Sentința civilă nr. 1216/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței

ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ /a1 Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.. 1216

Ședința publică din 04 martie 2013 Instanța constituită din:

Judecător - sindic: DP Grefier: B. E.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de lichidatorul judiciar S. prof. I. 2. I., cu sediul în Z., A. N. nr.3, bl. K2, sc.A, ap.3, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâții L. M. cu domiciliul în G., nr.245, județul Sălaj și SC A. SRL cu sediul în loc. G., nr.245, județul Sălaj, având ca obiect acțiune în anulare .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă lichidatorul judiciar prin practician în I. ență Cosma S. I., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru conform prevederilor art.77 alin(1) din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată iar procedura de citare este legal îndeplinită.

Judecătorul-sindic, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 1591alin. (4) Cod procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța constată că prezenta cauză se află în stare de soluționare, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Lichidatorul judiciar solicită anularea transferului patrimonial realizat între debitoare și pârâta L. M., conform facturii nr. 001/_, respectiv vânzarea Clădirii magazin Bârsău și revenirea la situația anterioară anulării vânzării.. În esență arată că prețul vânzării în cuantum de 10.000 lei este un preț mult inferior valorii de piață a imobilului, fiind situat sub valoarea neamortizată a clădirii care era de 31.744 lei.

Lichidatorul judiciar consideră că prin modul de realizare a acestei vânzări rezultă fără dubiu că toate părțile implicate au concurat la sustragerea bunurilor de la urmărirea de către creditori iar fapta se încadrează în motivele de anulare prevăzute de art.80 lit. c din Legea nr.85/2006 ..

Instanța reține cauza în pronunțare.

Judecătorul - sindic,

Lichidatorul judiciar S. prof. I. 2. I., a chemat în judecată pe pârâții L. M. și debitoarea SC A. SRL solicitând anularea transferurilor patrimoniale privind Clădire magazin Bârsău, repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei L. M. să predea bunul lichidatorului.

În motivarea acțiunii se arată următoarele

În perioada de 3 ani anteriori deschiderii procedurii debitoarea prin administratorul statutar L. A. T. a înstrăinat bunurile menționate în petitul acțiunii cu intenția tuturor părților implicate de a se sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice fel drepturile, faptă prevăzută de art.80 alin.1 lit.c din Legea insolvenței. Bunul, Clădire magazin a fost vândut la prețul de 10.000 lei deși valoarea neamortizată este de 31.744 lei.

1

Apoi, deși între administratorul statutar L. A. T. și L. M., având în vedere că locuiesc la aceeași adresă există o strânsă legătură de rudenie.

Asupra cauzei de față :

Acțiunea în anularea constituirilor ori transferurile de drepturi patrimoniale către terți, ori a contravalorii acestora constituie un mijloc juridic menit să ocrotească interesele masei credale.

Mecanismul juridic prevăzut de art. 79 și 80 din lege permite reconsiderarea actelor întreprinse de debitor, ca fiind nule din cauza viciului congenital, intenției frauduloase și are ca rezultat reintegrarea unor bunuri și valori în averea debitorului, în beneficiul virtual al tuturor creditorilor.

În cauză, prin factura nr.001/_ s-a dispus de către administratorul statutar transferul patrimonial în beneficiul pârâtei L. M. a clădirii magazin Bîrsău, proprietatea debitoarei, care a constituit astfel gajul general al tuturor creditorilor.

Având în vedere data deschiderii procedurii insolvenței prin sentința civilă nr.4557/_ a Tribunalului Sălaj transferul patrimonial a avut loc în perioada suspectă. Tranzacției, având în vedere că administratorul statutar al debitoarei locuiește la aceeași adresă cu pârâta L. M., devenind incidente disp. art.80 alin.2 lit.e din Legea insolvenței nr.85/2006.

Administratorul debitoarei avea cunoștință de propria incapacitate de plată și de pretențiile creditorilor a căror creanțe trebuiau achitate înainte de efectuarea tranzacției.

Dacă bunurile menționate ar fi fost lichidate în cadrul procedurii sumele realizate ar fi constituit masa credală din care s-ar fi putut îndestula creditorii.

Pe de altă parte, se reține că bunul a fost înstrăinat cu suma de 10.000 lei deși valoarea neamortizată a clădirii magazin era de 31.744 lei, fiind incidente disp. art.80 alin.1 lit.b din legea insolvenței având în vedere că prestația debitoarei depășește vădit pe cea primită.

Actele întreprinse de administratorul statutar concretizate în înstrăinarea celorlalte bunuri ale debitoarei, retragerea din societate a sumei de 38.587,66 lei precum și a sumelor obținute prin vânzarea bunurilor, denotă intenția acestuia de a frauda interesele creditorilor, contrar scopului legii de a acoperii pasivul debitorului prin constituirea masei credale prin vânzarea bunurilor din patrimoniul acestuia și distribuirea prin plan conform art.121, 123, din legea nr.85/2006.

Față de cele ce preced, instanța urmează să admită acțiunea și să dispună anularea transferului patrimonial realizat între debitoare și pârâta L. M. să predea imobilul pârâtei SC

A. SRL G. . prin lichidator judiciar I. 2. I. . Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea formulată de lichidatorul judiciar soc. prof. I. 2. I. împotriva pârâților L. M. și SC A. SRL G. și anulează transferul patrimonial privind Clădire magazin Bârsău efectuat de pârâta SC A. SRL G. - administrator statutar L. A. T. în favoarea pârâtei L. M. conform facturii nr.001/_ .

Dispune repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei L. M. să preda imobilul pârâtei SC Alany SRL G. prin lichidator soc. prof., I. 2. I. reprezentată de practician în insolvență Cosma S. - I. .

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2013.

Judecător - sindic, Grefier.

DP B. E.

Red. D.P./_

Tehnored.B.E./_ Ex.5

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1216/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței