă de la momentul publicării raportului cauzelor și împrejurărilor insolvenței cine este persona responsabilă și care sunt faptele care i se impută, moment care marchează începutul curgerii termenului de prescripție. Mai mult, arată că în data de 14 august 2006 reclamanta a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca o plângere penală împotriva pârâtului. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezii pe care o depune la dosar.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că în opinia sa cererea formulată de creditoare nu ar fi prescrisă, având în vedere dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, apreciind că termenul de 3 ani de prescripție curge de la data deschiderii procedurii, respectiv de la data de 7 decembrie 2011.
În replică, reprezentantul pârâtului, consideră că în conformitate cu prevederile art. 139 din Legea nr. 85/2006, primul raport al cauzelor și împrejurărilor insolvenței întocmit de către d-l Bercean Radu, din perspectiva termenului prescripției, are relevanță, întrucât în cuprinsul acestuia se menționează că pârâtul se face vinovat de cauzarea stării de insolvență.
Reprezentanții părților prezente arată că nu au de administrat ale probe și nici alte excepții de invocat.
Judecătorul sindic, având în vedere prevederile art. 137 alin. 2 C.proc.civ. din 1865, unește excepția invocată cu fondul cauzei și în ipoteza în care excepția ar fi respinsă, nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat, constată cererea în stare de judecată și acordă părților cuvântul pentru dezbaterea cererii pe fond.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, menționând că cererea creditoarei nu este structurată din punct de vedere juridic și nu prezintă argumentele care, în opinia acesteia, ar justifica incidența fiecăreia dintre faptele invocate, reclamanta limitându-se să prezinte o succesiune de afirmații, iar la final concluzionează că pârâtul ar fi vinovat de faptele prevăzute la lit. a, d, și e ale art. 138 din Legea nr. 5/2006. Arată că prin raportul cauzelor și împrejurărilor insolvenței întocmit de lichidatorul judiciar J. I. S. se reține doar fapta prevăzută la lit. a din art. 138 din Legea nr. 85/2006. Consideră că nu s-a omis înregistrarea facturii în contabilitatea debitoarei cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Totodată arată că nici debitoarea și nici pârâtul, în urma nerealizării tranzacției, nu au obținut și nu au beneficiat de niciun avantaj financiar,
neexistând posibilitatea de a-și deduce TVA-ul necuvenit, având în vedere faptul că, nu deține factura fiscală de intrare în gestiune a locomotivei, factură care a fost restituită pentru anulare furnizorului. În ceea ce privește sumele deținute de către debitoare în conturile bancare, arată faptul că acestea au fost poprite la cererea AFP a mun. C. -N. la data de 19 ianuarie 2009, iar în ceea ce privește suma de 8008,74 lei, arată că aceasta a fost preluată din raportul cauzelor și împrejurărilor insolvenței din data de 13 aprilie 2010, întocmit de către lichidatorul judiciar Bercean Radu. Învederează, de asemenea, faptul că în anii_ și 2009 debitoarea nu a desfășurat activitate, adică nu a realizat venituri și nu a înregistrat cheltuieli, neavând rezultate financiare, suma de 8008,74 lei provenind din exercițiul financiar 2004-2005. Arată, de asemenea, că la data de 25 ianuarie 2006, pârâtul, din surse financiare proprii, a achitat prin ordine de plată către AFP a mun. C. -N. suma de 2.731 lei în baza deciziei de impunere. Arată că în speță nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1, lit. a, d și e din Legea insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, iar cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile pârâtului. Cu privire la toate cele trei fapte imputate pârâtului, apreciază că reclamanta nu a motivat și nici nu a probat îndeplinirea condiției vinovăției persoanei a cărei răspundere a solicitat a se antrena.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu se opune admiterii cererii formulate de către creditoare, apreciind că așa cum rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, antrenarea răspunderii ar putea fi fundamentată în baza dispozițiilor art. 138 lit. a din Legea 85/2006, raportat la faptul că pârâtul nu a predat lichidatorului suma de 8664 lei, evidențiată în contul de casă, activele imobilizante în cuantum de 1574 lei precum și cheltuielile înregistrate în avans în cuantum de 16.687 lei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul pârâtului arată că toate documentele societății, din care rezultă toate sumele menționate, au fost predate în anul 2010.
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 28 mai 2013 sub nr. _
/a1*/a5 creditoarea majoritară a debitoarei SC R. S., D. a jud. C., a solicitat obligarea pârâtului P. F. la plata întregului pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC R. S. în cuantum de 215.261,00 lei.
În motivarea cererii sale, a arătat că prin sentința comercială nr. 6557/7 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ /a1*, a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea SC R. S. la solicitarea sa.
A mai arătat că la data deschiderii procedurii de insolvență pârâtul P. F. deținea calitatea de asociat unic și administrator statutar al societății debitoare.
A învederat că a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC R. S. cu o creanță în sumă de 215.261 lei.
A arătat că prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei SC R. S., lichidatorul judiciar J. I. S. a arătat că la data deschiderii procedurii insolvenței societatea debitoare deținea active imobilizate în cuantum de 1574 lei, disponibilități bănești care nu au fost predate lichidatorului judiciar în sumă de 8664 lei, precum și cheltuieli în avans în sumă de 16.687 lei.
A mai arătat că prin decizia de impunere nr. 637/10 iulie 2006, emisă de D. a jud. C. a fost stabilită în sarcina debitoarei o sumă suplimentară în cuantum de 86.076 lei, reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor și TVA, împreună cu accesoriile aferente. Prin decizia nr. 175/26 noiembrie 2008 a fost respinsă contestația formulată de către SC R. S. împotriva deciziei de impunere nr. 637/10 iulie 2006. Potrivit actelor administrativ-fiscale anterior menționate debitoarea, cu factura fiscală seria CJ nr. 6541514/15 iulie 2004 a facturat către SC COMALMET SA Slatina locomotiva LDE 1500 cu o valoare totala de 3.300.000.000 lei ROL, din care TVA 526.891.000 lei ROL. SC R. S. nu a înregistrat în contabilitate factura în cauză, motivând că tranzacția nu a mai avut loc, deoarece societatea cumpărătoare nu a avut disponibil suficient pentru a achita produsul, conform declarațiilor asociatului unic, pârâtul P. F. și, ca atare, a anulat exemplarele 2 și 3 (verde și roșu) ale facturii, deși nu primise exemplarul 1 transmis societății cumpărătoare.
A mai arătat că din adresa MAI - INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DOLJ - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR nr. 85286/21 noiembrie 2005, transmisă către ANAF, rezultă că exemplarul nr. 1 (albastru) al facturii fiscale seria CJ nr. 6541514/15 iulie 2004 nu este anulat și se află înregistrat în evidența contabilă a SC COMALMET SA Slatina. Organele de inspecție fiscală au constatat că nu au fost respectate prevederile art. 160
"Corectarea documentelor"; din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și, totodată, au impus factura fiscală în cauză, stabilind o diferențaă la impozitul pe veniturile microintreprinderilor în
sumă de 4.160 RON ( 277.310,9 RON x 1,5% = 4.159,66 RON) și accesorii aferente în sumă de
2.092 RON, precum și o diferență de TVA în sumă 52.689 RON și accesorii aferente TVA în sumă de 27.135 RON.
A arătat că în conformitate cu dispozițiile legale cu privire la corectarea informațiilor înscrise în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate prevăzute la art. 160 din Legea nr. 571/2003: (11)[...] a) în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează și se emite un nou document; b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informațiile din documentul inițial, numărul și data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar, pe de altă parte, informațiile și valorile corecte. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, și vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor și, respectiv, de beneficiar, pentru perioada în care a avut loc corectarea. (2) în situațiile prevăzute la art. 138, furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se diminuează sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise și beneficiarului. [...]
Prin raportare la dispozițiile legale mai sus citate, a apreciat că procedura de corectare sau anulare a facturii fiscale seria CJ nr. 6541514/15 iulie 2004 nu s-a efectuat cu respectarea cadrului legislativ, astfel încât simpla anulare a exemplarelor 2 și 3 ale facturii deținute de SC R.
S. nu au justificat anularea tranzacției efectuate, atâta timp cât exemplarul 1 al facturii se găsește la cumpărătoare și a stat la baza înregistrarii în contabilitatea acesteia a operațiunii economico-financiare consemnate în factura fiscala în cauză.
În situația dată, reținând că factura fiscală a fost emisă și ținând seama de împrejurarea că tranzacția reflectată în aceast document nu a mai putut avea loc, conform celor declarate de asociatul unic pârât, în conformitate cu dispozițiile legale invocate, debitoarea SC R. S. trebuia să emită un nou document care să cuprindă informațiile din documentul inițial cu valorile cu semnul minus, și să-l transmită beneficiarului.
A mai arătat că beneficiara SC COMALMET SA Slatina, prin adresa nr. 184/1 noiembrie 2005, a solicitat emiterea unei facturi de storno privind tranzacția unei locomotive LDE 1500, facturate în data de 15 iulie 2004 cu factura seria CJ ACC nr. 6541514, însă SC R. S. nu a efectuat până la data controlului această operațiune de stornare.
Cu privire la stabilirea bazei de impunere, a arătat că potrivit art. 62 din OG nr. 92/2003
"Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.";
A apreciat că din cele mai sus expuse rezultă că pârâtul se face vinovat de faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.
Totodată, a mai arătat că, în conformitate cu art. 73, alin. 1, lit. e din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru "stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul contitutiv le impun";, iar conform art. 73 alin. 2 "acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea 85/2006 privind procedura insolvenței";.
A mai arătat că, astfel cum s-a subliniat și în literatura de specialitate, îndeplinirea îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun este o cerință de maximă generalitate care impune administratorului statutar obligația de a da dovadă de diligență, loialitate, transparență, prudență și judecată independentă în îndeplinirea tuturor îndatoririlor care îi revin. Calitatea de administrator al unei societăți comerciale impune gestionarea cu atenție a patrimoniului și a activității, iar încălcarea din culpă (neglijență) sau intenție a acestor norme de drept, care au determinat prejudicierea creditorilor, atrage răspunderea admnistratorului.
A solicitat judecarea cererii și în lipsa reprezentantului său la dezbateri. În drept, a invocat art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea titulară a cererii este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.
17 din Legea nr. 146/1997.
Prin întâmpinarea depusă la 7 octombrie 2013, pârâtul P. F. a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitând, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, a arătat că prin cererea de chemare în judecata înregistrată de reclamantă la data de 28 mai 2013, aceasta a solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâtului în baza art. 138 alin. 1, lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006 pentru suma de 215.261 lei, întregul pasiv al debitoarei R. S. .
Având în vedere data la care a fost înregistrată acțiunea, apreciind că sunt incidente prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
În acest sens, a invocat art. 139 din Legea nr. 85/2006, care statuează că "acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii";.
A arătat că creditoarea fiscală reține faptul că la data de 7 decembrie 2011, prin sentința comercială nr. 6557/2011, pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr. _
/a1* a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea R. S. la solicitarea sa. Totodată, aceasta face trimitere la raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei R. S. întocmit de către lichidatorul judiciar J. I. S. și depus la dosarul cauzei la data de 20 noiembrie 2012.
A arătat că, în mod evident, aceste susțineri ale creditoarei sunt reale, însă aceasta omite să aibă în vedere raportul cauzelor și împrejurărilor insolvenței nr. 1114/13 aprilie 2010 întocmit de către lichidatorul judiciar Bercean Radu, publicat în BPI nr. 2957/2010 și depus în dosarul nr._ .
A învederat că în cuprinsul acestui raport a fost indicată persoana care a cauzat apariția stării de insolvență - administratorul statutar - precum și faptul că sunt incidente prevederile art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006. Așadar, din analizarea acestui prim raport cauzal rezultă că creditoarea cunoștea încă de la acel moment persoana care a cauzat apariția stării de insolvență a debitoarei R. S. . Mai mult, concluziile celor două rapoarte cauzale sunt identice.
A apreciat neîndoielnic faptul că termenul de prescripție este de 3 ani și că începe să curgă de la data la care a fost cunoscută fapta și persoana, în speță de la data de 13 aprilie 2010. Textul art. 138 din Legea insolvenței marchează și momentul obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție (nu mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii), însă această ipoteză se aplică doar în situația în care nu poate fi identificată fapta și persoana responsabilă. Cu alte cuvinte, dacă fapta și persoana se identifică după mai mult de 2 ani de la data deschiderii procedurii, termenul de prescripție se calculează cel mai târziu de la împlinirea a 2 ani de la deschiderea procedurii. Or, nu este cazul în speța de față, deoarece poate fi stabilit cu exactitate momentul cunoașterii faptei și persoanei responsabile - data publicării în BPI a raportului cauzelor și împrejurărilor insolvenței, respectiv 13 aprilie 2010.
A mai arătat că în doctrină se arată ca rațiunea reglementării este aceea de a nu se putea promova acțiunea oricând în timpul procedurii atunci când procedura se întinde pe o perioadă foarte lungă de timp.
A apreciat că creditoarea fiscală cunoștea încă de la momentul publicării raportului cauzelor și împrejurărilor insolvenței cine este persoana responsabilă și care sunt faptele (cea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006) care i se impută, moment care marchează începutul curgerii termenului de prescripție.
Asa fiind, a apreciat că cel puțin pentru fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, creditoarea cunoștea atât existența faptei, cât și persoana responsabilă, încă de la data de 13 aprilie 2010, astfel că acțiunea prin care a solicitat angajarea răspunderii pentru această faptă este prescrisă.
Mai mult, a mai arătat pârâtul, în data de 14 august 2006, creditoarea a înregistrat sub nr. 5424/P/2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca o plângere penală împotriva pârâtului, în calitate de administrator al debitoarei falite R. S., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma omisiunii evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, constituindu-se parte civilă cu suma de 86.076 lei. În cuprinsul plângerii creditoarea a reținut faptul că "în urma unui control fiscal efectuat la SC R. S. s-a constatat că administratorul societății, d-l P. F., a omis înregistrarea în evidențele contabile a facturii seria CJACC nr. 6541514/15 iulie 2004, factură ale cărei exemplare 2 (roșu) și (3) verde le-a anulat, deși nu primise exemplarul 1 de la societatea beneficiară";
Pe fond, a apreciat că cererea creditoarei nu este o structurată din punct de vedere juridic și nu prezintă argumentele care, în opinia acesteia, ar justifica incidența fiecăreia dintre faptele invocate. Creditoarea s-a limitat să prezinte o succesiune de afirmații, iar la final să concluzioneze în mod neîntemeiat că pârâtul ar fi "vinovat"; de faptele prevăzute la lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.
A subliniat faptul că prin raportul cauzelor și împrejurărilor insolvenței întocmit de lichidatorul judiciar J. I. S. se reține doar fapta prevăzută la lit. a de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A arătat că creditoarea a prezentat o stare de fapt incompletă cu privire la modul în care a fost anulată factura fiscală emisă de debitoare la data de 15 iulie 2004. Debitoarea, reprezentată de pârât, în calitate de administrator, a intermediat o vânzare-cumpărare între societatea FRARO IMPEX S. și societatea COMALMET SA Slatina, având ca obiect o locomotivă tip LDE 1500-011. În acest sens, reprezentanții celor 3 societăți s-au deplasat la Bacău pentru inspecția locomotivei, anterior perfectării contractelor. După obținerea acceptului de
achiziționare de la d-l Florea G., furnizorul FRARO IMPEX S. a emis factura fiscală seria NT ACB nr. 0144812/15 iulie 2004, în valoare de 2.380.000.000 ROL către debitoarea intermediară
S. . Debitoarea, la rândul sau, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 11/15 iulie 2004 cu societatea COMALMET SA, reprezentată de d-l Florea G., având ca obiect vânzarea, respectiv cumpărarea unei locomotive tip LDE 1500 seria 011, la prețul de 3.300.000.000 ROL. În acest sens, s-a emis de debitoare factura fiscala seria CJ ACC nr. 6541514/15 iulie 2004 către COMALMET SA, în valoare de 3.300.000.000 ROL. Ca modalitate de plată a locomotivei s-a stabilit emiterea a două bilete la ordin, respectiv unul cu data scadentei la 1 august 2004, în valoare de 1.500.000.000 ROL, iar celălalt cu data scadenței la 16 august 2004, în valoare de 1.800.000.000 ROL. De asemenea, în contract s-a stipulat că livrarea locomotivei se va efectua după încasarea contravalorii acesteia. După emiterea celor două bilete la ordin către debitoare, aceasta a girat biletul la ordin cu scadența la 1 august 2007, către furnizoarea FRARO IMPEX S.
, societate care urma să livreze locomotiva după încasarea banilor.
Vânzarea efectivă a locomotivei nu s-a realizat însă, întrucât biletul la ordin emis de cumpărătoarea COMALMET SA nu a avut acoperire în bancă. În aceste condiții, debitoarea a returnat furnizoarei FRARO IMPEX S. exemplarul 1 al facturii fiscale seria NT ACB nr. 0144812/15 iulie 2004, la solicitarea acesteia, pentru ca societatea vânzătoare să o poată anula. De asemenea, pârâtul a solicitat societății COMALMET SA restituirea exemplarului 1 al facturii fiscale seria CJ ACC nr. 6541514/15 iulie 2004, cu care a fost facturată locomotiva către cumpărătoare în vederea anulării acesteia.
A mai arătat că pârâtul a anulat exemplarele 2 și 3 ale facturii fiscale seria CJ ACC nr. 6541514/15 iulie 2004, ca urmare a discuțiilor telefonice purtate cu reprezentantul societății COMALMET SA și a promisiunii acestuia de a returna exemplarul nr. 1 al facturii, promisiuni care nu au fost onorate. Totodată, acesta a întreprins mai multe acțiuni în vederea recuperării exemplarului 1 al facturii de la societatea COMALMET SA, acțiuni care nu s-au soldat cu niciun rezultat.
A mai arătat că, în luna august 2006, în urma discuțiilor purtate de către pârât cu administratorul judiciar al COMALMET SA, SC BNP CONSULTING S., reprezentată de d-l Octavian Dimofte, a fost întocmită factura storno seria CJ VDV nr. 8174304/30 august 2006 privind locomotiva.
Așadar, a considerat că nu s-a omis înregistrarea facturii în contabilitatea debitoarei falite cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Totodată, nici debitoarea falită și nici pârâtul, în urma nerealizării tranzacției, nu au obținut și nu au beneficiat de niciun avantaj financiar, neexistând posibilitatea de a deduce TVA necuvenită, având în vedere faptul că nu deține factura fiscală de intrare în gestiune a locomotivei, factură care a fost restituită pentru anulare furnizorului. Mai mult, a apreciat că rezultă clar din adresa nr. A/3003761/14 noiembrie 2005 emisa de IPJ Olt - Serviciul de investigare a fraudelor (depusă la dosarul cauzei de către creditoare) faptul că societatea COMALMET SA și reprezentantul legal al acesteia sunt singurele persoane care au beneficiat ilicit de nerealizarea acestei tranzacții.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, a arătat că este cert că fapta de la art. 138, alin. 1, lit. a constă în folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în interes propriu sau în cel al unei alte persoane. Pentru a fi sub incidența acestei fapte, se impune necesitatea ca bunurile/creditele societății să fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolvență în folosul propriu sau în cel al altei persoane, simpla indicare a faptei prevăzute de textul de lege nefiind suficientă în lipsa unor probe din care să rezulte care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite și cum au fost acestea folosite în fapt, pentru a se putea determina scopul utilizării lor.
A arătat că reclamanta a argumentat incidența acestei fapte prin trimitere la constatările lichidatorului judiciar din cuprinsul raportului cauzelor. În cuprinsul raportului, lichidatorul judiciar reține simplist și neargumentat că datorită nepredării activelor circulante de către administratorul statutar al debitoarei sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. În mod evident, lichidatorul se referă la disponibilitățile bănești, casă și bancă, evidențiate în documentele contabile aferentei perioadei 2005-2006 și nu în cele de la data deschiderii procedurii de insolvență, respectiv la data de 7 decembrie 2011, întrucât debitoarea nu mai desfășoară activitate din martie 2005.
În ceea ce privește sumele deținute de către debitoare în conturile bancare, a arătat faptul că acestea au fost poprite la cererea AFP a mun. C. -N. la data de 19 ianuarie 2009, astfel cum rezultă din adresa nr. 2123. Cât privește suma de 8008,74 lei, aceasta a fost preluată din raportul cauzelor și împrejurărilor insolvenței nr. 1114/13 aprilie 2010 întocmit de către lichidatorul judiciar Bercean Radu, publicat în BPI nr. 2957/2010. A învederat faptul că în anii_ și 2009 debitoarea nu a desfășurat activitate, adică nu a realizat venituri și nu a înregistrat cheltuieli, neavând rezultate financiare. Astfel, suma de 8008,74 lei provine din exercițiul financiar 2004-2005. Mai mult, la data de 25 ianuarie 2006, pârâtul, din surse financiare proprii, a achitat prin ordine de plată către AFP a mun. C. -N. suma de 2.731 lei
noi în baza deciziei de impunere nr. 1862/8 septembrie 2005, aspect confirmat și de creditoare prin adresa nr. 27082/14 iulie 2006.
Având în vedere cele menționate, a apreciat că nu se află sub incidența prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. A apreciat că simpla constatare a lichidatorului judiciar a faptului că debitoarea avea înregistrate în contabilitate anumite active imobilizate, casă și bancă, constatări preluate ca atare de către creditoare, nu conduce în mod automat la concluzia că acestea au fost însușite de către pârât, în lipsa probării efective a acestui aspect. A apreciat necesar să se probeze în concret care active imobilizate au fost folosite, cum au fost folosite acestea în fapt și cine a folosit aceste bunuri. Prin reglementările din art. 138 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, în caz contrar neputând fi antrenată răspunderea.
A concluzionat în sensul că în speță nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, iar cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile pârâtului.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a arătat că aceasta constă în ținerea unei contabilități fictive, în neținerea contabilității în conformitate cu legea sau dosirea de documente contabile. A arătat că din modul în care a fost formulată cererea nu rezultă care este modalitatea în care pârâtul ar fi săvârșit fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
A arătat că în doctrina și în practica judiciară s-au conturat două opinii: pe de o parte s-a reținut că lipsa documentelor contabile instituie prezumția că administratorul statutar nu a ținut o contabilitate corespunzătoare iar pe de altă parte s-a reținut că atâta timp cât legiuitorul nu a consfințit în această materie o astfel de prezumție, recurgerea la conceptul de prezumție legală, ca regulă probatorie, este lipsită de fundament.
Prin raportare la prima abordare, a arătat că pârâtul a răsturnat această prezumție, predând documentele contabile, aspect reținut expres în primul raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvența debitoarei și necontrazis de cel de al doilea raport.
A apreciat cea de a doua abordare ca fiind cea corectă, în sensul că refuzul predării actelor contabile nu poate fi asimilat conceptului de neținere a contabilității în conformitate cu legea
A apreciat că existența unor înregistrări contabile eronate sau anularea unor facturi fără parcurgerea tuturor procedurilor contabile nu sunt suficiente pentru a cauza starea de insolvență. Astfel, a apreciat că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între pretinsele fapte, chiar dacă s-ar dovedi justificate, și starea de insolvență a debitoarei. Or, a arătat pârâtul, nu este suficient doar să se rețină săvârșirea unor fapte prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ci trebuie să fie dovedite toate condițiile de angajare a răspunderii.
A apreciat că creditoarea a eșuat în a argumenta îndeplinirea tuturor condițiilor imperios necesare pentru antrenarea răspunderii sale.
A subliniat faptul că a acționat cu bună credință și a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile ale societății. Chiar dacă s-ar stabili existența unor erori în contabilitatea societății, a considerat că nu se poate justifica o legătură de cauzalitate între acestea și starea de insolvență a debitoarei. A concluzionat că a ținut o contabilitate în conformitate cu Legea nr. 82/1991 și cu dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale și că între fapta de la lit. d imputată pârâtului și ajungerea debitoarei în stare de insolvență nu există raport de cauzalitate.
A mai arătat că este adevărat că atâta vreme cât un comerciant nu își cunoaște situația economică, în sensul că nu știe nivelul veniturilor și al cheltuielilor, această situație poate conduce la starea de insolvență a societății, însă aceasta nu este situația în speța de față deoarece pârâtul și-a îndeplinit obligațiile legale și a ținut evidența contabilă a societății în conformitate cu prevederile legale.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, a arătat că aceasta constă în deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea fictivă a pasivului acesteia. A arătat că această faptă poate fi săvârșită în două modalități: (1) deturnarea sau ascunderea unei părți din activul debitoarei, urmărindu-se diminuarea activului în interes personal, în dauna creditorilor sociali; (2) mărirea fictivă a pasivului persoanei juridice prin înscrierea în contabilitate a unor datorii fictive sau / și prin producerea unor documente false care atestă astfel de datorii.
A arătat că creditoarea nu motivează in cuprinsul cererii care este modalitatea în care pârâtul ar fi săvârșit fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea insolvenței.
A arătat că una dintre aceste modalități constă în mărirea fictivă a pasivului persoanei juridice. Astfel cum au statuat și instanțele judecătorești, fapta de a fi mărit în mod fictiv pasivul
societății se poate realiza doar prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente, prin utilizarea unor acte false care să ateste astfel de datorii. Or, pârâtul nu a întreprins vreo acțiune de acest fel, astfel că această faptă nu poate fi reținută în sarcina acestuia, aspect verificabil prin analiza evidenței contabile.
Referitor la emiterea facturii către COMALMET SA Slatina, urmată de anularea aceleiași facturi, a apreciat că un astfel de raționament este greșit. Emiterea facturii nu s-a efectuat în scopul măririi fictive a pasivului debitoarei, ci tocmai în scopul creșterii acestuia, în scopul realizării de venituri. Justificarea neînregistrării acestei facturi în contabilitate este simplă: tranzacția convenită inițial cu societatea din Slatina nu s-a perfectat / executat, iar societatea nu a avut disponibil pentru a achita suma înscrisă în factură. Faptul ca COMALMET SA Slatina a înregistrat în contabilitate această factură nu echivalează automat cu intenția de a frauda a pârâtului. Societatea din Slatina a urmărit diminuarea veniturilor și tocmai din acest motiv nu a procedat la anularea facturii.
A mai arătat că, în orice caz, modalitatea în care un agent economic înțelege să își țină evidența contabilă nu are / nu trebuie să aibă consecințe asupra altui agent economic.
În ceea ce privește cea de-a doua modalitate care constă în deturnarea sau ascunderea unei părți din activul societății, a presupus că creditoarea a avut în vedere fapta prevăzută la lit. a a art. 138 din Legea insolvenței. A apreciat că se verifică argumentele expuse mai sus. A mai arătat că între această faptă de la lit. e a art. 138 imputată pârâtului și ajungerea debitoarei în stare de insolvență nu există un raport de cauzalitate.
A arătat că răspunderea patrimonială prevăzută de art. 138 este o varietate a răspunderii civile delictuale și poate fi antrenată doar în acele situații în care toate elementele unei astfel de răspunderi sunt dovedite.
A apreciat că în speță nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1, lit. a, d și e din Legea insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, iar cauzele esențiale ale insolvenței nu se datorează unor fapte imputabile pârâtului.
A apreciat că creditoarea nu a motivat și nici nu a probat îndeplinirea condiției vinovăției pârâtului. A arătat că aceasta poate îmbrăca forma intenției sau a culpei, fiind o condiție obligatorie pentru angajarea răspunderii și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Vinovăția trebuie dovedită în această materie a răspunderii delictuale, ea nu se prezumă.
A învederat că în sarcina pârâtului nu se poate reține fapta de a fi folosit bunurile societății în interes personal, nici fapta de a nu fi ținut evidența contabilă, însă nici fapta de a fi deturnat activul societății. Pârâtul a respectat prevederile legale în ceea ce privește toate obligațiile stabilite în sarcina administratorului social și nu este culpabil pentru pretinsa neîndeplinire a acestora.
În ceea ce privește condiția prejudiciului, a arătat că creditoarea nu a argumentat această condiție esențială a răspunderii. Având în vedere că se solicită suportarea pasivului debitoarei, a înțeles că acesta este prejudiciul avut în vedere.
A concluzionat în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile speciale de antrenare a răspunderii administratorului pârât.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa la dezbateri.
În drept, a invocat art. 138, art. 139 din Legea nr. 85/2006, art. 73 din Legea nr.
31/1990.
Prin întâmpinarea depusă la 8 octombrie 2013, lichidatorul judiciar J. I. S. a arătat că nu se opune admiterii cererii, arătând că prin raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvența debitoarei R. S. a arătat că în speță ar putea fi incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pentru dovedirea pretențiilor, respectiv a apărărilor, părțile au înțeles să se servească de probe scrise.
Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosar, judecătorul sindic reține următoarele:
Creditoarea D. a jud. C. este unica creditoare înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC R. S. (f.91). În consecință, în conformitate cu prevederile art.
138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, reținând și faptul că lichidatorul judiciar nu a exercitat acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că creditoarea D. a jud. C. are calitatea procesuală necesară promovării acțiunii de față.
Verificând cu prioritate incidența excepție prescripției dreptului creditoarei D. a jud. C. de a formula prezenta cerere, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1589/27 aprilie 2009 a fost respinsă contestația debitoarei SC R. S. și a fost admisă cererea creditoarei D. a jud. C., judecătorul sindic dispunând deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC R. S. și numind C.I.I. în calitate de administrator judiciar. Administratorul judiciar C.I.I. BERCEAN RADU a întocmit raportul cauzelor și împrejurărilor insolvenței nr. 1114/13 aprilie 2010, pe care l-a depus la dosar și l-a publicat în BPI nr. 2957/2010.
Prin decizia civilă nr. 2807/9 noiembrie 2009 pronunțată de C. ea de Apel C. în același dosar nr._ s-a admis recursul declarat de debitoarea SC R. S. împotriva sentinței civile nr. 1589/27 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Comercial Cluj, sentință care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin sentința civilă nr. 4909/1 octombrie 2010 pronunțată de judecătorul sindic în același dosar nr._ a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației la cererea privind deschiderea procedurii insolvenței, excepție invocată de către creditoarea AFP a mun. C.
-N. prin D. a jud. C., a fost admisă contestația formulată de către debitoarea SC R. S. împotriva cererii formulate de creditoarea AFP a mun. C. -N. prin D. a jud. C. privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată de creditoarea AFP a mun. C. -N. prin D. a jud. C. privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC R. S. .
Recursul formulat de creditoarea D. a jud. C. împotriva sentinței civile nr. 4909/1 octombrie 2010 a fost înregistrat în dosarul cu nr._ /a1.
Prin decizia civilă nr. 2496/31 mai 2011 pronunțată în dosarul nr._ /a1, C. ea de Apel C. a admis recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a mun. C. -N. împotriva sentinței comerciale nr. 4909/1 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C., pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea SC R. S. .
Prin sentința civilă nr. 6557/7 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr._ /a1*, Tribunalul Specializat C. a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de debitoarea SC R.
împotriva cererii de deschidere a procedurii formulate de creditoarea D. a jud. C., a admis cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
C. în calitate de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice a municipiului C. -N. având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC R. S., J_, CUI 15652592 și, în consecință, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC R. S., numind BERCEAN RADU IPURL în calitate de administrator judiciar pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
Ulterior, prin încheierea civilă nr. 643/15 februarie 2012 pronunțată în același dosar nr._ /a1*, judecătorul sindic a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar desemnat în dosarul nr._ /a1* prin sentința civilă nr. 6557/7 decembrie 2011, BERCEAN RADU IPURL, cu J.
I. S. .
J. I. S. a depus raportul său privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvența debitoarei SC R. S. la 12 decembrie 2012.
În conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 și art. 139 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului …Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.
Astfel cum rezultă din dispozițiile coroborate ale art. 138 alin. 1 și ale art. 139 din Legea nr. 85/2006, una dintre condițiile exercitării acțiunii în antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și a oricărei alte persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului este existența unei proceduri de insolvență deschise împotriva debitorului.
Prescripția dreptului la acțiune în sens material nu poate începe să curgă înainte de nașterea dreptului la acțiune, astfel cum rezultă din art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
În conformitate cu dispozițiile art. 311, alin. 1 și alin. 2 C.proc.civ. din 1865, hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel.
Aceste dispoziții sunt perfect compatibile cu cele ale procedurii insolvenței în măsura în care se referă la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței. Astfel cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă nr. 2807/9 noiembrie 2009 pronunțată de C. ea de Apel C. în dosarul nr._ s-a admis recursul declarat de debitoarea SC R. S. împotriva sentinței civile nr. 1589/27 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Comercial Cluj, sentință care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 4909/1 octombrie 2010 pronunțată de judecătorul sindic în același dosar nr._ a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației la cererea privind deschiderea procedurii insolvenței, excepție invocată de către creditoarea AFP a mun. C.
-N. prin D. a jud. C., a fost admisă contestația formulată de către debitoarea SC R. S.
împotriva cererii formulate de creditoarea AFP a mun. C. -N. prin D. a jud. C. privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată de creditoarea AFP a mun. C. -N. prin D. a jud. C. privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC R. S. .
În consecință, ca efect al casării, toate actele de procedura insolvenței (care este o procedură execuțională colectivă și concursuală) îndeplinite în dosarul nr._ în temeiul sentinței civile nr. 1589/27 aprilie 2009 pronunțate în dosarul nr._ de Tribunalul Comercial Cluj și-au pierdut orice forță juridică, iar raportul privind cauzele și împrejurările ajungerii debitoarei SC R. S. în insolvență întocmit de C.I.I. BERCEAN RADU nu face excepție. Mai mult, dreptul administratorului / lichidatorului judiciar și, subsecvent, dreptul creditoarei majoritare, de a exercita acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea SC R. S. prin sentința civilă nr. 1589/27 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Comercial Cluj, s-au stins, ca urmare a nemaiîndeplinirii condiției existenței unei proceduri de insolvență în curs.
Desigur, nici administratorul / lichidatorul judiciar și nici creditoarea majoritară nu și-au pierdut definitiv acest drept de a exercita acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Odată cu redeschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea SC R. S. - o nouă procedură, distinctă de cea finalizată prin decizia civilă nr. 2807/9 noiembrie 2009 pronunțată de C. ea de Apel C. în dosarul nr._ - s-a născut un nou drept de a exercita acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, drept exercitat de unica creditoare în procedură la data de 28 mai 2013, la mai puțin de 3 ani față de momentul deschiderii procedurii actuale de insolvență, cu respectarea dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006.
Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 1169 C.civ. din 1864 coroborat cu art.
129 alin. 1 C.proc.civ. din 1865, judecătorul sindic va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului creditoarei majoritare D. a jud. C. la acțiune în sens material în ceea ce privește exercitarea acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtului P. F. .
Pe fond, judecătorul sindic reține următoarele:
Pârâtul era la data deschiderii procedurii insolvenței unicul asociat și administrator al debitoarei SC R. S. .
În conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 lit. a, d și e în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
În ceea ce privește activele imobilizate (1574 lei) și circulante (disponibilități bănești nepredate lichidatorului judiciar în cuantum de 8664 lei și cheltuieli în avans în cuantum de 16687 lei, nerestituite), evidențiate de lichidatorul judiciar în raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvența debitoarei SC R. S. (f.6-13), judecătorul sindic reține că, în calitatea sa de unic administrator statutar, pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste active, dar nu a prezentat lichidatorului judiciar nici activele propriu zise, nici eventualele sume de bani rezultate din valorificarea acestor active și nici eventuale documente justificative ale modului în care aceste active sau sumele de bani care le- au înlocuit ar fi fost folosite în interesul debitoarei. Dimpotrivă, lipsa acestor active, coroborată cu ajungerea debitoarei în stare de insolvență ca urmare a acumulării de debite, conduce la incidența prezumției relative (în condițiile art. 1203 C.civ. din 1864) a folosirii acestor active de către pârât în interes personal sau în interesul altor persoane decât debitoarea, faptă care întrunește condițiile de incidență ale art. 138 alin. 1 lit a din Legea nr. 85/2006. Faptul că datele din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvența debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar J. I. S. au fost preluate din raportul anterior întocmit de C.I.I. BERCEAN RADU nu le diminuează relevanța probatorie, în condițiile în care aceste active au existat în averea debitoarei (aspect recunoscut de pârât în întâmpinare) iar eventuala lor valorificare sau încasare prin poprire nu a condus la diminuarea debitelor fiscale ale debitoarei SC R. S. .
Această faptă, analizată singular, nu a cauzat în mod direct insolvența debitoarei, însă coroborată cu cea care va fi analizată mai jos, a condus în mod necesar la insolvența debitoarei, așa cum se va arăta în continuare.
Cât privește neînscrierea de către pârât în contabilitatea debitoarei a facturii nr. seria CJ nr. 6541514/15 iulie 2004 emise de către debitoare către SC COMALMET SA Slatina pentru vânzarea locomotivei LDE 1500 cu o valoare totala de 3.300.000.000 lei ROL, din care TVA 526.891.000 lei ROL, judecătorul sindic are în vedere faptul că, din punct de vedere juridic, contrar susținerilor pârâtului în sensul că SC R. S. ar fi avut doar calitatea unui intermediar, operațiunea economică s-a concretizat într-o cumpărare de către debitoare a locomotivei LDE 1500 de la SC FRARO IMPEX S. Piatra Neamț și o vânzare a aceluiași bun de către debitoare către SC COMALMET SA Slatina.
În conformitate cu prevederile art. 1294 - art. 1295 C.civ. din 1864, aplicabil acestor operațiuni, vânzarea - cumpărarea - revânzarea bunului în discuție era valabilă consensual, pentru valabilitatea operațiunii nefiind necesară întocmirea vreunui înscris. Ca atare, la momentul emiterii facturii nr. 0144812/15 iulie 2004 de către SC FRARO IMPEX S. și la momentul emiterii facturii nr. 6541514/15 iulie 2004 de către debitoare locomotiva în discuție trecuse din patrimoniul SC FRARO IMPEX S. în patrimoniul debitoarei și de la debitoare la SC COMALMET SA Slatina, care devenise astfel proprietara locomotivei.
Neexecutarea de către SC COMALMET SA Slatina a obligației de plată a prețului (singurul bilet la ordin predat de SC COMALMET SA era lipsit de acoperirea necesară) și, respectiv, neexecutarea de către debitoare a plății prețului către SC FRARO IMPEX S. au avut, însă, consecințe diferite.
Astfel cum rezultă din decizia nr. 175/26 noiembrie 2008 (f.14) SC FRARO IMPEX S. a refuzat predarea locomotivei și a convenit cu debitoarea rezoluțiunea convenției de vânzare- cumpărare, executarea celei de a doua convenții fiind marcată de restituirea de către debitoare către SC FRARO IMPEX S. a facturii nr. 0144812/15 iulie 2004 pentru a fi anulată. Deși debitoarea și SC COMALMET SA au ajuns să încheie verbal o astfel de convenție subsecventă de rezoluțiune a vânzării dintre ele, SC COMALMET SA nu a restituit debitoarei exemplarul comunicat al facturii nr. 6541514/15 iulie 2004.
Așa cum s-a reținut în cuprinsul deciziei nr. 175/26 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 160 din Legea nr. 571/2003, corectarea informațiilor înscrise în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate se va efectua astfel: (alin. 1)[lit. a) în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează și se emite un nou document; b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informațiile din documentul inițial, numărul și data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar, pe de altă parte, informațiile și valorile corecte. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, și vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor și, respectiv, de beneficiar, pentru perioada în care a avut loc corectarea. (2) în situațiile prevăzute la art. 138, furnizorii de bunuri și/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se diminuează sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise și beneficiarului. [...]
Cu toate acestea, judecătorul sindic reține că procedura prevăzută de art. 160 din Legea nr. 571/2003 nu era aplicabilă în speța de față.
Cumpărarea de către debitoare a locomotivei și revânzarea ei către SC COMALMET SA au fost operațiuni care, atât din punct de vedere juridic, cât și economic, erau încheiate la momentul intervenirii convențiilor subsecvente de rezoluțiune. Mai mult, odată cu emiterea facturilor nr. 0144812/15 iulie 2004 și nr. 6541514/15 iulie 2004 a intervenit exigibilitatea TVA aferente ambelor tranzacții, anterior faptului generator al livrării (care nu a mai avut loc niciodată), conform art. 134 alin. 5 lit. a din Legea nr. 571/2003, astfel încât corectarea facturilor mai sus arătate nu mai era posibilă. Odată cu încheierea convențiilor de rezoluțiune, părțile aveau posibilitatea de a emite facturi aferente acestor convenții de rezoluțiune, însă nu au procedat în această modalitate, astfel încât, cel puțin în ceea ce o privește pe debitoare, înregistrările sale contabile nu au reflectat realitatea operațiunilor efectuate.
Lăsând la o parte aceste considerații de natură juridică și acceptând faptul că, în raportul juridic fiscal, organul fiscal ar fi acceptat și corectarea facturii nr. 6541514/15 iulie 2004 în condițiile art. 160 din Codul fiscal (efectul în planul nivelului debitului fiscal fiind același), judecătorul sindic reține că pârâtul nu a uzat de niciuna dintre cele două opțiuni mai sus analizate pentru a pune contabilitatea debitoarei în acord cu realitatea, fapt care a generat o mărire artificială a pasivului debitoarei în condițiile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care, dată fiind neînscrierea de către pârât a facturii nr. 6541514/15 iulie 2004 în contabilitatea debitoarei, cu încălcarea dispozițiilor legale, organul fiscal a stabilit în mod justificat, pe baza actelor debitoarei, sarcina fiscală a debitoarei de a plăti impozit pe profit, TVA și accesorii ale acestor debite fiscale.
Pârâtul ar fi avut posibilitatea de a reduce sumele datorate fie prin corectarea facturii nr. 6541514/15 iulie 2004, fie prin emiterea facturii corespunzătoare convenției de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare cu SC FRARO IMPEX S., dar a ales în mod deliberat să nu
efectueze aceste operațiuni, fapt care a mărit în mod artificial pasivul debitoarei SC R. S., cu consecința directă a insolvenței debitoarei, care deși nu a beneficiat de nicio sumă de bani din tranzacțiile încheiate, s-a văzut nevoită să plătească impozit pe un profit nerealizat, 4160 lei și TVA necolectată pentru o vânzare rezoluționată, în cuantum de 52689 lei, plus accesorii.
Neînscrierea de către pârât a acestor debite datorate organelor fiscale reprezintă o neținere a contabilității în conformitate cu legea și, în condițiile în care debitele principale au acumulat accesorii iar debitul fiscal total la momentul deschiderii procedurii s-a cifrat la
215.261 lei, apare indubitabil faptul că pârâtul a ignorat intenționat întinderea creanței fiscale pe care debitoarea în mod evident nu o putea achita, cu consecința incidenței art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic nu poate primi apărarea pârâtului în sensul că fapta sa se rezumă la o simplă eroare de ținere a contabilității. Ținerea contabilității reprezintă o obligație legală cu un conținut bine determinat, iar pârâtul a aflat cel mai târziu la data emiterii deciziei nr. 175/26 noiembrie 2008 despre consecințele acestei "erori";, însă, nici până la deschiderea pentru prima dată a procedurii insolvenței față de debitoare (27 aprilie 2009), nici până la cea de a doua deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare (7 decembrie 2011) nu a întreprins nimic pentru remedierea acestei "erori";, asumându-și posibilitatea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare, cu toate consecințele care puteau deriva din această situație.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin această faptă, judecătorul sindic reține că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC R. S., creanța înregistrate împotriva averii debitoarei având valoarea globală de 215.261 lei. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta comisivă a pârâtului de a nu întocmi actele contabile conform dispozițiilor legale, cu consecința măririi artificiale a pasivului, pârâtul este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În același sens, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul a ignorat în mod voit întinderea reală a debitului, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În consecință, judecătorul sindic apreciază pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâtului, vinovăția sa sub forma dolului și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor putea fi diminuat cel puțin cu valoarea activelor nepredate de pârât lichidatorului judiciar și își are originea în faptele ilicite ale pârâtului, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului va fi antrenată pentru întregul pasiv.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic va admite cererea formulată de creditoarea majoritară a debitoarei SC R. S., D. a jud. C., în contradictoriu cu pârâtul P.
F., administratorul statutar al debitoarei SC R. S. și, în consecință, îl va obliga pe pârâtul
P. F. să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC R. S., CUI 15652592, în cuantum de 215.261,00 lei.
În temeiul art. 164 C.proc.civ. va dispune dispune conexarea prezentului dosar nr. _
/a1*/a5 la dosarul nr._ /a1*.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului creditoarei majoritare D. a jud. C. la acțiune în sens material în ceea ce privește exercitarea acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtului P. F. .
Admite cererea formulată de creditoarea majoritară a debitoarei SC R. S., CUI 15652592, D. a jud. C., cu sediul în C. -N., p-ța A. I., nr. 19, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul P. F., administratorul statutar al debitoarei SC R. S., cu domiciliul procesual ales la punctul de lucru din C. -N., str. E. I., nr. 4, ap. 2, jud. C. al Cab. Av. Octavian- George TUTU, și, în consecință:
Obligă pârâtul P. F. să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC R. S., CUI 15652592, în cuantum de 215.261,00 lei.
Dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1*/a5 la dosarul nr._ /a1*. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, | GREFIER, | |
F. -I. M. | F. | B. |
Thred./FIM/4 ex./12.06.14
| ← Sentința civilă nr. 7463/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 5133/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
