Sentința civilă nr. 1612/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1612/2013
Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate de reclamanta C.I.I. D. A., în calitate de lichidator judiciar al S.C. T. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. D., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura debitoarei S.C. T. P. S.R.L., C.I.I.D. A.
, d-na practician în insolvență D. A., lipsind pârâta C. D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că pentru acest termen de judecată pârâta C. D. a fost citată cu mențiunea "personal, la interogatoriu";, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, f. 21.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada notificării pârâtei
C. D. la domiciliul actual și interogatoriul pregătit în vederea administrării pârâtei
D. .
Față de neprezentarea pârâtei C. D. în fața instanței, în vederea administrării probei cu interogatoriul, reprezentanta lichidatorului judiciar solicită aplicarea dispozițiilor art. 225 C.proc.civ.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 și obligarea pârâtei C. D. la plata sumei de 69.035 lei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11 martie 2013 reclamanta C.I.I. D. A. desemnată administrator judiciar în dosarul nr._, prin Sentința comercială nr. 3958 din data de_ prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitorului SC T. P. S., a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta C.
, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 69.035 lei, reprezentând pasivul debitoarei.
În motivare reclamanta a arătat că pârâta C. D. a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei, conform informațiilor furnizate de O.R.C. C. .
Lichidatorul judiciar a mai arătat că a notificat prin scrisoare recomandată atât administratorul statutar al debitoarei cât și societatea debitoare, prin adresele nr. 905 și 906/_, prin care a solicitat depunerea actelor contabile la dosar, în vederea verificării în mod concret a gestiunii patrimoniului, pentru a constata relațiile comerciale în care a fost angajată societatea, precum și a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei.
Ultimele informații economice sunt cele luate din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere afișat pe site-ul M.E.F. încheiat la_, în care sunt reflectate active imobilizate în sumă de 9.895 lei, active circulante în sumă de 425.867 lei, constând din: stocuri - 296.367 lei, creante - 129.424 lei și casa și cont în bancă - 76 lei.
Administratorul statutar, C. D. nu a predat actele contabile și nici o listă a bunurilor debitoarei, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, ultima balanță de verificare și lista cu creditorii. Neavând acces la informațiile și actele contabile, lichidatorul judiciar nu și-a putut exercita atribuțiile în vederea valorificării bunurilor din patrimoniu și a recuperării creanțelor.
Prin valorificarea stocului în valoare de 296.367 lei pentru societatea debitoare s-ar fi putut plăti toți creditorii debitoarei.
La postul bilanțier "clienți"; au fost înregistrate creanțele proprii ale societății în sumă de 129.424 lei. Datorită faptului că administratorul statutar nu a prezentat actele contabile, respectiv balanța de verificare analitică a clienților, lichidatorul arată că nu poate concluziona dacă aceste creanțe au fost recuperate, ceea ce o determină să prezume că, pe de o parte, în situația recuperării sumelor, acestea au fost însușite, iar pe de altă parte, că din neglijența lui acestea nu au fost recuperate, în ambele cazuri, aceste acțiuni sau inacțiuni, constituind fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu în dauna creditorilor.
Aceste constatări denotă conduita culpabilă a administratorului statutar, fapta ilicită constând în nevalorificarea bunurilor menționate pentru a aduce venituri societății, iar între această faptă săvârșită cu vinovăție și prejudicierea creditorilor există legătură cauzală.
Astfel că, se poate aprecia că acestea au fost folosite în interes propriu al administratorului statutar sau a unei alte persoane, fiind incidente prevederilor art. 138, ali.1, lit. a) din Legea nr. 85/2006.
In baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, conform art. 71, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar conform art. 11 din Legea contabilității nr. 82/1991 prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Astfel se poate aprecia că sunt incidente prevederilor art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Se consideră că faptele administratorului statutar al debitoarei SC T. P.
S. îndeplinesc condițiile răspunderii civile delictuale a acestora, respectiv: există fapte ilegale săvârșite de către acesta și pe care le-a dezvoltat în cuprinsul cererii, respectiv administratorul statutar - C. D. a făcut să dispară unele documente contabile, a ținut o contabilitate fictivă sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau a ascuns unele active, faptă care l-a determinat să nu predea administratorului judiciar documentele contabile ale debitoarei falite prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006; există paguba determinată de faptele ilicite ale administratorului statutar, pagubă care se ridică la suma de 69.035 lei - reprezentând datoriile societății debitoare față de creditori, dovedită prin tabelul definitiv, faptele ilicite enumerate mai sus au fost săvârșite de către administratorul statutar cu intenția de a sustrage debitoarea de la plata obligațiilor care îi reveneau față de creditorii săi și, desigur, la însușirea în mod ilegal a lichidităților care prezumă că s-ar fi putut crea prin încasarea debitului evidențiat în patrimoniul debitoarei și a disponibilităților bănești din casieria debitoarei, existența unui raport de cauzalitate între faptele ilicite ale administratorului debitoarei săvârșite cu vinovăție și prejudicierea creditorilor cu suma totală de 69.035 lei. Această pagubă a fost determinată de către administratorul debitoarei falite prin săvârșirea faptelor ilicite la care s-a referit.
