Sentința civilă nr. 2221/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2221/2013
Ședința publică din 3 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC T. S., cu sediul în B., str. L.
, nr.47 cam.1, județul B. -Năsăud, cod unic de înregistrare 5715227, număr de ordine în registrului comerțului J_ și examinarea cererii formulată de lichidatorul judiciar R. & P. S. împotriva pârâtului M. M. pentru atragerea răspunderii patrimoniale.
Cauza s-a judecat pe fond în ședință publică din data de 19 noiembrie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 26 noiembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat la data de 3 decembrie 2013.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus lichidatorul judiciar R. & P. S.
, în contradictoriu cu pârâtul M. M. a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru suma de 6.453.255,76 lei.
În motivare s-a arătat că răspunderea prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006 are caracter delictual, astfel vor fi supuse analizei următoarele componente: fapta, prejudiciul, raportul de cauzalitate și persoanele răspunzătoare.
Starea de insolvență, fiind o stare a patrimoniului societății debitoare caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sume de bani disponibile, poate fi determinată de multiple motive.
Astfel, din analiza economico - financiară a anilor 2007- 2009 efectuată de către lichidatorul judiciar și cuprinsă în raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei, raport depus la dosarul cauzei și publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 10528 din_ constată că în speța analizată este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 138 lit. a) din Legea 85/2006, respectiv membrii organelor de conducere " au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane".
Astfel, deși societatea comercială T. S.R.L. a înregistrat profit în fiecare din cei 3 ani analizați de către lichidatorul judiciar, datoriile totale ale entității au un nivel foarte ridicat. Ponderea cea mai mare în totalul datoriilor este reprezentată de
restanțele către furnizori, către bugetul statului și bugetul asigurărilor sociale, restanțe care cuprind atât debit principal, cât și penalități de întârziere. Deși soldul disponibilităților bănești este foarte ridicat în anii 2008 și 2009, debitoarea s-a aflat în imposibilitatea de a-și achita toate datoriile deoarece componenta principală a indicatorului "casa și conturi la bănci" este reprezentată de avansurile acordate și nedecontate până la finalul anului 2009. Acest indicator prezintă un trend ascendent, de la un cuantum de 11.750 lei din anul 2007 ajungând la 437.632 lei în anul 2008 și la 771.188 lei în anul 2009.
Din valoarea indicatorului, peste 90% este reprezentat de avansurile de trezorerie acordate și nedecontate până la sfârșitul exercițiilor financiare. Astfel, în anul 2009, soldul trezoreriei este format din 16.627,17 lei disponibil existent în conturile bancare, 4.624,03 lei disponibil aflat în casieria unității și 749.937,16 lei avansuri acordate și nedecontate.
Fapta organelor de conducere ale societății, de a acorda avansuri considerabile și de a nu le deconta, punând astfel entitatea în postura de a nu avea lichidități în vederea plății creanțelor creditorilor, cauzând astfel starea de insolvență a S.C. T. S.R.L., reflectă elementele de tipicitate ale faptei prevăzute la art. 138 lit. a) din Legea 85/2006.
În înțelesul Legii insolvenței, sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților. Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor persoanelor în cauză. Cu privire la acestea, arată că până la data de_, administrator al S.C. T. S.R.L. a fost M. M. .
Detaliind, arată că societatea comercială T. S.R.L. a fost înființată la data de_ prin asocierea următorilor parteneri: Fiscuteanu T. Octavian și M. Pamfil. Membrii fondatori au îndeplinit totodată și funcția de administratori și reprezentanți ai societății.
Obiectul principal de activitate 1-a reprezentat producția, prelucrarea și conservarea cărnii (exclusiv carne de pasăre).
La data de_ printr-un contract de cesiune structura asociaților a suferit o modificare.
Astfel: Asociații M. Pamfil și Fiscuteanu T. Octavian s-au retras din societate și au cesionat întregul capital social, în valoare totală de 250 lei, deținut la societate, cooptând doi noi asociați, respectiv: dna M. Nastasia și Fiscuteanu D. I.
. Noul administrator al societății a fost ales M. M., cu un mandat pe durată nedeterminată.
