Sentința civilă nr. 1980/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1980/2013

Ședința publică din 5 noiembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC V. - C. S., cu sediul în B.

, str. A. M., bl. 7, sc.F, et.3, ap.67, județul B. -N., cod unic de înregistrare 18914523, număr de ordine în registrului comerțului J_ și examinarea contestației formulată de creditorul B. SA împotriva Hotărârii adunării generală a creditorilor din data de_ .

Cauza s-a dezbătut în ședință publică din data de 22 octombrie 2013, concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 29 octombrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru data de 5 noiembrie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus creditoarea B. SA, în contradictoriu cu debitoarea SC Valiment C. S., a formulat contestație împotriva hotărâii adunării generale a creditorilor debitoarei din data de_, prin care a solicitat desființarea parțială a adunării creditorilor în ceea ce privește remunerația fixă a lichidatorului judiciar.

În motivare s-a arătat că în adunarea creditorilor din data de_ s-a supus votului creditorilor 1.) aprobarea reducerii prețului de pornire a licitației apartamentului cu 50% față de prețul de evaluare; 2.) confirmarea lichidatorului judiciar si a onorariului acestuia. In aceasta adunare creditoarea și-a exprimat votul prin corespondență. Se observa că în ceea ce privește remunerația s-a consemnat - în mod eronat - că hotărârea adunării creditorilor ar fi fost acea de a aproba în favoarea lichidatorului un onorariu fix de 1000 lei plus tva/lunar și un onorariu de succes de 4% din vânzarea bunurilor dacă lichidatorul identifică cumpărătorul și 1% daca cumpărătorii sunt identificați de creditori.

Se arată că, creanța creditoarei (317.144 lei) reprezintă 97.68% din masa credala, și a exprimat votul in adunarea creditorilor - in ceea ce privește pct. 2 de pe ordinea de zi - in următorul mod:

A confirmat lichidatorul judiciar C. SS cu un onorariu total de 1.000 lei

+ TVA pentru toată perioada de faliment și un onorariu de succes 4% din vânzarea

bunurilor debitoarei dacă lichidatorul identifica cumpărători pentru bunurile din averea debitoarei sau 1% dacă cumpărătorii sunt identificați de către creditori.

Din procesul-verbal al adunării creditorilor rezultă că, poziția creditoarei a fost consemnată în mod greșit în cuprinsul procesului-verbal, reținându-se că hotărârea adunării creditorilor ar fi acea de a aproba onorariu de 1000 lei+TVA/luna pe toată perioada de faliment. Insa onorariul aprobat a fost acela de 1.000 lei+TVA pe toata perioada de faliment. Astfel hotărârea adunării - prin care s-a aprobat onorariu de 1000 lei+TVA/luna este lipsită de orice temei juridic in condițiile in care nu a fost adoptată de către creditorii debitoarei. Hotărârea adunării creditorilor a fost acea de a stabili o remunerație constând într-un onorariu fix de 1.000 lei plus TVA pentru întreaga perioada a procedurii de faliment. In concluzie hotărârea privind remunerația fixă consemnată în procesul-verbal al adunării este nelegală, pentru că nu s-a luat de către creditorii debitoarei. Pentru aceste considerente se solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Lichidatorul judiciar C.I.I Ș. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că, contestația este tardiv introdusă, deoarece adunarea creditorilor s-a desfășurat la data de 12 iunie 2013, iar contestația a fost depusă la instanță în data de 19 iunie 2013, cu depășirea termenului de 5 zile de la data adunării creditorilor prevăzut de art. 14 alin(8) din Legea nr.85/2006, întrucât în asemenea situații trebuie să se ia în calcul și ziua în care s-a desfășurat adunarea creditorilor.

In dosarul de faliment nr._ B. SA este creditor majoritar, deținând 97,68% din valoarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv de creanțe.

În această calitate, prin votul exprimat cu ocazia adunării creditorilor din data de_, care a avut pe ordinea de zi confirmarea administratorului judiciar și stabilirea remunerației acestuia, a confirmat administratorul judiciar și a stabilit pentru acesta" un onorariu de 500 lei/lună + TVA pentru perioada de observație și reorganizare și un onorariu de succes pentru perioada de observație și reorganizare de 5% din sumele încasate din vânzarea bunurilor și recuperarea creanțelor în sold la data deschiderii procedurii în primul an de procedură, 3% în următorii ani, sau 1% în cazul în care creditorii identifică cumpărători pentru bunurile din patrimoniu."

Ulterior, prin votul exprimat cu ocazia Adunării creditorilor din data de_ ,

B. a solicitat introducerea pe ordinea de zi a următoarei ședințe a adunării creditorilor "confirmarea lichidatorului judiciar și a onorariului acestuia de 1000 lei + TVA pentru întreaga perioada de faliment," omițând să precizeze că acest onorariu este stabilit lunar, așa cum se stabilește în toate situațiile în care cheltuielile de procedură sunt suportate din averea debitorului, iar pe parcursul desfășurării procedurii nu se negociază de două ori valoarea onorariului.

Potrivit art. 21 alin(l,i) din Legea nr. 85/2006, administratorul/lichidatorul judiciar depune lunar un raport de activitate, în care trebuie să menționeze și remunerația acestuia, cu menționarea modalității de calcul a acesteia, text din care rezultă în mod neîndoielnic că remunerația sa se stabilește lunar.

Cu ocazia Adunării creditorilor din data de 12 iunie 2013, în procesul verbal s- a menționat ca hotărâre a adunării, un onorariu pentru lichidator de 1000 lei/lună+TVA pentru toată perioada de faliment și un onorariu de succes de 4% din vânzarea bunurilor debitoarei/dacă lichidatorul identifică cumpărători pentru bunurile din averea debitoarei, sau 1% dacă cumpărătorii sunt identificați de către creditori.

Această mențiune din procesul verbal s-a făcut în baza votului B. SA transmis lichidatorului judiciar, împrejurarea că acesta a omis să specifice că valoarea onorariului se referă la o lună, nu la o perioadă nedefinită, care se poate întinde pe o perioadă de mai mulți ani, având în vedere dificultatea de a valorifica un apartament greu de vândut, situat la parter, cu orientare nord, beneficiind de un iluminat natural precar. In actualele condiții de pe piața imobiliară, vânzarea unor asemenea unități locative se va face cu mare dificultate și după mari eforturi. Ca urmare a admite ca în situația în care vânzarea se va face după 2-3 ani, lichidatorul să "beneficieze" de un onorariu de 30-40 lei/lunar este de neadmis, mai ales că primul onorariu propus de B.

, cel din perioada de observație si reorganizare, a fost stabilit la 500 lei/lunar+TVA.

In concluzie, se consideră că față de onorariul stabilit pentru perioada de observație și reorganizare, nu există nici un temei de reducere a acestuia la o sumă practic nedefinită, dar infimă, fiind imposibil de precizat când se va vinde imobilul din averea debitorului. Dimpotrivă se consideră că față de dificultățile întâmpinate în prezent pe piața imobiliară, eforturile de valorificare trebuie răsplătite cu un onorariu mai mare decât cel din perioada de observație.

In drept s-au invocat prevederile art. 14, din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În conformitate cu prev. art. 137 din Vechiul Cod procedură civilă aplicabil în speță, instanța trebuie să se pronunțe în prealabil asupra excepțiilor ce fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Referitor la excepția tardivității contestației invocată în cauză instanța constată că excepția este nefondată.

Astfel potrivit prev. art. 14 alin. 8 din Legea nr. 85/2006contestația împotriva hotărâii adunării creditorilor trebuie depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor.

În cauză adunarea creditorilor s-a desfășurat în data de 12 iunie 2013 în timp ce contestația a fost depusă la oficiul poștal în data de 18 iunie 2013 respectiv în termenul procedural de 5 zile libere prevăzut de textul de lege menționat (f. 6).

Referitor la fondul cauzei se reține că prin încheierea comercială nr. 390/2011 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea societății debitoarei SC Valiment C. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.

Ulterior prin încheierea civilă nr. 20/2012 pronunțată în același dosar s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I Ș. S. .

Pentru data de_ lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor cu următoarea ordine de zi:

  • aprobarea reducerii prețului de pornire a licitației apartamentului cu 50% față de prețul de evaluare.

  • confirmarea lichidatorului și a onorariului acestuia.

Obiectul prezentei contestații îl formează cuantumul onorariului fix al lichidatorului din cadrul celui de al doilea punct de pe ordinea de zi.

Astfel deși creditoarea contestatoare deține 97,68 % din totalul creanțelor înscrise la masa credală a votat pentru un onorariu fix de 1000 lei plus TVA pentru toată perioada falimentului, în procesul verbal s-a consemnat că a fost confirmat C.I.I

Ș. S. cu un onorariu total de 1000 lei+TVA/lună pentru toată perioada falimentului, mențiune ce nu corespunde votului exprimat de contestatoare (f. 3-4).

Or, chiar dacă se consideră păgubit prin stabilirea unui onorariu prea mic comparativ cu activitatea prestată lichidatorul judiciar nu este îndreptățit să consemneze în procesul verbal al unei adunări a creditorilor altceva decât s-a votat în acea adunare.

Pentru considerentele menționate instanța în baza prev. art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 urmează să admită contestația și să dispună anularea parțială a hotărârii adunării creditorilor în discuție, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția tardivității contestației formulată de lichidatorul judiciar

Cabinet Individual de Insolvență Ș. I.,

cu sediul în B., str. V., nr.4, jud.

B. -N. .

Admite contestația formulată de creditorul B. SA, cu sediul în B., bvd.

DP, nr. 6A, sector 2 și dispune desființarea parțială a hotărârii adunării creditorilor din data de 12 iunie 2013 în sensul că onorariul stabilit lichidatorului judiciar este de 1000 lei plus TVA pentru toată perioada de faliment.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact: CV/HVA

_ /4 ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1980/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței