Sentința civilă nr. 3207/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.3207
Ședința publică din 20 iunie 2013 Instanța constituită din:
Judecător - sindic: DP Grefier: B. E.
S-a luat în examinare cererea formulată de creditorul D. G. A F.
P. S., cu sediul în Z. Piața I. M., nr.15, județul S., împotriva pârâtului
P. A. C. cu domiciliul în Z. b-dul M.V. l, bl. Perla, sc. A, ap.11, județul
S., administrator statutar al debitoarei S. C. DE P. S. Z., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă lichidatorul judiciar
M. C. M. și pârâtul, lipsă fiind creditorul DGFP S. ,. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată iar procedura de citare este îndeplinită
Lichidatorul judiciar depune la dosar practica judiciară privind acțiuni de atragerea răspunderii administratorilor, respinse iar pârâtul depune balanța analitică pe luna mai 2013 și contractul de împrumut încheiat la data de_ ..
Nefiind alte cereri în probațiuni sau excepții invocate, instanța închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii pe fond.
Pârâtul susține întâmpinarea formulată arătând în esență că în anul 2008 ceilalți doi asociați ai firmei s-a retras nefiind dispuși să investească în societate în contextul scăderii comenzilor. Arată că până la declanșarea crizei economice a achitat în întregime datoriile față de DGFP S. conform fișei sintetice anexate întâmpinării. În ce privește suma reținută ca stopaj la sursă menționează că dintr- o omisiune nu a virat suma de 352 lei însă după comunicarea cererii de chemare în judecată a achit de urgență această sumă așa cum rezultă din chitanța anexată la întâmpinare. Mai arată că a împrumutat societatea cu sume de bani iar în ceea ce privește recuperarea creanțelor precizează că nu a luat măsuri pentru recuperarea acestora, în perioada respectivă nu a avut posibilitatea achitării taxelor judiciare pentru promovarea acțiunilor în instanță. În concluzie solicită respingerea cererii.
În conside, lichidatorul judiciar solicită respingerea cererii de atragerea răspunderii administratorilor.
Instanța reține cauza în pronunțare.
Judecătorul - sindic,
Creditorul DGFP S. a solicitat angajarea răspunderii administratorului statutar P. A. C. al debitorului S. C. de P. S. Z. în temeiul art. 138 lit. a din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivarea cererii sale se arată că :
A folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea insolvenței nr.85/2006, constând în nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile administratorului/lichidatorului judiciar în vederea valorificării în procedura de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
De asemenea, a exercitat un management defectuos, ceea ce a condus la o activitate financiară nerentabilă, de nerecuperare a crețelor și de achitare a datoriilor.
Prin întâmpinare, pârâtul P. A. C. a solicitat respingerea ca nefondată a cererii arătând în motivare următoarele :
Pe fondul crizei generale economice, societatea nu a înregistrat profit, din contră s-au înregistrat pierderi, astfel că din 2008, societatea nu și-a mai putut plăti datoriile către DGFP S. .
Clienții societății au fost în marea majoritate persoane fizice, care în urma scăderii veniturilor au fost în imposibilitatea materială de a achita datoriile.
În condițiile în care s-ar fi reușit recuperarea creanțelor totale de 193.950 lei inclusiv administratorul statutar și-ar fi recuperat împrumuturile acordate societății.
Suma de 352 lei ce reprezintă obligații cu reținere la sursă, din eroare nu a fost achitată, dar acest lucru nu este o dovadă că suma a fost folosită în interes personal.
Pârâta nu a dovedit existența faptei ilicite și nici nu a precizat cât din suma pretinsă este prejudiciu cauzat prin această faptă ilicită. Nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ce se impută și intrarea societății în stare de insolvență.
Asupra cauzei de față :
Administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. a cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
Administratorul statutar a reținut la sursă suma de 352 lei, reprezentând impozite și contribuții din salariile angajaților nevirate la bugetul general consolidat al statului. Acesta se face vinovat pentru că nu a luat măsurile necesare, inclusiv acțiuni în justiție pentru recuperarea sumei de 193.500 lei, afirmând că această sumă a fost împrumutată unor persoane fizice, iar în prezent s-a prescris termenul pentru acționarea în justiție.
Creanțele reprezintă obligații financiare ale unei persoane către o altă persoană, născute ca urmare a derulării unor raporturi obligaționale .
În speță, societatea debitoare a vândut la clienți persoane fizice bunuri, materiale de construcție, care nu au plătit prețul.. Administratorul statutar, în ședința publică din 27 mai 2013 a arătat că societatea a împrumutat cu sume mari de bani diferite persoane fizice, împotriva cărora nu a promovat acțiuni în justiție pentru recuperare, iar în prezent acestea sunt prescrise.
Aceste obligații, sume de bani, sunt certe, astfel că se constituie într-un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1. În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană în cauza Sovtrassavto Holding C. Ucrainei, constatând acțiunile ce constituie parte din capitalul social are valoare economică fiind evaluabil în bani, deci constituie un bun. Cu atât mai mult se încadrează în noțiunea de bun o sumă de bani certă, lichidă, scadentă, necontestată de părți.
Din perspectiva acestor interpretări, suma de 193.950 lei constituie indubitabil un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 și el aparține de drept societății debitoare.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, ea poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități sau neluarea unei măsuri când, această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
Or, administratorul statutar nu a luat măsurile necesare, inclusiv acțiuni judiciare în vederea recuperării sumei de 193.950 lei, fapt ce ar fi constituit o creștere a activului patrimonial și concretizarea posibilităților de dezvoltare economică de reducere sau chiar înlăturare a datoriilor sociale.
Legătura cauzală dintre fapta ilicită, astfel cum a fost descrisă și cauzarea stării de insolvență derivă printre altele, din modul de influențare în concret a activității economice specifice de către valoarea creanței de recuperat.
Însuși administratorul statutar a considerat că recuperarea creanțelor ar fi condus la stingerea datoriilor, inclusiv a propriei creanțe față de debitoare, situație în care, neavând datorii, societatea nu ar fi ajuns în stare de insolvență.
Prin urmare, omisiunea de a lua măsuri în vederea recuperării creanței de 193.950 lei a determinat starea de insolvență și pasivul social privind debitoarea.
Este adevărat că în doctrină s-a emis punctul de vedere că omisiunea de a iniția demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor pe care debitorul persoană juridică le are față de anumiți parteneri contractuali determină mărirea fictivă a pasivului debitoarei persoane juridice, astfel că ar fi aplicabile disp. art.
138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, însă, în contrast cu această opinie, practica judiciară asimilând sumele de bani reprezentând creanțe cu noțiunea de bun în sensul art. 1 din Protocolul nr.1, a constatat aplicabilitatea disp. art. 138 alin.1 lit.a. Explicația constă că atâta vreme cât administratorul statutar a omis cu bună știință recuperarea creanței, a acceptat ca aceste bunuri (sume de bani) să fie folosite fie de el însuși sau de alte persoane, respectiv persoanele în favoarea cărora s-a scurs termenul de prescripție, beneficiare ale împrumuturilor.
Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și au determinat angajarea răspunderii administratorului statutar.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța are în vedere și dispozițiile art.2009 - 2012 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea insolvenței urmează să fie admisă.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E :
În baza art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței,
Admite cererea formulată de creditorul DGFP S. și obligă pe pârâtul PRINEAN A. C. să suporte pasivul social al debitoarei SC C. DE P. SRL în sumă totală de 49.669 lei, care va fi plătită creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2013. .
Judecător - sindic, Grefier,
DP B. E.
Red. D.P. / _
Dact.B.E./_ Ex.7
| ← Sentința civilă nr. 2391/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1612/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