Premisele și cauzele cu privire la apariția stării de insolvență a debitoarei își au izvorul în perioada de timp cât societatea a fost administrată de M. M. deoarece obiectul raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență 1-a constituit analiza economico-financiară aferentă anilor 2007, 2008 și 2009.
In consecință, întrucât administratorul debitoarei nu a făcut dovada prin intermediul documentelor justificative a modului de utilizare a sumelor de bani - avansuri de trezorerie - aparținând societății, se poate susține cu temei că acesta a folosit aceste bunuri în interes personal și poate fi obligat să răspundă pentru prejudiciul creat astfel.
În cazul răspunderii civile delictuale reglementată de dreptul comun, legătura de cauzalitate este avută în vedere între fapta săvârșită și prejudiciul cauzat prin aceasta celui ce solicită atragerea răspunderii respective.
În cazul răspunderii speciale reglementată prin dispozițiile art. 138 alin 1 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul s-a referit expres la raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitorului în stare de insolvență.
În acest context, plecând de la definiția stării de insolvență (acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile) raportul de cauzalitate în prezenta speță reprezintă legătura dintre fapta administratorului de a folosi bunurile societății în interes propriu și ajungerea acesteia în incapacitate de plată.
Dovada, în acest sens, implică, pe lângă aspectele de fapt, și aspectele contabile, analizate îndelung în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență.
Așa cum s-a arătat, deși S.C. T. S.R.L. a înregistrat profit în fiecare din cei 3 ani analizați, aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a-și achita datoriile deoarece administratorul societății a ridicat suma de 749.937,16 lei din societate, cu titlu de avansuri, fără să-i returneze.
În practica judecătorească s-a apreciat și că în ceea ce privește legătura de cauzalitate există o prezumție absolută - ce nu poate fi răsturnată, în sensul că aceasta persistă atât timp cât debitoarea se află în incapacitate de plată și totodată există una dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, în speță, folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Potrivit art.138 alin. Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei - persoană juridică, ajunsă în stare de insolventă, să fie suportat de membrii organului de conducere, în speță administratorul debitoarei care a cauzat starea de insolventă prin faptele sale.
Potrivit practicii judiciare expresia de "parte din pasiv" folosită de legiuitor în art. 138 din lege vizează o parte sau totalitatea pasivului, în raport de faptele săvârșite de administratorul debitoarei.
Lichidatorul judiciar apreciază că angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei se impune a fi stabilită pentru tot pasivul rămas neacoperit al societății, în valoare de 6.453.255,76 lei. În fapt, se evidențiază că S.C.
T. S.R.L. s-a găsit în imposibilitate de a-și achita datoriile la termen față de creditorii înscriși la masa credală, întrucât administratorul acesteia a retras din societate suma de 749.937,16 lei, acest fapt conducând la incapacitatea de plată a entității, debitele nereturnate la scadență fiind născătoare de dobânzi.
Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea acțiunii formulate și în consecință obligarea numitului M. M. la plata sumei de 6.453.255,76 lei.
Pârâtul M. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulată ca prescrisă, neîntemeiată și nelegală.
În motivare s-a arătat că acțiunea in răspundere este prescrisă, deoarece a fost formulata peste termenul de 3 ani de la data săvârșirii presupuselor fapte.
Dreptul la acțiune în răspundere se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuie cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență (art. 139 din lege). Pentru cazul când persoana care a cauzat apariția stării
de insolvență a fost cunoscută anterior deschiderii procedurii, dreptul la acțiune nu se va prescrie mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
Consideră că în speță sunt întrunite condițiile prescrierii acțiunii, ținând cont de faptul că presupusele fapte ale pârâtului datează din anul 2005 (asociații având cunoștință de ele), iar procedura fiind deschisă în 2009. Aceste condiții, se consideră că acțiunea în răspundere este prescrisă, deoarece a fost formulată peste termenul de 3 ani de la data săvârșirii presupuselor fapte.
Se mai arată că societatea a înregistrat profit in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Susținerile lichidatorului ca avansurile de trezorerie acordate și nedecontate ar fi de peste 90% din valoarea datoriilor sunt total nefondate pentru următoarele aspecte:
Avansurile de trezorerie înregistrate în balanța din anul 2009, în sumă de 749.937,16 lei, nu au fost ridicate de administratorul societății "T. " S. B., M.
M. . Aceste avansuri au fost ridicate de alte persoane și nu de reclamant, așa cum se poate observa din Buget Carte Mare la 31.12.201$.
Soldul contului 542, la data de_ a fost de 65.297,75 lei, astfel ca, ponderea avansurilor din valoarea datoriilor este sub 8% din acestea. În aceste condiții, nu se poate trage concluzia că din cauza avansurilor ridicate de alte persoane nu s-au putut achita datoriile societății si astfel s-a ajuns in stare de insolvență.
Referitor la debitul pentru ING Bank, in valoare de 6.140.747,76 lei cu care s-a înscris pe tabelul creditorilor, precizează faptul că această suma este valoarea unor credite contractate de SC Topaz Group Prodexim, de la ING BANK și care sunt garantate de aceasta, conform tabelului definitiv al creditorilor la valoarea de 6.105.646,62 lei. Garanțiile sunt imobiliare prin contractul de ipotecă pe centrul comercial "CIBELA" B. și mobiliare asupra încasărilor de SC Topaz Group Prodexim S. .
La această dată este semnat și contractul de vânzare a centrului comercial iar sumele încasate vor fi distribuite astfel către ING BANK. SC T. S. a semnat contractul pe care-1 avea banca cu TOPAZ GROUP ca si garant, dar fără garanții reale, deci numai după plata tuturor datoriilor, dacă rezultă un excedent se puteau face plăți către bancă, ceea ce nu a fost cazul.
In concluzie, se consideră că administratorul societății M. M. nu se face răspunzător pentru sumele solicitate mai sus, acesta nu a beneficiat de nici o sumă din societate si nici nu se poate atrage răspunderea personală a acestuia.
Răspunderea administratorilor este personală, așa cum rezultă si din dispozițiile in art. 144 indice 2 din Legea 31/1990. Mai mult, conform art.999 C.Civ, orice persoana este răspunzătoare de prejudiciile cauzate terților prin fapta sa.
De asemenea, art. 138 din legea 85/2006, stabilește foarte clar condițiile de atragere a răspunderii administratorilor, respectiv daca sunt identificate persoane cărora le este imputată apariția stării de insolvență. În aceste condiții, trebuie constatat dacă i se poate imputa apariția stării de insolvență.
Pentru a se dovedi implicarea pârâtului în prejudicierea societății ar trebui să existe acte semnate de acesta și nu simple afirmații ale lichidatorului.
Mai mult, dacă ar fi existat culpa pârâtului cu privire la modul de administrare al societății, Adunarea Generală a Asociaților ar fi trebuit și ar fi avut posibilitatea formulării unei acțiuni in răspundere patrimoniala a pârâtului. Încercarea de atragere
a răspunderii personale in temeiul art. 138 din Legea insolventei, este o modalitate de șicanare a instanței și cu scopul administratorilor de a se sustrage răspunderii.
Art. 1442. - (2) din Legea 31/1990 stabilește că "administratorii răspund față de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de
personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusa de îndatoririle funcției lor".
Toate presupusele fapte enumerate nu constituie decât riscuri care însoțesc orice activitate comercială și care din nefericire conduc uneori la o activitate neprofitabilă și poate inevitabil, la insolvență, cum a fost și în cazul debitoarei. Astfel, toate aceste elemente nu sunt de natură a reține în sarcina pârâtului faptele ilicite prevăzute de art. 138. în acest sens s-a reținut și în doctrină, arătându-se că instanțele au respins cererile pentru angajarea răspundem organelor de conducere în situațiile în care s-a dovedit că insolvență a avut ca și cauză "neșansa de a desfășura o activitate profitabilă".
In concluzie, neexistând dovada unei fapte ilicite, soluția instanței de fond ar trebui să fie aceea de respingere a cererii de antrenare a răspundere pârâtului. Mai mult, pentru a putea fi reținută fapta prevăzută la art. 138, trebuie îndeplinită o condiție suplimentară și esențială prevăzută de acest text de lege și anume interesul personal.
Astfel cum s-a susținut și în doctrină, "interesul personal este o condiție esențială pentru angajarea răspunderii.
In drept, se invocă prevederile art. 1442din Legea 31/1990, art.999 din C.Civ, art. 138 si art. 139 din Legea Insolventei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut starea de fapt ce va fi redată în continuare.
Instanța, în conformitate cu disp. art. 137 Cod procedură civilă în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței, se va pronunța în prealabil asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Astfel referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune a lichidatorului de a promova prezenta cerere, instanța constată că această excepție este nefondată.
Potrivit prev. art. 139 din Legea nr. 85/2006 acțiunea prevăzută la art. 138 din lege se prescrie în termen de 3 ani și începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.
În speță procedura insolvenței a fost deschisă în data de 15 decembrie 2009 iar prezenta acțiune a fost introdusă în data de 31 ianuarie 2012 (f. 1) deci înainte de împlinirea termenului de 3 ani de la deschiderea procedurii, fără a mai lua în calcul și termenul de 2 ani care potrivit legii se cumulează cu termenul de 3 ani.
Referitor la fondul cauzei instanța reține că prin sentința comercială nr. 1326/2009 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea AFP B. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC Tapagra S. iar ulterior prin sentința civilă nr. 193/2011 s-a dispus începerea falimentului în procedura generală împotriva debitoarei și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvență R. &Parteners S. .
Potrivit tabelului definitiv al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar societatea debitoare datorează creditorilor suma totală de 6.453.255,76 lei din care
suma de 6.140.747,76 lei respectiv 95,16% din totalul creanțelor, o datorează unei singure creditoare ING Bank NV Amsterdam. (f. 25).
Referitor la problema în litigiu se constată că cuantumul avansurilor de trezorerie au fost de 2798 lei la_, de 398.802 lei la_, de 749.937 lei la_ și de 719.378 lei la data de_ data deschiderii procedurii insolvenței.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că sumele menționate nu au fost folosite de pârât în interesul propriu astfel cum prevăd disp. art. 138 alin. 1 lit. a din legea nr. 85/2006 pe care se întemeiază prezenta acțiune, ci sunt plăți făcute persoanelor îndreptățite să primească aceste sume și anume angajaților și asociaților societății debitoare (f.133 și 136).
Din aceeași expertiză rezultă că toate sumele acordate salariaților și asociaților cu titlu de avansuri de trezorerie prin conversie, au fost până la 5000 de lei, în consecință au fost respectate prev. HG nr. 2185/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea art. 5 și 6 din OG nr. 15/1996 privind intrarea disciplinei financiare valutare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 131/1996 modificată (f. 136).
Referitor la intrarea debitoarei în insolvență respectiv în faliment mai este de observat și faptul că în speță nu se poate pune problema achitării întregului pasiv de 6.543.255, 76 lei de către pârât prin prisma avansurilor de trezorerie de 749.937,76 lei astfel că se solicită prin acțiunea introductivă în condițiile în care 95,16% din totalul creanțelor este reprezentat de creanța în sumă de 6.140.747,16 lei deținută de creditoarea ING Bank NV Amsterdam. Această sumă reprezintă împrumutul acordat de această creditoare unei alte societăți aflate în insolvență și anume SC Topaz Group Prodexim S. (f. 44) pentru care debitoarea din prezentul dosar are numai calitatea de garant, împrumut care nu a fost încă rambursat dar pentru achitarea căruia se vor vinde atât activele societății care s-a împrumutat cât și activele societății care a garantat.
În consecință având în vedere că avansurile de trezorerie au fost acordate în mod legal și că insolvența debitoarei nu a fost cauzată de folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane cum prevăd disp. art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
În baza prev. art. 274 Cod procedură civilă instanța va stabili în favoarea pârâtului și în sarcina debitoarei suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert. (f. 115, 154, 165).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea, formulată de lichidatorul judiciar R. & P.
S.,
cu sediul în C. -Napoca, str. Turzii, nr. 74-76, jud. C., împotriva pârâtului M.
M.
, domiciliat în B., str. Ion V., nr. 22, jud. B. -Năsăud.
Stabilește în sarcina debitorului cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului în cuantum de 3000 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact: CV/HVA
_ /2 ex
| ← Sentința civilă nr. 2793/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 362/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
