Sentința civilă nr. 614/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a3

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 614/2013

Ședința publică din 26 martie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic

GREFIER: T. E.

Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator P. R. -A., pe debitor S. C. SA, și pe administrator judiciar C. I. DE I. POENAR I., având ca obiect contestație la tabelul de creanță.

Cauza s-a judecat în fond la data de 12 martie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a fost amânată pentru data de 19 martie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată din nou, la data de 26 martie 2013.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorul P. R. -A.

, a solicitat înscrierea creanței de l2.2l3,2 lei în tabelul preliminar al debitoarei S. C. SA, întocmit de administrator judiciar C. I. DE I. POENAR I. .

În motivarea contestației s-a arătat că aceasta reprezintă paguba suferită de contestator cauzată de neîndeplinirea obligației stabilite prin hotărâre judecătorească de a încheia contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, obligație stabilită în sarcina debitoarei a fi îndeplinită "de îndată";.

Cu alte cuvinte, nefiind îndeplinită această obligație, pe respectiva perioadă de timp s-au calculat de către debitoare penalități care nu ar fi avut cum să curgă dacă contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat.

Cu privire la această sumă, s-a început executarea silită față de el, și contestația la executare a fost respinsă. Contestația la executare face obiectul dosarului nr.2242/l90/20l2, proces în care debitoarea a fost parte și cunoaște toate actele din cuprinsul acelui dosar.

Prin întâmpinarea depusă la fila 20-2l, C.I.I. POENAR I., în calitate de administrator judiciar al SC C. SA, a solicitat respingerea contestației, invocând excepția necompetentei materiale a T. ui B. -N. .

Deși cererea contestatorilor este întemeiată în drept pe disp.art.75 din Legea nr.85/2006 și este intitulată "contestație", din petitele cererii rezultă că instanța a fost investită cu o acțiune în constatare de drept comun, solicitându-se constatarea existenței unui drept de creanță în favoarea contestatorului și stingerea acestuia prin compensare. Deci nu se solicită înscrierea în tabelul creanțelor a contestatorului.

Practic, acțiunea contestatorilor, dacă va fi admisă, nu ar aduce nicio modificare a tabelului.

Prin urmare, cererea contestatorului nu intră în competența de soluționare a judecătorului sindic, încadrându-se în situațiile limitativ prev.de art.ll din Legea nr.85/2006, motiv pentru care solicită să se constate că este vorba de o acțiune de drept comun, astfel ca revine Judecătoriei B. competența de soluționare a cererii.

De asemenea se mai invocă și excepția tardivității cererii de înscriere în tabelul creanțelor. Termenul de depunere a declarațiilor de creanță a expirat încă în cursul anului 2009. Chiar dacă acești contestatori nu au fost notificați pentru înscrierea în tabel, deoarece din evidențele contabile nu rezultă că debitoarea ar avea datorii față de ei, cunoșteau împrejurarea că împotriva debitoarei a fost deschisă procedura, după cum rezultă din contestație, deoarece contestatorii au demarat procedura de executare silită față de debitoare, care a fost suspendată în anul 2009 tocmai pentru acest motiv. In plus nici nu au solicitat repunerea în termenul de declarare a creanțelor.

In consecință, la data prezentei atât termenul de depunere a declarațiilor de creanțe cât și termenul de formulare a contestațiilor la tabelul creanțelor s-au împlinit de mai mult de 2 ani.

Se mai invocă de asemenea și excepția tardivității contestației împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a cererii contestatorilor.

Așa cum s-a arătat la pct.l, prin aceasta contestație se solicită compensarea unor creanțe deținute de debitoare față de contestatori cu creanțele pretinse de contestatori împotriva debitoarei, fără a se solicita înscrierea în tabelul creanțelor.

Față de această cerere administratorul judiciar și-a exprimat refuzul, comunicat la data de_ .

Prin urmare prezenta contestație este calificată ca fiind una formulată în baza art.2l alin.2 din Legea nr.85/2006, se solicită a se constata că a fost depășit termenul prev.de art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, în care ar putea fi formulata.

Pe fond, se solicită respingerea contestației ca neîntemeiata.

Conform art. 75 din Legea nr.85/2006 "După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art.73 alin.(2) și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv al creanțelor, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute. "

In speța nu este îndeplinită niciuna din condițiile legale pentru admiterea contestației.

In primul rând, nu se contestă trecerea unei creanțe în tabel, ci, interpretând extensiv contestația, se solicită înscrierea unei creanțe în tabel. Textul legal reglementează o situație de excepție, în care se poate contesta trecerea unei creanțe în tabelul definitiv după expirarea termenelor legale. Ori, excepțiile fiind de strictă interpretare, nu pot fi extinse și la alte situații decât cele strict prevăzute de norma legală, astfel că situația din speță nu se încadrează în situația de excepție reglementată de art.75 din Legea nr.85/2006.

In al doilea rând, nici nu se arată în mod expres și nici nu reiese din motivarea contestației, care este dolul, eroarea esențiala etc., care a determinat formularea contestației în acest moment.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Referitor la excepția tardivității declarației de creanță invocată de administratorul judiciar instanța reține că excepția este nefondată deoarece contestatorul nu a fost notificat în condițiile prev. de art. 61-62 din Legea nr. 85/2006 în vederea înregistrării cererii de admitere a creanței la data prevăzută prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței.

De asemenea este nefondată și excepția tardivității contestației invocată de administratorul judiciar deoarece aceasta este întemeiată pe disp. art. 75 din Legea nr. 85/2006 care prevăd posibilitatea formulării contestațiilor până la închiderea proceurii.

Referitor la fondul cauzei se reține că prin încheierea nr. 324/CC/2009 pronunțată de tribunalul B. -N. în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC C. SA.

După deschiderea procedurii administratorul judiciar desemnat în cauză CII Poenar I. a trecut la examinarea actelor contabile ale societății debitoare după care i- a notificat pe creditorii identificați în aceste acte.

Contestatorul din prezenta cauză nu a fost notificat deoarece nu figurează în calitate de creditor în actele contabile ale societății debitoare.

Cu privire la prezenta contestație instanța constată că creanța invocată nu este dovedită prin nici un înscris prin care să se stabilească în sarcina debitoarei SC C. SA obligația de a-i achita contestatorului suma solicitată prin contestație.

Mai mult, din cuprinsul contestației rezultă că această sumă nu numai că nu este datorată de societatea debitoare contestatorului, ci dimpotrivă contestatorul datorează această sumă societății debitoare, motiv pentru care împotriva debitorului s-a pornit executarea silită, pentru suma în litigiu.

În aceste circumstanțe în care contestatorul nu a dovedit existența unui drept de creanță stabilit legal, convențional sau judiciar împotriva debitoarei, instanța constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de disp. art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006.

Pentru considerentele menționate în baza acestui text de lege și ale art. 75 din Legea nr. 85/2006 instanța urmează să respingă contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile tardivității declarației de creanță și a contestației la tabelul preliminar al creanțelor.

Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul P. R. -A., domiciliat în B., A. M., nr.2, bl 2, sc. A,ap. 4, jud. B. -N., împotriva tabelului preliminar întocmit de administratorul judiciar C. I. DE I. POENAR I., cu sediul în B., str. G. nr.7, jud.B. -N., al debitoarei SC

C. SA - în insolvență.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26.03.20l3.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact CV/CR/4 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 614/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței