Sentința civilă nr. 2265/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2265/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate de reclamanta H & B
I. S., în calitate de lichidator judiciar al S.C. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M.
M. C., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor reclamantei, H & B I. S., d-nul consilier juridic Ovidiu Sterian și reprezentanta pârâtului M. M. C., d-na avocat Borșa
D. Cristina, cu împuternicire avocațială existentă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâtului învederează instanței că partea ce o reprezintă nu mai are alte înscrisuri sau documente contabile de depus, în afară de cele existente la dosar, dar poate preda stocul de marfă. De asemenea, reprezentanta pârâtului subliniază faptul că trebuie avut în vedere faptul că la dosar există balanță și situațiile financiar - contabile, chiar dacă sunt sintetice, au fost publicate pe site-urile de specialitate, nu au fost contestate și, în consecință, pot fi luate ca bază de analiză, de altfel, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor a fost întocmit în baza acestora.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, instanța acordă reprezentanților părților cuvântul asupra cererii.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la suportarea pasivului în cuantum de 34.931, 28 lei, reprezentând pasivul parțial al debitoarei.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea cererii, apreciind că prezenta acțiune, fundamentată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, nu a fost dovedită pe nici unul din cele două capete de cerere, în condițiile în care, cel puțin cu privire la întocmirea situațiilor financiar - contabile, trebuie avut în vedere faptul că societatea debitoare a fost dizolvată din anul 2008, faptul că au fost depuse și preluate de către lichidatorul judiciar, cu acte de predare - primire, balanțele și bilanțurile contabile aferente anilor 2007 - ianuarie 2010. Apreciază că odată cu intrarea societății debitoare în dizolvare administratorul statutar nu mai poate fi tras la răspundere pentru faptul că nu a întocmit situații financiar - contabile, deoarece a fost desemnat un lichidator de către ORC care trebuia să se preocupe de aceste aspecte.
În ceea ce privește capătul de cerere, întemeiat pe lit. a, reprezentanta pârâtului arată că la dosar nu se regăsește dovada faptului că administratorul statutar și-ar fi însușit anumite bunuri ale debitoarei, ci dimpotrivă, acesta și-a manifestat intenția de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar bunuri pentru a putea fi valorificate. Mai mult, reprezentanta pârâtului subliniază faptul că prezenta acțiune este formulată doar pentru o parte din debit, respectiv pentru acea sumă care reprezintă soldul contului de stoc. Așadar, pornind de la această apreciere, lichidatorului judiciar, dacă ar fi existat premisa unei nețineri corecte a contabilității, ar fi trebuit să solicite întregul pasiv, și nu numai pe suma reprezentând soldul contului de stoc. Astfel cum a arătat și prin întâmpinare, reprezentanta pârâtului susține că, într-adevăr, din analiza documentelor financiar - contabile, rezultă un sold al contului de stoc însă, există și o sumă înregistrată pe diferență la mărfuri, diferențe de preț în cuantum de 28.000 lei, constând în sume pe care orice societate comercială înțelege să le prevadă ca și adaos la bunurile care le-a achiziționat.
De asemenea, reprezentanta pârâtului arată că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada faptei ilicite, atât timp cât, în anul 2009, anterior intrării debitoarei în insolvență, activitatea a fost profitabilă, fiind înregistrată cea mai mare cifră de afaceri. Cu alte cuvinte, fostul administrator statutar și-a manifestat interesul în ceea ce privește derularea activității, astfel
cum se reține și în cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență a debitoarei.
Pentru motivele expuse, reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin cererea formulată la data de 1 martie 2013 reclamanta H&B I.
S. în calitate de lichidator judiciar al SC M. S., a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul M. M. C. să dispună obligarea pârâtului la plata pasivului debitoarei în sumă de 34.931,28 lei, reprezentând parțial pasivul debitoarei.
În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 3767/_, la cererea creditoarei AFP C. -N. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. C., Tribunalul Specializat C. a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată.
La data deschiderii procedurii insolvenței funcția de administrator al societății debitoare era îndeplinită de d-l M. M. C. .
Pentru a intra în posesia documentelor societății, prin adresa nr. 2177/_, a procedat la notificarea privind predarea actelor prevăzute la art.28 din Legea 85/2006 a administratorului statutar al societății.
Reclamanta a mai arătat că la data de_ administratorul statutar s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar declarând în scris că va preda documentele si informațiile solicitate prin notificarea nr. 2177/_ până la data de_ .