In concluzie, pentru motivele expuse se solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâta deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la
dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele
:
Prin sentința civilă nr. 3958/_ s-a dispus deschiderea procedurii generale a
insolvenței debitoarei S.C. T. P. S.R.L. la solicitarea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului C. .
Astfel, anterior deschiderii procedurii insolvenței, calitatea de administrator statutar al societății debitoare a deținut-o pârâta C. D. .
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le -ar f i impu tab ilă apar iț ia
s tăr ii de insolvență a debito arei…
, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului
debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă
persoană care a cauz at s tarea de insolvență a deb itoru lu i, prin fapta de (a) a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, respectiv (d) prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea
.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite pentru cauzarea insolvenței debitoarei, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.
Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că pârâtei îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzătoare de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În speță s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâta Cotis DOina, în calitate de administrator al societății T. PRODIMP0EX S.R.L., faptă care rezultă din atitudinea pârâtei care, deși notificată potrivit dispozițiilor legale, a refuzat să pună la dispoziția administratorului judiciar documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Însă, între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, iar pe de altă parte textul legal este explicit - în măsura identificării persoanei care prin săvârșirea uneia din/unor fapte(le) ilicite enumerate să fi cauzat starea de insolvență. Prejudiciul constă în imposibilitatea creditorului de a-și recupera creanța datorită faptei ilicite a administratorului statutar care a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut, al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate trage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât în practică există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate de drept, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
Nu în ultimul rând, având în vedere că în tabelul definitiv de creanțe al debitoarei sunt înscriși doar doi creditori, este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor societății și, implicit, a ajungerii în stare de insolvență din această cauză.
Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar.
Cea de-a doua faptă ilicită imputată pârâtei - folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane - din nou nu poate fi reținută ca atare exclusiv din perspectiva invocată de lichidatorul judiciar, a ultimei situații financiare din 2011 aparținând debitoarei care evidențiază la finalul anului 2011 active imobilizate de 9895 de lei, active circulante de 425.867 de lei, din care stocuri în valoare de 296.367 de lei, creanțe de încasat în cuantum de 129.424 de lei, bani în casă 76 de lei. Însă, în același bilanț debitoarea figurează cu datorii totale de 676.283 de lei și, în final cu o pierdere netă de 48.191 de lei.
Însă, suma de 76 de lei este insignifiantă din prisma creanțelor de acoperit.
Faptul că societatea debitoare a avut de încasat suma de 129.424 de lei cu titlu de creanțe nu duce la premisa automată a recuperării acestei sume de bani deoarece sunt foarte multe situații în care creditoarea nu poate să își recupereze creanța, chiar cuprinsă într-un titlu executoriu deoarece debitorul său nu dispune de mijloace financiare pentru a face respectiva plată; or, din această perspectivă, simpla deținere la nivelul anului 2011 a unui drept de creanță de 129.424 de lei de către societatea aflată în insolvență nu conduce implicit la concluzia încasării acestei sume de bani de către creditoare.
Pe de altă parte, potrivit aceluiași bilanț aferent anului 2011, societatea debitoare a avut și datorii în cuantum de 676.283 de lei, mult mai mari decât toate activele circulante și imobilizate la un loc, care însumau 435.762 de lei. Astfel, se constată că din datoriile în cuantum de 676.283 de lei, pe care debitoarea le avea în anul 2011, în tabelul definitiv de creanțe apar două creanțe, în cuantum total de
69.035 de lei, ceea ce naște prezumția simplă a achitării unei părți din aceste datorii, chiar în lipsa disponibilităților bănești reflectate în bilanțul aferent anului 2011.
Însă, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil aplicabil potrivit art. 230 alin. 1 lit. a din Legea nr. 71/2011 cel ce face o propunere înaintea judecătorului trebuie să o dovedească. Or, lichidatorul judiciar a emis doar prezumții simple a folosirii stocurilor și creanțelor societății debitoare de către fostul administrator statutar, prezumții care nu pot fi reținute de judecătorul sindic în sensul folosirii bunurilor debitoarei în interes propriu sau al altei persoane de către fostul administrator statutar.
Față de considerentele expuse, constatând faptul că argumentele invocate de lichidatorul judiciar sunt neîntemeiate, judecătorul sindic în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va respinge cererea formulată de reclamanta C.I.I. D. A. în calitate de lichidator judiciar al S.C. T. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C.
D., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
:
Respinge cererea formulată de reclamanta C.I.I. D. A. în calitate de lichidator judiciar al S.C. T. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C. D., cu domiciliul în Dej, str. D. R. nr. 5 bl. R, sc. B, ap. 19, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 03 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. D.H., tehnored. LU 4 ex/08 iulie 2013
← Sentința civilă nr. 3207/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 317/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|