Sentința civilă nr. 317/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 317/2013
Ședința publică din data de 4 februarie 2013 Instanța este constituită din:
Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.
Pe rol fiind cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale formulată de reclamantul B. I. SPRL în calitate de lichidator judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC R. T. S., Florești județul C., împotriva pârâtului D. I., cererea fiind formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă pârâtul D. I. . Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care se constată că s-a înregistrat, în dosar, la data de_, prin fax, din partea lichidatorului judiciar, interogatoriul solicitat să fie luat pârâtului.
Pârâtul D. I. solicită acordare unui nou termen în vederea pregătirii apărării.
Judecătorul sindic respinge cererea de amânare întrucât din data de 29 noiembrie 2012, pârâtul a avut timp suficient să-și pregătească apărarea.
Întrebat fiind, pârâtul arată că dorește să achite pasivul debitoarei însă nu a luat legătura cu lichidatorul judiciar al debitoarei.
Se procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, interogator aflat la dosasr, într-un singur exemplar, răspunsurile acestuia fiind următoarele:
Se omite.
Se omite
Până în anul 2010, da.
Am avut o contabilă angajată, probabil D. Siciu.
La mine.
Se omite.
Mie nu mi-a cerut nimic și nu s-a prezentat la mine întrucât administratorul judiciar este din B. .
Da.
Da.
Banii nu mai există întrucât fiind bolnav i-am folosit pentru tratamente.
Da.
Se omite.
Nu am datorii decât la stat.
Judecătorul sindic, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul dorește să plătească banii în limita posibilităților sale.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea de chemare în judecată formulată în data de 22 octombrie 2012, la Tribunalul Specializat C., lichidatorul judiciar B. I. SPRL, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC R. T. S., a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtului B. I. și obligarea acestuia la plata sumei de 67.352 lei reprezentând întreg pasivul debitoarei astfel cum reiese din tabelul definitiv al creanțelor, motivat de faptul că în sarcina acestuia se pot reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art. 138, lit. d și e din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar a menționat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, faptul că prin sentința civilă nr. 2311/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC R. T. S. . În urma analizării documentelor obținute de la A.F.P. C. -NAPOCA, în cadrul raportului prevăzut la art. 59 din Legea nr. 85/2006, s-a reținut că există indicii privind săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138, al. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 de către administratorul debitoarei D. I. . Astfel, s-a arătat că pârâtul, în calitate de administrator statutar, nu a predat actele prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care se apreciază că acesta se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute la art. 138, lit. d, respectiv a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Potrivit informațiilor regăsite în actele financiar-contabile, debitoarea deținea în patrimoniu creanțe în valoare de 49.213 lei, numerar și echivalent de numerar în sumă de 102.735 lei, active pe care pârâtul nu le-a predat. Potrivit art. 10, al. 1 din Legea contabilității, nr. 82/1991, "Răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective";. Faptul că administratorul societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar niciunul din
documentele contabile ale societății, așa cum prevede art. 28 din Lege, deși trebuiau și puteau să cunoască faptul că legea stabilește în sarcina lor această obligație, nu face decât să întărească afirmația că a fost ținută o contabilitate fictivă, că au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută de dispozițiile art. 138, al. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006. De altfel, așa cum s-a apreciat și în practica judiciară, de multe ori, neprezentarea documentelor contabile nu urmărește decât ascunderea unor date contabile neavantajoase pentru societatea comercială, astfel încât, o atare atitudine nu poate decât să nască suspiciuni, cu atât mai mult cu cât administratorul societății trebuie socotit a fi un profesionist, capabil să înțeleagă răspunderea ținerii contabilității și consecințele nerespectării reglementărilor legile. Este deopotrivă faptă ilicită nu numai acțiunea, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsura trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană. Așadar, inacțiunea constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă pe o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu a fost respectată. În fond, această inacțiune reprezintă un comportament de natură a angaja răspunderea autorului său. Atitudinea refractară a administratorului, lipsa oricărei colaborări cu lichidatorul judiciar, nedepunerea documentelor prevăzute de lege, au format convingerea că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 138, al. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006. Din ultimul bilanț contabil depus la A.F.P. C. -NAPOCA încheiat în data de_ rezultă că debitoarea înregistra creanțe în sumă de 49.213 lei și numerar și echivalent de numerar în sumă de 102.735 lei. Prin urmare, având în vedere faptul că pârâtul nu a dat curs solicitărilor practicianului în insolvență de predare a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, acest fapt atrăgând de la sine imposibilitatea identificării stocurilor de marfă și a inventarierii și sigilării acestora, este evidentă prezumția că administratorul debitoarei a sustras o parte din activul persoanei juridice, privând creditorii înscriși la masa credală de a beneficia de sumele rezultate în urma valorificării bunurilor de către lichidatorul judiciar. În consecință, în sarcina pârâtului se poate reține și săvârșirea faptelor prevăzute la art. 138, al. 1, lit. e din Legea nr. 85/2006, respectiv a deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia. În speță este dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite, culpabile ale pârâtului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor. faptele ilicite constau tocmai în omisiunea, inacțiunea, în neîndeplinirea unei activități, în
speță, în nerespectarea dispozițiilor legale sus menționare, respectiv prevederile Legii nr.82/1991, în sustragerea bunurilor mobile din patrimoniul debitoarei și în folosirea sumelor prezente în casă și în conturile bancare în interes propriu.
Pârâtul, prezent în instanță la acest termen de judecată a recunoscut faptul că a luat bani din conturile societății pentru a se trata, el fiind grav bolnav, fiind de acord să restituie suma datorată.
Analizând cererea formulată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență,
respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic apreciază că lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. Expresia sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
În sarcina pârâtului au fost reținute de către lichidatorul judiciar fapte care se încadrează în prevederile art. 138, al. 1, lit. e din Legea nr. 85/2006, respectiv a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice.
În cazul în speță, întrucât s-a dovedit faptul că în contabilitatea debitoarei existau înregistrate sume de bani și bunuri care însă în materialitatea lor nu au fost identificate, judecătorul sindic apreciază că în speță sunt întrunite cerințele pentru a se dispune angajarea răspunderii pârâtului conform prevederilor art. 138, lit. e din Legea nr. 85/2006, operând prezumția că o parte din activul persoanei juridice a fost deturnat sau ascuns de către administratorul statutar, societatea având numerar, conform ultimilor evidențe contabile obținute.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic va considera că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Considerentele de mai sus au demonstrat că cererea lichidatorului judiciar împotriva pârâtului este întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 ea va fi admisă astfel cum a fost formulată, urmând să fie obligat pârâtul să suporte întregul pasiv al debitoarei în sumă de 67.352 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea lichidatorului judiciar, B. I. SPRL desemnat să administreze procedura debitoarei SC R. T. S. .
Îl obligă pe pârâtul D. I., domiciliat în localitatea Florești, satul L. de Sus, nr. 447, județul C., la plata sumei de 67.352 lei, pasiv al debitoarei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
P. S. M.
← Sentința civilă nr. 1612/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 4913/2013. Răspundere organe de... → |
---|