De asemenea, la data de_ au fost predate lichidatorului judiciar documentele contabile aferente perioadei 2008-2009 precum și cele aferente lunii ianuarie 2010.
Lichidatorul judiciar a procedat la efectuarea analizei cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvența debitoarei, pe baza bilanțurilor contabile publicate pe site-ul M. ului Finanțelor Publice pentru exercițiile financiare 2008 și 2009 precum și a documentelor predate de către administratorul statutar.
În urma deplasării la sediul social al debitoarei, s-a constatat că nu au fost identificate documente contabile ale debitoarei.
Conform răspunsului comunicat de AFP C. -N., ultimul bilanț depus de societatea debitoare este cel aferent exercițiului financiar 2009.
Prin adresa nr. 49/_ au fost solicitate documente și informații suplimentare administratorului statutar al debitoarei precum și predarea stocurilor și a disponibilităților bănești, astfel cum sunt înregistrate în balanța de verificare la_ .
Disponibilitățile bănești existente în casierie conform balanței de verificare la_ sunt în sumă de 194,35 lei.
Totodată la data de_, societatea debitoare a avut înregistrate stocuri de marfă în valoare de 34.736,93 lei, la care sunt înregistrate diferențe de preț în cuantum de 28.314,94 lei, respectiv adaosul.
Lichidatorul judiciar a apreciat că sunt îndeplinite condițiile generale pentru antrenarea răspunderii administratorului statutar, respectiv: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției.
Cât privește incidența art. 138 al. 1 lit. a) din legea 85/2006, prejudiciul a fost stabilit raportat la valoarea înregistrată în contabilitate, respectiv în balanța de verificare la_, a bunurilor și a disponibilităților bănești existente în casierie, nepredate lichidatorului judiciar.
Reclamantul mai arată faptul că din sumele în cuantum de 34.736,93 lei care ar fi putut fi obținute prin vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul societății, prezumate a fi folosite de pârât în interesul personal sau al altei persoane, s-ar fi acoperit parțial creanțele înscrise în tabelul definitiv de creanțe, fapt care demonstrează raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtului și prejudiciul cauzat creditorilor.
Totodată, reclamantul arată că există un raport de cauzalitate și între fapta pârâtului prevăzută la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 și prejudiciul cauzat creditorilor, întrucât în lipsa documentelor contabile nu se cunoaște evoluția acestor stocuri respectiv în măsura în care ar fi valorificate destinația sumelor rezultate din vânzare.
Reclamantul arată că, considerentele de fapt expuse conduc la concluzia că pârâtul în calitatea lui de administrator statutar, prin modul de gestionare a patrimoniului societății, a
contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce constă în insuficiența activului patrimoniului debitoarei falite.
Pârâtul M. M. -C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că societatea M. S. s-a înființat în anul 2006 desfășurându-și activitatea în domeniul comerțului cu amănuntul în magazine nespecificate cu vânzare predominantă de produse nealimentare.
Pârâtul a arătat că societatea M. S. a desfășurat activitate comercială până în anul 2008 când, ca urmare a crizei economice, vânzările au scăzut, cu efecte imediate si directe asupra profitabilității societății. Acest fapt a determinat societatea in scurt timp sa nu mai desfășoare in fapt activitate, ORC C. de pe lângă Tribunalul Cluj formulând o cerere de dizolvare, cerere care a fost admisa in data de_ . Ca urmare a acestei dizolvări, AFP C., în calitate de creditor a formulat cerere de înscriere mențiuni înregistrata la ORC C. de pe lângă Tribunalul Cluj sub. nr 78302/_, cerere care s-a soluționat si prin care s-a dispus numirea in calitate de lichidator la M. S. pe RADULESCU A. DOINA, CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN IN I. ENTA.
Pârâtul a arătat că de la data dizolvării societății,_, a apreciat că atribuțiile de administrare a administratorului statutar au fost limitate la demersuri de efectuat strict in limitele lichidării societății si radierii acesteia din evidentele financiar-contabile, iar odată cu numirea lichidatorului judiciar,_, atribuțiile de administrare efectivă, cu același regim strici determinat, a revenit in sarcina acestuia.
Pârâtul a menționat că dizolvarea societății M. S. a fost determinată, așa cum se reține și în încheierea nr. 14006/_ de nerespectarea dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990, respectiv de nedepunere a situațiilor financiar contabile la ORC pentru publicare.
