Încheierea civilă nr. 1614/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 1614/2013
Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate de reclamanta C.I.I. D. A., în calitate de lichidator judiciar al S.C. DOVAR S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ș. A. V., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura debitoarei S.C. DOVAR S.R.L., C.I.I.D. A., d- na practician în insolvență D. A. și pârâtul Ș. A. V., identificat cu CI seria KX nr. 8. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrată la dosar, în data de 29 mai 2013, din partea lichidatorului judiciar, cerere de renunțare la judecată, raportat la faptul că i-au fost predate documentele financiar - contabile iar din analiza nu reiese faptul că pârâtul Ș. A. V. ar fi vinovat de starea de insolvență a debitoarei.
Instanța pune în discuția părților cererea de renunțare la judecată formulată de către lichidatorul judiciar.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită instanței să ia act de renunțarea la judecata cererii.
Pârâtul Ș. A. V. arată că nu se opune.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra manifestării de voință exprimate de către lichidatorul judiciar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin cererea formulată la data de 26 aprilie 2013 lichidatorul judiciar C.I.I. D. A. desemnat administrator judiciar în procedura privind pe debitoarea S.C. DOVAR S.R.L. a solicitat judecătorului sindic ca în contradictoriu cu pârâtul Ș. A. V., prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata întregului pasiv în sumă totală de 675.352 lei.
În motivare lichidatorul judiciar a arătat că a notificat prin scrisoare recomandată atât administratorul statutar al debitoarei cât și societatea debitoare, prin adresele nr. 1076 și 1077/_, prin care a solicitat depunerea actelor contabile la dosar, în vederea verificării în mod concret a gestiunii patrimoniului, pentru a constata relațiile comerciale în care a fost angajată societatea, cu toate că administratorul statutar a semnat de primire corespondența.
Ultimele informații economice sunt cele luate din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere afișat pe site-ul M.F.P. încheiat la_, în care sunt reflectate active circulante în sumă de 28 lei, fiind o sumă infimă.
Administratorul statutar, Ș. A. V. nu a predat actele contabile, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, ultima balanță de verificare și lista cu creditorii. Neavând acces la informațiile și actele contabile, lichidatorul judiciar nu și-a putut exercita atribuțiile.
Mai mult, administratorul statutar nu a depus bilanțul contabil aferent anilor 2010, 2011 și 2012. In baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, conform art. 71, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar conform art. 11 din Legea contabilității
nr. 82/1991 prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală contribuabilii sunt obligați să furnizeze periodic organelor fiscale informații referitoare la activitatea desfășurată. Bilanțul contabil este o sinteză a informațiilor ce caracterizează la un moment dat elementele constitutive ale patrimoniului fiecărei societăți.
Furnizarea informațiilor se face prin completarea unei declarații pe proprie răspundere a mărimii bazei de impunere și a impozitului datorat, precum și a depunerii bilanțului contabil.
Tinerea unei activități fictive, dispariția unor documente sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă în principiu activități direct producătoare de prejudiciu, însa ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau prin plata cu întârziere a unor creanțe, ceea ce a generat dobânzi și penalități de intârziere mărind pasivul societății.
Prin nedepunerea bilanțului contabil și a actelor contabile nu se poate stabili starea de fapt fiscală și patrimonială a societății debitoare, ceea ce reprezintă o încălcare a Legii contabilității și astfel, se poate aprecia că sunt incidente prevederilor art. 138, ali.1, lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar consideră că faptele administratorului statutar al debitoarei S.C. DOVAR S.R.L. îndeplinesc condițiile răspunderii civile delictuale a acestora, respectiv: există fapte ilegale sãvârșite de cãtre acesta și pe care le-a dezvoltat în cuprinsul cererii, respectiv administratorul statutar - dl Ș. A. V. a fãcut sã disparã unele documente contabile, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau a ascuns unele active, faptã care l-a determinat sã nu predea lichidatorului judiciar documentele contabile ale debitoarei falite prevãzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, existã paguba determinatã de faptele ilicite ale administratorului statutar, pagubã care se ridicã la suma de 675.352 lei - reprezentând datoriile societãții debitoare fațã de creditori, doveditã prin tabelul definitiv pe care îl anexãm prezentei cereri; faptele ilicite enumerate mai sus au fost sãvârșite de cãtre administratorul statutar cu intenția de a sustrage debitoarea de la plata obligațiilor care îi reveneau fațã de creditorii sãi; existența unui raport de cauzalitate între faptele ilicite ale administratorului debitoarei săvârșite cu vinovăție și prejudicierea creditorilor cu suma totală de 675.352 lei; aceastã pagubã a fost determinată de către administratorul debitoarei falite prin sãvârșirea faptelor ilicite la care s-a referit.
Prin înscrisul depus la dosar la data de 29 mai 2013 la fila 19, lichidatorul judiciar a învederat instanței că renunță la judecarea prezentei acțiuni și solicită instanței să ia act de manifestarea sa de voință, întrucât i-au fost predate actele contabile, iar din analiza acestora a constatat că starea de insolvență a debitoarei a fost generată de factori de natură obiectivă.
Conform prev. art.246 C.pr.civ., reclamantul poate renunța oricând, fie verbal în ședință publică, fie în scris la judecarea cererii sale.
În virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța în baza art. 246 C.pr.civ. urmează a pronunța o încheiere prin care va lua act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de lichidatorul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Ia act de renunțarea C. D. A. în calitate de lichidator judiciar al S.C. DOVAR S.R.L. la judecarea cererii de antrenare a răspunderii pârâtului Ș. A. V.
.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 03 iunie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red.4.ex. DH/LU/_
← Sentința civilă nr. 33/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 7253/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|