Sentința civilă nr. 1134/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a11

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1134/2013

Ședința publică din 22 mai 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatoarea D. G. A F. P.

B. -N. în contradictoriu cu debitoarea SC T. G. P. S. B. prin lichidator judiciar R.

& P. S. C. -N., având ca obiect contestație împotriva măsurilor luatre de lichidatorul judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar R. & P. S. prin cons.jur.Constantin S., lipsă fiind creditorul contestator.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că lichidatorul judiciar a formulat și depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare față de contestația formulată de creditorul DGFP B. N. .

De asemenea, se constată că ING Bank N.V. a formulat și depus la dosar, prin fax și înregistrată la registratura instanței, întâmpinare față de contestația formulată de DGFP B. N. . Lichidatorul judiciar face dovada comunicării întâmpinării, prin fax, cu creditorul - contestator DGFP B. N. . Arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de

judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Lichidatorul judiciar solicită, pe cale de excepție, respingerea contestației ca fiind tardivă, iar pe fondul cauzei solicită respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, pentru motivele arătate în scris prin întâmpinare și susținute oral.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, contestatoarea D. G. A F.

P. B. -N. în contradictoriu cu debitoarea SC T. G. P. S. B. prin lichidator judiciar R. & P. S. C. -N., a contestat măsurile luate de administratorul/lichidatorului judiciar R. & P. S. C. -N., conform raportului asupra fondurilor obținute din lichidarea activelor societății debitoare și a planului de distribuire a acestor fonduri, înregistrat sub nr. 49/28.02.20l3.

In motivarea contestației s-a arătat că, în contul unic a fost încasată suma de 500.000 lei, plătită de Liceul Teoretic Teaca, în baza contractului de lucrări nr.948/_ . In scopul garantării executării obligațiilor împrumutatului creanța băncii a fost grevata cu o garanție reala mobiliara in favoarea ING BANK N.V. AMSTERDAM Sucursala BUCUREȘTI, conform contractului de cesiune de creante încheiat intre SC T. GRUP P. S. si banca pentru toate creanțele prezente si viitoare. In temeiul contractului de cesiune de creante încheiat intre cedent si cesionar ,o parte din suma încasată de la debitorul cedat ( Liceul Teoretic Teaca ), in cuantum de 446.570 lei , a fost propusa spre distribuire catre ING BANK ROMÂNIA, de catre lichidatorul judiciar R. & P.

S. .

In susținerea contestației menționate arată faptul ca lichidatorul judiciar a omis sa denunțe contractul de cesiune de creante nr.08532/G3/_, in conformitate cu prevederile art.86 din având ca obiect toate creanțele prezente si viitoare încheiate de împrumutat cu partenerii sai, interni si externi, care au calitatea de debitori cedați, in scopul garantării creanței băncii. Precizează ca, în

2

conformitate cu prevederile art.1572 C.civ. alin. 1 " în caz de cesiune a unei creante viitoare, actul trebuie sa cuprindă elemente care permit identificarea creanței cedate". Așadar creanța cedata trebuie sa fíe determinabilă la momentul încheierii contractului de cesiune. Individualizarea creanței se realizează prin existenta următoarelor cinci elemente esențiale în acest proces, si anume, stabilirea obiectului creanței ( sume de bani sau alte prestații evaluabile in bani ), a debitorului ( debitorul cedat ) si a creditorului ( cedentul), a conținutului creanței( ex. Creante bugetare, comerciale, personale ) precum si existenta temeiului juridic al apariției creanței (in speța contractul de lucrări nr. 948/_ ).

Plecând de la cele menționate si susținute anterior reiese, fără drept de tăgada din însuși contractul de cesiune de creanța, că nu se poate stabili debitorul cedat, in contract făcându-se vorbire de toți partenerii contractuali ai cedentului si nici nu se poate individualiza obiectul creanței în contractul de cesiune precizându-se că se vor cesiona toate creanțele prezentate și viitoare rezultate din toate contractele care au fost și vor fi încheiate de împrumutat cu partenerii săi interni și externi care dobândesc calitatea de debitori cedați.

In drept s-au invocat disp.art. 2l alin.2, art.72 alin.l și art.l22 alin.3 din L.85/2006.

Prin întâmpinare (f.24) lichidatorul judiciar R. & P. S. a solicitat respingerea contestației formulate de DGFP B. -N. împotriva măsurilor luate de acesta, asupra fondurilor obținute din lichidarea activelor societății debitoare și a Planului de distribuire a acestor fonduri, pe cale de excepție ca fiind neprecizată în drept și tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării a invocat excepția neprecizării în drept a contestației, invocând disp.art.2l alin.2 din L.85/2006, în condițiile în care, contestatorul DGFP BN a omis să facă referire la vreun raport, iar raportul asupra fondurilor și planul de distribuire a fost întocmit în cond.art.l2l,l22 din lege.

In ce privește excepția tardivității contestației, lichidatorul judiciar arată că fiind o contestație împotriva măsurilor dispuse prin raportul invocat, contestația trebuie să fie depusă în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin.l al articolului respectiv, raport ce a fost înregistrat la 28.02.20l3 și prin urmare, termenul de contestație a expirat la 04.03.20l3.

Chiar dacă termenul ar curge de la comunicarea măsurii lichidatorului judiciar în mod direct creditorului contestator, raportul a fost comunicat la 7.03.20l3, astfel că termenul a expirat la ll.03.20l3, iar contestația a fost înregistrată la instanță șa ll.04.20l3.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Analizând cu prioritate excepția tardivității invocate de către lichidatorul judiciar în temeiul art.l37 C.pr.civ, instanța constată că această excepție este întemeiată ,urmând a fi admisă.

Prin contestația înreg.la ll.04.20l3, creditorul DGFP B. -N. în cauza privind procedura insolvenței debitorului SC T. G. P. S. a contestat măsurile lichidatorului judiciar, luate prin raportul asupra fondurilor obținute din lichidarea activelor societății debitoarei și a planului de distribuire a acestor fonduri înregistrat sub nr.49/28.02.20l3, invocând faptul că lichidatorul judiciar ar fi omis să denunțe contractul de cesiune de creanță nr. 08532/l_ încheiat de debitor în calitate de cedent și cesionarul ING Bank România, având ca obiect creanțele prezente și viitoare, și prin aceasta faptul că a dispus distribuirea fondurilor obținute prin încasarea creanței de la Liceul Teoretic Teaca în cuantum de 446.570 lei către creditorul ING Bank România.

In drept creditorul a invocat prev.art.2l alin.2 precum și disp.art.l22 din L.nr.85/2006.

Relativ la excepția tardivității invocată de către debitor, instanța reține că fiind o contestație împotriva măsurilor luate de către lichidatorul judiciar și întemeiată pe disp.art.2l dinL.85/2006, potrivit textului acestui articol, contestația oricărui creditor împotriva raportului lichidatorului judiciar trebuie să fie depus în termen de 3 zile de la data depunerii raportului în condițiile aliniatului l al aceluiași articol. Raportul fiind depus la 28.02.20l3, termenul pentru formularea unei contestații împotriva măsurilor lichidatorului judiciar a expirat la 04.03.20l3. Chiar dacă s-ar lua în calcul curgerea acestui termen din momentul în care raportul a fost comunicat creditorului DGFP BN, respectiv 7.03.20l3, termenul pentru formularea contestației a expirat la ll.03.20l3.

Cum creditorul DGFP BN a invocat în prezenta contestație și prevederile art.l22 din L.85/2006, privind raportul asupra fondurile obținute, instanța reține că ,potrivit art.3 al acestui articol, comitentul creditorilor sau oricare creditor poate formula contestație la raport și la plan în termen de l5 zile de la afișare, o copie a contestației urmând a se comunica lichidatorului judiciar.

3

Față de aceste dispoziții legale, se reține că raportul asupra fondurilor și planul de distribuire formulat de către lichidator au fost înregistrate la dosarul cauzei și afișate la ușa instanței, la 28.02.20l3, dată de la care, calculând termenul de l5 zile stabilit de textul mai sus invocat, reiese că termenul de contestație pentru comitetul creditorilor sau oricare alt creditor a expirat la l8.03.20l3.

Sunt considerente pentru care, instanța constată că prezenta contestație formulată de creditorul DGFP BN împotriva raportului lichidatorului judiciar apare ca fiind tardiv formulată, în sensul dispozițiilor legale mai sus analizate, urmând a respinge contestația ca fiind tardivă, aspect ce face inutilă cercetarea pe fond a contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția tardivității contestației invocate de către lichidatorul R. & P. S., cu sediul pentru corespondență în B., B-dulRepublicii nr. 55, cam, 2, jud.BN, ca fiind întemeiată și în consecință:

Respinge ca fiind tardiv formulată contestația creditorului D. G. A F. P. B.

-N., cu sediul în B., str. l D. nr.6-8, jud.BN, împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidarea activelor societății debitoare SC T. G. P. S. și a planului de distribuire a acestor fonduri, înregistrat sub nr. 49 din 28.02.20l3, depus la dosarul cauzei și afișat la ușa instanței.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 mai 20l3.

PREȘEDINTE,

I. P.

A.

G.

GREFIER, G.

Red/dact PI/CR/4 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1134/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței