Sentința civilă nr. 1247/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a4
SENTINȚA CIVILĂ NR.1247/2013
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatorul D. V. împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei S. FC U. C. S., întocmit de către administratorul judiciar SP G. M. R., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul administratorului judiciar SP G. M. R. desemnat să administreze procedura debitoarei S. FC U. C. S., avocat Țiril Horea Cristian, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită prin publicarea citațiilor în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul administratorului judiciar depune raportul de verificare a creanțelor depuse ulterior; arată că nu are cereri în probațiune de solicitat.
Judecătorul sindic, nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul asupra fondului contestației.
Reprezentantul administratorului judiciar lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al contestației formulate.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra contestației urmând a se pronunța asupra excepției de conexitate a prezentei cauze la dosarul în care se derulează procedura de insolvență a debitoarei, nr._
, prin dispozitivul prezentei încheieri.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 4 aprilie 2013, contestatorul D. V. a contestat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC FC U. C. SA, solicitând admiterea contestației și înscrierea sa în acest tabel cu creanța salarială în cuantum de 92.541 lei.
În motivarea contestației contestatorul a arătat că a formulat în termen cererea de înscriere în tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, deși potrivit legii, în calitatea sa de creditor care deține o creanță salarială, trebuia să fie înregistrat în acest tabel fără îndeplinirea vreunei formalități. Cu toate acestea, administratorul judiciar a omis nejustificat și fără vreo motivație înscrierea contestatorului în tabelul preliminar de creanțe.
Deliberând asupra contestației la tabelul preliminar de creanțe formulată de creditorul D. V., judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit art. 73 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, "Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestații cu privire la creanțele si drepturile de preferința trecute de administratorul judiciar/lichidator in tabelul preliminar de creanțe.";
Prin încheierea civilă nr. 362/2013 a Tribunalului specializat C. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC FOTBAL CLUB U. C. SA, stabilindu-se termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță pentru data de 20 martie 2013.
Prin raportul de verificare a creanțelor nr. 1477/_ (filele 10-12), administratorul judiciar a respins înscrierea creditorului D. V. în tabelul preliminar de creanțe deoarece declarația acestuia a fost înregistrată după termenul limită de depunere a declarațiilor, soluție întemeiată pe dispozițiile art. 64 alin.1 și art. 76 alin. 1 din legea nr. 85/2006.
Potrivit 64 alin.1 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, "cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor in termenul fixat in sentința de deschidere a procedurii; cererile de creanțe vor fi înregistrate intr-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului.";, iar potrivit art. 76 alin. 1 din legea nr. 85/2006, "cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură";.
1
Potrivit recipisei de la fila 3, contestatorul a depus recomandat la oficiul poștal declarația de creanță la data de 18 martie 2013, înăuntrul termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, iar potrivit art. 104 Cod procedură civilă, actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.
Astfel, în mod greșit a reținut administratorul judiciar că declarația de creanță a contestatorului a fost depusă peste termenul stabilit de judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a proceduri insolvenței, căci în realitate contestatorul a depus declarația de creanță recomandat la oficiul poștal la data de 18 martie 2013, dată care potrivit art. 104 Cod procedură civilă se socotește data înregistrării sale la instanță, ultima zi stabilită pentru depunerea declarației de creanță fiind 20 martie 2013.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 73 alin.1 coroborat cu art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de contestatorul D. V. în contradictoriu cu debitoarea SC FOTBAL CLUB U. C. SA prin administrator judiciar S. "G. M. R. "; I., și în consecință va dispune înscrierea în tabelul de creanțe al debitoarei a creditorului D. V. cu o creanță chirografară în cuantum de 92.541 lei.
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă, judecătorul sindic va dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de contestatorul D. V. în contradictoriu cu debitoarea SC FOTBAL CLUB U. C. SA prin administrator judiciar S. "G. M.
R. "; I., și în consecință:
Dispune înscrierea în tabelul de creanțe al debitoarei a creditorului D. V. cu o creanță chirografară în cuantum de 92.541 lei.
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 2503/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 10837/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|