Decizia civilă nr. 8855/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a2
DECIZIA CIVILĂ NR. 8855/2013
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR :A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta A. F.
P. A M. C. N. PRIN D. G. A F. P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 530 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimații C. C.
M. și G. R. V., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimatul C.
C. M., avocat Borșa D. C. și pentru intimatul G. R. V., avocat Șerdean Dănuț.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinarea din partea intimatului G. R. V., prin care s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
De asemenea, în data de_, intimatul C. C. M. a trimis la dosarul cauzei, prin fax, întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Reprezentanți părților arată că nu mai au de formulat alte solicitări.
C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., raportat la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3 pct.
3 C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și reținând că nu mai sunt de formulat alte solicitări declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursului.
Reprezentanta intimatului C. C. M., avocat Borșa D. C. solicită respingerea recursului conform motivelor invocate prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei, arată că nu s-a făcut dovada incidenței art. 138 lit. d și lit. a din Legea nr. 85/2006, nu s-a demonstrat că intimații se fac responsabili de intrarea în insolvență a societății, starea de insolvență a societății, ca stare de fapt obiectivă, era iminentă, chiar intimații la rândul lor au solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Reprezentantul intimatului G. R. V., avocat Șerdean Dănuț solicită respingerea recursului pentru motivele expuse prin întâmpinarea depusă la dosar. Susține că între faptele săvârșite de intimat și intrarea societății în insolvență nu există raport de cauzalitate. În mod corect lichidatorul desemnat în cauză a apreciat că, starea de insolvență s-a
datorat în principal unor factori obiectivi, în cauză nefiind identificate elemente care să indice că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 138/2006, privind angajarea răspunderii patrimoniale.
Dispozițiile art. 138 lit. e nu sunt aplicabile în cauză, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 530 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. a fost respinsă cererea formulată de creditoarea A. F. P. A M. C. -N. prin D. G. A
F. P. A J. C. împotriva pârâților C. C. M., și G. R.
V., cerere având ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata pasivului debitoarei SC C & R COMPANY SRL în cuantum de 1.056.799 lei.
În considerente instanța a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere precum și a oricărei alte persoane vinovată de producerea stării de insolvență a debitoarei presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, vinovăția putând să îmbrace și forma culpei.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Cererea de angajare a răspunderii împotriva celor doi pârâți care dețineau la data deschiderii procedurii și calitatea de administratori statutari ai debitoarei, aspect necontestat, a fost formulată de creditorul bugetar, în condițiile în care prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 conferă calitate procesuală activă creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală de a formula o astfel de cerere.
Din această perspectivă, judecătorul sindic a reținut faptul că titularul cererii deduse judecății întrunește cerințele prevăzute de lege care conferă legitimare procesuală activă instituției bugetare deținând mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC C & R COMPANY SRL.
De altfel, acest aspect nu a fost contestat de către pârâți.
Prin cererea cu care a fost învestit judecătorul sindic creditoarea a imputat celor doi pârâți săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit. d și e din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea și ascunderea sau deturnarea unei părți din activul persoanei juridice.
Dispozițiile art.138 alin.1 din actul normativ invocat statuează asupra faptului că identificarea unor persoane cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență a debitorului în cadrul raportului prev. de art.59 alin.1 îndreptățește practicianul în insolvență să formuleze cerere de angajare a răspunderii, judecătorul sindic putând să dispună ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societăți precum și de orice alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele limitativ prevăzute la lit.a-g.
Prin raportare la prev. art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006, practicianul în insolvență a întocmit în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC C & R COMPANY SRL raportul cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență, analizând situația economico-financiară a debitoarei din perspectiva indicatorilor privind lichiditatea, evoluția activului necontabil, evoluția activului și pasivului, concluzionând în finalul acestui raport asupra cauzelor care au generat apariția stării de insolvență.
Astfel, această stare a ost cauzată, conform opiniilor exprimate de practician, de acumularea de datorii către bugetul de stat prin stabilirea obligațiilor suplimentare în urma controlului fiscal la care a fost supusă debitoarea, activitatea încetând începând cu anul 2012, persoana juridică aflându-se în imposibilitatea achitării datoriilor acumulate în 2011 și în imposibilitate de a-și redresa activitatea și de a achita sumele datorate creditorilor.
De altfel, procedura insolvenței, conform opiniei practicianului în insolvență, a fost declanșată de către societatea debitoare ca urmare a situației de fapt constatate.
O altă cauză care a generat starea de insolvență a constituit-o, conform aceluiași practician, lipsa unei strategii necesare pentru redresarea persoanei juridice și managementul defectuos, consecința fiind obținerea unor rezultate negative ce s-au concretizat în pierderi substanțiale ce au consumat integral capitalul propriu.
În plus, indicatorii de lichiditate analizați s-au situat pe întreaga perioadă analizată sub nivelul optim, ceea ce denotă existența unor dificultăți în acoperirea obligațiilor curente.
Lipsa permanentă a disponibilităților bănești a avut drept consecință dificultăți în achitarea furnizorilor restanți, asociații creditând în anumite situații debitoarea cu bani proprii.
Judecătorul sindic a reținut din cuprinsul raportului întocmit în baza disp. art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006, raportul publicat în BPI nr.8270/_, faptul că nu au fost evidențiate persoane din categoriile prev. de art.138 alin.1 din legea nr.85/2006 vinovate de producerea stării de insolvență și că pârâții, administratori statutari ai persoanei juridice, nu au fost indicați de lichidator ca fiind persoane în sarcina cărora s-ar putea reține una din faptele prevăzute de lit.a-g din articolul menționat.
Reclamanta a imputat pârâților neconducerea evidenței contabile în conformitate cu dispozițiile legale, susținând în concret aptul că debitoarea a efectuat achiziții de autoturisme second hand din Comunitatea europeană, pentru care a aplicat regulile taxării inverse și că aceste autoturisme au fost revândute în țară către persoane fizice, aplicându-se cota de TVA doar asupra marjei de profit, potrivit regimului special de taxare prev. de art.1522C.fiscal.
Această faptă avut drept consecință stabilirea în sarcina debitoarei a unei obligații de plată suplimentare reprezentând TVA și dobânzi, pe perioada_ -_ .
În acest sens, s-a susținut că pentru un număr de 3 facturi debitoarea nu a înregistrat TVA în evidențele contabile pe luna iunie 2011 și nici în decontul de TVA.
Reclamanta nu a menționat care sunt facturile pentru care a apreciat că în cauză administratorilor statutari ai debitoarei le este imputabilă fapta prev. de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 și nu a făcut dovada faptului că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art.998, 999 C.civ., atragerea răspunderii pârâților fiind necesar să îndeplinească condițiile de admisibilitate specifice răspunderii civile delictuale.
Simpla susținere a reclamantei că pârâții în calitate de administratori statutari aveau obligați să conducă evidența contabilă nu a putut fi reținută de judecătorul sindic ca fiind un motiv și o dovadă a faptului că pârâții nu și-au îndeplinit această obligație prevăzută de Legea nr.31/1990 în cuprinsul art.73, precum și de Legea contabilității invocată în susținerea cererii.
Sarcina probei incumbă reclamantei, acesteia revenindu-i pe cale de consecință și obligația de a dovedi că neînregistrarea în contabilitate a celor trei facturi a fost cauza stării de insolvență a debitoarei.
Chiar în condițiile în care fapta prevăzută de art.138 lit.d poate fi săvârșită și prin omisiune, cu intenție sau din culpă, judecătorul sindic a apreciat că dovedirea raportului de cauzalitate dintre pretinsa faptă imputată pârâților și starea de insolvență a debitoarei care a generat, la rândul său, imposibilitatea creditorilor de a-și acoperi pasivul, revenea reclamantei și că simplele susțineri ale acesteia în sensul existenței faptei și a raportului de cauzalitate nu pot fi luate în considerare pentru angajarea răspunderii pârâților, în condițiile în care cauzele care au generat starea de
insolvență determinate de practicianul în insolvență au fost identificate ca fiind altele decât cele reținute de reclamantă.
Emiterea deciziei de impunere de către reclamantă în urma inspecției fiscale efectuate asupra activității desfășurate de debitoarea SC C & R
COMPANY SRL a avut drept consecință imposibilitatea acesteia de a-și mai achita datoriile scadente, agravând starea de insolvență, stare care a fost anterioară emiterii deciziei de impunere nrt.713/_ .
De altfel, practicianul în insolvență a arătat în cuprinsul raportului reglementat de prev. art.59 alin.1 faptul că debitoarea s-a confruntat în permanență cu o lipsă de lichidități, de disponibilități bănești, care au generat dificultăți în achitarea furnizorilor restanți, situație în care asociații au creditat debitoarea în vederea continuării activității.
Indicatorii de lichiditate s-au situat sub nivelul optim, lichiditatea și solvabilitatea financiară exprimând capacitatea unei societăți comerciale de a face față plăților scadente, lichiditatea fiind percepută ca fiind capacitatea unor active de a fi transformate la un moment dat în bani, respectiv capacitatea persoanei juridice de a satisface prompt din disponibilitățile bănești și alte plasamente lichide obligațiile exigibile.
Valorile indicatorilor de lichiditate nu s-au încadrat în ceea ce o privește pe debitoare în perioada 2010-2012 în intervalul considerat optim, cuprins între 0,6-1%, fapt ce denotă împrejurarea că pârâta a avut și anterior emiterii deciziei de impunere o stare de insolvență cel puțin iminentă.
De altfel, cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de către debitoare în urma emiterii deciziei de impunere, în situația în care anterior înregistrase dificultăți în achitarea datoriilor scadente către furnizori.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina pârâților fapta imputată reglementată de disp. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Nici în ceea ce privește incidența în cauză a disp. art.138 lit.e din Legea nr.85/2006 nu poate fi reținută în cauză, judecătorul sindic a considerat că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâții au ascuns sau au deturnat o parte din activul persoanei juridice, nefiind prezentate pretinsele fapte imputate pârâților, neînregistrarea în contabilitate a celor trei facturi, neidentificate de reclamantă, care a generat obligații de plată suplimentare în ceea ce privește TVA, neputând fi încadrată în norma legală enunțată.
Fapta de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice este o faptă care se săvârșește cu intenție, ori reclamanta nu a dovedit în cazul în speță intenția administratorilor statutari de a săvârși pretinsa faptă imputată și nici existența raportului de cauzalitate dintre aceasta și starea de insolvență a debitoarei.
Starea de insolvență se impune a fi analizată prin raportare la faptele pârâților anterioare deschiderii procedurii ori, din această perspectivă, reclamantei, prin raportare la disp. art.1169 C.civ., îi revenea sarcina probei, simpla afirmare a faptului că pârâții au ascuns sau au deturnat o parte din activul debitoarei neputând fi considerată ca o dovadă a producerii acesteia.
De altfel, pârâtul C. C. M. a susținut că nu a efectuat acte de administrare în ceea ce o privește pe debitoare, susținerile acestuia nefiind infirmate de către pârâtul G. R. V., din această perspectivă
judecătorul sindic a considerat că nu s-a făcut dovada faptului susținut de reclamantă că prin pasivitatea sa pârâtul C. ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Judecătorul sindic a apreciat, în concluzie, că se impune a fi respinsă cererea formulată de reclamanta A.F.P. C. -N. prin D.G.F.P. C. împotriva pârâților, cerere având ca obiect obligarea acestora în solidar la plata
pasivului debitoarei, nefiind dovedit faptul că aceștia au cauzat starea de insolvență a SC C & R COMPANY SRL prin raportare la disp. art.138 lit.d și e din Legea nr.85/2006.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva sentinței a declarat recurs A. F. P. a municipiului C. -N.
, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile in sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale si obligarea paraților in solidar la plata sumei de 1.056.799 lei reprezentând pasivul societății debitoare.
În motivarea recursului se arată că, prin sentința atacata, judecătorul sindic a respins cererea formulata de recurentă împotriva paraților C. C.
M. si G. R. V., cerere având ca obiect obligarea paraților in solidar la plata pasivului debitoarei SC C& R Company SRL in cuantum de 1.056.799 lei.
