Sentința civilă nr. 1927/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1927/2013

Ședința publică din 23 octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe debitoarea S. B. S. , reclamantul S. U. S. în contradictoriu cu pârâtul R. A. , având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar S. U. S. prin practician în insolvență B. M., lipsă fiind pârâtul

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:

Lichidatorul judiciar arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Lichidatorul judiciar solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris și susținute oral și a se dispune ca pasivul debitoarei în sumă de 408.557,02 lei să fie suportat de către pârâtul R. A. în calitate de fost administrator al debitoarei SC B. S. .

Deliberând constată că:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, lichidatorul judiciar S. U. S. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea administratorului statutar al debitoarei, S. B. S. , pârâtul R. A. la suportarea unei părți din pasivul societății în sumă de 408.557,02 lei.

In motivare s-a arătat faptul că prin sentința comercială nr.99/20ll pronunțată de Tribunalul

B. -Năsăud în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, a fost desemnat lichidator judiciar, au fost stabilite termenele prev.de art.60 din L.85/2006 pentru continuarea procedurii.

Prin raportul întocmit în conf.cu art.59 din L.85/2006, lichidatorul judiciar a constatat că pe lângă cauze obiective, starea de insolvență a debitorului s-a datorat și modului de gestionare defectuoasă a activității de către administratorul statutar.

Prin notificarea nr.662/ll.03.20ll au fost notificați creditori cunoscuți înscriși în tabelul definitiv de creanțe cu privire la deschiderea procedurii falimentului față de debitoare, fiind publicată și în BPI 300l/l5.03.20ll.

Pentru a se preda actele și gestiunea societății s-a făcut adresa nr. 658/ll.03.20ll către debitoare, însă nici până la ora actuală administratorul statutar al societății nu s-a conformat, întocmindu-se tabelul definitiv consolidat al creanțelor, cu suma de 408.5567,02 lei.

Din evidențele societății și din informațiile primite de la instituțiile publice reiese că aceasta deține bunuri mobile - mijloace de transport Fiat Seicento dobândit în anul 2006, Daewoo Tico dobândit în anul 2006, autoutilitară Dacia Logan dobândită în anul 2007, bunuri pe care debitoarea prin administratorul statutar, pârâtul din prezenta cauză, nu le-a predat, deși a fost notificat în acest sens, apreciind că acesta a ascuns bunurile enumerate sau le-a folosit în interesul propriu.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris. Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

In drept sunt invocate disp.art.l38 alin.l lit. e din L.85/2006.

Examinând acțiunea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului

, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că acțiunea lichidatorului judiciar este întemeiată și urmează să

2

fie admisă ca atare, fiind incidente în cauză disp.art.l38 alin.l lit. e din L.85/2006 modificată, privind procedura insolvenței.

Potrivit art.l38 alin.l din Lege nr.85/2006, în cazul în care, în raportul întocmit în conf.cu disp.art.59 alin.l, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele enumerate la lit.a - g din aceluiași aliniat.

Potrivit art.l38 alin.l lit.e din L.85/2006, poate fi antrenată răspunderea materială a persoanelor cărora le poate fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, în situația în care a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Așa cum rezultă din acțiunea formulată de către lichidator și din actele cuprinse în dosarul nr._ privind administrarea procedurii insolvenței debitoarei S. B. S., se reține că prin sentința comercială nr.99/20ll pronunțată de Tribunalul BN în dosar nr._, a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului, fiind stabilită termene pentru predarea gestiunii averii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente l au fost stabilite termenele pentru depunerea cererilor de creanță născute în cursul procedurii ; termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmire, afișare, comunicare tabel suplimentar de creanță și a tabelului definitiv consolidat .

După deschiderea procedurii administratorul statutar al debitoarei avea obligația depunerii gestiunii averii societății a cărui administrator a fost lichidatorului judiciar desemnat, inclusiv documentele contabile ale societății.

Din evidențele societății și din informațiile primite de la instituțiile publice reiese că aceasta deține bunuri mobile - mijloace de transport Fiat Seicento dobândit în anul 2006, Daewoo Tico dobândit în anul 2006, autoutilitară Dacia Logan dobândită în anul 2007 (f.7).

.Din aceste acte contabile rezultă că pârâtul a deturnat sau a ascuns o parte a activului persoanei juridice, fapte ce au condus la instalarea stării de insolvență a acesteia, fiind incidente disp.ar.l38 alin.l lit.e din L.85/2006.

Sunt considerente pentru care, instanța urmează a admite acțiunea ca fiind întemeiată și în temeiul disp.art.l38 alin.l lit. e din L.85/2006, va fi obligat pârâtul R. A., în calitate de administrator statutar al debitoarei să suporte din averea proprie pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență, până la concurența sumei de 408.557,02 lei, sumă reprezintă totalul pasivului înscris în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, destinată acoperirii pasivului înregistrat de către societatea debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite ca întemeiată acțiunea lichidatorului judiciar U. S. ,cu sediul în B., str.S. nr.9, jud.B. -Năsăud, împotriva pârâtului R. A. domiciliat în B. ,Piața Centrală nr.33, jud.B. -Năsăud, citat și la domiciliul din B., str.M., str.D,ap.44, jud.B. -Năsăud, în calitate de administrator statutar al debitoarei SC B. S. - în faliment , și în consecință:

- obligă pârâtul R. A. să suporte din averea proprie parte a pasivului debitoarei SC B.

S. -

în faliment, până la concurența sumei de 408.557,02 lei, sumă ce reprezentând parte a pasivul societății, sumă destinată acoperirii parțiale a acestui pasiv.

Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 23 octombrie 20l3 . PREȘEDINTE,

Judecător - sindic

GREFIER,

I. P.

A.

G.

G.

Red/dact PI/CR/4 ex. 30.l0.20l3

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1927/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței