Sentința civilă nr. 1739/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1739/2013

Ședința publică din 25 septembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: U. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul - lichidator judiciar U. S.

împotriva pârâtului V. G. -T. în calitate de administrator statutar al debitoarei S. G&R P.

S.

, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul - lichidator U. S. prin practician în insolvență Săbăduș Gherman, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este îndeplinită prin afișare cu pârâtul. S-a făcut referatul cauzei,după care:

Lichidatorul judiciar arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Lichidatorul judiciar solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris și susținute oral și a se dispune ca pasivul debitoarei în sumă de 1.480.834,78 lei să fie suportat de către pârâtul V. G. -T. în calitate de administrator statutar al debitoarei S. G&R P. S. .

T R I B U N A L U L

Constată că :

Prin acțiunea în răspundere patrimonială înregistrată în dosarul de insolvență nr.47l_

/a1 privind pe debitorul S. G&R P. S. , lichidatorul judiciar U. S. a solicitat ca pârâtul V.

G. T., în calitate de administrator statutar al societății în faliment, să fie obligat să suporte cu averea personală întreg pasivul societății, în sumă de l.480.834,78 lei.

In motivarea cererii s-a invocat faptul că pe baza documentelor și a evidenței contabile au fost identificate scriptic o serie de bunuri și cu toate că pârâtul a fost notificat cu privire la obligațiile ce decurg din intrarea în procedura de faliment și i s-a pus în vedere administratorului statutar să predea aceste bunuri în vederea evaluării și valorificării lor în interesul creditorilor, pârâtul nu a predat bunurile respective până la data formulării cererii în răspundere.

În anul 2007 debitoarea a deținut active imobilizate rămasă de 2l8.l47. Activele circulante aveau valoarea de 782.5l2 lei din care stocuri de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar în valoare de 2l0.535 lei, creanțe de 55l.9l0 lei și disponibil în casă și conturi la bănci de

20.067 lei. A fost înregistrată o cifră de afaceri de l.694.460 lei din care l.483.l38 lei reprezintă producția vândută. Activitatea a adus societății venituri totale de l.697.5l9 lei cu cheltuieli de

l.623.482 lei și profitul de 74.037 lei. Cheltuielile cu dobânzile au fost de 44.993 lei. Profitul net al anului 2007 a fost de 6l.5l7 lei. Pe parcursul anului 2007 societatea a avut în medie l2 angajați.

In anul 2008 debitoarea a deținut active imobilizate la valoarea de 493.957 lei. Activele circulante aveau valoarea de 636.l54 lei din care creanțe de 3l2.030 lei și disponibil în casă și conturi la bănci de 33.784 lei și stocuri în valoare de 290.340 lei. A fost înregistrată o cifră de afaceri de l.526.325 lei cu o producție vândută în valoare de l.335.34l lei. Activitatea a adus societății venituri de l.53l.270 lei cu cheltuieli de l.498.l76 lei și un profit net de 27.l47 lei. Cheltuielile cu dobânzile au fost de 73.968 lei. Pe parcursul anului 2008 societatea a avut în medie l5 angajați.

2

In anul 2009 la raportarea contabilă pentru luna iunie societatea înregistrează o cifră de afaceri de l.024.027 lei din care 899.900 lei din producția vândută. Veniturile totale au fost de

l.090.082 lei iar cheltuielile de exploatare de l.395.l8l lei. Cheltuielile cu dobânzile au fost de 7l.776 lei iar activitatea financiară a adus societății pierderi de 387.059 lei. Activele imobilizate deținute au avut valoarea de 349.632 lei. Activele circulante au avut valoarea de 862.090 lei din care creanțele însumau 478.326 lei, disponibil din casă și bănci avea valoarea de l.24l lei. Semnificativ pentru situația financiară a societății este volumul datoriilor care au crescut :cele pe termen scurt până la

      1. lei în timp ce datoriile pe termen lung au ajuns la 357.500 lei.

        La începutul anului 20l0 administratorul societății a constatat faptul că societatea pierde activele circulante din cauza nerecuperării cheltuielilor de desfacere și uneori nici măcar a costului mărfii vândute pe calea veniturilor realizate. Pe lângă pierderile curente din activitatea de bază ca și din cea financiară o altă cauză a intrării societății în încetare de plăți a fost scăderea volumului vânzărilor de mărfuri ca și a celor din producția obținută; astfel cifra de afaceri a scăzut în anul 2009 la 70 % față de anul 2008. In condițiile înregistrării de pierderi reprezentând aproape 50 % din activele circulante avansate în producție și activitatea comercială, pe fondul comprimării generale a pieței articolelor din material plastic și a scăderii puterii de cumpărare, administratorul statutar a fost nevoit să constate starea de incapacitate de plată a societății și să solicitate deschiderea procedurii insolvenței.

        Din informațiile primite de la organele abilitate, debitoarea falită figurează cu următoarele bunuri mobile.

        • clădire în Viișoara nr. 62 A;

        • teren intravilan - Viișoara nr.62A în suprafață de l2l2 mp;

        • auto MAN capacitatea 8l63 cmc, serie șasiu ll6506, serie motor 058840l547;

        • auto FIAT DOBLO capacitate cmc l248,serie șasiu 0005547337, serie motor 2ll5379;

        • remorcă Polonea, capacitatea 2500 cmc, serie șasiu 000ll46;

auto VW Passat capacitate l986 cmc, serie șasiu 29928l, serie motor 37133.

Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art.77 din L.nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări în scris.

Examinând actele și lucrările dosarului

, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. l04 din 04.05.20l0 a fost deschisă procedura generală a insolvenței la cererea debitoarei S. G&R P. S., iar ulterior, prin sentința civilă nr.47l din l4.03.20l2 a fost deschisă procedura simplificată a falimentului față de debitoare, al cărei administrator statutar este pârâtul V. G. T., la solicitarea lichidatorului U. S. .

In rapoartele întocmite, lichidatorul judiciar a arătat că începând cu anul 2007, când debitoarea realizase venituri totale de l.697.5l9 lei și o cifră de afaceri de l.694.460 lei, cu un profit de 74.036 lei, acesta a înregistrat pierderi în anii următori ca urmare a nerecuperării cheltuielilor de desfacere dar și a scăderii volumului vânzărilor de mărfuri, astfel că pierderile s-au cifrat la aproape 50 % din activele circulante.

Pe de altă parte, lichidatorul judiciar a stabilit pe baza informațiilor primite de la organele abilitate, că debitoarea are înregistrate în proprietate ai multe bunuri mobile și imobile, respectiv: clădire în Viișoara nr. 62 A; teren intravilan - Viișoara nr.62A în suprafață de l2l2 mp;auto MAN capacitatea 8l63 cmc, serie șasiu ll6506, serie motor 058840l547; auto FIAT DOBLO capacitate cmc l248,serie șasiu 0005547337, serie motor 2ll5379;remorcă Polonea, capacitatea 2500 cmc, serie șasiu 000ll46;auto VW Passat capacitate l986 cmc, serie șasiu 29928l, serie motor 37133.

Cu toate acestea, administratorul statutar nu a predat administratorului judiciar/lichidatorului gestiunea societății, astfel că răspunderea pentru dispariția bunurilor societății evidențiate scriptic, aparține administratorului statutar V. G. T., care va fi obligat să plătească în favoarea societății debitoare întreg pasivul societății, în sumă de l.480.834,78 lei, fiind incidente disp.art.l38 alin.l lit.e rap.la art.ll alin.l lit.g din L.85/2006, privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

3

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea lichidatorului judiciar SCPI U. S. , cu sediul în B., str.S. nr.9, jud.B. -Năsăud, împotriva pârâtului V. G. T. , domiciliat în B., str.G. P. de B. nr.5, sc B,ap. l4, jud.B. -Năsăud, în calitate de administrator statutar al S. G&R P. S. - în faliment, și în consecință:

- obligă pe pârât să plătească în favoarea debitoarei S. G&R P. S. - în faliment, suma de l.480.834,78 lei, reprezentând întreg pasivul societății debitoare.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 20l3 .

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic

GREFIER,

I. U.

G.

A. G.

Red/dact UI/CR/5 ex. 7.l0.20l3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1739/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței