Sentința civilă nr. 2269/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a2
R. TRIBUNALUL S. IZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2269/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind contestația formulată de contestatoarea S.C. E. D. I. S.R.L. prin administrator special M. F. cu privire la creanța înscrisă în favoarea creditoarelor - intimate S.C. R. S.A., S.C. R. E. 97 S.A., S.C. E. S.A., S.C.
P. R., A. R., S.C. S. E. S.R.L., S.C. I. E. S.A., GE H. Z. ,
OMS LTD, B. C. P., K. -B. SPL, S.C. V. RO S.R.L., S.C. N. LSR.L., S.C.P.
S.R.L., S.C. 5M P. S.R.L., V., S.C. O. R. S.R.L., S.C. C. DE A. C., C. B.
R. și S.C.U. S.A. în tabelul preliminar al creanțelor întocmit de către administratorul judiciar C. DE I. T. S. în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei S.C. E. D. I. S.R.L. în dosarul nr._ al Tribunalului S. izat C., contestația fiind formulată în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. DE I. T. S., d-nul practician în insolvență Aurel Podariu, reprezentantul administratorului special M. F.
, d-l avocat Moldovan Gligor și reprezentanta creditoarei S.C. R. S.A., d-na avocat Florea Corina, cu împuternicirea avocațială existentă la dosar, lipsind restul creditorilor
intimați.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul contestatorului depune la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare a OMS LTD, aceasta semnând de primire.
La interpelarea instanței de a preciza dacă mai există cereri de formulat, reprezentantul contestatorului solicită încuviințarea probei cu expertiza contabilă, având în vedere aspectele invocate prin contestație, apreciind că o astfel de probă nu ar conduce la tergiversare cauzei, întrucât documentele contabile ale debitoarei sunt predate administratorului judiciar, iar fiecare creditoare urmează a pune la dispoziția expertului ce va fi desemnat propria contabilitate, pentru confruntarea situațiilor.
Întrebat fiind dacă are în vedere că două dintre creditoarele - intimate au sediul în străinătate, reprezentantul contestatorului arată că prin citația emisă li s-a adus la cunoștință că au posibilitatea să își aleagă sediul pe teritoriul României, iar în eventualitatea în care nu se va întâmpla acest lucru, partea ce o reprezintă se obligă să poarte o corespondență amplă cu aceasta pentru a pune la dispoziția expertului ceea ce va solicita. În cazul în care acestea vor refuza să coopereze, refuzul va fi luat ca o recunoaștere a celor susținute de către contestatoare.
Instanța pune în discuția reprezentanților părților solicitarea în probațiune formulată de către reprezentantul contestatorului.
Reprezentantul administratorului judiciar solicită respingerea cererii în probațiune formulate de către reprezentantul contestatorului, apreciind că proba nu este relevantă în situația în care nu se contestă debitul principal, ci penalitățile de întârziere, care nu se regăsesc în evidențele contabile și a căror cuantum a fost stabilit în baza unor contracte și a dovezilor existente la dosarul cauzei. Mai mult, reprezentantul administratorului judiciar apreciază că administrarea unei astfel de probe ar conduce la tergiversarea cauzei și, implicit, ar compromite șansele de reorganizare a societății.
Reprezentanta creditoarei - intimatei S.C. R. S.A. achiesează la punctul de vedere exprimat de către reprezentantul administratorului judiciar, solicitând respingerea probei.
În replică, reprezentantul contestatorului arată că 19 dintre cei 20 creditori - intimați solicită sume semnificative, iar efectuarea unei expertize nu ar avea cum să dăuneze activității debitoarei.
Judecătorul sindic, în ceea ce privește solicitarea în probațiune formulată de către reprezentantul contestatorului, urmează a respinge, ca neutilă dezlegării cauzei cererea în probațiune privind întocmirea unui raport de expertiză contabilă, raportat la criticile formulate de către contestator și la actele existente la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă reprezentanților părților cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul administratorului judiciar solicită respingerea contestației față de toate cele 20 creditoare - intimate, apreciind că prezenta contestație este neîntemeiată și nedovedită, atâta timp cât contestatoarea face vorbire despre diferențe contabile, fără a anexa acte doveditoare.
Reprezentanta creditoarei - intimate S.C. R. S.A. solicită instanței respingerea contestației formulate împotriva părții ce o reprezintă, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin contestația formulată la data de 19 decembrie 2012, contestatoarea SC E. D. I. S., prin administrator special, d-l M. F., a solicitat instanței să constate că creanța în sumă de 3.103.936,02 lei, înscrisă în tabelul preliminar de către administratorul judiciar, aferentă creditorului R. SA, nu este legal înscrisă și să dispună modificarea în tabelul preliminar al creditorilor astfel:
7226.29 RON-creanțe garantate, 3.031.939,54 RON- creanțe chirografare.
De asemenea, contestatoarea a mai contestat, prin intermediul aceleași contestații, cuantumul creanțelor depuse și verificate a unui număr de 19 creditori ai contestatoarei, respectiv SC R. SA, SC R. E. 97 SA, SC E. SA, SC P.
R. S., A. R., SC S. E. S., SC I. E. SA, GE H. Z., OMS spol SRO, B. C. P., SC K. B. SP Z., SC V. RO S., SC N. LS, SC P. S., SC 5 M P. S., V. ES M. KORLATOLT FELELOSSEGU TARSASAG,, SC O. R. S., SC C. DE A. S. SA, C. B. S., S.C. U. S.A, cu solicitarea ca instanța de judecata, să dispună verificarea creanțelor creditorilor cărora sumele acceptate depășesc sumele existente in evidentele contabile ale contestatoarei.
Contestatoarea a arătat că, prin sentința comercială nr.3565/CC/2012, pronunțată de către Tribunalul S. izat C. la data de_, a fost deschisă procedura insolventei împotriva ei, ca administrator judiciar fiind numită C. de I.
T. .
Referitor la aceste aspecte, la data de_ administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei tabelul preliminar al creanțelor împreună cu raportul de verificare a creanțelor, fiind transmis spre publicare în Buletinul procedurilor de I. la data de_ și publicat în data de_ .
Vizavi de tabelul preliminar al creditorilor întocmit și depus la dosar de către administratorul judiciar, contestatoarea a contestat creanțele:
- SC R. S.A. înscrise în tabelul preliminar atât sub aspectul legitimității lor, a felului lor și a garanției, cât și a ordinii de prioritate a creanței.
Contestatoarea a arătat că, creditorul SC R. S.A. a fost trecut în mod nejustificat ca și creditor garantat cu suma de 3.103.936.02 RON, conf. art.41 din Legea nr.85, astfel că, a solicitat instanței să i-a act de nelegalitatea înscrierii în tabelul preliminar, și să modifice sub aspectul tipului de creanță deținută, respectiv de la creanța garantată, la creanța chirografară pentru următoarele:
Contestatoarea a arătat că între ea și creditoarea SC R. S.A. au avut loc relații comerciale prin care creditoarea a livrat marfa debitoarei, în cauza de față conductori
electrici. Aceste raporturi comerciale au fost guvernate de către contractul de vânzare- cumpărare nr.204/_, urmate de actul adițional nr.1/_ care cuprinde o clauza de rezerva a dreptului de proprietate conform prevederilor noului Cod Civil.
Contestatoarea a menționat faptul că, conf. art.2347 N.Cod Civil " Contractele care au ca efect conservarea sau constituirea unui drept asupra unui bun pentru a asigura executarea unei obligații ,oricare ar fi numărul, natura sau denumirea lor,nu sunt opozabile terților care au dobândit drepturi cu privire la acel bun decât dacă sunt înscrise în registrele de publicitate, potrivit regulilor stabilite pentru ipoteci", "Sunt asimilate astfel ipotecilor clauzele de rezervă a proprietății, pactele de răscumpărare ori cesiunile de creanță încheiate în scop de garanție";.
Contestatoarea a arătat că, înscrierea în arhiva reală de garanții mobiliare a creditorului R. SA cu suma de 3.919.032,99 RON doar la data de 16 octombrie 2012, echivalează cu garantarea rezervei proprietății produselor livrate existente în stoc la aceea dată, (susținerea creditoarei R. SA, cum că la acea dată ar fi avut produse livrate pentru care își rezervă dreptul de proprietate în sumă de 3.919.032,99 RON, în lipsa efectuării unui inventar faptic este neconcludentă), produsele înstrăinate de către debitoare în favoarea terților de bună credință înainte de aceasta dată sau chiar înainte de data deschiderii procedurii, neputând face obiectul rezervei dreptului de proprietate, creditoarea neavând respectată cerința prevăzută la art.2347 N.Cod Civil la acea dată, în speța terților de bună credință care au achiziționat produsele respective, nefiindu-le opozabilă.
De asemenea, contestatoarea a mai arătat că, la data de_, data deschiderii procedurii insolventei, stocul de marfă livrată de creditorul SC R. SA era în sumă de doar 71996.48 RON, din care marfa facturată, dar nelivrată de către R. SA în cuantum de 64770.19 ( bifate cu steluța pe lista stocului anexat), produse care urmau sa fie livrate ulterior în baza avizelor de însoțire a mărfii, fapte care nu au mai avut finalitate, în speța creditoarea nelivrând produsele respective, dar solicitând înscrierea la masa credală cu contravaloarea lor.
Conform anexei extras de stoc la data de_, contestatoarea a considerat că este legal a fi înscris ca și creditor garantat, doar cu suma de 7226.29 RON, la care se adaugă suma de 3.103.936,02 RON creanțe chirografare, negarantate, urmând a fi trecute în tabelul preliminar al creditorilor ca și creditor chirografar, motivat de faptul că această marfă a fost livrata terților clienți ai contestatoarei înainte de data înscrierii bunurilor proprietate garantată în arhiva reală de garanții mobiliare, iar dobânditorii acestor mărfuri sunt clienți de bună credință.
Vizavi de tabelul preliminar al creditorilor întocmit și depus la dosar de către administratorul judiciar, administratorul special a mai contestat creanțele
- SC R. E. 97 SA, sub aspectul cuantumului creanței, diferența dintre evidenta contabilă a contestatoarei și creanța solicitată fiind de 2097.66 RON.
- SC E. SA sub aspectul cuantumului creanței, arătând că diferența dintre evidența contabilă a contestatoarei și creanța solicitată fiind de 6455.35 RON;
- SC P. R. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 1364.25
RON; RON;
A. R. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 20687.38
SC S. E. S. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de
3148.12 RON;
- SC I. E. S.A - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 257.45
RON; RON;
RON;
GE H. Z. -sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 2214.49
OMS LTD -sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 682.50 RON;
B. C. P. - sub aspectul cuantumului ,diferenta fiind de 1399.52 RON;
K. -B. SPL -sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de192.35
RON;
SC V. RO S. -sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 55.14
SC N. LS - sub aspectul cuantumului creanței, diferența
fiind 405.11 RON
SC P. S. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 120.30
RON;
SC 5M P. S. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind
de18496.04 RON;
16.V. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 209.29 RON;
SC O. R. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 1128.69
RON;
SC C. DE A. C. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de
120.30 RON;
- C. B. R. - sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 715.68
RON;
U. S.A. -sub aspectul cuantumului creanței, diferența fiind de 515.26 RON. Pentru motivele arătate, contestatoarea a solicitat instanței de judecată
admiterea contestației, totodată solicitând modificarea celor menționate .
Intimata creditoare SC R. SA a formulat întâmpinare la contestația formulată de către SC E. D. I. S., întâmpinare prin care a solicitat instanței de judecată, ca după soluționarea contestațiilor, să respingă contestația formulată de către debitoare și să admită contestația formulată de ea.
Creditoarea a precizat că i-a fost comunicată contestația formulata de către debitoare doar la data de_, fiind un termen foarte scurt pentru pregătirea apărării. In acest sens creditoarea și-a rezervat dreptul de a aduce precizări și completări întâmpinării formulate.
Creditoarea arată că, creanța societății provine în temeiul relațiilor comerciale stabilite între parți prin contractul de vânzare cumpărare comercială cu executare succesivă, înregistrat sub nr. 204/_ .
Creditoarea a mai arătat că, ulterior, părțile au convenit modificarea acestui contract prin perfectarea actului adițional nr. 1/_, prin intermediul căruia contractul a fost prelungit până la data de_, iar părțile au decis cu privire la clauza de proprietate în favoarea vânzătorului până la plata integrală a prețului aferent, menționând că așa cum se poate observa în cuprinsul actului adițional la care s-a referit, articolul 2 instituie obligația de a realiza publicitatea aferentă clauzei de rezervă a proprietății în sarcina debitoarei: " Cumpărătorul se obligă să asigure corecta informare a clienților/terților față de păstrarea dreptului de proprietate în favoarea vânzătorului, asupra produselor/mărfurilor, până la achitarea prețului aferent, realizând publicitatea necesară".
Creditoarea menționează că, prin cererea de creanță depusă în termenul stabilit, a solicitat înscrierea societății în tabelul preliminar de creanțe, cu o creanța garantată în sumă de 5.036.804,99 lei, reprezentând 5.006.605,40 lei debit restant și 30.199,59 lei penalități de întârziere calculate până la data deschiderii procedurii de insolventă. Cererea de creanță a fost însoțită de înscrisurile la creditoarea a făcut referire și a fost motivată în fapt și în drept.
Creditoarea a arătat că administratorul judiciar, în urma verificării creanței, a constatat că un număr de patru facturi fiscale au fost cesionate prin contractul de cesiune de creanță nr.167/CES/338/_, încheiat cu Banca T., în vederea garantării rambursării obligațiilor rezultate din actul adițional 338/_, la contractul de credit 167/_ .
De asemenea, creditoarea a mai arătat că s-a constatat că un număr de 3 facturi au fost cesionate prin contractul de cesiune de creanța Nr. 167/CES/348/_, încheiat cu Banca T., în vederea garantării rambursării obligațiilor rezultate din actul adițional 348/_ la contractul de credit 167/_ .
În ceea ce privește contractul de cesiune de creanță 167/CES/337/_, încheiat intre SC R. Sa și Banca T., in vederea garantării obligațiilor
rezultate din actul adițional 337/_ la contractul de credit nr.
167/_, creditoarea a arătat că s-a cesionat factura fiscală RCABMS/11231548/_
.
Realizând calculul total al acestor facturi cesionate, creditoarea a precizat că administratorul judiciar nu a înscris-o tabelul provizoriu de creanțe cu întreaga sumă solicitată, procedând la scăderea sumei de 1.932.868, 97 lei din valoarea totală a creanței solicitate. Pentru aceasta sumă a depus cerere de creanța Banca T., societatea creditoare fiind înscrisă în tabelul de creanțe cu creanța menționată.
In acest sens, creditoarea a fost înscrisă în tabelul de creanțe cu suma de 3.103.936,02 lei, reprezentând creanța garantată provizorie, parte din valoarea creanței solicitată prin cererea de creanță.
Creditoarea a arătat că, prin contestația formulată a solicitat înscrierea SC R. SA în tabelul de creanțe cu întreaga sumă solicitată deoarece, Banca T. a primit întreaga sumă reprezentând creanța în cuantum de 1.932.868,97 lei, prin plățile efectuate de către societatea creditoare prin rambursări succesive din surse proprii ale societății. Banca T. prin adresa 30336/_, transmisă la dosarul prezentei cauze, a confirmat încasarea sumei de 1.932.868.97 lei direct de la societatea creditoare si solicita înscrierea subscrisei SC R. SA în tabelul de creanțe în locul Băncii T.
.
Creditoarea a menționat că, debitoarea, prin contestația formulată contestă legalitatea înscrierii creditoarei în tabelul de creanțe sub aspectul felului, a garanției și a ordinii de prioritate, solicitând modificarea creanței din creanța garantată în creanța chirografară.
Creditoarea a arătat că, din lecturarea contestației depusă de către debitoare rezultă următoarele nelămuriri:
debitoarea a solicitat ca suma de 3.103.936.02 lei (sumă deja înscrisă de către administratorul judiciar în tabelul de creanțe), să fie înscrisă ca și creanță chirografară și în plus suma de 7.226.29 lei să fie înscrisă ca și creanța garantată.
