Sentința civilă nr. 1269/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op. 4204
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1269
Ședința publică din 27 februarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. V. - judecător sindic
G. ier: P. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată de lichidatorul P. G.
I. B. M.
desemnat pentru falimentul debitoarei S.C. C. SS
, împotriva pârâtei C. D. A.
, având ca obiect răspunderea administratorului.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 13 februarie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru 20 februarie 2013, când din nou s-a amânat pronunțarea soluției pentru azi iar după deliberare s-a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL - SINDIC
Asupra cererii de față,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, lichidatorul P. G. I. B.
M.,
desemnat în dosarul de faliment al debitoarei S.C. C. SS,
a chemat în judecată pe pârâta C. D. A.
solicitând obligarea acesteia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în cuantum de 1.882.275,18
lei.
În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 3.380 din _ pronunțată în dosar nr. _ , Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de SC BITUMTRADING S. București, dispunând deschiderea procedurii generale a debitoarei S.C. C. SS iar P. G. I. B. M. a fost desemnat administrator judiciar.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 2571 din_ s-a dispus începerea procedurii simplificate de faliment și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus.
S-a mai susținut că pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului decât o parte din actele și documentele contabile prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea 85/2006, deși a fost notificată în acest sens.
Lichidatorul a mai arătat că nu a fost lămurită situația celor două mijloace de transport autoturism Volkswagen Passat și autovehicul cu trei axe
R. cu o valoare în contabilitate de 30.008,64 lei, nu a fost predată suma de 134.583,55 lei înregistrată în contabilitate ca reprezentând disponibil în casieria debitorului, nu au fost predate inventarele conturilor, neputându-se stabili ce reprezintă materiile prime în valoare de 40.511,16 lei, mărfurile în valoare de 185.667,60 lei, clienții neîncasați în valoare de 2.713.913,28 lei și furnizorii neachitați în sumă de 2.871.097,49 lei.
În drept a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Prin cererea depusă la_, pârâta a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-i da posibilitatea angajării unui avocat care să-i asigure apărarea certificată, cerere încuviințată de instanță (f.31 - 32).
La termenul de judecată stabilit la 30 noiembrie 2011, pârâta a solicitat un alt termen pentru a depune la dosar documentele solicitate de lichidator.
Conform procesului verbal de predare - primire încheiat la_, pârâta a mai pus la dispoziția lichidatorului o serie de documente contabile (f.36).
Examinând acțiunea care este scutită de plata taxei de timbru, prin prisma celor invocate de reclamantă din coroborarea tuturor probelor și actelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, judecătorul - sindic constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3.380 din _ pronunțată în dosar nr. _ , Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de SC BITUMTRADING S. București, dispunând deschiderea procedurii generale a debitoarei S.C. C.
SS
iar P. G. I. B. M.
a fost desemnat administrator judiciar.
Începerea procedurii simplificate de faliment și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus a fost dispusă prin sentința civilă nr. 2571 din_ .
Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență iar pârâta, în calitate de administrator statutar a fost notificat de lichidator la adresa de domiciliu cu care figurează în evidențele O. ui R.
M., pentru a preda documentele contabile ale societății și situația bunurilor acesteia.
În dosarul de faliment s-au înregistrat două declarații de creanță din partea creditorilor Direcția Generală a Finanțelor Publice B. M. pentru suma de 909.946 lei și SC Bitumtrading S. București pentru suma de 972.329,18 lei, totalul masei credale fiind de 1.882,18 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv consolidatr rectificat al creditorilor debitoarei, aflat la fila 19.
Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului decât o parte din actele și documentele contabile prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea 85/2006, astfel că lichidatorul nu a putut lămuri situația celor două mijloace de transport autoturism Volkswagen Passat, respectiv autovehicul cu trei axe R. cu o valoare în contabilitate de 30.008,64 lei, nu a fost predată suma de 134.583,55 lei înregistrată în contabilitate ca reprezentând disponibil în casieria debitorului, nu au fost predate inventarele conturilor, neputându-se stabili ce reprezintă materiile prime în valoare de 40.511,16 lei, mărfurile în valoare de 185.667,60 lei, clienții neîncasați în valoare de 2.713.913,28 lei și furnizorii neachitați în sumă de 2.871.097,49 lei.
Având în vedere data deschiderii procedurii și cea la care pârâta a mai predat o parte din documente, după introducerea acțiunii în rejudecare, instanța constată că acest lucru s-a petrecut după mai bine de doi ani de la data deschiderii procedurii.
Cu toate că pârâta și-a angajat apărător a cărui delegație este depusă la fila 38, aceasta nu a formulat întâmpinare în cauză mărginindu-se să învedereze instanței că o parte din bunurile proprietatea debitoarei au fost executate silit de Direcția Generală a Finanțelor Publice M., sens în care este încheiat și procesul - verbal de adjudecare pentru bunurile mobile vândute la licitație pentru suma de 26.624,35 lei inclusiv TVA (f.42).
Această apărare completată oral de reprezentantul pârâtei în sensul că s-ar fi executat silit 100.000 lei nu poate prezenta relevanță în acest cadru procesual atâta vreme cât Direcția Generală a Finanțelor Publice M. figurează în tabelul definitiv consolidat rectificat cuprinzând creanțele averii debitoarei SC C. S. cu o creanță bugetară în cuantum de 909.946,00 lei (f.19), termenele de contestare a acestei creanțe fiind depășite.
Din această perspectivă și ținând seama că lichidatorului nu i-au fost predate toate actele contabile și situația bunurilor debitoarei, disponibilitățile bănești, materiile prime și mărfurile instanța constată că pârâta a folosit bunurile societății în interes propriu sau al altor persoane, făcând imposibilă identificarea, evaluarea și valorificarea acestora de către lichidator, în vederea distribuirii prețului obținut și acoperirea masei credale, aspect ce atrage răspunderea pârâtei în baza art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 modificată.
Pe de altă parte, pârâta a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu Legea nr. 82/1991 modificată și a ascuns o parte din activul persoanei juridice aflată în procedură, astfel că lichidatorul nu a avut posibilitatea să procedeze la recuperarea creanțelor pe care societatea falită le are de încasat de la anumiți beneficiari, sume ce ar fi putut acoperi o parte din pasivul debitoarei.
În contextul celor de mai sus, în speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 138 lit. d și e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, la cererea administratorului judiciar
sau a lichidatorului, judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv au ascuns o parte din activul persoanei juridice, împiedicând astfel lichidatorul să-și îndeplinească atribuțiile stabilite de lege.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea este întemeiată și va fi admisă ca atare, în baza prevederilor art. 11 lit. g raportat la art. 138 al. 5 din legea menționată anterior, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta P. G. I.P.U.R.L. B. M. , lichidator al debitoarei S.C. C. SS împotriva pârâtei C. D. A.
, domiciliată în S., str. B. nr. 91, în calitate de administrator statutar al debitoarei S.C. C. S. aflată în procedură și, în consecință:
Obligă pe pârâtă să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite în cuantum de 1.882.275,18 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 27 februarie 2013.
Președinte, G. ier,
V.
P. I.
red. I.V/_ .
tehnored.P.I/_ . 4 ex.
← Sentința civilă nr. 306/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 3044/2013. Răspundere organe de... → |
---|