Decizia civilă nr. 1028/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1028/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de SC R. sa prin lichidator judiciar LG I. S. împotriva Deciziei civile nr. 6160 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj în contradictoriu cu intimații N. S. I., N. C.
, G. I. T., N. R. L., SC S. F. SRL prin administrator judiciar PRO I. I., C. L., SC R. M. H. SRL, B. C. R. SA, B. C.
I. S. R. SA A. prin S. B. M., OTP B. R. SA, SC S. T. SRL, C.
S., având ca obiect acțiune în anulare transfer din patrimoniu.
La data de_ ,_ se înregistrează din partea revizuientei concluzii scrise .
La data de_ se înregistrează din partea intimaților, C. S. și C. L. - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2012, debitoarea S.C. R. S.A. prin lichidator judiciar LG I. S.P.R.L.B. M., a solicitat instanței revizuirea deciziei civile nr. 6.160 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj în contradictoriu cu intimații N. S. I., N. C. E., G. I. T., N. R. L.
, SC S. F. SRL prin administrator judiciar PRO I. I., C. L., SC R. M.
H. SRL, B. C. R. SA, B. C. I. S. R. SA A. prin S. B.
M., OTP B. R. SA, SC S. T. SRL, C. F. S., având ca obiect acțiune în anulare transfer din patrimoniu.
În motivarea cererii, revizuienta susține că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, fiind incidente prevederile art. 322 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., motiv pentru care solicită admiterea cererii de revizuire și modificarea în tot a deciziei civile nr. 6.160/_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj. A mai arătat revizuienta că instanța de control judiciar s-a pronunțat cu privire la constatarea valabilității unui act și respectiv anularea unui transfer, deși obiectul acțiunii a fost constatarea nulității absolute a înscrierii efectuate în C.F. nr. 968 T. de Sus, înscriere efectuată în lipsa unui act translativ de proprietate valabil încheiat și apt de întabulare, motiv pentru care anexează prezentei cereri copia Monitorului Oficial nr. 773/_ din care rezultă că nu s-au transferat active de natură terenuri cu ocazia divizării, raportat la faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere respectivul act.
În privința termenului de introducere a prezentei cereri, revizuienta a invocat doctrina de specialitate, respectiv faptul că "dacă persoana interesată nu a putut intra în posesia hotărârii atacate în interiorul termenului de revizuire, din motive ce nu-i
sunt imputabile, sunt aplicabile prev. art. 103 C.pr.civ., cu privire la repunerea în termen pentru exercitarea căii de atac";. În acest sens, a învederat că prin adresa nr. 986/_ a solicitat Curții de Apel Cluj, în vederea unei eventuale exercitări a căilor de atac extraordinare comunicarea deciziei a cărei revizuire o solicită, comunicarea acesteia, decizia fiind primită în data de_ .
Intimata B. C. I. S. R. SA prin S. B. M. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, deoarece aceasta nu se încadrează în nici unui din cazurile expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 322 C.pr.civ. (f.9).
Intimata OTP B. R. S.A. B. a depus întâmpinare prin care a invocat tardivitatea cererii de revizuire precum și inadmisibilitatea acesteia. În privința excepției de tardivitate, intimata a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de_, iar cererea de revizuire a fost introdusă la data de _
, situație în care termenul de revizuire prev. de art. 322 alin. 2 C.pr.civ., respectiv de o lună de la pronunțarea hotărârii, a fost depășit.
Intimații N. Ș., N. C. -E., G. I. și N. T. L. (căsătorită Lelea) au depus întâmpinare
prin care au menționat că motivele invocate în cererea de revizuire nu sunt incidente în cauză (f.36,37), motiv pentru care solicită respingerea acesteia ca nefondată.
Intimații C. F. S. și C. L. au formulat concluzii scrise
prin care au solicitat respingerea atât ca tardivă cât și ca nefondată a cererii de revizuire a S.C. Romnod S.A. B. M. prin lichidator LG I. S. B. M., cu cheltuieli de judecată .
Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea reține următoarele
:
Prin decizia civilă nr. 6.160 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj s-au admis recursurile declarate de către C. F. S., N. Ș.
I., N. C. E., G. I. T., N. R. L., SC S. TEH SRL, SC S. F. SRL B. SPRIE prin administrator judiciar PRO I. I., C. L., SC R. M. H. SRL, B. C. I. S. R. SA prin S. B. M., OTP B. R. SA împotriva sentinței civile nr. 6909 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care a modificat-o în sensul că:
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA prin lichidator LG I.
S. în contradictoriu cu pârâții N. Ș. I., N. C. E., G. I. T., N. R.
L. căsătorită Lelea, în calitate de foști acționari ai SC Angirom SA, SC S. F. SRL prin administrator judiciar Pro I. I., SC S. Teh SRL, C. L., SC R. M.
H., B. C. R. SA S. Maramureș, B. C. I. S. R. SA A. ,
S. B. M. și OTP B. R. SA S. B. M. . S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. L., în contradictoriu cu foștii acționari ai SC Angirom SA - chemații în garanție N. Ș. I., N. C. E., G. I. T., N.
R. L. căsătorită Lelea. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. L. în contradictoriu cu SC R. SA prin lichidator LG I. S. . S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta R. M. H. SRL, în contradictoriu cu chemații în garanție C. L. și soția C. F. S. .
S-au respins cererile de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei SC R. SA prin lichidator L.G. I. S. B. M., formulate de către intervenienții Rogoz Cornel și Rogoz C. Mihai. S-au respins cererile formulate de intervenienții Rogoz Cornel și Rogoz C. - Mihai, respectiv pârâtul - chemat în garanție C. L. referitoare la repunerea pe rol a cauzei.
Reclamanta S.C. R. S.A. prin lichidator L.G. I. S.P.R.L. a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată după cum urmează: recurentei C. S. - suma de 2060,15 lei; recurentei S. TEH SRL - suma de 720,15 lei; recurentului C. L. - suma de 60,15 lei și recurentei SC R. M. H. SRL - suma de 60,15 lei.
C. extraordinară de atac dedusă judecății este motivată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. 1 punctul 2 C.p.c., text potrivit căruia revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a
pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii este în acest caz de o lună de la pronunțarea deciziei, potrivit dispozițiilor art. 324 alin. 1 punctul 1 C.p.c., fiind vorba despre ipoteza unei decizii pronunțate de către instanța de recurs după evocarea fondului. Raportat la acest termen procedural expres reglementat de o lună de la pronunțarea deciziei irevocabile împotriva căreia se formulează revizuire, instanța investită cu soluționarea căii extraodinare de atac a rămas în pronunțare pe excepția de tardivitate a cererii de revizuire.
Raportat la data pronunțării deciziei nr. 6.160 din_ și data declarării cererii de revizuire -_ (data poștei), instanța va admite excepția de tardivitate a cererii de revizuire și în consecință va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată deoarece termenul de o lună a fost depășit cu 12 zile.
Prin concluziile scrise revizuenta invocă faptul că nu a putut formula cererea de revizuire întrucât nu a intrat în posesia considerentelor deciziei și mai mult, există temerea că decizia a fost motivată cu întârziere tocmai pentru a bloca posibilitatea fomulării unei căi extraordinare de atac.
Argumentele revizuentei nu pot fi acceptate deoarece, raportat la cazul de revizuire expres invocat și anterior enunțat, art. 322 punctul 2 C.p.c., motivarea deciziei este irelevantă. Astfel, încă de la data pronunțării partea interesată poate să observe cu deplină claritate dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s- au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece aceste aspecte reies cu maximă claritate din minuta deciziei care ulterior va fi reluată în dispozitiv. Motivarea vine să argumenteze dispozitivul, însă poate fi sesizat încă din momentul pronunțării deciziei dacă instanța a respectat limitele investirii, or dimpotrivă, s-a pronunțat minus petita, plus petita sau extra petita. Trebuie precizat în acest context faptul că depășirea limitelor investirii este relevată de minută și de dispozitivul deciziei, în nici un caz de considerentele sau motivarea efectivă, așa cum sugerează revizuenta. Acestea sunt și argumentele pentru care legiuitorul a optat pentru curgerea termenului de la pronunțare și nu de la un moment ulterior.
Și în cazul concret analizat minuta redactată de complet la data de_ (f.
189) dosar_ este extrem de relevantă sub aspectul respectării limitelor sesizării instanței sau pentru a sesiza în mod lipsit de echivoc dacă este incident cazul de revizuire pentru că instanța de recurs s-a pronunțat plus petita, minus petita sau ultra petita. Din această perspectivă, suspiciunile legate de o tergiversare intenționată a motivării deciziei pentru a bloca posibilitatea efectivă de formulare a unei căi extraordinare de atac sunt total nefundamentate, iar culpa în nerespectarea termenului de declarare a căii extraordinare de atac aparține în întregime revizuentei.
Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, cererea de revizuire a debitoarei S.C. R. S.A. prin lichidator judiciar LG
I. S.P.R.L.B. M. va fi respinsă ca tardivă, păstrându-se în întregime decizia atacată. Revizuirea fiind soluționată în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizată pe fond cererea dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția de tardivitate a cererii de revizuire invocată de intimata OTP
B. R. S.A. B. .
Respinge cererea de revizuire formulată de debitoarea S.C. R. S.A. prin lichidator judiciar LG I. S.P.R.L.B. M. împotriva deciziei civile nr. 6160 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, ca fiind tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
DP A. A. I. C. I.
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red. A.A.I./_
Dact.H.C./2 ex.
← Decizia civilă nr. 156/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... | Sentința civilă nr. 2979/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
---|