Apreciază Sentința civila nr. 530/_ ca fiind netemeinica si nelegala.
Prin încheierea civila nr. 1885/_ pronunțata de Tribunalul Specializat C. in dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata împotriva societății debitoare S.C. C & R COMPANY S.R.L.
La data deschiderii procedurii insolventei, conform informațiilor furnizate de Registrul Comerțului C., dl. G. R. V. si dl. C. C.
M. dețineau calitatea de administratori statutari ai societății debitoare. Prin Decizia de impunere nr. F-CJ 713/_ emisa in baza
Raportului de I. Fiscala nr. F-CJ 644/_ a fost stabilita in sarcina
S.C. C & R COMPANY S.R.L suma de 843.471 lei reprezentând TVA 8. lei si 31.702 lei dobânzi TVA pentru perioada_ -_ .
Conform raportului de inspecție fiscala mai sus menționat, debitoarea a efectuat achiziții de autoturisme second - hand din Comunitatea Europeana pentru care a aplicat regulile taxării inverse, baza de calcul a TVA fiind constituita din valoarea de achiziție calculata la cursul valutar din data achiziției. Ulterior debitoarea a revandut autovehiculele in tara, către diverși clienți persoane fizice, aplicând cota de TVA doar asupra marjei de profit, potrivit regimului special de taxare prevăzut de art. 152A2 Cod fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Organele de inspecție fiscala au constatat ca societatea debitoare nu îndeplinește condițiile necesare aplicării regimului special de taxare, stabilind ca la vânzarea autovehiculelor second - hand pe teritoriul României, avea obligația aplicării regimului normal de TVA in sensul de a colecta TVA la prețul de vânzare al autovehiculelor second - hand si nu doar asupra marjei de profit.
Urmare a celor reținute, echipa de control fiscal a procedat la recalcularea TVA datorata de contestatoare prin aplicarea cotei de TVA de 24% la prețul de vânzare al autovehiculelor, rezultând o diferența de TVA colectata suplimentar in suma de 773.908 lei.
Pentru un număr de 3 facturi, cu TVA necolectat in suma totala de 37860 debitoarea nu a înregistrat TVA in evidentele contabile pe luna iunie 2011 si nici in Decontul de TVA.
Regimul special de taxare nu se aplica livrărilor de bunuri second - hand achiziționate din comunitate, de la persoane care au beneficiat de scutire sau rambursare de TVA.
Pentru a beneficia de regimul special, la factura de achiziție a bunurilor second-hand, trebuie sa existe anexata declarația furnizorului
care confirma ca acesta nu a beneficiat de scutire sau rambursare de TVA pentru achiziția intracomunitara de bunuri livrate.
Regimul special de taxare se aplica achizițiilor intracomunitare de bunuri second-hand, in situația in care vânzătorul este persoana impozabila revazatoare, iar bunurile au fost taxate in statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special.
Prin Decizia nr. 94/_ emisa de D. G. a F. P. a J.
C. a fost respinsa contestația debitoarei formulata impotriva Deciziei de Impunere nr. nr. F-CJ 713/_, fiind respinsa si acțiunea in contencios administrativ formulata impotriva Deciziei nr. 94/_ emisa de D. G. a F. P. a J. C. .
Având in vedere cele de mai sus, considera ca evidenta contabila a debitoarei nu a fost condusa in conformitate cu dispozițiile legale, sub un dublu aspect, motiv pentru care am apreciat ca sunt incidente dipozitiile art. 138 lit. d si e din Legea nr. 85/2006.
Astfel, prin raportare la faptul ca nu a înregistrat in contabilitate cele trei facturi (art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006), iar restul operațiunilor contabile aferente importului de autoturisme second - hand s-au înregistrat eronat ( art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006), considera ca in speța, contabilitatea nu a fost condusa in conformitate cu legea si a fost deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Totodată conform art. 73 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt răspunzători fata de societate pentru "stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun". Conform art. 73 alin. 2 "acțiunea in răspundere împotriva administratorilor aparține si creditorilor societății, care o vor putea exercita numai in caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei".
