Sentința civilă nr. 1613/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a14204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1613
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de SC. A. S.R.L. - în faliment, cu sediul în B. M., Str. 22 Decembrie nr. 4, jud. M., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI: 3811651, prin lichidator judiciar -
E. I., cu sediul în B. M., Bld. U. nr. 14/70, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul C. N., domiciliat în B. M., Str. V. L. nr. 165, jud. M., având ca obiect atragerea răspunderii prev. de art.138 din Legea nr.85/2006- modificată.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru reclamantă se prezintă consilier juridic Imola Urmanczy, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta lichidatorului, arată că acțiunea având ca de obiect antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei, este în stare de judecată, nu are alte cereri și solicită cuvântul pe fond asupra acțiunii în răspundere.
Judecătorul sindic constatând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de propus acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta lichidatorului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului C. N., la plata pasivului debitoarei, în cuantum de 13.882 lei.
Judecătorul sindic având în vedere actele și lucrările dosarului precum și susținerile reprezentantei lichidatorului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Asupra acțiunii în răspundere
:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ /a1 din_, lichidatorul judiciar E. I., cu sediul în B. M., Bld. U. nr. 14/70, jud. M., desemnat pentru falimentul debitoarei SC. A. S.R.L. - în faliment, cu sediul în
B. M., Str. 22 Decembrie nr. 4, jud. Maramu, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006- modificată, obligarea pârâtului C. N. , domiciliat în B. M., str.V.L. nr. 165, jud. M., la plata pasivului debitoarei, în cuantum de 13.882 lei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința de deschidere a procedurii simplificate de faliment instanța a dispus ca debitoarea să predea gestiunea averii lichidatorului "numit," împreună cu actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Publicarea notificării referitoare la deschiderea procedurii simplificate și intrarea în faliment a debitoarei S.C. A. S.R.L. s-a realizat în BPI nr. 6153 din_ .
La data de_ lichidatorul a notificat debitoarea asupra obligațiilor stabilite în sarcina sa prin sentința de deschidere a procedurii, notificarea fiind returnată cu mențiunea "Destinatar mutat_ ".
A făcut demersurile necesare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș dar și la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor pentru identificarea administratorului statutar și a adreselor de domiciliu a acestora și conform informațiilor primite, administratorul debitoarei este C. N., domiciliat în B. mare, str.V. L. nr.165.
Lichidatorul a procedat la notificarea pârâtului la adresa mai sus menționată în vederea depunerii documentelor prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Această notificare a fost ridicată de către soția administratorului la data de_ așa cum rezultă din confirmarea de primire, fără însă a da curs solicitării.
Având în vedere faptele prezentate mai sus, prin nedepunerea actelor prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 modificată, administratorii nu s-au conformat dispozitivului sus menționatei sentințe civile și astfel, însuși faptul nedepunerii de către administratorii debitoarei a actelor contabile creează prezumția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 modificată și a săvârșirii faptelor sancționate de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
Nedepunerea la dosarul cauzei a actelor și documentelor care ar fi permis lichidatorului să identifice activele societății debitoare și să ia măsurile care se impun pentru valorificarea acestora în vederea acoperirii creanțelor creditorilor, creează prezumția neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Pârâtul, deși legal citat nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță pentru a-și formula o eventuală apărare.
Examinând cererea în raport de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței și actele dosarului, judecătorul-sindic reține următoarele:
Potrivit art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 modificată, "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă
persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
În speță, din raportul nr. 422/_ înregistrat la dosarul cauzei la data de_ rezultă faptul că administratorul societății debitoare, nu a prezentat actele și documentele contabile solicitate în conformitate cu prevederile art. 28, alin. (1) din Legea 85/2006, în lipsa acestora neputându-se preciza care au fost cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a S.C. A. S.R.L.
Lipsa oricăror documente contabile și nepredarea acestora lichidatorului atrage încălcarea dispozițiilor art.138 lit.d din lege, în condițiile în care, corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor prevăzută de Legea 31/1990, care în art.73 stabilește că aceștia sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
În aceste condiții, se poate conchide că în fapt, pârâtul nu a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea, faptă care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit.d, că pârâtul prin aceste fapte, a cauzat starea de insolvență a debitoarei, astfel încât răspunde pentru pasivul societății în cuantum de 13.882,00 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta SC. A. S.R.L. - în faliment, cu sediul în B. M., Str. 22 Decembrie nr. 4, jud. M., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI: 3811651, prin lichidator judiciar -
E. I., cu sediul în B. M., Bld. U. nr. 14/70, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul C. N., domiciliat în B. M., Str. V. L. nr. 165, jud. M., și în consecință:
Obligă pe pârâtul C. N. să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei SC. A. S.R.L, în cuantum de 13.882,00 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red.B.N./ Tehnored.J.R. _
4 ex.-
← Sentința civilă nr. 5486/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 90/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|