Sentința civilă nr. 1913/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a4
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1913/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 28 iunie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind examinarea contestației formulate de către contestatoarea SC K. SA prin SC K. R. S. împotriva raportului de activitate nr. 16 întocmit de către lichidatorul judiciar SS în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC N. I.
S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatoarei, doamna av. Cășin Oana și reprezentantul lichidatorului judiciar al debitoarei, practician în insolvență Marisu Grecu, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către lichidatorul judiciar, la data de 25 iunie 2013, note scrise cu privire la contestația dedusă judecății, un exemplar din acest înscris comunicându-i-se și reprezentantei contestatoarei.
De asemenea se constată că la prezentul dosar a fost acvirat dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. în cadrul căruia se derulează procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC N. I. S. .
Judecătorul sindic pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să precizeze, raportat la poziția procesuală depusă la dosar prin care se solicită admiterea contestației, dacă înțelege să revină asupra măsurii luate anterior în procedură.
Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că, din punct de vedere procedural, înțelege să solicite soluționarea contestației deduse judecății.
Reprezentanta contestatoarei și reprezentantul lichidatorului judiciar învederează instanței că nu mai au alte cereri în probațiune.
Judecătorul sindic, deliberând, sub acest aspect, respectiv a posibilității lichidatorului judiciar de a reveni asupra unei măsuri anterior, acordă cuvântul practicianului în insolvență pentru a-și susține poziția procesuală.
Reprezentantul lichidatorului judiciar învederează instanței că, urmare a analizării situației juridice deduse judecății, cu luarea în considerare a argumentelor invocate de către contestatoare, s-a ajuns la concluzia că în cazul de față, deși este vorba despre niște bunuri de retur și nu bunuri de preluare, lipsește un element esențial pentru ca fundația deținută de către debitoare să facă parte în acest moment din patrimoniul C. ui J. C., respectiv o hotărâre a C. ui J. C. care este obligatorie atât prin prisma Legii concesiunii nr. 219/1998, act normativ în prezent abrogat, însă aplicabilă situației de fapt, respectiv contractului dedus judecății conform principiului " tempus regit actum";, cât și dispozițiile reglementare contractuale cuprinse în contractul de concesiunea unde se face trimitere în mod expres la această obligație privind emiterea unei hotărâri de către C. J. C., la momentul încetării contractului de concesiune, situație actuală la acest moment, pentru ca această fundație să intre patrimoniul acestei instituții. Afirmă că nu poate
exista o situație în care bunul să intre în mod automat în patrimoniul C. ui J.
C., fără ca această instituție să-și fi exprimat intenția de a prelua în patrimoniu acest bun. Învederează instanței că în notele scrise depuse la dosar a expus o analiză detaliată pe textul de lege menționat anterior, prin raportare la legea concesiunii aplicabile în speță și prin raportare la clauzele contractele existente atât în contractul de concesiunea, cât și în actele adiționale, respectiv în actul adițional nr. 4 încheiat la acest contract. Arată că, pe cale de consecință, s-a apreciat că la acest moment fundația este din punct de vedere juridic în patrimoniul debitoarei, iar procedural apreciază că soluția procedurală este ca judecătorul sindic să se pronunțe cu privire la contestația dedusă judecății. Totodată arată că nu agreează soluția de revenire asupra unei măsuri din punct de vedere procedural, apreciind că soluția poate pentru a infirma o măsură luată de către un practician în insolvență este contestarea acesteia și soluționarea contestației de judecătorul sindic.
Judecătorul sindic, sub acest aspect, respectiv a posibilității lichidatorului judiciar de a reveni asupra unei măsuri anterior, acordă cuvântul și contestatoarei.
Reprezentanta contestatoarei învederează instanței că și societatea pe care o reprezintă înțelege să solicite soluționarea prezentei contestații, având în vedere faptul că fundația din speță este un bun de preluare, deși practicianul în insolvență a afirmat că acest bun este un bun de retur. Apreciază că fundația despre care face vorbire este în fapt un bun de preluare, având în vedere faptul că la baza perfectării contractului de ipotecă de către debitoare cu B.C.R. SA, stă și o adresă a C. ui J.
C. în cuprinsul căreia se menționează că în conformitate cu contractul de concesiune, concesionarul este proprietarul construcției de la edificarea lucrărilor de construcție, nefiind necesară întocmirea unui alt act autentic. Învederează instanței că în speță mai există o adresă emisă de către C. J. C. în cursul lunii decembrie 2012 în cuprinsul căreia această instituție arată că este proprietarul terenului și nu a construcției și apreciază că acest aspect nu reprezintă o omisiune din partea C. ui
J. C. de a adopta o hotărâre prin care fundația din speță să treacă în proprietatea statului, ci este considerat, prin voința părților, ca un vot de preluare și, în astfel e caz, contractul ar prevedea plata unei compensații, respectiv valoarea contabilă, iar valoarea contabilă a bunului este de aproximativ 4 milioane euro. Afirmă că pentru aceste motive societatea pe care o reprezintă a solicitat ca judecătorul sindic să se pronunțe dacă bunul din speță este un bun de preluare sau un bun de retur, precum și asupra faptului dacă această fundație trebuie valorificată în cadrul procedurii de insolvență.
Reprezentanta contestatoarei și reprezentantul lichidatorului judiciar arată că nu mai au cereri în probațiune.
Judecătorul sindic, deliberând, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă faza probatorie și acordă părților cuvântul pe fond.
Reprezentanta contestatoarei solicită instanței admiterea contestației așa cum a fost formulată, iar pe cale de consecință valorificarea bunului în cadrul procedurii de faliment deschisă împotriva debitoarei și considerarea acestei fundații ca fiind un bun de preluare și nu un bun de retur, în baza contractului și a înscrisurilor depuse la dosar.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită instanței admiterea contestației deduse judecății, cu singura diferență față de solicitarea contestatoarei legat de vocația bunului aflat în patrimoniul debitoarei, în sensul că solicită ca acesta să fie încadrat ca fiind un bun de retur și nu un bun de preluare. Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 219/1998 privind concesiunile care prevede că
sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, apreciază că vocație bunului din speță prevăzută în tranzacție este de a se încadra în această categorie, respectiv a bunului de retur, întrucât investiția pe acel amplasat a fost realizată ca urmare a investițiilor impuse în caietul de sarcini. Afirmă că acesta este în fapt argumentul legal în sensul calificării acestui bun ca fiind bun de retur și susține că există un argument contractual, în acest sens făcând trimitere la dispozițiile art. 2, alin. 4, litera a din contractul de cesiune.
Judecătorul sindic, cu privire la contestația dedusă judecății, reține cauza în pronunțare, pe baza actelor aflate la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestatia, înregistrată pe rolul acestui tribunal la_, contestatoarea
S.C. K. S.A. a contestat raportul nr. 16/_ al lichidatorului judiciar SS al debitoarei S.C. N. I. S.R.L., si a solicitat judecătorului sindic să dispună valorificarea construcției constând in fundație edificata pe amplasamentul situat in
C. -N., str. B.P. Hasdeu nr. 6, județ C. .
În motivare, contestatoarea a arătat că exercitarea unei posesii, chiar de buna- credinta, simplu fapt material de natura sa atragă in favoarea C. ui J. aplicarea unor prezumții legale, sunt irelevante sub aspectul probei dreptului de proprietate și nu pot justifica, prin ele insele transferul proprietății de la falit la stat. In materia proprietății dovada dreptului de proprietate se poate face numai în baza actelor prin care s-a constituit sau transmis, in mod valabil, un asemenea drept real, prin acte intelegandu-se înscrisul autentic, hotărârea judecătoreasca sau actul administrativ. Doar prin hotărâre a C. J., construcția in cauza se putea include in domeniul public de interes județean conform Actului adițional nr.4 pct. II art.l. Fata de imprejurarea ca acesta construcție, a cărei existenta este necontestata, este înscrisa in evidentele contabile ale falitei, judecătorul-sindic nu poate să constate decât ca aceasta face parte din "averea debitorului", astfel cum aceasta este definita de art. 3 din Legea nr. 85/2006. La data prezentării raportului lichidatorului C. J. nu a invocat vreun titlul asupra acestor construcții care sa dea posibilitatea lichidatorului judiciar ori judecatorul sindic sa o excludă din procedura, astfel cum este determinat scopul acesteia de prevederile art. 2 din același act, motiv pentru care se apreciază ca, deși construcția descrisa in raportul practicianului si pentru care s-au depus dovezi referitoare la modul de dobândire si la existenta acesteia pe terenul proprietatea C. ui J., nu au fost înscrise in cartea funciara la momentul edificării lor, aceasta nu pot fi excluse din averea societății debitoare" supusă procedurii concursuale a executării silite stabilite prin dispozițiile Legii reorganizării judiciare și a falimentului.
Contestatoarea a mai arătat că din adresa primita de la C. J. prin care i se solicita acordul de administrare a terenului rezulta ca voința reala a părtilor contractuale este ca bunul-constructie este un " bun de preluare,, care la încetarea contractului poate reveni concedentului daca isi manifesta aceasta intenție, in schimbul unei compensații. Concluzionând, raportul lichidatorului contravine cu scopul Legii 85/2006, incalca dispozițiile privind transferul dreptului de proprietate si da o calificare greșita fundației, astfel că solicită judecătorului sindic valorificarea acesteia in cadrul procedurii de faliment.
Prin raportul depus la dosar, lichidatorul judiciar arată că privitor la situația juridică a construcției constând în fundație edificată pe amplasamentul situat în Clui-
N. . str. B.R Hasdeu. nr. R iud. C. . Dată fiind necesitatea clarificării situației juridice a construcției -fundație edificată pe amplasamentul situat în C. -N., str,
B.P. Hașdeu, nr. 6, jud. C., lichidatorul judiciar a constatat relevanța în acest demers a Actului Adițional nr. 4/_ la Contractul de Concesiune nr. 633/_ perfectat între C. J. C. și societatea debitoare. Prin acest document se modifică ari. 2, alin. 4 din contract, respectiv se modifică definirea particulară a termenilor de bun de retur, bun de preluare și bun propriu prin raportare la căzui concret ai contractului în discuție. Astfel, prin modificarea adusa prin actul adițional amintit se face distincția în categoria bunurilor de retur între bunurile de retur propriu-zise si bunurile de retur de investiție. Această distincție este fundamentală cât privește demersul prezent, întrucât astfel cum se specifică în documentul menționat bunurile de retur de investiții reprezintă acele bunuri care au rezultat în urma investițiilor impuse concesionarului de către concedent. De asemenea se subliniază faptul că pe durata de valabilitate a contractului de concesiune bunurile de retur de investiție vor fi de la data edificării în proprietatea concesionarului, urmând însă ca la data încetării contractului de concesiune aceste bunuri să fie incluse în domeniul public în mod gratuit și libere de orice sarcini.
Aceste aspecte sunt reiterate și în Adresa nr. 4565/_ emisă de C. J.
C. (anexă 3), în care se subliniază faptul că bunurile de retur de investiții formează dreptul de proprietate privată a concesionarului pe durata contractului de concesiune, iar pentru a se constitui drept de ipotecă asupra construcțiilor în baza unui contract nu este în consecință necesar acordul concedentului. Pe cale de consecință, în lumina prevederilor contractului de concesiune si a actului adițional, prin raportare la natura construcției fundație edificată și la obiectivele impuse de către concedent în opinia lichidatorului judiciar aceasta se încadrează în categoria bunurilor de retur de investiții. Ca atare construcția s-a aflat în patrimoniul societății debitoare dată fiind calitatea acesteia de concesionar, doar până la data încetării contractului de concesiune.
Astfel, în urma notificării C. ui J. C. cu privire la deschiderea procedurii de faliment față de societatea debitoare, lichidatorul judiciar a procedat la denunțarea contractului de concesiune în temeiul prevederilor art. 86, alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Or, de la momentul încetării contractului de concesiune bunurile de retur trec în domeniul public în mod gratuit și libere de orice sarcini. Astfel, în temeiul prevederilor ce au guvernat relațiile dintre societatea debitoare și C. J.
C., de la data încetării contrastului de concesiune construcția constând în fundație edificată pe amplasamentul situat în C. -N., str. B.P. Hașdeu, nr. 6. jud. C. a ieșit din patrimoniul societății debitoare. Prin urmare, societatea debitoare nu mai deține la acest moment nici un drept asupra construcției constând în fundație edificată pe amplasamentul situat în C. -N., str, B.P. Hasdeu, nr. 6. jud. C., astfel încât nici o tranzacție cu privire la această construcție nu poate să fie realizată de către lichidatorul judiciar în calitate de reprezentant al societății debitoare.
În drept, contestatia a fost întemeiată pe prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 25 iunie 2013, lichidatorul judiciar
SS al debitoarei S.C. N. I. S.R.L. a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată, arătând că contestatoarea susține că fundația edificată pe amplasamentul din C. -N., str. B.P. Hașdeu nr. 6 este un bun de preluare, ,,care la încetarea contractului poate reveni concedentului dacă își manifestă această intenție,
în schimbul unei compensații". Deci, prin contestația depusă, se dorește ca bunul constând în fundație edificată să fie calificat drept bun de preluare, consecința fiind aceea că acest bun ar trece în patrimoniul județului C. doar dacă ar fi existat o manifestare de voință în acest sens din partea C. ui J. . în lipsa unei asemenea voințe, bunul se află încă în patrimoniul societății debitoare SC N. I. S. C. -N., și poate fi valorificat în procedura falimentului.
Cu privire la aceste aspecte, lichidatorul judiciar arată că prin interpretarea actului adițional nr. 4 la contractul de concesiune nr. 633/_, fundația construită poate fi integrată în averea debitorului. Potrivit art. 29 alin. 2 din Legea nr. 219/1998, privind concesiunile în prezent abrogată, dar aplicabilă contractului dedus judecății în baza principiului tempus regit actum- există 3 tipuri de bunuri care constituie obiect al concesiunii, și al căror regim juridic diferă la încetarea concesiunii: bunuri de retur-acestea revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt astfel de bunuri cele care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, bunuri de preluare, acestea, la expirarea contractului de concesiune, pot reveni concedentului, în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a prelua bunurile respective în schimbul plății unei compensații egale cu valoarea contabilă actualizată, conform dispozițiilor caietului de sarcini. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparținut concesionarului și au fost utilizate de acesta pe durata concesiunii și bunuri proprii care, la expirarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea concesionarului. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparținut concesionarului și au fost folosite de către acesta pe durata concesiunii, cu excepția celor prevăzute la lit. b fn.a. bunuri de preluare).
Fundația construită de societatea N. I. S. are vocația de a se încadra fie la bunurile de retur, definite în art. 29 alin. 2 pct a din Legea nr. 219/1998, fie la bunurile de preluare definite în art. 29 alin. 2 pct. b din Legea nr. 219/1998. Desigur, natura juridică a acestui bun trebuie decelată în ambianța contractului de concesiune și a clauzelor stipulate acolo. Analizând dispozițiile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 219/1998, fundația construită pe amplasamentul de pe str. B.P.Hașdeu nr.6 apare a fi mai degrabă un bun de retur. Astfel, această fundație a constituit o investiție a concesionarului pe terenul concesionat; or, conform art. 29 alin. 2 lit. a teza finală din Legea nr. 219/1998, sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini.
De asemenea, contractul de concesiune încheiat între părți stipulează expressis verbis acest aspect: potrivit art. 2 alin. 4 lit. a din Contractul de concesiune, astfel cum a fost modificat prin actul adiționa! nr. 4, constituie bunuri de retur și bunurile care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini (bunuri de retur de investiție). Summa summarum, atât dispozițiile Legii nr. 219/1998, cât și clauzele contractuale din contractul de concesiune duc la concluzia că investiția constând în fundația edificată pe amplasamentul din strada B.P. Hașdeu nr. 6 ar fi un bun de retur. Deși fundația constituie mai degrabă un bun de retur, aceasta nu atrage, ut singuli, concluzia că, după încetarea contractului de concesiune-prin denunțarea acestuia, bunul s-ar afla în patrimoniul public, și nu în cel al societății N. I. . Dimpotrivă, în clauzele de reglementare ale contractului de concesiune, și cu predilecție în art. 2 alin. 4 pct. a din Contractul de concesiune, astfel cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 4, rezultă că bunurile de retur "vor fi incluse prin hotărâre a C. ui J. în domeniul public la încetarea contractului de concesiune. În termenii contractului, bunurile de retur revin în patrimoniul județului la încetarea contractului de concesiune, însă prin adoptarea unei Hotărâri de Consiliu J. . Cu
toate acestea, până în acest moment nu s-a adoptat o Hotărâre de Consiliu J. prin care să fie preluată fundația construită ca bun de retur. În acest context, în lipsa voinței C. ui J. de a prelua acest bun, nu sunt întrunite condițiile transferului acestuia către patrimoniul Județului C. .
Potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, Domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă, și din alte bunuri de uz sau interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național. Textul de lege instituie o regulă cât se poate de clară în materia bunurilor din domeniul public județean: pentru ca un bun să aparțină proprietății publice județene, trebuie adoptată o Hotărâre de Consiliu J. în acest sens. în lipsa acestui act administrativ care încorporează voința administrației în sensul dobândirii unui bun, nu se poate imagina trecerea unui bun în patrimoniul județului. Orice interpretare contrară ar conduce la situația absurdă în care unitatea administrativ-teritorială dobândește bunuri fără să existe o voință a administrației în acest sens. Aplicând deci dispozițiile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, rezultă că fundația construită, deși poate fi calificată, ca natură juridică, drept bun de retur, nu putea fi transferată în patrimoniul județului în lipsa unei HCJ. Soluția se impune și datorită faptului că transferul bunurilor de retur către concedent nu este de esența bunurilor de retur. Dimpotrivă, transferarea bunurilor de retur nu este o condiție pentru însăși calitatea de bun de retur, ci o consecință a acestei calificări.
În plus, clauza contractuală stipulată în art. 2 alin. 4 lit. a) din Contractul de concesiune -astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 4-, prin care părțile convin ca bunurile precum fundația să revină în patrimoniul județean doar prin adoptarea unei HCJ are și un fundament legal: potrivit art. 29 alin. 3 din Legea nr. 219/1998, după enumerarea și definirea bunurilor de preluare, de retur și proprii, se stipulează: "In contractul de concesiune se va menționa repartiția acestor bunuri la încetarea, din orice cauză, a concesiunii". Astfel, legea statuează posibilitatea părților de a stabili, la negocierea contractului, destinația bunurilor la încetarea acestui contract. În baza acestui text legal, părțile din contractul de concesiune nr. 633/_ au statuat, la art. 2 alin. 4 lit. a), cât se poate de limpede că bunurile de retur-de investiție- vor fi incluse prin hotărâre a C. ui J. în domeniul public la încetarea contractului de concesiune. A fortiori, în lipsa hotărârii C. ui J., bunurile rămân în patrimoniul societății N. I. S. . Astfel, atât legea aplicabilă raportului juridice constând în contractul de concesiune, cât și clauzele exprese ale acestui contract invită fa o concluzie ineluctabilă: acest bun se află în patrimoniul societății
N. I. S., și face parte din averea debitorului în termenii art. 3 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.
În concluzie, lichidatorul judiciar a solicitat admiterea contestației formulate de către K. SA la Raportul lichidatorului nr. 16, cu consecința includerii fundației edificate pe amplasamentul din C. -N., str. B.P. Hașdeu nr. 6, jud. C., în averea debitorului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin raportul nr. 16/_ al lichidatorului judiciar SS al debitoarei S.C.
N. I. S.R.L., depus la dosarul nr,_ la_ (filele 4-5), lichidatorul judiciar a constatat că debitoarea nu mai detinea la acel moment nici un drept asupra constructiei constând în fundatie edificată pe amplasamentul situat în C. -N., str.
B.P. Hasdeu nr. 6, jud. C., astfel încât nici o tranzactie cu privire la acea constructie
nu poate să fie realizată de către lichidatorul judiciar în calitate de reprezentant al debitoarei.
În motivarea acestei măsuri, de calificare a unui bun ca neaflându-se în patrimoniul debitoarei aflate în procedura insolventei, lichidatorul judiciar a retinut, prin raportul de activitate contestat, că prin actul aditional nr. 4/_ la contractul de concesiune nr. 633/_ perfectat între C. J. C. si debitoare, se modifică art. 2 alin. 4 din contract, respectiv definirea particulară a termenilor de bun de retur, bun de preluare si bun propriu, prin raportare la cazul concret al contractului în discutie. S-a retinut astfel că, prin această modificare, se face distinctia între categoriile de bunuri mentionate, în acel document bunurile de retur de investitii fiind specificate ca reprezentând bunurile care au rezultat în urma investitiilor impuse concesionarului de către concedent, investitiile impuse de către concedent fiind enumerate în cuprinsul art. 2 alin. 3 din contractul de concesiune nr. 633/_ . De asemenea, se subliniază faptul că pe durata de valabilitate a contractului de concesiune, bunurile de retur de investitie vor fi de la data edificării proprietatea concesionarului, urmând ca la data încetării contractului de concesiune, aceste bunuri să fie incluse în domeniul public în mod gratuit si libere de orice sarcini.
Lichidatorul judiciar a mai retinut că aceste aspecte sunt reiterate si în adresa nr. 4565/_ emisă de C. J. C., în care se subliniază că bunurile de retur de investitii formează dreptul de proprietate privată al concesionarului pe durata contractului de concesiune, iar pentru a se constitui dreot de ipotecă asupra constructiilor în baza unui contract, nu este în consecintă necesar acordul concedentului. Pe cale de consecintă, lichidatorul judiciar a retinut că, în lumina prevederilor contractului de concesiune si a actului aditional, prin raportare la natura constructiei, fundatie edificată, si la obiectivele impuse de către concedent, aceasta se încadrează în categoria bunurilor de retur de investitii, iar ca atare constructia s-a aflat în patrimoniul debitoarei dată fiind calitatea acesteia de concesionar, doar până la data încetării contractului de concesiune.
Prin raportul contestat s-a mai retinut că în urma notificării C. ui J. C. cu privire la deschiderea procedurii de faliment fată de debitoare, lichidatorul judiciar a procedat la denuntarea contractului de concesiune în temeiul art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar de la momentul încetării contractului de concesiune, bunurile de retur trec în domeniul public în mod gratuit si libere de orice sarcini.
Prin contestatia ce face obiectul dosarului de fată, contestatoarea a solicitat judecătorului sindic să dispună valorificarea constructiei constând în fundatia edificată pe imobilul din C. -N., str. B.P. Hasdeu nr. 6, jud. C. .
Cu privire la această constructie, judecătorul sindic retine că fiind realizată de către debitoare ca investitie impusă prin caietul de sarcini, în baza contractului de concesiune nr. 633/_ încheiat între debitoare, în calitate de concesionar, si C.
J. C., în calitate de concedent.
În acest sens, retine că prin art. 2 al. 4 lit. a din contractul concesiune nr. 633/_ astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 4/_ încheiat între părtile mentionate, acestea au convenit că bunurile de retur, constând în bunurile care au rezultat în urma investitiilor impuse prin caietul de sarcini, bunuri de retur de investitie, vor fi incluse prin hotărâre a C. ui J. în domeniul public la încetarea contractului de concesiune. Aceeasi prevedere contractuală statuează totodată că pe durata valabilitătii contractului de concesiune, bunurile de retur de investitie vor fi, de la data edificării, proprietatea concesionarului, urmând ca la încetarea contractului de concesiune acestea să fie incluse în domeniul public al judetului în mod gratuit si libere de orice sarcini.
Contractul de concesiune mentionat a încetat prin denuntarea acestuia de către lichidatorul judiciar SS al debitoarei S.C. N. I. S.R.L., potrivit dispozitiilor art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, imobilul ce a constituit obiectul contractului de concesiune fiind predat de către lichidatorul judiciar, către concesionarul C. J. C. la_, după cum rezultă si din adresa nr. 20486/_ emisă de către acesta din urmă.
Or, de la data încetării contractului de concesiune, si dreptul de proprietate al debitoarei asupra fundatiei edificate de către aceasta pe imobilul din C. -N., str.
B.P. Hasdeu nr. 6, jud. C., s-a strămutat de drept în patrimoniul concesionarului C.
J. C., în baza art. 969 Cod civ., ca efect al prevederilor art. 2 al. 4 lit. a din contractul concesiune nr. 633/_ astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 4/_ încheiat între părti. Nu prezintă relevantă sub acest aspect faptul că pentru trecerea bunului în domeniul public este necesară adoptarea unei hotărâri de consiliu judetean, în acest sens fiind dispozitiile Legii nr. 213/1998, ceea ce este relevant este faptul că potrivit acordului de vointă al părtilor, debitoarea este proprietara bunurilor de retur de investitie doar până la încetarea contractului de concesiune. Totodată, prin contractul încheiat între ele, părtile nu au stabilit un termen pentru adoptarea hotărârii de consiliu judetean pentru trecerea bunurilor de retur în domeniul public, ceea ce nu înseamnă însă că până la adoptarea acesteia bunurile respective s-ar mai aflat în proprietatea debitoarei care ar putea dispune de ele, înstrăinându-le, întrucât în caz contrar s-ar încălca chiar prevederile art. 2 al. 4 lit. a din contractul concesiune nr. 633/_ încheiat între părti. C. judetean C. poate fi titular si al dreptului de proprietate privată asupra unor bunuri aflate în domeniul privat, iar nu doar al dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în domeniul public. Prin urmare, câtă vreme acesta nu adoptă o hotărâre de trecere a bunurilor de retur în domeniul public, judecătorul sindic retine că acestea se află în domeniul privat, dreptul de proprietate asupra acestora apartinându-i însă tot C. ui J. C., în baza prevederilor contractului de concesiune încheiat cu debitoarea.
Astfel, C. J. C. detine nu doar posesia fundatiei în cauză, după cum a arătat contestatoarea, ci însusi dreptul de proprietate asupra acesteia, titlul său constând în contractul de concesiune nr. 633/_ încheiat cu debitoarea, astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 4/_, în baza prevederilor acestui contract operând transferul dreptului de proprietate de la debitoare la C. J. C. la încetarea contractului de concesiune.
Dealtfel, fată de împrejurarea că debitoarea nu mai detine posesia constructiei în cauză, judecătorul sindic nici nu ar putea fi în măsură să dispună înstrăinarea acesteia de către lichidatorul judiciar, fiind necesară si reintrarea acestuia în posesia bunului, care se poate face doar în baza acordului de vointă cu C. J. C. sau în caz contrar prin demararea unei actiuni în justitie care să se judece în contradictoriu cu acesta din urmă. Astfel, orice pretentie a debitoarei aflate în insolventă cu privire la un bun aflat în posesia altei persoane trebuie solutionat pe cale amiabilă sau deferit justitiei de drept comun, judecătorul sindic neputând să lipsească de dreptul său de proprietate pe un tert, pe calea solutionării contestatiei reglementate de art. 21 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/2006. Sub acest aspect, măsura lichidatorului judiciar luată prin raportul de activitate contestat apare ca fiind legală si temeinică, iar reconsiderarea pozitiei acestuia exprimată prin notele scrise depuse la dosar nu poate fi de natură să lărgească atributiile judecătorului sindic, ci poate justifica doar luarea de către lichidatorul judiciar a măsurilor pe care le va aprecia necesare, pe cale amiabilă sau prin actionarea în justitie a C. ui Local C., pentru stabilirea
bunurilor ce intră în patrimoniul debitoarei si pentru intrarea acesteia în posesia bunurilor ce s-ar aflat în proprietatea sa.
În ce priveste dispozitiile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 219/1998 invocate de către lichidatorul judiciar prin notele scrise depuse de către acesta în dosarul de fată, potrivit cărora părtile contractului de concesiune pot conveni cu privire la repartitia bunurilor la încetarea contractului, judecătorul sindic retine că tocmai o astfel de conventie este cuprinsă si în dispozitiile art. 2 alin. 4 lit. a, lit. b si lit. c din contractul concesiune nr. 633/_ astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 4/_ încheiat între debitoare si C. J. C., contract care constituie legea părtilor si reglementează raporturile dintre acestea, potrivit art. 969 Cod civ.
Prin dispozitiile mentionate, părtile au convenit nu doar cu privire la soarta bunurilor de retur, cum este bunul în cauză, ci si asupra bunurilor de preluare si a bunurilor proprii, din prevederile contractuale cu privire la toate aceste trei categorii de bunuri rezultând cu claritate că la încetarea contractului de concesiune debitoarea păstrează doar dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii, iar nu si asupra bunurilor de retur, totodată debitoarea putând dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor de preluare în schimbul plătii unei compensatii.
Nici faptul că fundatia în cauză este înscrisă în contabilitatea debitoarei nu este de natură să invalideze măsura luată de lichidatorul judiciar prin raportul de activitate contestat, dat fiind faptul că fundatia s-a aflat ca investitie realizată de către debitoare în patrimoniul acesteia, trecererea ei în proprietatea C. ui J. C. realizându-se doar la data încetării contractului de concesiune, care a avut loc după intrarea debitoarei în procedura insolventei.
Cât priveste adresa nr. 20486/_ emisă de C. J. C., constată că prin aceasta s-a solicitat punctul de vedere al SC BCR SA, în calitate de titulară a unei creante garantate cu ipotecă asupra unei constructii viitoare, ceea ce nu înseamnă însă o recunoastere de către acesta a faptului că fundatia în cauză ar fi rămas în proprietatea debitoarei si după încetarea contractului de concesiune nr. 633/_ . Totodată, adresa nr. 4565/_ a C. ui J. C., prin care se arată că debitoarea este proprietara constructiei de la edificarea lucrărilor de constructie, a fost emisă la un moment la care contractul de concesiune nr. 633/_ era în fiintă, astfel că debitoarea era încă proprietara bunurilor de retur de investitie potrivit art. 2 alin. 4 lit. a din contract.
Pentru considerentele arătate, retinând că nu s-a dovedit nelegalitatea măsurii luate de către lichidatorul judiciar prin raportul de activitate contestat, în baza art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, va respinge contestația formulată de contestatoarea
S.C. K. S.A., împotriva raportului nr. 16/_ al lichidatorului judiciar SS al debitoarei S.C. N. I. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatoarea S.C. K. S.A., împotriva raportului nr. 16/_ al lichidatorului judiciar SS al debitoarei S.C. N. I. S.R.L.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
V. LAURA OROS A. Z.
În concediu de odihnă semnează grefier sef
Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 4ex./_
| ← Sentința civilă nr. 30/2013. Contestație. Faliment, procedura... | Sentința civilă nr. 2719/2013. Contestație. Faliment,... → |
|---|