De asemenea, pârâtul a mai arătat că trebuie menționat și faptul că situațiile financiar contabile ale societății au fost depuse la ANAF și doar publicitatea lor nu a fost realizată.
Pârâtul a mai arătat că numirea lichidatorului judiciar nu a fost urmată de demersuri din partea acestuia de a depune situații financiar-contabile, de a ține contabilitatea la zi, de a- și îndeplini obligațiile pentru radierea acestei societăți din evidentele ONRC, acest fapt determinând formularea de către AFP prin DGFP C. a cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei M. S. cerere care a fost admisa în data de_ când prin sentința civila nr. 3767/_ pronunțata de Tribunalul Specializat C. .
În îndeplinirea atribuțiilor conferite Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei, in data de_, raportul privind cauzele si împrejurările care au condus la apariția insolvenței debitoarei M. S., raport in care s-a observat că nu s-a făcut nici o mențiune despre cauzele care au determinat lichidarea societății in anul 2008, dar nici despre demersurile efectuate sau neefectuate de către lichidatorul judiciar numit prin încheierea 14006/2009 în perioada cât a administrat societatea.
Pârâtul a mai susținut că, însăși concluzia menționată în raportul cauzelor la pag. 3, în care se reține de către lichidatorul judiciar numit în procedura de insolvență, că lichidatorul judiciar nu cunoaște evoluția imobilizărilor până la data deschiderii procedurii de insolvență în lipsa unor documente detaliate ulterioare lunii ianuarie 2010, a fost o afirmație care ar trebui interpretată în favoarea pârâtului, până la data menționata, pârâtul ocupandu-se de ținerea contabilității, ulterior responsabilitatea revenindu-i lichidatorului numii pe ONRC.
Pârâtul a menționat că până la data de_ nu a fost niciodată notificat sub vreo anumită formă pentru acte sau pentru a da vreo declarație referitor la calitatea sa de administrator statutar al societății M. S. .
Odată notificat de către lichidatorul judiciar H&B I. S. pârâtul s-a prezentat la sediul lichidatorului în vederea predării documentelor financiar contabile ce le deținea, precum și a unui stoc de marfă. Cu privire la acel stoc de marfă, pârâtul menționează faptul că lichidatorul judiciar nu a dorit să-l preia, susținând că nu deține acte de proveniență, motiv pentru care a solicitat a se lua în considerare că, la acel moment, pasivul societății nu era cert, fiind bunuri care puteau fi valorificate în procedura insolvenței și care puteau fi predate lichidatorului, conform inventarului.
Pe fondul cauzei, pârâtul a menționat că acțiunea formulată de lichidatorul judiciar împotriva lui a fost întemeiată pe prevederile art. 138 lit.a și d din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a apreciat că pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în folosul unei alte persoane și că a ținut o contabilitate fictivă, făcând să dispară unele documente contabile sau că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Pârâtul, analizând susținerile reclamantului, dar reținând și starea de fapt reală menționată în întâmpinare cu privire la pasivul în cuantum de 34.736,93 lei, a menționat pe lângă cele învederate anterior, cu privire la faptul că nu a fost un pasiv determinat, trebuia avut în vedere și faptul că în balanța analitică de verificare existentă la dosarul cauzei și putându- se observa că stocul de marfă a fost înregistrat la valoarea de 34.736,93 lei, dar în condițiile în care în contul contabil "diferența de preț la mărfuri";, a fost înregistrată suma de 28.314,94 lei.
Pârâtul a arătat că suma de 28.314,94 lei reprezintă adaosul comercial care s-ar fi aplicat asupra stocului de marfă la o eventuală vânzare, și ca atare, pârâtului i s-a părut eronată aprecierea lichidatorului, referitor la faptul că suma de 34.736,93 lei, a fost o sumă ce i-ar putea fi imputabilă. Cota de adaos comercial a avut în vedere un eventual profit al societății care putea fi realizat dacă marfa se vindea.
Pârâtul a mai arătat că nu se poate omite faptul că aferent acestui adaos comercial TVA- ul neexigibil calculat a fost de 1018,63 lei, sumă evidențiată în contul contabil 442.8.
Cu privire la cele menționate, pârâtul a arătat că suma pentru care s-a formulat acțiune, a fost de ordinul evidenței, aceasta a fost o sumă nesusținută de realitatea oglindită de situațiile financiar-contabile, iar starea de insolvență oricum nu a putut fi susținută că a fost determinată de inexistența sumei care a oglindit stocul de marfă nepredat.
Totodată, pârâtul susține că admisibilitatea cererii de antrenare trebuie apreciată și raportată la condițiile generale de admisibilitate și că din această perspectivă s-a impus a fi analizate și dispozițiile art. 138 alin.4 din Legea 85/2006.
Cu privire la condițiile generale de admisibilitate a acțiunii de antrenare, pârâtul a arătat că cererea de antrenare a răspunderii administrărilor a apreciat-o a fi neîntemeiată, având în vedere că nu au fost îndeplinite condițiile generale de atragere a răspunderii personale: intenția, fapta ilicită, raportul de cauzalitate, prejudiciul.
Din punct de vedere al pârâtului, acesta arată că răspunderea administratorului debitorului aflat în insolvență, s-a activat, exclusiv în considerarea atingerii scopului pentru care s-a instituit procedura insolvenței, astfel cum rezultă din art.2 din Legea nr.85/2006. Mai precis, pârâtul a arătat că administratorul a putut răspunde în vederea acoperirii pasivului debitorului aflat în insolvență în situația în care acest fapt nu a putut fi realizat până la limita activului existent.
Pârâtul a arătat că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea insolvenței este o formă specială de răspundere civilă delictuală care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale de drept comun, dar care se completează cu câteva elemente de specificitate prevăzute de Legea insolvenței.
De asemenea arată că, această răspundere să poată fi angajată, este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale astfel cum reiese din prevederile art. 998-999 CCiv., precum și cele special reglementate de art. 138 și următoarele din Legea insolvenței.
Pârâtul a ținut să sublinieze că antrenarea răspunderii în temeiul art. 138 poate fi făcută doar în condițiile în care săvârșirea faptelor prevăzute la articolul mai sus menționat s- ar fi făcut cu intenție, iar intenția pârâtului ar trebui dovedită în acest sens, pentru a fi admisibilă acțiunea.
În stabilirea vinovăției, condiție inerentă acestei răspunderi civile speciale, pârâtul a arătat că a fost necesar să se stabilească și să se probeze forma subiectivă a faptei ilicite și dacă aceasta a existat în momentul săvârșirii faptei.
Pârâtul a arătat că trebuie subliniat faptul că doctrina și jurisprudența în materie stabilesc că nu prezumția trebuie să stea la baza antrenării răspunderii unei persoane ci certitudinea, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, ori în cazul de față doar soluționarea irevocabilă a acțiunii formulate pentru anularea actului fiscal poate să contribuie într-o anumită măsură la conturarea acestei certitudini.
Cu privire la raportul de cauzalitate care a trebuit probat de lichidator, mai precis la faptul că fapta pârâtului a determinat starea de insolvență, pârâtul a subliniat faptul că legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii administratorului doar după administrarea de dovezi pertinente și concludente care să conducă la concluzia că prin săvârșirea faptelor expres și limitativ prevăzute de lege s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Pârâtul a mai arătat că a fost necesar să se dovedească în mod ferm raportul de cauzalitate dintre una sau mai multe fapte ilicite exprese și prejudiciul care constă în aducerea în insolvență a patrimoniului debitoarei.
Față de cele menționate, s-a apreciat că starea de insolvență a debitoarei nu a fost cauzată cu intenție de către acesta, și nici nu există raport de cauzalitate între faptele săvârșite de pârât și intrarea societății în stare de insolvență.
Pârâtul a mai menționat faptul că în speță, prin raportul privind cauzele care au determinat starea de insolvență a societății, lichidatorul judiciar a concluzionat că în lipsa unor documente contabile ulterioare lunii ianuarie 2010, "apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din legea insolvenței prin faptele administratorului statutar";, neluând în calcul faptul că societatea M. S. este o societate în dizolvare din anul 2008, și nici faptul că începând cu data de_ a fost numit un lichidator judiciar pentru a reprezenta legal societate.
Ca urmare, pârâtul a considerat că lichidatorul judiciar desemnat în cauză a formulat o acțiune de antrenare de răspundere neîntemeiată.
Raportat la incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.d, pârâtul a susținut că nu îi este aplicabilă în condițiile în care toate actele financiar contabile au fost întocmite până la data când avea atribuții de administrare a societății, ci doar lichidatorul numit prin ONRC nu a mai continuat îndeplinirea obligațiilor de întocmire a situațiilor financiar contabile. După data numirii lichidatorului pe ONRC, pârâtul a arătat că nu mai avea calitatea să semneze și să depună situații financiar contabile.
Față de cele arătate prin cererea de chemare în judecată, pârâtul a apreciat că cele statuate sunt doar prezumții simple, ce nu au nici un fundament juridic, în condițiile în care de esența activității comerciale țin operațiunile efective de creare de venituri și obligații de plată, ca fapte de comerț care pot să genereze uneori și pierderi, nu numai profit.
Față de toate cele menționate, pârâtul a apreciat că se impune respingerea acțiunii față
de el.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3767/_ pronunțată de judecătorul sindic în cadrul dosarului nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei
S.C. M. S.R.L. la solicitarea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. .
Astfel, la momentul deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, aceasta se afla în lichidare, fiind dizolvată de drept în data de_, potrivit sentinței comerciale nr. 4840/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ .
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în cazul în care …sunt identificate pe rso ane c ăror a l e -ar f i impu tabil ă ap ari ți a st ăr ii de insol ven ț ă adebitoarei…, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă pe rso an ă c are a c au z at s tare a de
insol venț ă a debi to rul u i , prin fapta de (a) a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, respectiv (d) prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea
.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică potrivit art. 998 din vechiul Cod civil, aplicabil potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite pentru apariția stării de insolvență a debitoarei, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.
Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art.
138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârât, în calitate de administrator al societății M. S.R.L., faptă care rezultă din sentința comercială nr. 4840/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ în care s-a reținut ca motiv de dizolvare nedepunerea situațiilor financiare anuale aferente anului 2006, societatea SC M. S. fiind înființată în anul 2006, dată la care pârâtul având și calitatea de asociat unic a fost numit administrator statutar.
Judecătorul sindic apreciază că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990
republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Însă, între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, iar pe de altă parte textul legal este explicit - în măsura identificării persoanei care să fi cauzat starea de insolvență.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut, al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală, ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte, din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate trage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât în practică există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate de drept, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
În plus, este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat cât timp în tabelul definitiv de creanțe figurează patru creditori, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor societății și, implicit, a ajungerii în stare de insolvență din această cauză.
Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar.
În ceea ce privește fapta ilicită prevăzută de art.138 lit. a - folosirea creditelor sau bunurilor persoanei juridice în folosul său sau al altei persoane, judecătorul sindic reține faptul că, ceea ce i se impută pârâtului este nepredarea stocurilor și a disponibilităților bănești astfel cum rezultă din balanța de verificare din_, potrivit căreia disponibilitățile bănești sunt în cuantum de 194,35 de lei, iar stocurile valorează 34.736,93 de lei
În ceea ce privește stocurile debitoarei, acestea figurează în cuantum de 34.736,93 de lei, din care suma de 28.314,94 de lei reprezintă diferențele de preț, respectiv adaosul comercial pe care debitoarea l-ar fi putut obține în cazul valorificării stocului de marfă. Cu toate acestea, astfel cum reiese atât din întâmpinarea pârâtului, cât și din răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant, stocul de marfă în valoare de 6421,99 de lei a fost pus la dispoziția lichidatorului judiciar care a refuzat primirea acestuia, în mod justificat, datorită lipsei documentelor justificative. Însă, în aceste condiții în care pârâtul arată că deține stocurile de marfă în posesia sa și este dispus a le preda lichidatorului judiciar, nu există fapta ilicită a folosirii bunurilor debitoarei în interes propriu, aptă a cauza insolvența debitoarei, faptă comisivă.
Pe de altă parte, nici suma de 194,35 de lei disponibilități bănești aflate în 2010 în averea debitoarei nu este o sumă semnificativă aptă a dezechilibra financiar o societate comercială și, ulterior, să cauzeze starea de insolvență, având în vedere că totalul creanțelor datorate de debitoarea SC M. S. este de 156.055,68 de lei, potrivit tabelului definitiv, iar concluziile raportului privind cauzele și împrejurările care au cauzat starea de insolvență a debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar au în vedere atât cauze externe, cât și cauze interne: de ordin financiar, strategic și organizatoric, respectiv managementul defectuos.
Față de considerentele expuse în temeiul art. 998 din vechiul Cod civil raportat la art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței judecătorul sindic urmează a respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul H&B I. S., în calitate de lichidator judiciar al SC M. S. în contradictoriu cu pârâtul M. M. C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul H&B I. S., în calitate de lichidator judiciar al SC M. S. în contradictoriu cu pârâtul M. M. C., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/tehnored LU 4 ex/_
| ← Sentința civilă nr. 677/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 2182/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