Astfel, creditoarea înțelege că debitoarea contestă și cuantumul creanței înscrise în tabelul preliminar de către administratorul judiciar, solicitând in plus înscrierea sumei de 7.226.29 lei.
deși Banca T. a fost înscrisă în tabel ca și creditor garantat, așa cum a arătat mai sus, cu sume provenite din cesionarea unor facturi fiscale, din relația R. -
E. D., debitoarea nu a contestat legitimitatea înscrierii acestei creanțe deși avea aceleași garanții instituite și aceeași ordine de prioritate, fiind afectată tot de clauza de rezervă a proprietății.
Creditoarea a precizat că, așa cum a arătat prin actul adițional încheiat între ea și debitoare, s-a stipulat o clauză de rezervă a proprietății asupra mărfurilor livrate până la plata integrală a acestora. De asemenea, a mai arătat că obligația de publicitate a rezervei dreptului de proprietate în favoarea societății creditoare, a fost însușită de către debitoare, acesteia revenindu-i obligativitatea realizării publicității necesare.
Creditoarea a arătat că, prin contestația formulată, debitoarea a invocat propria culpă în nerealizarea publicității, creditoarea realizând înscrierea la arhiva electronică așa cum am făcut dovada prin extrasul depus la dosar.
În ceea ce privește vânzarea cu clauza de rezervă a proprietății, creditoarea a arătat că aceasta reprezintă amânarea transmiterii proprietății printr-o stipulație expresă, care are efecte depline între părți o dată cu încheierea contractului, reprezentând un mijloc de a-l garanta pe vânzător, în speță creditoarea, împotriva neexecutării obligației cumpărătorului de plată a prețului.
Potrivit art. 20 și următoarele din Codul Civil, creditoarea apreciind motivarea debitoarei, a arătat că între părți sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile, actele sau faptele juridice, precum și orice alte raporturi juridice produc efecte depline, chiar dacă nu au fost îndeplinite formalitățile de publicitate, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel, precizând că publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate.
Creditoarea a menționat că, apreciind prevederile art. 1755 Cod civil, atunci când, într-o vânzare cu plata prețului în rate, obligația de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preț; riscul bunului este însă transferat cumpărătorului de la momentul predării acestuia, rezulta ca prin lege nu se dispune astfel.
Insa așa cum a rezultat din actul adițional, obligația de publicitate și de informare a terților și clienților asupra rezervei dreptului de proprietate în favoarea SC R. SA a fost în sarcina debitoarei.
În aceste condiții, creditoarea a considerat că, în mod legal și corect a fost înscrisă creanța în tabelul de creanțe la ordinea de preferința garantată.
Potrivit clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, creditoarea precizează că, proprietatea asupra mărfii trece de la vânzător la cumpărător în momentul achitării acesteia integral, iar riscul trece la cumpărător din momentul recepției mărfii. Ca atare, aceste bunuri nu au făcut parte din averea debitoarei, astfel că ele nu pot face obiectul valorificării în conformitate cu prevederile Legii insolvenței, creditoarea având astfel o creanță garantată, putându-se prevala de ipoteza acoperită de sintagma "drept de retenție, de orice fel", întrucât, printr-o clauză expresă trecută în contract, creditoarea și-a rezervat dreptul de proprietate asupra mărfurilor vândute debitoarei până la momentul achitării lor integrale.
Fata de motivele invocate, apreciind și rezerva solicitată de a aduce completări și precizări întâmpinării formulate, creditoarea a solicitat respingerea contestației formulate de către debitoare.
Administratorul judiciar C. de I. T. S. al debitoarei S.C. E. D.
I. S. a formulat poziție scrisă, solicitând respingerea contestației formulate de către debitoare împotriva tabelului preliminar ca fiind neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat că, prin încheierea nr. 3565/CC/2012, pronunțată în data de 1 octombrie 2012 în dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului S. izat C. a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC E. D. I. S. și a fost numit în calitate de administrator judiciar al debitoarei, iar după întocmirea tabelului preliminar al creanțelor deținute împotriva SC
E. DS, debitoarea a depus la dosarul cauzei o contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor, vizând înscrierea unui număr de 20 de creditori în tabelul preliminar.
Cu privire la înscrierea creanței creditorului SC R. SA, administratorul judiciar a precizat că, debitoarea a susținut faptul că administratorul judiciar a înscris creditorul SC R. SA în tabelul preliminar a creditorilor cu suma de 3.103.936,02 lei garantată provizorie, conform art. 41 din Legea nr. 85/2006, iar creanța trebuia înscrisă în tabloul creditorilor astfel: 7.226,29 lei-creanță garantată, 3.031.939,54- creanță chirografară.
Administratorul judiciar a arătat instanței faptul că prin intermediul declarației de creanță depusă în termen de SC R. SA, prin mandatar SC EULER HERMES SERVICES R. S., creditoarea a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu o creanță în sumă de 5.036.804,99 lei, reprezentând: 5.006.605,40 lei-debit restant și 30.199,59-penalități de întârziere. Creditoarea a atașat cererii sale copiile: contractului de vânzare-cumpărare comercială cu executare succesivă nr. 204/_, actul adițional nr. 1/_ -care cuprinde și clauza de rezervă a dreptului de proprietate, pe care creditoarea a înțeles să o invoce în cererea de admitere a creanțelor, fișa de calcul a penalităților, facturile fiscale-semnate și ștampilate de debitoare,biletele la ordin refuzate de debitoare, precum și avizul emis de arhiva electronică de garanții reale imobiliare nr. 2012-0. -HDL, conform căruia a fost înscrisă o garanție pentru suma de 3.919.032,66 lei.
Administratorul judiciar a analizat declarația de creanță, constatând că acest creditor a făcut referire la clauza rezervei dreptului de proprietate, stipulată în cadrul contractului în condițiile art. 1674 NCCiv. și că actul adițional nr. 1/_ a fost încheiat ulterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil.
De asemenea, administratorul judiciar, în urma verificărilor efectuate, a constatat că facturile:
-RCABMS/11231419/_, pentru suma de 1.773,70 lei, scadentă la_ ;
-RCABMS/11231356/_, pentru suma de 49.955,63 lei, scadentă la_ ;
-RCABMS/11231549/_, pentru suma de 8.878,40 lei, scadentă la_ ;
-RCABMS/11231542/_, pentru suma de 52.250,63 lei, scadentă la_, au fost cesionate prin contractul de cesiune de creanță nr. 167/CES/338/_, încheiat între cedenta SC R. SA și cesionara Banca T. în vederea garantării rambursării obligațiilor rezultate din actul adițional nr. 338/_ la contractul de credit nr. 167/_, cesiune înscrisă la AEGRM și notificată debitorului cedat prin notificarea nr. 2/_ .
-RCABMS/11232182/_, pentru suma de 377.747,40 lei, scadentă la _
;
-RCABMS/11232183/_, pentru suma de 639.141.88 lei, scadentă la _
;
-RCABMS/11232184/_, pentru suma de 4.855,21 lei, scadentă la _
au fost cesionate prin contractul de cesiune de creantă nr.167/CES/348/_, încheiat între cedenta și cesionara Banca T. SA, în vederea garantării rambursării obligațiilor sale rezultate din actul adițional nr.348/_ la contractul de credit nr.167/_, cesiunea fiind înscrisă la AEGRM și notificată debitorului prin notificarea nr.1/_ ;
-RCABMS/11231548/_, pentru suma de 798.266,12 lei, scadentă la _
, a fost cesionată prin Contractul de cesiune de creanță nr. 167/CES/337/_, încheiat între cedenta SC R. SA și cesionara Banca T. SA în vederea garantării obligațiilor sale rezultate din actul adițional nr. 337/_ la contractul de credit nr.167/_, cesiunea fiind înscrisă la AEGRM și notificată debitorului cedat prin notificarea nr. 1/_
Ca urmare a acestui fapt administratorul judiciar a înscris creditoarea cu diferența de sumă rezultată din suma solicitată și sumele cuprinse în aceste facturi, cedate Băncii T. SA. Astfel a fost redusă creanța, în mod corespunzător - adică suma de 1.932.868,97 lei.
Administratorul judiciar, prin raportul de verificare a creanțelor a mai arătat că raportat la stipularea în cadrul contractului de vânzare cumpărare comercială a clauzei rezervei dreptului de proprietate în favoarea vânzătorului conform art. art. 2347, Operațiunile asimilate din Noul Cod Civil, sunt asimilate astfel ipotecilor clauzele de rezervă a proprietății, pactele de răscumpărare ori cesiunile de creanță încheiate în scop de garanție a fost justificată și solicitarea creditoarei cu privire la înscrierea creanței în categoria creanțelor garantate.
Având în vedere toate cele arătate, dar ținând cont și de prevederile art. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței creanțele garantate se înscriu în tabel la valoarea garanțiilor evaluate conform art. 39 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar a considerat că creditoarea SC R. SA, trebuie înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 3.103.936,02 lei în categoria creanțelor garantate conform art. 121 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, în mod provizoriu, până la evaluare.
Cu privire la înscrierea creanței creditorului SC R. E. 97 SA, în ceea ce privește contestația care a fost formulată de SC E. D. SA împotriva înscrierii creditorului SC R. E. 97 SA, administratorul judiciar a solicitat instanțe să respingă această contestație ca fiind neîntemeiată și nedovedită.
Cu privire la înscrierea în tabelul preliminar al creditorilor a societății R. E.
97 SA, administratorul judiciar a menționat că debitoarea a arătat, prin contestația formulată, că există o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă contestatoarea nu a precizat în nici un fel dacă această diferență a fost în plus sau în minus față de contabilitatea societății debitoare și totodată nu a anexat vreun document justificativ pentru cele susținute.
Administratorul judiciar a analizat declarația de creanță a societății SC R. E. 97 SA depusă de creditoare la dosarul cauzei, iar creditorul justificându-și pe deplin
creanțele, a fost înscrisă în tabel cu sumele solicitate prin cererea de admitere a creanțelor, în consecință administratorul judiciar a considerat contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei SC R.
E. 97 SA, ca neîntemeiată și a solicitat instanței respingerea acesteia.
Cu privire la înscrierea creanței creditorului SC E. SA, în ceea ce privește contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al creditorilor a creditoarei SC E. SA, administratorul judiciar a solicitat instanței respingerea contestației ca fiind neîntemeiată și nedovedită.
Administratorul judiciar a precizat că SC E. SA, a solicitat înscrierea la masa credală cu suma totală de 514.876,43 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate și penalități de întârziere.
Administratorul judiciar, după verificarea înscrisurilor depuse și a evidențelor contabile, a constatat că debitul principal indicat de creditoare corespunde evidențelor, însă penalitățile de întârziere au fost eronat calculate. Astfel, din Fișa de calcul a penalităților, depusă de creditoare, a rezultat că au fost corect calculate penalități până Ia data deschiderii procedurii, în cuantum de 9.932,27 lei. Creditoarea a calculat însă penalități și pentru facturile scadente ulterior datei deschiderii procedurii (FF Nr.6834/_, FF Nr, 73169/_, FF Nr.73639/_ și FF Nr. 73703/_ )-
astfel că penalitățile calculate corespunzător acestor facturi nu au fost înscrise în tabelul preliminar.
În concluzie, administratorul judiciar, a înscris în tabel o creanță în cuantum de 500.524,39 lei, în categoria creanțelor chirografare, conform ordinii de preferință prevăzute de art. 123 pct 7 din Legea nr, 85/2006 privind procedura insolvenței.
Administratorul judiciar a arătat că debitoarea a contestat această înscriere fără însă a depune un document justificativ pe care să-și întemeieze susținerile făcând doar referire la evidențele contabile.
Administratorul judiciar a considerat că atâta timp cât SC E. SA și-a dovedit pretențiile prin anexarea documentelor justificative, contestația formulată de către debitoare este neîntemeiată și nedovedit, solicitând instanței respingerea acesteia.
Cu privire Ia contestația formulată de E. D. SA împotriva tabelului preliminar cu privire la suma cu care a fost înscrisă creditoarea SC P. R. SA, a considerat, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată.
La analizarea declarației de creanță formulată de SC P. R. S., care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar cu o creanță în valoare de 481.150,4 lei, din care suma de 479.786,15 reprezentând debit și suma de 1.364,25 lei penalități de întârziere, administratorul judiciar a înscris creditoarea cu valoarea de 481.150,4 lei, conf. art. 123, pct. 7 din care suma de 231.629,08 lei ca și creanță nescadentă.
În urma confruntării evidentelor contabile ale debitoarei, administratorul judiciar a constatat că soldul este același cu cel precizat de către creditoare în cadrul declarației de creanță, diferența o reprezintă cuantumul penalităților.
Având în vedere că diferența de care debitoarea amintește în contestația formulată este exact cuantumul penalităților solicitate de creditoare, administratorul judiciar a solicitat instanței respingerea acestei contestații ca fiind neîntemeiată.
Referitor la contestația formulată de E. D. SA împotriva înscrierii în tabelul preliminar a creditorului A. R. S., administratorul judiciar a solicitat, de asemenea, respingerea contestație ca fiind neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat că, în tabelul preliminar, creditoarea A. R.
S. a fost înscrisă cu toată suma solicitată de către aceasta. Debitoarea prin contestația formulată a arătat că există o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă contestatoarea nu a anexat nici un document justificativ în acest sens.
Administratorul judiciar a menționat faptul că societatea creditoare prin intermediul declarației de creanță a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 393.403,40 lei reprezentând debit principal și suma de 20,687,38 lei reprezentând dobânzi penalizatoare.
Administratorul judiciar a analizat declarația de creanță a ASOCIAȚIEI R. S. depusă de creditoare la dosarul cauzei, iar creditorul justificându-și pe deplin creanțele, a fost înscrisă în tabel cu sumele solicitate prin cererea de admitere a creanțelor.
În urma confruntării evidențelor contabile ale debitoarei, administratorul judiciar a constatat că soldul este același cu cel precizat de către creditoare în cadrul declarației de creanță. Diferența o reprezintă cuantumul penalităților, care au fost calculate în mod corect de către creditoare.
Astfel, administratorul a considerat că este neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei A.
R. S., solicitând respingerea contestației formulate și cu privire la acest capăt de cerere.
Referitor la contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar a SC S. E. S., administratorul judiciar a considerat că este neîntemeiată și pe cale de consecință a solicitat instanțe respingerea contestației formulate. Totodată, administratorul judiciar a arătat că, contestația nu a fost dovedită nici cu privire la acest capăt de cerere.
Administratorul judiciar a arătat că, în tabelul preliminar al creditorilor societății debitoare, creditoarea a fost înscrisă cu toată suma solicitată de către aceasta în cuantum de 347.378,29 lei, creanța solicitată fiind pe deplin dovedită de creditoare. Debitoarea prin contestația formulată a arătat că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă fără a anexa documente justificative în acest sens.
De asemenea, administratorul judiciar a menționat faptul că societatea creditoare a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 347,268,37 lei reprezentând debit principal și suma de 110 lei reprezentând penalități de întârziere.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei S.
E. R. S., în consecință solicităm onoratei instanțe respingerea contestației formulate.
Referitor la contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii societății I. E. SA în tabloul preliminar al creditorilor, administratorul judiciar a considerat că este neîntemeiată și pe cale de consecință a solicitat instanței respingerea acesteia ca neîntemeiată. Totodată, administratorul judiciar a arătat că, contestația nu a fost dovedită nici cu privire la acest capăt de cerere.
În tabelul preliminar al creditorilor societății debitoare, creditoarea a fost înscrisă cu toată suma solicitată de către aceasta în cuantum de 290.852,66 lei, creanța solicitată fiind pe deplin dovedită de creditoare. Debitoarea prin contestația formulată a arătat că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă fără a anexa documente justificative în acest sens. Administratorul judiciar a menționat faptul că societatea creditoare a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 290.852,66 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere, pe care le-a dovedit cu documentele anexate declarației de creanță.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei I.
E. SA, în consecință, solicitând instanțe respingerea contestației formulate.
Referitor la contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii societății GE
Z. în tabloul preliminar al creditorilor, administratorul judiciar a considerat că este neîntemeiată și pe cale de consecință solicitând instanței respingerea acesteia ca neîntemeiată. Totodată, administratorul judiciar a arătat că, contestația nu a fost dovedită nici cu privire la acest capăt de cerere.
Administratorul judiciar a arătat că, creditoarea prin cererea de înscriere la masa credală a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei cu suma de 58.400,93 E., arătând că această suma reprezintă debit neachitat. Cererea a fost legal timbrată, expediată prin poștă la data de_, astfel încât îndeplinește condițiile legale de admitere.
Administratorul judiciar a procedat la conversia creanței exprimate în valută, în lei, la cursul BNR din data deschiderii procedurii (_ ) 1 Eur = 4,5331 lei, rezultând o creanță în valoare de 264.737,25 lei.
Administratorul judiciar, după verificarea facturilor existente în evidențele debitoarei, a constatat că valoarea facturilor emise de creditoare și neachitate de debitoare este de 57.193,02 E. - și nu 58.400,93 E. cum indică creditoarea.
În aceste condiții, administratorul judiciar a înscris la masa credală doar creanța în cuantum de 57.193,02 E. fiind dovedită.
Administratorul judiciar a procedat la conversia acesteia în lei, la cursul BNR din data deschiderii procedurii, rezultând o creanță în cuantum de 259.251 lei.
Administratorul judiciar a arătat că, debitoarea, prin contestația formulată, a arătat că există o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta apare în contabilitatea societății, însă fără a anexa documente justificative în acest sens.
Astfel, administratorul judiciar a considerat ca neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei GE H. Z., în consecință solicitând instanței respingerea contestației formulate.
În ceea ce privește contestația formulată împotriva înscrierii în tabelul preliminar al creditorilor, de către debitoare împotriva creditorului OMS LTD, administratorul judiciar a solicitat instanței respingerea contestației formulate ca fiind neîntemeiată.
Administratorul judiciar a precizat că, OMS, spol. S.R.O., societate cu sediul în Republica Slovacă, a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al SC E. D.
S., cu o creanță în cuantum de 47.807,43 euro. Această creanță a fost formată din sume evidențiate în facturile anexate declarației de creanță, facturi emise înainte de deschiderea procedurii insolvenței față de SC E. D. SA.
Administratorul judiciar a procedat la conversia creanței în lei, la cursul BNR din data deschiderii procedurii (1 Eur = 4,5331 lei) suma rezultată fiind de 216.715,86 lei.
Administratorul judiciar a arătat că în aceste condiții, creditoarea OMS, spol. S.
R. O. a fost înscrisă în tabelul preliminar, cu o creanță de 216.715,86 lei, reprezentând creanță certă, lichidă și exigibilă în categoria creanțelor chirografare, conform art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și a solicitat instanței respingerea contestației formulată de debitoare, ca neîntemeiată, împotriva înscrierii creditorului în tabelul preliminar, întrucât diferența de suma pe care debitoarea a invocat-o nu a dovedit-o în nici un fel și în plus declarația de creanță a OMS spol. SRO a fost dovedită.
Cu privire la contestația formulată împotriva înscrierii în tabelul preliminar al creditorilor, de către debitoare împotriva creditorului B. C. P., administratorul judiciar a solicitat instanței respingerea contestației formulate ca fiind neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat faptul că SC B. C. P., cu sediul în The Balfry, Fraser Road, Erith, Kent, DA8, 1QH, England și sediul ales C., a solicitat înscrierea unei creanțe în valoare de 28,620,27 E., pe care a convertit-o în lei la suma de 129.901,68 lei și a sumei de 120 lei cheltuieli de judecată.
Administratorul judiciar a procedat la conversia în lei, la cursul BNR din data deschiderii procedurii (4,5331 lei - 1 Eur) rezultând o creanță în valoare de 129.738,54 lei, care a fost înscrisă în tabelul preliminar, în categoria creanțelor chirografare, conform art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sub condiția timbrării.
Administratorul judiciar a arătat că, creanța a fost pe deplin dovedită de creditoare prin anexele depuse la cererea de admitere a creanței, considerând că contestația formulată de debitoare a fost neîntemeiată, și a solicitat onoratei instanțe respingerea contestației formulate.
Cu privire la înscrierea creanței creditorului K. B. SPL, administratorul judiciar a arătat că societatea E. D. SA a depus la dosarul cauzei o contestație împotriva înscrierii la masa credală a creditorului K. B. SPL, susținând că sub aspectul cuantumului creanței a existat o diferență de 192,35 lei.
Administratorul judiciar a menționat că, debitoarea, prin contestația formulată, a arătat că există o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta apare în contabilitatea societății, însă fără să anexeze documente justificative în acest sens.
Administratorul judiciar a considerat că societatea K. B. SPL, prin declarația de creanță depusă la dosarul cauzei, a făcut dovada creanței pe care a pretins-o și care a fost și înscrisă în tabelul preliminar al creditorilor, astfel, administratorul judiciar considerând neîntemeiată contestația formulată de E. D. SA împotriva creanței deținută de K. B. SPL în tabelul preliminar al creanțelor și a solicitat instanței respingerea acesteia.
În ceea ce privește contestația formulată de debitoare împotriva cuantumului creanței cu care SC V. RO S. a fost înscrisă în tabelul preliminar, administratorul judiciar a solicitat instanței respingerea ca neîntemeiată.
Prin declarația de creanță depusă la dosarul cauzei, SC V. RO S., cu sediul în Com. M., Jud, C. a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al SC E.
DS, cu suma de 85.454,15 Iei. Au fost atașate copia Contractului de vânzare- cumpărare nr. 4352/_, fișa de cont, copii ale facturilor fiscale.
În urma verificărilor efectuate, administratorul judiciar a constatat că în mod eronat creditoarea a indicat ca "facturi achitate" suma de 3,117,70 lei, deși - în același tabel și concordant cu evidențele debitoarei - suma achitată a fost de 3,210 Iei (tabel, poziția 18). În aceste condiții, recalculând sumele datorate, administratorul judiciar a constatat că suma datorată este de 85.361,85 lei.
Administratorul judiciar a constatat că facturile anexate reprezintă facturi scadente după data deschiderii procedurii, dar care la momentul analizei declarației de creanță de către administratorul judiciar au devenit scadente astfel încât creditoarea a fost înscrisă cu toată suma cu titlu de creanță scadentă.
Creanța a fost pe deplin dovedită de creditoare prin anexele depuse la cererea de admitere a creanței, astfel, administratorul judiciar a considerat că contestația formulată de debitoare este neîntemeiată și a solicitat instanțe respingerea contestației formulate.
Cu privire la contestația formulată de E. D. SA împotriva înscrierii în tabelul creditorilor a SC N. LS, administratorul judiciar a solicitat instanței să respingă contestația ca fiind inadmisibilă și nedovedită.
Administratorul judiciar a arătat că, în tabelul preliminar al creditorilor societății debitoare, creditoarea a fost înscrisă cu toată suma solicitată de către aceasta în cuantum de 68.560,20 lei, creanța solicitată a fost pe deplin dovedită de creditoare. Debitoarea prin contestația formulată, a arătat că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă fără să anexeze documente justificative în acest sens.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei N.
LS, în consecință solicitând instanței respingerea contestației formulate.
Cu privire la contestația formulată de E. D. SA împotriva înscrierii în tabelul creditorilor a SC P. S., administratorul judiciar a solicitat instanței să respingă contestația ca fiind inadmisibilă.
Administratorul judiciar a arătat că, în tabelul preliminar al creditorilor societății debitoare, creditoarea a fost înscrisă cu toată suma solicitată de către aceasta în cuantum de 19.251,40 lei, creanța solicitată fiind pe deplin dovedită de creditoare. Debitoarea prin contestația formulată a arătat că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă fără să anexeze documente justificative în acest sens.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei P.
S., în consecință solicitând instanței respingerea contestației formulate.
Cu privire la contestația formulată de E. D. SA împotriva înscrierii în tabelul creditorilor a SC 5M P. S., administratorul judiciar a solicitat instanței să respingă contestația ca fiind neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat că societatea 5 M P. S., a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei cu suma de 19.249,34 lei, reprezentând contravaloarea facturilor anexate declarației de creanță. Din analiza înscrisurilor menționate a rezultat că, la momentul analizei declarației de creanță de către administratorul judiciar acestea au devenit scadente astfel încât creditoarea a fost înscrisă cu toată suma în cuantum de 19.249,34 lei.
Administratorul judiciar a menționat că debitoarea, prin contestația formulată, a arătat că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă contestatoarea nu a anexat nici un document justificativ în acest sens.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. D. SA a creditoarei 5 M P. S., în consecință solicitând instanței respingerea contestației formulate.
Cu privire la înscrierea în tabelul preliminar al creditorilor a sumei de 8.471,95 lei solicitată de V. ES M. KORLATOLT FELELOSSEGU TARSASAG, contestată de debitorul E. D. SA, administratorul judiciar a solicitat instanței respingerea contestație ca neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat că creditoarea, prin declarația de creanță depusă la dosar, a făcut dovada existenței creanței solicitate, astfel că a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 8.471,95 lei, echivalentul a 1.868,91 E. .
Debitoarea prin contestația formulată arată că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă contestatoarea nu a dovedit prin acte justificative aceste susțineri.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. D. SA a creditoarei V. ES M. KORLATOLT FELELOSSEGU TARSASAG, în consecință solicitând instanței respingerea contestației formulate.
Referitor la contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar a SC O. R. SA cu suma de 5.840,32 lei, administratorul judiciar a solicitat instanței respingerea contestației ca neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat că creditoarea, prin declarația de creanță depusă la dosar, a făcut dovada existenței creanței solicitate, astfel că a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 5.840,32 lei. Debitoarea prin contestația formulată a arătat că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă fără să anexeze documente justificative în acest sens.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. D. SA a creditoarei O.
R., în consecință solicitând instanțe respingerea contestației formulate.
Referitor la contestația debitoarei împotriva înscrierii în tabelul preliminar a creanței în cuantum de 1,103,67 lei deținută de C. DE A. C., administratorul judiciar a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat că creditoarea, prin declarația de creanță depusă la dosar, a făcut dovada existenței creanței solicitate, astfel că a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 1.103,67 lei.
Debitoarea prin contestația formulată a arătat că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă fără să anexeze documente justificative în acest sens.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. D. SA a creditoarei C. DE A. C., în consecință solicitând instanței respingerea contestației formulate.
Cu privire la contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii societății C.
B. R. S. în tabloul preliminar al creditorilor, administratorul judiciar a considerat că este neîntemeiată și pe cale de consecință a solicitat instanței respingerea acestea ca neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat că în tabelul preliminar al creditorilor societății debitoare, creditoarea a fost înscrisă cu suma în cuantum de 1612,01 lei, creanța solicitată fiind pe deplin dovedită de creditoare. Debitoarea prin contestația formulată a arătat că a existat o diferență între creanța solicitată de creditoare și cea cu care aceasta a apărut în contabilitatea societății, însă contestatoarea nu a precizat în nici un fel dacă această diferență este mai mare sau mai mică față de contabilitatea societății debitoare. De asemenea, administratorul judiciar a menționat faptul că societatea creditoare a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 1612,01 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere, pe care le-a dovedit cu documentele anexate declarației de creanță.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei C.
B. R. S., în consecință solicitând instanței respingerea contestației formulate.
Cu privire la contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii societății U. SA în tabloul preliminar al creditorilor, administratorul judiciar a considerat că este neîntemeiată și pe cale de consecință a solicitat instanței respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Administratorul judiciar a arătat că, SC U. SA, cu sediul în R. V., Jud. V.
, a depus o cerere de admitere a creanței, solicitând înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei cu suma de 671,63 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada_ -_, emise în baza Contractului Nr. 42869/_ -în cuantum de 552,77 lei și 64,86 lei penalități de întârziere și a precizat că au fost atașate contractului sus menționat, actul adițional, facturile emise, situația analitică.
În urma verificării declarației de creanță, administratorul judiciar a constatat că suma de 552,77 lei corespunde facturilor neachitate, însă valoarea penalităților a fost eronat calculată si ulterior deschiderii procedurii, respectiv până la data de_ . Suma datorată cu titlu de penalități a fost în realitate de 40.91 lei. În acest context, societatea creditoare a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei, o creanță în valoare de 593,68 lei.
Astfel, administratorul judiciar a considerat neîntemeiată contestația formulată de debitoare împotriva înscrierii în tabelul preliminar al E. DS a creditoarei U. SA, în consecință solicitând instanței respingerea contestației formulate.
Prin cererea formulată la data de 1 februarie 2013, SC N. LS, în calitate de creditor intimat, a formulat întâmpinare privind pe debitoarea E. D. I. S., prin care a solicitat instanței respingerea contestației cu privire la suma de 405 lei ,11 lei ca nefondata și nedovedită și înscrierea la masa credală și în tabelul preliminar a creanței în suma de 68560.20 lei, din care:
-68259.86 lei reprezentând contravaloarea materialelor achiziționate de la societatea creditoare, în baza facturilor anexate ( conform fisei de client): f 4217 /_ valoare
42259.20 lei scadentă la_ rest 319.86 lei; f 4218 /_ valoare 12253.68 lei scadentă la_ rest 12253.68; f 4219/_ valoare 70041.40 lei scadentă la_ rest 55686.32;
-suma de 300.34 lei dobânda legală de la scadența facturii-_ și până la data de_ .
Creditoarea a arătat că în baza raporturilor comerciale concretizate prin facturi, în forma contractului în forma simplificată, cumpărătorul debitor E. D. I. S. avea obligația de plata la 60 de zile de la data livrării bunurilor achiziționate de la societatea noastră, astfel că la data prezentei are un debit de 68259.86 lei -sumă scadentă neachitată de la data de_, provenind din facturile: f 4217 /_ valoare 42259.20 lei scadentă la_ rest 319.86 lei; f 4218 /_ valoare 12253,68 lei scadentă la_ rest 12253.68 lei; f 4219/_ valoare 70041.40 lei scadentă la_ rest 55686.32 lei.
De asemenea, creditoarea a mai arătat că acestea au fost depuse în copie în anexă la declarația de creanță împreună cu fișa client și fișa de obligații scadente neachitate din care se putea vedea cu exactitate cât s-a încasat din fiecare factură și cât a fost soldul debitor. Mai mult decât atât, creditoarea a menționat că pentru creanța pe
care o avea debitoarea a emis un BO seria ABNA3AA 0091749 pentru suma de 50000 lei emis in_, scadent in_, care a fost refuzat la plata din lipsa disponibil, fiind instituite masuri de indisponibilizare pe cont, acesta fiind depus în copie în anexa la declarația de creanța.
Creditoarea a menționat că. în conformitate cu prevederile Cod. Civil art. 1535 în vigoare la data furnizării mărfurilor, cumpărătorul debitor care nu respecta termenul de plata datorează daune interese. Aceste daune interese sunt în speță dobânda legală. Dobânda legala pentru semestru I 2012 a fost de 5,75% pe an, cf. Circularei BNR 1/2012 adică 0,48% luna, și 5.25 % pe an pentru semestrul 2, adică 0,44% lună. Valoarea daunelor interese a fost de 300.341ei, pentru perioada de la scadența facturilor la_ ( 68259.86 lei * 0.44 % * 1 luni = 300,34 lei).
Potrivit art. 379 Cpr.civ., creditoarea a arătat că, pentru ca o creanța sa fie certă, existenta ei trebuie să rezulte din însuși actul de creanță sau și din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. Principalul act pe care s-a bazat acțiunea o reprezintă facturile, aplicându-se și art 46 C. Com (in vigoare potrivit art. 229 din Legea 71/2011 de punere in aplicare a NCC "Obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice, cu acte sub semnătura privată, cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele pârților..").
Prin semnarea acestui document de livrare de către delegatul cumpărătorului, creditoarea a arătat că acesta recunoaște primirea mărfii și acceptarea prețului. Așadar a fost acoperită astfel condiția ca debitul sa fie recunoscut de debitor. Facturile au fost semnate de prepuși ai lor pentru care pârâții răspund si nu pot opune incertitudinea creanței reclamata de societatea creditoare prin faptul ca ei au o diferența scriptica de
405.11 lei, netrimițând nici un înscris la momentul facturării și a recepționării, prin care ar fi contestat creanța societății creditoare înscrisă în tabelul preliminar, invocând în mod netemeinic și neprobat lipsuri la recepție sau marfa facturată nelivrată.
