Sentința civilă nr. 709/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 709/2013
Ședința publică din data de 8 martie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată împotriva pârâtului B. G. B. de către P. O. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC IMPERAILII S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, practician în insolvență M. Mălăiescu, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la dosar s-a înregistrat de către lichidatorul judiciar, la data de 30 ianuarie 2013, dovada reiterării solicitării adresate Direcției Județene de Evidență a Persoanelor cu privire la datele de identificare și domiciliul actual al pârâtului, precum și dovada lizibilă a citării pârâtului printr-un ziar de largă răspândire și la data de 18 februarie 2013, dovada domiciliului actual al pârâtului.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării pârâtului pentru acest termen de judecată într-un cotidian de largă circulație, aspect față de care judecătorul sindic constată că procedura de citare este legal îndeplinită, pârâtul fiind citat la domiciliul său, prin Buletinul procedurilor de insolvență, prin publicitate și prin afișare la ușa instanței.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar interogatoriul formulat pentru pârât și, față de lipsa acestuia de la dezbateri, deși a fost citat cu mențiunea de a se prezenta personal pentru interogatoriu, solicită aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă în speță.
Judecătorul sindic, va face aplicarea prevederilor art. 225 Cod procedură civilă în măsura în care va aprecia că necesar la deliberare asupra fondului cauzei.
Reprezentanta lichidatorului judiciar învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.
Judecătorul sindic, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, acordă părții cuvântul în susținerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale.
Reprezentanta lichidatorului judiciar învederează instanței că susține cererea așa cum a fost formulat și solicită admiterea acesteia, pentru motivele invocate în scris.
Judecătorul sindic, cu privire la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale reține cauza în pronunțare, pe baza actelor aflate la dosar.
Notă: după închiderea dezbaterilor se depune la dosar adresa de înaintare transmisă de către practicianul în insolvență la data de 29 ianuarie 2013 care, din eroare, a fost cusută în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Specializat C. .
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestui tribunal sub numărul de dosar de mai sus, la data de 2 august 2012, lichidatorul judiciar P. O.
I. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC I. S. a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtului B. G. B. și obligarea acestuia la plata sumei de 47.084 lei, reprezentând întreg pasivul debitoarei astfel cum reiese din tabelul definitiv al creanțelor, motivat de faptul că în sarcina acestuia se poate reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.
În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că în urma analizei detaliate efectuate cu ocazia întocmirii raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei a apreciat că pârâtul este vinovat de ajungerea debitoarei în stare de insolvență, întrucât acesta nu s-a conformat obligațiilor care îi reveneau potrivit legii, fiind îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii administratorului societății cerute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006. Lichidatorul judiciar a apreciat că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținu contabilitatea în conformitate cu legea, întrucât nicio până la data formulării cererii pârâtul nu a comunicat actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului. Faptul că pârâtul nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar nici unul din documentele contabile ale societății, așa cum prevede art.28 din Legea nr.85/2006, deși trebuia și putea să cunoască faptul că legea stabilește în sarcina lui această obligație, nu face decât să întărească afirmația că a fost ținută o contabilitate fictivă, administratorul a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea.
De altfel, așa cum s-a apreciat în practica judiciară, de multe ori neprezentarea documentelor contabile nu urmărește decât ascunderea unor date contabile neavantajoase pentru societatea comercială, astfel încât, o atare atitudine nu poate decât să nască suspiciuni, cu atât mai mult cu cât administratorul statutar trebuie socotit a fi un profesionist, capabil să înțeleagă răspunderea ținerii contabilității și consecințele nerespectării reglementărilor legale.
Referitor la condițiile răspunderii civile delictuale, lichidatorul judiciar a arătat că acestea sunt întrunite în cauză, prejudiciul creditorilor constând în imposibilitatea recuperării integrale a creanțelor înscrise la masa credală, fapta pârâtului constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea, fiind prezumată ca urmare a nepunerii la dispoziția administratorului judiciar a documentelor prevăzute de art.28 din Legea insolvenței. fapta este o faptă negativă, omisivă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și evident are caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea nr.31/1990, cât și de legea contabilității.
