Decizia civilă nr. 8974/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 8974/_
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -I. A. JUDECĂTOR: DP JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta A. F. P. A M. C. N. PRIN D. G. A F. P. A J. C. împotriva
sentinței civile nr. 894/_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. privind și pe intimații SC I. C. SS PRIN LICHIDATOR J. C. P. M C., C. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006_ /a1.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților din litigiu.
C. ea urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 (2) C.pr.civ.
Se mai menționează că în data de_ intimata SC I. C. SS prin lichidator judiciar C. P. M C. a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs (f.5,6).
C. ea constată că prezentul recurs este declarat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Verificând din oficiu competența, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricină și apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, urmează a reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
C. EA:
Prin sentința civilă nr. 894/_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D. G. A F. P. C. contradictoriu cu pârâtul C. I., și cu debitoarea S.C. I. C. SSR.L.
În considerente se reține că prin cererea înregistrată la data de 10 ianuarie 2013 în dosarul nr._ /a1, creditoarea A. F. P. A M.
C. -N. reprezentată prin D. G. A F. P. A J. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul C. I., solicitând angajarea răspunderii acestuia și obligarea pârâtului la plata pasivului debitoarei SC I. C. SS în cuantum de 40.733 lei în temeiul disp. art.138 din Legea nr.85/2006.
Creditoarea a susținut că din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar rezultă că documentația contabilă a debitoarei nu a fost comunicată practicianului în insolvență, așa cum impun, în mod obligatoriu, disp. art.34 din Legea nr.85/2006, condiții în care există prezumția că evidența contabilă nu s-ar fi ținut în conformitate cu legea, persoana responsabilă fiind administratorul statutar.
Prin încheierea civilă nr. 3774/15 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de lichidatorul
S.C. I. C. S. S S.R.L., P. M C. SPRL și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de această debitoare.
În susținerea cererii de antrenare a răspunderii fostului administrator statutar al debitoarei S.C. I. C. SSR.L., creditoarea D. G. A
F. P. A J. C. a arătat că fapta ilicită a pârâtului constă în neținerea contabilității, iar prin refuzul acestuia de a prezenta documentele financiar- contabile lichidatorului judiciar se încearcă evitarea unui control asupra modului în care au fost valorificate activele falitei și destinația efectivă a sumelor de bani rezultate în urma acestor operațiuni. Astfel, imposibilitatea verificării modului în care au fost valorificate bunurile debitoarei conturează fără echivoc vinovăția fostei conduceri și legătura directă dintre acțiunile acesteia și falimentarea persoanei juridice.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei…, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea.
Pârâtul C. I. a figurat în funcția de administrator al societății debitoare începând cu data de_ .
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Față de terții creditori, străini de contractul de mandat care îi privește pe administrator, pe de o parte și pe societate, pe de altă parte, pârâtul administrator statutar răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor legale prevăzute de art.73 alin.1 lit.c și alin.2, respectiv ale art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată, precum și conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată cu privire la ținerea contabilității pe temeiul răspunderii civile delictuale.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența vinovăției autorului faptei ilicite, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.
Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâtul C. I., în calitate de administrator al societății I. C. S. S S.R.L., faptă care rezultă din evidențele ORC C. ,
respectiv de pe mențiunea efectuată pe extrasul ORC al societății debitoare ˝ nedepus bilanțul contabil pe anii 2008-2010˝, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Însă între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, deci nu există o prezumție iuris et de iure, cum susține reclamanta între fapta ilicită și prejudiciul produs, tocmai pentru că nu a fost dovedită. Prejudiciul constă în imposibilitatea creditorului de a-și recupera creanța datorită ajungerii debitoarei în stare de insolvență.
Instanța nu exclude ipoteza aplicării prezumției simple că neținerea contabilității atrage starea de insolvență a unei societăți comerciale, însă o asemenea concluzie nu rezultă cu fermitate din actele dosarului.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin și conex pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate atrage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți comerciale care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă tuturor situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
Pe de altă parte, cât timp nu există decât o creanță declarată împotriva averii debitoarei este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor.
În cauză, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității.
Întrucât creditoarea DGFP C. nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului care, desigur, poate atrage sancțiuni de natură penală, și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, judecătorul sindic a apreciat că cererea astfel formulată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs A. F. P. C. -N. reprezentata prin D. G. a F. P. a J. C.,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile in sensul admiterii cererii de
atragere a răspunderii patrimoniale si angajarea răspunderii personale a paratului
C. loan in vederea acoperirii pasivului SC I. C. SS .
În motivarea recursului se arată că, prin sentința atacata, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiata cererea formulata de recurentă in contradictoriu cu paratul C. loan.
Apreciază sentința civila nr. 894/_ ca fiind netemeinica si nelegala.
Prin rapoartele întocmite s-a menționat, de către lichidatorul judiciar, faptul ca documentația contabila nu a fost comunicata practicianului in insolventa, asa cum impun, in mod obligatoriu, dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 si in aceste condiții exista prezumția ca evidenta contabila nu s-ar fi ținut in conformitate cu legea, persoana responsabila fiind administratorul statutar.
Conform practicii deja stabilite, prin neprezentarea documentației financiar- contabile către organul care aplica procedura - administratorul/lichidatorul judiciar, s-a demonstrat faptul ca astfel de acțiuni intra sub incidența dispozițiilor art.138 litera d), întrucât se încearcă evitarea unui control asupra modului in care au fost valorificate activele falitei si destinația efectiva a sumelor de bani rezultate in urma acestor operațiuni.
Intenția de fraudare a creditorilor este mai mult decât evidenta, aceștia fiind prejudiciați prin sustragerea organelor de conducere ale debitoarei de la îndeplinirea obligațiilor sociale si financiare asumate.
In cazul răspunderii civile instituite de art.138 din Legea nr.85/2006, prejudiciul creditorilor este prezumat, dovedirea faptului facandu-se prin simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
Prin excepție, Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere a anumitor persoane - membri ai organelor de conducere - care, prin faptele lor, au dus la încetarea plații datoriilor prin săvârșirea unor fapte expres si limitativ prevăzute de lege.
In sarcina paratului poate fi reținuta fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea, in condițiile in care nu s-au predat documentele contabile administratorului/lichidatorului judiciar, astfel cum ele sunt prevăzute in art.28 din Legea nr.85/2006. Paraților le revenea obligația, in calitatea sa de administratori statutari, de a duce la îndeplinire contractul de mandat încredințat in conformitate cu dispozițiile legale in materie, administratorii fiind direct răspunzători de modul in care este ținuta evidenta contabila, obligațiile lor reiesind cu celeritate din dispozițiile art.73 alin.1 si alin.2 ale legii nr.31/1990 precum si din dispozițiile art.11 alin.4 din legea nr.82/1991.
In condițiile netinerii contabilității in conformitate cu legea, se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs, care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu se prezuma atâta timp cat exista încetarea de plați si una din faptele enumerate de art 138, prezumția având caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnata prin proba contrara.
Potrivit art. 138 litera d din Legea nr.85/2006, faptul ca nu a fost ținuta contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea organelor de conducere deoarece nu exista posibilitatea de analiza asupra modului de inventariere si administrare a patrimoniului de către administratorul societății.
In acest sens, arată că, potrivit teoriei si practicii judiciare, in dreptul civil si in cel comercial, operează doua reguli principale: prima - răspunderea delictuala operează pentru cea mai ușoara culpa si a doua - indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrala, cuantumul despăgubirilor depinde de întinderea prejudiciului si nu de gravitatea vinovăției.
In cazul de fata, indiferent de faptul ca paratul, in calitate de administrator, a incalcat din culpa (neglijenta) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau tinerea corecta a contabilității si gestionarea cu atenție a patrimoniului si activității,
acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității, in cazul de fata) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorului de a tine evidenta contabila conform legii si de a o prezenta lichidatorului reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c si alin.2, ale art.134 alin.1 si 2 si ale art.181 din Legea nr.31/1990 rep. - legea societăților comerciale, ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 rep. - legea contabilității.
Examinând recursul, curtea reține următoarele
:
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art 138 din Legea nr 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispoziției legale, potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și
obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Creditoarea DGFP C. figurează ca fiind unicul creditor în procedură cu o creanță în cuantum de 40.733 de lei, din care 16.952 de lei debit principal potrivit deciziilor de impunere emise de DGFP C. în intervalul octombrie 2008- octombrie 2010 și diferența 23.781 de lei majorări și penalități potrivit deciziilor privind stabilirea accesoriilor emise în intervalul octombrie 2008-iulie 2010.
Lipsa documentației contabile ce ar fi trebuit pusa la dispoziția organului care aplica procedura insolventei, numit in cauza, in vederea analizării cauzelor si persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei in încetare de plați, a bunurilor aflate in patrimoniu, etc, conduc spre ipoteza unei sustrageri de la controlul creditorilor asupra modului in care a fost gestionata întreaga activitate a falitei. Imposibilitatea verificării modului in care au fost valorificate bunurile debitoarei, ca de altfel a verificării întregii activități a acesteia, conturează, fara echivoc vinovăția fostei conduceri si legătura directa intre acțiunile acesteia si falimentarea persoanei juridice.
In calitatea lui de administrator, paratul nu si-a îndeplinit obligația prevăzuta de Legea nr.85/2006, in sensul prezentării actelor contabile, a registrelor societății, a bilanțului contabil, a listelor privind creditorii si creanțelor acestora, a contului de profit si pierderi cat si a celorlalte acte, astfel cum sunt enumerate de art.35 din lege.
Prin neprezentarea acestor acte se dovedesc implicit cazurile de culpa prevăzute de legea speciala, situație in care va rugam a aprecia ca se impune antrenarea răspunderii administratorului debitoarei conform art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.73 din Legea nr.31/1990 republicata.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății astfel că apare ca demonstrat și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, rezultă că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală.
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
C. ea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus
la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 312 (1), art. 304 (9) Cod proc.civ. și art. 138 (1) lit. d din Legea nr. 85/2006, va admite recursul declarat de A. F. P. C. reprezentată prin D. G. a F. P. a județului C. împotriva sentinței civile nr. 894/_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o modifică în sensul că va admite cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtului C. I. și va obliga pârâtul la plata sumei de 40732 lei reprezentând pasivul debitoarei SC I. C.
SS .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat | de A. | F. P. | C. -N. | |
reprezentată prin D. G. | a F. | P. | a județului C. | împotriva |
sentinței civile nr. 894/_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtului C. I. și obligă pârâtul la
plata sumei de 40732 lei reprezentând pasivul debitoarei SC I. C.
SS .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
A. I. A. | D. | P. | C. | I. | D. B. |
Red. D.P. dact. GC 3 ex/_
Jud.primă instanță: D.H.
| ← Sentința civilă nr. 361/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 2259/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