Creditoarea a precizat că, contestația comunicată la_ nu a fost însoțita de acte în probațiune (conform art 1169 C Civ) care sa fi fost acceptate de societatea creditoare, astfel nu a primit și nu a luat cunoștință de conținutul acestor procese verbale menționate în contestație, motiv pentru care creditoarea a arătat că și-a rezervat dreptul de a completa prezenta întâmpinare după comunicarea acestor procese verbale de care face vorbire debitoarea.
Creditoarea a menționat că în cauză a avut, în probațiunea creanței înscrisă in tabelul preliminar, facturi semnate de primire, necontestate la recepție, pentru care debitoarea nu a formulat intr-un termen rezonabil vreo contestație la recepție, care "au devenit incerte" după ce au intrat în insolvență, în acest litigiu. Dacă lipsește contractul comercial în forma scrisa - instrumentum - există un contract în sens de negotium, pe baza facturilor (care ar tine loc de contract).
În acest sens creditoarea a învederat că, debitoarea nu a contestat nici un moment până la intrarea în insolvența că ar fi primit mărfuri de la societatea reclamantă sau că i-ar fi fost comunicate facturi eronate, și nu a făcut dovada refuzului la plata al facturilor.
Prin cererea formulată la data de 6 februarie 2013, SC R. E. 97 S.A., cu sediul in B., jud. B. -Nasaud, a formulat poziție scrisă prin care a solicitat instanței respingerea ca nefondată și nedovedită a contestației la tabelul preliminar al creditorilor, contestație formulată de către SC. E. D. I. S. în ceea ce privește diferența de 2.097,66 lei dintre creanța solicitată și evidența contabilă a debitoarei.
Creditoarea SC R. E. 97 SA, a arătat că, prin contestația formulată de către SC. E. D. I. S. la tabelul preliminar al creditorilor, aceasta a indicat faptul ca ar exista o diferența de 2.097,66 lei între creanța solicitată de către creditoare și evidenta contabilă a debitoarei, aceasta contestație formulată sub aspectul cuantumului creanței solicitate de către societatea creditoare -diferența de 2.097,66 lei a fost nefondată și nedovedită din următoarele motive:
Creditoarea a precizat că, debitoarea nu a menționat prin contestație daca diferența de 2.097,66 lei este in plus sau in minus si nici nu a depus vreun act justificativ din care sa rezulte aceasta diferența.
Creditoarea a arătat că a înregistrat la dosar cererea de înscriere la masa credală cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente. La aceasta cerere de înscriere la masa credal, creditoarea a anexat toate actele care dovedesc în mod clar și neechivoc cuantumul creanței solicitata de către societatea noastră.
Totodată, creditoarea a mai arătat că cererea de înscriere la masa credala formulată, împreuna cu toate actele justificative care demonstrează caracterul temeinic al cuantumului creanței solicitate de către aceasta, au fost analizate de către administratorul judiciar care a procedat în mod corect, la înscrierea în tabel a întregii creanțe solicitate de către societatea creditoare.
Prin cererea formulată la data de 1 aprilie 2013, SC U. SA, în calitate de creditor, a depus întâmpinare față de contestația formulată de SC E. D. I. S. la tabelul preliminar întocmit de C. de I. T. S., prin care a solicitat instanței respingerea contestației formulate de debitoare împotriva tabelului preliminar în partea ce privește creanța creditoarei, ca fiind neîntemeiată.
Creditoarea SC U. SA, cu sediul social în R. V., jud. V., a arătat că între ea și debitoarea SC E. D. I. S. cu sediul în C. -N., jud. C., au existat raporturi juridice materializate prin "Contractul de prestări de servicii publice de salubrizare pentru agenții economici, instituții publice, organizații nonprofit, utilizatori casnici șl asociații de proprietari/locatari", contract încheiat între cele două părți și înregistrat sub nr. 42869/_ .
Creditoarea a menționat că, în baza acestui contract, S.C. U. SA, în calitate de Operator, a efectuat pentru debitoare - Utilizator, servicii specifice de salubrizare, respectiv colectare, transport și depozitare în rampă a deșeurilor menajere.
Pentru serviciile prestate, societatea creditoare a arătat că a emis facturile ce fac obiectul cererii de admitere a creanței, iar pentru neachitarea acestora la termenul scadent au fost aplicate penalități conform clauzelor contractuale, în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, rezultând o creanță de totală de 593,68 lei, compusă din: 552,77 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate de debitoare, 40,91 lei, reprezentând penalități calculate până la data de_ .
Creditoarea a menționat că înscrisurile depuse de către ea, la cererea de admitere a creanței, dovedesc în mod indubitabil că a avut o creanță certă, lichidă și exigibilă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cu atât mai mult, a menționat că în nici un moment până la data deschiderii procedurii insolvenței, debitoarea SC E.
D. I. S. nu a contestat facturile emise de creditoare, motiv pentru care acestea se și regăsesc înregistrate ca atare în evidența contabilă a debitoarei.
Prin cererea formulată la data de 5 aprilie 2013, E. SA, în calitatea de creditor, cu sediul in B., a formulat întâmpinare la contestația formulată de E.
D. I. S. cu privire la suma de 6455,35 lei, prin care a solicitat instanței respingerea acesteia ca netemeinică si nelegala in ceea ce privește E. SA si menținerea înscrierii la masa credală a sumei de 514.876,43 lei, suma pe care debitoarea E. D. I. S. t a datorat-o societății noastre, reprezentând contravaloare marfa livrata si neachitata(490.592,12 lei), conform factura nr 68349/_
, nr 73169/_, 73639/_, nr 73703/_, nr 74220/_ si marfa livrata si achitata cu întârziere (24.284,31 lei).
Creditoarea a arătat că la data de 16 noiembrie 2010 s-a încheiat între E. SA, având calitatea de vânzător și E. D. I. S., având calitatea de cumpărător, contractul comercial de furnizare produse nr. 6747.
Totodată, creditoarea a mai arătat că la data de 29 februarie 2012 s-a emis factura nr. 68349 în valoare de 323.706,86 lei, reprezentând contravaloarea produse livrate, factura neachitata pana la acest moment.
Creditoarea a precizat că, pentru această factură debitoarea, in vederea achitării ei, a prezentat fila CEC seria ABNA1BA nr.0035623 /_ in valoare de 323.706,86
lei; fila CEC refuzata de instituția bacara pe motiv ca debitoarea se afla in interdicție bancara
Creditoarea a menționat că la data de 31 iulie 2012 s-a emis factura nr.73169 in valoare de 8.541,57 lei, reprezentând contravaloarea produse livrate, factura neachitata pana la acest moment.
De asemenea, creditoarea a mai menționat că la data de 21 august 2012 s-a emis factura nr. 73639 in valoare de 17.441,71 lei, reprezentând contravaloarea produse livrate, factura neachitata pana la acest moment.
Creditoarea a mai precizat că la data de 31 august 2012 s-a emis factura nr.73703 in valoare de 27.883,63 lei, reprezentând contravaloarea produse livrate, factura neachitata pana la acest moment, iar la data de 18 septembrie 2012 s-a emis factura nr. 74220 in valoare de 113.021,35,12 lei, reprezentând contravaloarea produse livrate, factura neachitata pana la acest moment.
Creditoarea a arătat că la adresele emise de către ea, debitoarea nu a contestat aceste sume, susținând ca urmează a achita sumelor restante, menționate mai sus.
Creditoarea a solicitat suma de 24.284,31 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere calculate conform prevederilor contratului comercial de furnizare produse nr. 6747, totodată solicitând respingerea contestației cu privire la suma de 6455,35 lei, si menținerea înscrierii la masa credală cu suma de 514.876,43 lei, pentru considerentele că, creanța este certa, lichida si exigibilă, creanța este certă, in sensul existentei sale neîndoielnice si a cuantumului cert.
Prin cererea formulată la data de 8 aprilie 2013, A. R., în calitate de creditor, a formulat răspuns la contestația formulată de debitoarea E. D. I. S., prin care a solicitat respingerea contestației formulată de E. D. I. S. și menținerea creanței reprezentând dobânda penalizatoare înscrisă în
tabelul de creanță.
Creditoarea A. R. a arătat că, în contestație, debitoarea E. D. IA a solicitat instanței respingerea sumei de 20.687,38 lei pe motiv că această sumă nu se regăsește în contabilitatea debitoarei, susținând că aceste susțineri sunt nefondate și formulate cu vădită rea-credință de către E. D. I. S. .
