Încheierea civilă nr. 183/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL S. IZAT C. DOSAR NR._ /a5
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA C. NR. 183/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 22 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: S. I. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatorul S. D. O., în calitate de administrator special al debitoarei SC R. S. împotriva măsurii luate de către administratorul judiciar R. & P. S. privind modificarea tabelului definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei în sensul înlăturării din tabel a sumei de 342 lei deținute de creditorul salariat S. N. A. .
La apelul nominal se prezintă administratorul special al debitoarei, d-l S. D. O., în apărarea intereselor acestuia, d-l avocat Silviu N. Predescu, reprezentanta creditoarei SC
B. M. SA, d-na avocat M. Țînțaș și reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, practician în insolvență Ramona Fărăian, lipsind restul creditorilor.
P. cedura de citare este legal îndeplinită prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către creditoarea SC B. M. SA, la data de 8 ianuarie 2013, cerere de repunere pe rol.
Administratorul special depune la dosar cerere de renunțare la judecarea contestației formulate împotriva măsurii administratorului judiciar.
Reprezentanta administratorului judiciar solicită instanței să ia act de renunțarea la judecată a administratorului special.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
JUDECĂTORUL SINDIC,
P. n contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 22 iunie 2012, administratorul special al debitoarei SC R. S., S. D. O. a contestat măsura luată de administratorul judiciar R. & P. S. privind modificarea tabelului definitiv în sensul înlăturării din acesta a creanței în sumă de 342 lei deținute de administratorul special în calitate de creditor salariat, măsură cuprinsă în raportul de activitate nr.3712/_, solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și menținerea înscrierii creanței în cuantum de 342 lei în tabelul definitiv al creanțelor.
În motivarea contestației administratorul special a arătat că este înscris în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC R. S. cu o creanță salarială în cuantum de 342 lei, care urma să fie achitată conform planului de reorganizare în luna a doua din cursul primului trimestru de activitate. Ulterior confirmării planului de reorganizare, între debitoare și administratorul special a fost încheiată o înțelegere privind amânarea plății creanței salariale, astfel încât plata urma să se facă doar în cursul anului 2013. În acest sens a fost întocmită o modificare a planului de reorganizare care a fost supusa votului Adunării Generale a Creditorilor din data de_ . Asa cum rezulta din procesul verbal al ședinței Adunării Generale a Creditorilor din data de_, creditorul S. N. A. si-a exprimat votul in sensul modificării Planului de Reorganizare conform celor menționate mai sus. P. n cererea formulata de B. M. prin intermediul Biroului executorului judecătoresc Sortan I. Calin in dosarul executional nr. 449/2011, aceasta solicita ca creditorul salariat al debitoarei aflata in reorganizare sa încaseze creanța pe care o deține împotriva debitoarei R. direct de la B. M. . La data de_ executorul judecătoresc Sortan I. Calin a întocmit procesul verbal prin care a consemnat refuzul reclamantului de a primi suma oferita de către B. M. si motivul acestui refuz. Ulterior întocmirii procesului verbal prin care s-a consemnat refuzul reclamantului de a primi suma oferita de către B. M., s-a procedat la consemnarea sumei de 342 Lei cu titlu de creanța salariala creditor S. D. O. . P. n sentința civila nr. 130/2012 pronutata de Tribunalul S. izat C. in dosarul nr._ s-a respins cererea formulata de creditoarea B. M. privind constatarea efectuării plații creanței salariale in suma de 342 lei deținute de creditorul salariat S. N. A. .
1
S-a arătat că administratorul judiciar a luat o măsura nelegala intrucat nu a verificat pe numele cui s-a consemnat suma de 342 lei. Asa cum rezulta din recipisa de consemnare aflata la fila 56 din dosar, B. M. a procedat la consemnarea sumei de 342 lei cu titlu de creanța salariala in favoarea altei persoane, respectiv in favoarea domnului S. D. O., si nu in favoarea reclamantului S. N. A. . In aceste condiții, înscrisul doveditor al consemnării sumei de 342 lei nu poate face dovada plații in cazul in care restul condițiilor prevăzute de art. 586 C.proc.civ. ar fi îndeplinite.
Pentru verificarea indeplinirii de către B. M. a calității de persoana indreptatita sa inițieze oferta reala de plata, administratorul judiciar nu a analizat dispozițiile procedurale incidente in cauza, respectiv art. 586 C.proc.civ. Administratorul judiciar s-a limitat la a lua act de existenta unei decizii invocate de parata B. M. dintr-un alt litigiu, respectiv decizia comerciala nr. 263/2011 pronunțata de C. ea de Apel București, si a ajuns astfel la concluzia ca, raportat la sus menționata decizie, B. M. are calitatea de persoana indreptatita sa inițieze oferta reala de plata. Măsura administratorului judiciar este nelegala având in vedere dispozițiile exprese ale art. 586 C.proc.civ. care permit debitorului de buna credința, care dorește sa se libereze de obligația sa fata de creditor, sa efectueze procedura oferetei reale de plata. B. M. nu are calitate procesuala activa in aceasta procedura raportat la dispozițiile exprese ale art. 586 C.proc.civ. întrucât nu are calitatea de debitor al reclamantului S. N. A. . Normele de procedura sunt de stricta interpretare astfel incat nu exista nici o posibilitate legala ca B. M. sa formuleze in numele debitoarei aflate in reorganizare sau in nume propriu o astfel de cerere.
In aceste condiții, creditorul salariat nu are nici o obligație legala de a incasa creanța direct de la B. M. iar oferta reala de plata făcuta de B. M. nu poate produce efecte fata de acesta in lipsa unui raport juridic direct intre acesta si B. M. .
Este real faptul ca plata poate fi făcuta de un terț, insa, raportat la dispozițiile exprese, de stricta interpretare, ale art. 586 C.proc.civ., oferta reala de plata nu poate fi promovata de orice persoana care poate face o plata, ci doar de persoana care are fata de creditor calitatea de debitor de buna credința. Soluția instanței de fond este nelegala întrucât nu face distincție intre persoanele care pot face o plata valabila si persoanele care pot iniția procedura ofertei reale de plata.
Administratorul judiciar a apreciat in mod greșit faptul ca reclamantul a refuzat oferta reala de plata fara a avea un interes legitim si ca momentul implementării modificării Planului de reorganizare al debitoarei R. nu are relevanta in cauza, raportat la data inițierii ofertei reale de plata.
Art. 586 C.proc.civ. condiționează demararea procedurii ofertei reale de plata de existenta unui refuz din partea creditorului de a primi plata de la debitor, astfel incat legitimitatea refuzului de a primi plata trebuie analizata numai in situația in care oferta reala de plata aparține debitorului.
In cauza nu poate fi constatata îndeplinirea acestei condiții intrucat creditorul, la solicitarea debitoarei R., si-a manifestat acceptul privind încasarea creanței, insa la o alta data decât cea stabilita conform Planului de Reorganizare, asa cum rezulta in mod expres din cuprinsul procesului verbal al ședinței Adunării Generale a Creditorilor din data de_ . Faptul ca hotarearea Adunării Generale a Creditorilor din data de_ a fost anulata de către judecătorul sindic nu poate avea nici o consecința sub aspectul manifestării de voința a reclamantului privind încasarea creanței.
Punctul de vedere al reclamantului cu privire la incasarea creanței a fost reiterat si cu prilejul Adunării Generale a Creditorilor din data de_, asa cum rezulta din cuprinsul procesului verbal al ședinței Adunării Generale a Creditorilor din data de_, hotărârea Adunării generale a Creditorilor fiind confirmata de judecătorul sindic prin sentința civila nr. 130/2012 pronutata de Tribunalul S. izat C. in dosarul nr._ .
Având in vedere faptul ca la termenul de judecata din data de_ instanța a respins cererea reclamantului privind obligarea executorului judecătoresc de a comunica dosarul executional in care a fost făcuta oferta reala de plata iar reprezentantul intimatei a pretins ca inscrisurile depuse in probatiune la acel termen de judecata cuprind si toate actele dosarului executional, reclamantul va solicita sa constatați ca in cauza executorul judecătoresc nu a întocmit procesul verbal de efectuare a plații si liberare a debitorului în condițiile prevăzute de art.590 alin.1 C.pr.civ. care prevede în mod expres că după consemnare, executorul judecătoresc va constata, printr-un proces-verbal, efectuarea plății și liberarea debitorului.
P. n întâmpinare, creditoarea SC B. M. SA a invocat excepția lipsei de interes a administratorului special în formularea contestației, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
2
P. n scriptul depus la dosar la fila 104, administratorul special S. D. O. a arătat că înțelege să renunțe la judecarea contestației formulate, solicitând judecătorului sindic să ia act de manifestarea sa de voință.
Conform prev. art.246 C.pr.civ., reclamantul poate renunța oricând la judecata cererii sale, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere manifestarea de voință a administratorului special, în temeiul prev. art.246 C.pr.civ., judecătorul sindic va lua act de renunțarea acestuia la judecarea contestației formulate împotriva măsurii administratorului judiciar R. & P. S. de a modifica tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC R. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Ia act de renunțarea la judecarea contestației formulate de S. D. O., în calitate de administrator special al debitoarei SC R. S. împotriva măsurii administratorului judiciar R.
&P. S. de a modifica tabelul definitiv de creanțe.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
P. nunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
S. I. T. B.
Red.SI/MM 4 ex./_
3
← Sentința civilă nr. 1278/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1050/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|