Totodată conform legii contabilității administratorii erau obligați sa asigure conducerea evidentei contabile a societății, întocmirea bilanțurilor contabile si depunerea acestora la organele teritoriale ale M. ui F.
P. iar deținerea, cu orice titlu de elemente de natura activelor si datoriilor, precum si efectuarea de operațiuni economico-financiare, fara sa fie înregistrate in contabilitate, sunt interzise.
Calitatea de administrator al unei societăți comerciale impune gestionarea cu atenție a patrimoniului si activității, iar încălcarea din culpa sau intenție a acestor norme de drept, care au determinat prejudicierea creditorilor, atrag răspunderea administratorului.
Apreciază că în speța sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. d) si e) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care solicita admiterea recursului, modificarea sentinței civile si obligarea paraților in solidar la plata sumei de 1.056.799 lei reprezentând pasivul societății debitoare.
Analizând recursul declarat de către reclamanta creditoare A.
F. P. A M. C. -N., prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, demersul judiciar al creditoarei a fost justificat de invocarea de către aceasta a dispozițiilor art. 138 lit. d și e din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Potrivit dispozițiilor legale, declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit
la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
Astfel cum reiese din susținerile concordante ale părților, pârâții C.
M. si G. R. V. au avut calitatea de administratori statutari ai debitoarei.
În raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei SC C&R Company SRL, întocmit în procedura derulată în ceea ce o privește pe debitoare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, s-a reținut că apariția stării de insolvență s-a datorat în principal unor factori obiectivi, în cauză nefiind identificate elemente care să indice că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 138 din legea nr. 85/2006 privind angajarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei.
Potrivit dispozițiilor invocate de către reclamantă, respectiv art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere din cadrul societății care au cauzat starea de insolvență prin faptele de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile sau de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea, precum și prin faptele de a deturna sau a ascunde o parte din activul persoanei juridic ori de mărire în mod fictiv a pasivului acesteia.
Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială, deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
Ori, după cum în mod temeinic a reținut instanța de fond, în prezenta cauză, creditoarea A. F. P. a municipiului C. -N. nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege anterior menționate pentru atragerea răspunderii pârâților, administratori statutari ai debitoarei SC C&R Company SRL.
Astfel, reclamanta s-a limitat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ca de altfel și în cuprinsul recursului cu care a înțeles să sesizeze prezenta instanță, în ceea ce privește prezumtivele fapte de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea și de a deturna sau ascunde o parte din activul persoanei juridice, la a indica împrejurarea că, pentru un număr de trei facturi, nu a fost înregistrat TVA în evidențele contabile pe luna iunie 2011 și nici în decontul de TVA, fără a anexa cererii sale înscrisuri probatorii în acest sens.
Ori, în raport de aceasta conduită procesuală și având în vedere că și creditorilor din procedura insolvenței le sunt aplicabile, atunci când sesizează judecătorul sindic, prevederile art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească";,
se impune concluzia că cererea de chemare în judecată nu se întemeiază pe niciun element probator obiectiv de natură să formeze convingerea instanței că susținerile din cuprinsul acesteia sunt fondate.
Prin urmare, în cauză a fost doar afirmată de către recurentă, iar nu dovedită acea faptă ilicită, de natură contabilă, a administratorilor statutari, care să conducă, în condițiile expres prevăzute de lege, la atragerea răspunderii acestora în procedura insolvenței.
C. ea mai reține că activitatea foștilor administratori trebuie privită în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
Ori, și în ceea ce privește acest aspect, trebuie subliniat, astfel cum în mod judicios a observat și instanța de fond, că emiterea deciziei de impunere nr. F-CJ 713/_ a avut o influență importantă asupra stării de insolvență a debitoarei, care, acționând cu bună-credință, a solicitat, ca urmare a acestei decizii, cererea de deschidere a procedurii.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., curtea constată că se impune respinge recursul declarat, urmând ca sentința recurată să fie menținută ca fiind pe deplin legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de A. F. P. a municipiului C.
-N. împotriva sentinței civile nr. 530 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. ION A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
Red. A.M.I. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: C.C.
| ← Decizia civilă nr. 2589/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1928/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