Creditoarea a formulat și depus o cerere de admitere a creanței prin care a solicitat înscrierea la masa credală cu următoarele sume: 393.403,40 lei, reprezentând debitul principal, precum și 20.687,38 lei, reprezentând dobânzile penalizatoare.
Creditoarea a arătat că la punctul 4 din cererea de admitere a creanței, a explicat în mod clar care este temeiul legal, modul de calcul al dobânzii penalizatoare pentru fiecare rată în parte precum și cuantumul sumei de 20.6887,38 lei.
Creditoarea a menționat că prin răspunsul la contestație, a reiterat faptul că în conformitate cu prevederile art. 1.523 alin. 2 litera d) din Codul Civil, "Debitorul se află de drept în întârziere când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani".
De asemenea, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, creditoarea a arătat că se va plăti dobânda penalizatoare în conformitate cu prevederile
O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Creditoarea a arătat că, pe cale de consecință, administratorul judiciar a procedat în mod corect la înscrierea R. în tabelul creanțelor și cu suma reprezentând dobânda penalizatoare.
Față de toate aceste aspecte prezentate, creditoarea a solicitat respingerea contestației E. D. I. S. la creanța R. reprezentând dobânda penalizatoare ca netemeinică și nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele
:
Prin încheierea nr. 3565/CC/2012 pronunțată în data de 1 octombrie 2012 în dosarul nr._ Tribunalul S. izat C. a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC E. D. I. S. și a desemnat în calitate de administrator judiciar C. de I. T. S. .
Totodată, judecătorul sindic a stabilit termenul limită pentru depunerea declarației de creanță pentru data de 19 noiembrie 2013, termenul pentru verificarea creanțelor și întocmirea tabelului preliminar pentru data de 09 decembrie 2013 și termenul pentru soluționarea unitară a contestațiilor pentru data de 07 ianuarie 2013.
Prin declarația de creanță formulată la data de 19 noiembrie 2013 - termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță - și, ulterior, precizată, creditoarea SC R. SA a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor debitoarei E. D. I. S. cu suma de 5.0. ,40 de lei debit principal și 30.199,59 de lei penalități de întârziere.
Întocmind tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC E. D. I. S. afișat la ușa instanței la data de 12 decembrie 2013 și publicat în BPI nr. 18148/_
, administratorul judiciar a dispus înscrierea creanței creditoarei R. SA în tabelul de creanțe cu suma de 3.103.936,02 lei cu titlu de creanță garantată.
Prin contestația formulată, administratorul special solicită înscrierea creditoarei
R. SA cu suma de 7226,29 de lei cu titlu de creanțe garantate, precum și cu suma de 3.031.939,54 de lei creanțe chirografare. În susținerea poziției sale, contestatorul arată că între părți au fost derulate relații comerciale privind vânzarea-cumpărarea unor produse cu clauza rezervei dreptului de proprietate, totuși potrivit art. 2347 din Noul cod civil se impunea efectuarea publicității față de terți a acestei garanții; or, creditoarea a publicat abia la data de 16 octombrie 2012 în Arhiva E. nică de Garanții Reale Mobiliare garanția pretinsă, ceea ce echivalează cu garantarea produselor aflate în stoc la acea dată. Or. la data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei,_, stocul de marfă livrată de creditoarea R. SA era de 71.996,48 de lei, din care 64.770,19 lei reprezenta marfă facturată dar nelivrată.
În drept, potrivit art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de I. a tabelului preliminar.
În fapt, la data de 19 iulie 2011 a fost încheiat între creditoarea R. SA, în calitate de vânzător și debitoarea SC E. D. I. S., în calitate de cumpărătoare, contractul de vânzare-cumpărare ˝comercială cu executare succesivă˝ înregistrat la societatea creditoare sub nr. 204/_, iar la data de_ a fost încheiat actul adițional nr. 1 la acest contract, prin care părțile au convenit, pe de o parte, prelungirea contractului până la data de_, iar contractul se completează cu următoarea clauză: ˝vânzătorul va păstra dreptul de proprietate asupra produselor livrate până la plata integrală a prețului aferent acestuia de către cumpărător. Cumpărătorul se obligă să asigure corecta informare a clienților față de păstrarea dreptului de proprietate în favoarea vânzătorului asupra produselor/mărfurilor până la achitarea prețului aferent realizând publicitatea necesară.˝
Deși administratorul special invocă nerespectarea dispozițiilor privind realizarea publicității garanției vânzătorului asupra nudei proprietăți a produselor transmise spre vânzare debitoarei, în realitate, raportat la modul cum este redactată clauza din actul adițional nr. 1, părțile au convenit ca debitoarea să asigure informarea clienților cu privire la acele produse vândute de către debitoare și pentru care creditoarea R. SA nu și-a încasat încă prețul. Astfel, administratorul special își invocă propria culpă, respectiv neinformarea propriilor clienți asupra clauzei de proprietate pentru a se asigura de protecția juridică a drepturilor proprii. Or, o asemenea atitudine este incompatibilă cu principiul de drept potrivit căruia nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
În plus, deși contestatorul invocă protecția juridică a intereselor terților de bună- credință care, nefiind informați asupra clauzei nudei proprietăți au cumpărat totuși produsele, raportat la cadrul procesual în care ne aflăm, respectiv derularea procedurii generale a insolvenței debitoarei, nu se poate ajunge la urmărirea terților pentru bunuri care nu aparțin debitoarei, ci aparțin unui terț, fiind vorba despre un interes particular care excede atribuțiilor administratorului judiciar. Astfel, întinderea caracterului
garantat al creanței creditoarei R. SA depinde de valoarea bunurilor aflate în averea debitoarei, neavând nici o implicare terții în acest cadru.
Pentru toate aceste argumente, judecătorul sindic urmează a respinge ca nefondată contestația formulată în contradictoriu cu creditoarea R. SA, judecătorul sindic constatând că în mod legal a fost reținut de către administratorul judiciar caracterul garantat al creanței creditoarei R. SA.
În ceea ce îi privește pe ceilalți 19 creditori, judecătorul sindic constată că administratorul special s-a mărginit în a invoca diferențele din evidențele contabile ale debitoarei. O asemenea apărare este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, doar registrele ținute în conformitate cu legea pot face dovada și în favoarea persoanei căreia îi aparțin, or, debitoarea nu a făcut o asemenea dovadă, iar, în al doilea rând, chiar dacă ar fi ținute în mod legal, debitoarea, ca titulară a obligațiilor contractuale de plată a prețului ar fi trebuit să facă dovada plății prețului pretins de cei 19 creditori. Or, administratorul special nu a făcut o asemenea dovadă, deși, potrivit art. 1169 Cod civil vechi, aplicabil în speță, sarcina probei aparține celui care face o afirmație în fața justiției.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de administratorul special M. F., în calitate de administrator special al debitoarei S.C. E. D. I. S. împotriva creanțelor înscrise în tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar C. de I. T. S. al debitoarei SC E.
D. I. S. privind pe intimatele SC R. SA, SC R. E. 97 SA, SC E. SA, SC P. R. S., A. R., SC S. E. S., SC I. E. SA, GE H. Z. ,
OMS spol SRO, B. C. | P., SC K. | B. SP Z., SC V. RO S., SC N. LS, SC |
P. S., SC 5 M P. | S., V. | ES M. KORLATOLT FELELOSSEGU |
TARSASAG,, SC O. R. | S., SC C. | DE A. S. SA, C. B. S., S.C. U. S.A. |
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatorul M. F., în calitate de administrator special al debitoarei S.C. E. D. I. S. împotriva creanțelor înscrise în tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar C. de I. T.
S. al debitoarei SC E. D. I. S. privind pe intimatele SC R. SA, SC R. E. 97 SA, SC E. SA, SC P. R. S., A. R., SC S. E. S., SC I.
E. SA, GE H. Z., OMS spol SRO, B. C. P., SC K. B. SP Z., SC V. RO S., SC N. LS, SC P. S., SC 5 M P. S., V. ES M. KORLATOLT FELELOSSEGU TARSASAG,, SC O. R. S., SC C. DE A. S. SA, C. B. S. ,
S.C. U. S.A.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/tehnored.AA 3.ex./_
← Decizia civilă nr. 9382/2013. Contestație. Faliment, procedura... | Sentința civilă nr. 2051/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|