Astfel, conform art.201 din Legea nr.31/1990, situațiile financiare vor fi întocmite după normele prevăzute pentru societatea pe acțiuni. În urma aprobării lor de către adunarea generală a asociaților, administratorii vor depune la registrul comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale, copii ale situațiilor financiare anulare, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr.82/1991 republicată, spre a fi publicate în conformitate cu art.185. Este, așadar, faptă ilicită nu numai acțiunea, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia,
potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană. în fond, această inacțiune reprezintă un comportament de natură a angaja răspunderea autorului său. Legătura de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu este evidentă, prin neținerea contabilității în conformitate cu legea încercându-se ascunderea patrimoniului acesteia prin lichidizarea căruia se putea evita ajungerea în stare de insolvență. Vinovăția pârâtului există deoarece acesteia în calitate de administrator statutar îi incumbă obligația legală de ținere a contabilității, acesta fiind răspunzător de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art.73 din Legea nr.31/1990, iar neținerea contabilității îi este imputabilă. Atitudinea refractară a administratorului, lipsa oricărei colaborări, nedepunerea documentelor prevăzute de lege, au format lichidatorului judiciar convingerea că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de încălcarea prevederilor art.138 alin.1 lit.d din
Legea nr.85/2006.
Pârâtul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând cererea de angajare a răspunderii, judecătorul sindic constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic constată că fapta pârâtului întrunește condițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, privind ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
În sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art. 28 din Legea nr.85/2006, pentru justificarea modului în care au fost folosite active ale societății debitoare.
Astfel, ultimul bilanț contabil întocmit și înregistrat la organele financiare de către pârât pentru debitoare este cel aferent anului 2008, acesta fiind afișat pe site-ul M.E.F., în care sunt reflectate creanțe de 78.793 lei, disponibilități bănești în cuantum de 6 lei, respectiv active circulante în cuantum total de 78.799 lei.
Datorită faptului că pârâtul nu a prezentat actele contabile ale debitoarei, respectiv balanța de verificare analitică a clienților, nu se poate concluziona dacă aceste creanțe au fost recuperate, ceea ce duce la prezumția că, pe de o parte, în situația recuperării sumelor, acestea au fost însușite, iar pe de altă parte, că din neglijența pârâtului acestea nu au fost recuperate, în ambele cazuri aceste acțiuni sau inacțiuni constituind fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu în dauna creditorilor.
Atâta timp cât legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității. Or, în cauză pârâtul se face vinovat de neținerea contabilității pe o perioadă considerabilă de timp anterior deschiderii procedurii, lista bunurilor debitoarei, lista creditorilor și contul de profit și pierdere sunt determinate de lipsa acestora, întrucât nu s-a ținut evidența contabilă la zi.
Judecătorul sindic apreciază că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 ale Legii nr. 31/1990, precum și din dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 31/1990.
Totodată, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11
din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
În acest sens judecătorul sindic va face și aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod proc.civ., reținând că deși a fost legal citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, pârâtul nu s-a prezentat la termenul de judecată stabilit în acest sens, fiind confirmate aspectele mai sus reținute, față întrebările formulate în cuprinsul interogatoriului depus la dosar de către lichidatorul judiciar al debitoarei.
Așa fiind, judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei, întrucât pârâtul nu a fost în măsură să sesizeze scadența obligațiilor de plată cu consecința directă a calculării pentru debitele neachitate a penalităților și majorărilor de întârziere.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că pârâtul se impune a fi obligat la plata întregului pasivul al debitoarei în cuantum de 47.084 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar P. O. I. al debitoarei
S.C. I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B. G. B., cu domiciliul necunoscut, și având ultimul domiciliu cunoscut în loc. P., str. Z., bl. 1, sc. B, et. 4, ap. 37, jud. Dâmbovița.
Obligă pârâtul să plătească întregul pasiv al debitoarei S.C. I. S.R.L., J_
, în sumă de 47.084 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
V. LAURA OROS A. Z.
Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 5ex./_
← Sentința civilă nr. 1934/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1608/2013. Răspundere organe de... → |
---|