Sentința civilă nr. 2320/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC_ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2320/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate de reclamantul P.
O. I. în calitate de lichidator judiciar al SC SS, împotriva pârâtului SS, în conformitate cu Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului, P. O.
I., practicianul în insolvență Mărginean Amalia Silvia, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, pârâtul fiind citat cu mențiunea " personal la interogatoriu";, atât conform Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului depune la dosar interogatoriul pârâtului și raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 18 noiembrie 2011 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C. .
Reprezentanta reclamantului solicită punerea în aplicare a dispozițiilor art.225 Cod.proc.civ. în ceea ce privește interogatoriul pârâtului depus la acest termen de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul reprezentantei reclamantului asupra fondului cererii formulate.
Reprezentanta reclamantului arată că susține cererea de antrenare a răspunderii astfel cum a fost formulată, solicitând obligarea pârâtului SS la plata sumei de 1.327.547 lei reprezentând pasivul societății debitoare SC SS, considerând că sunt incidente în cauză dispozițiile art.138 alin.1 lit. a, d și e din Legea nr.85/2006.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de antrenare a răspunderii formulate de către practicianul în insolvență.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2013 în dosarul cu nr. de mai sus, reclamantul P. O. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS, a solicitat angajarea răspunderii pârâtului SS și obligarea acestuia să suporte pasivul debitoarei în cuantum de 1.327.547 lei, în condițiile reglementate de disp. art.138 alin.1 lit.a, d și e din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii practicianul în insolvență a susținut că cu ocazia întocmirii completării raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență a identificat persoana vinovată de această stare a debitoarei ca fiind administratorul statutar al persoanei juridice.
În concret, se susține faptul că pârâtul a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, nu a depus situațiile financiare contabile pentru a se putea verifica modul în care s-a efectuat activitatea economică și înregistrările contabile, fapt ce poate duce la concluzia că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau chiar că a ținut o contabilitate fictivă și a ascuns o parte din activul debitoarei. Aceste fapte sunt încadrate de reclamant în disp. art.138 alin.1 lit.a, d și e din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că prin adresa nr.4257/_ Primăria Municipiului Dej i-a comunicat faptul că debitoarea figurează în evidențele acestei instituții cu un mijloc de transport marca Fiat Ducato. De asemenea, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală din data de_ se indică faptul că în patrimoniul debitoarei există un autoturism marca Fiat Ducato.
Ca urmare, practicianul în insolvență l-a notificat pe pârât în vederea predării autoturismului, acesta semnând confirmarea de primire, fără însă a da curs solicitării de predare a bunurilor debitoarei, fapt ce a format convingerea reclamantului că pârâtul a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
S-a susținut că acest lucru prejudiciază în mod direct interesele creditorilor, întrucât prin sustragerea bunurilor și nepredarea acestora lichidatorului judiciar devine imposibilă valorificarea bunurilor în vederea acoperirii pasivului societății.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 lin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 s-a susținut că pârâtul nu a predat documentele contabile ale debitoarei, cu toate că a fost notificat de către lichidatorul judiciar în vederea predării acestora.
Refuzul pârâtului de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar a documentelor prevăzute de art.28 alin.1 lit.a-f din Legea nr.85/2006 constituie și infracțiunea prevăzută la art.147 din Legea insolvenței, ceea ce demonstrează intenția legiuitorului de a sancționa aspru atitudinea culpabilă a persoanelor care nu-și îndeplinesc obligațiile prevăzute de lege.
Neținerea contabilității este o faptă negativă ce nu poate fi probată decât prin faptul pozitiv contrar. Lichidatorul judiciar a procedat al notificarea pârâtului în vederea predării documentelor contabile ale debitoarei, acesta semnând confirmarea de primire, ceea ce denotă faptul că pârâtul a luat cunoștință obligațiile care îi revin.
În condițiile în care administratorul statutar nu a predat documentele în termenul fixat se naște prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea ori această prezumție putea fi răsturnată de pârât prin predarea documentelor către lichidator, însă în cauză pârâtul nu a făcut această dovadă, astfel că nu a răsturnat prezumția simplă de neținere a contabilității.
S-a arătat că prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării integrale a creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei.
Lipsa documentației contabile conduce spre ipoteza unei sustrageri de la controlul creditorilor asupra modului în care a fost gestionată întreaga activitate a societății.
Imposibilitatea de verificare a modului în care au fost valorificate bunurile debitoarei, ca de altfel a verificării întregii activități a societății, conturează fără echivoc vinovăția pârâtului și legătura directă între acțiunile acestuia și falimentarea persoanei juridice.
Prin neefectuarea de către pârât a niciunui demers pentru depunerea documentelor contabile ale debitoarei s-a contribuit la agravarea stării de incertitudine privind situația juridică a societății, lucru ce a determinat imposibilitatea identificării activului și pasivului persoanei juridice, a tuturor creditorilor și debitorilor acesteia, pârâtul contribuind prin neținerea contabilității, în mod direct, la creșterea stării de insolvență a debitoarei.
În ceea ce privește fapta prevăzută la art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice se înțeleg acele fapte ilicite de natură contabilă prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinația lor normală ori sunt ascunse terților. Intră în această categorie faptele ilicite prin care se realizează dispariția unor acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinației bunului sau al naturii bunului intrat în patrimoniul societății. prin mărirea, în mod fictiv, a pasivului se înțelege orice fapte ilicite de natură contabilă prin care se mărește în mod fictiv pasivul patrimonial al persoanei juridice, în această categorie intrând falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligații inexistente sau păstrarea unor datorii deja plătite.
Lipsa evidenței contabile indică o administrare frauduloasă, existând prezumția unei contabilități fictive sau neconforme cu legea și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006.
De asemenea, neținerea evidenței contabile îl privează pe debitor de un instrument de neînlocuit pentru a putea prevedea ajungerea în insolvență.
În patrimoniul debitoarei există faptic active de natura mijloacelor de transport, iar administratorul statutar nu s-a conformat notificării lichidatorului judiciar, nepunând la dispoziția acestuia bunurile din patrimoniul debitoarei, astfel că sunt întrunite condițiile impuse de art.138 alin.1 lit.e pentru antrenarea răspunderii acestuia.
S-a considerat totodată că în cauză sunt îndeplinite cerințele pentru angajarea răspunderii, respectiv condițiile răspunderii civile delictuale, existența prejudiciului rezultând din imposibilitatea de recuperare a creanțelor înscrise la masa credală, din averea debitoarei, deoarece din cauza nepredării bunurilor active, acestea nu se pot valorifica în vederea stingerii masei pasive. Fapta administratorului există, este prevăzută de art. 138 alin.1 lit.a, d și e din Legea nr.85/2006, iar legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului și prejudiciul creditorilor este evidentă deoarece prin folosirea bunurilor persoanei juridice, prin deturnarea sau ascunderea activului, prin ținerea unei contabilități fictive se încearcă ascunderea patrimoniului acesteia prin lichidizarea căruia se putea evita ajungerea în stare de insolvență. În condițiile în care aceste active nu se mai regăsesc faptic, acoperirea pasivului societății a devenit imposibilă.
În ceea ce privește vinovăția administratorului ca o condiție de atragere a răspunderii se susține că poate fi reținută întrucât administratorul statutar a sustras cu intenție activele din patrimoniul debitoarei, împiedicând stingerea datoriilor.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la
dosar.
Analizând cererea de angajare a răspunderii, cu luarea în considerare a disp. art.138
lit.a, d și e din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic constată următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere precum și a oricărei alte persoane vinovată de producerea stării de insolvență a debitoarei presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, vinovăția putând să îmbrace și forma culpei.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
În cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art. 138 lit. a, d și e din Legea nr.85/2006, respectiv folosirea sumelor de bani și a bunurilor existente în patrimoniul debitoarei în interesul personal al pârâtului, ținerea unei contabilități fictive prin dispariția unor documente contabile sau prin neținerea contabilității în conformitate cu legea, precum și ascunderea sau deturnarea unei părți din activul persoanei juridice.
În ceea ce privește incidența în cauză a disp. art.138 lit. a din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic constată că susținerile lichidatorului sunt pertinente și fondate și că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a folosi bunurile proprietatea debitoarei înscrise în contabilitate, întrucât, așa după cum rezultă din adresa nr.4257/_ transmisă de Primăria Municipiului Dej în patrimoniul debitoarei există un autovehicul marca Fiat Ducato.
Existența acestui autovehicul a fost confirmată, de altfel, de către administratorul statutar al debitoarei și cu ocazia controlului efectuat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, control finalizat prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de _
, raport depus la dosar în copie xerox de către reclamant, împotriva căruia administratorul statutar SS nu a formulat contestație.
La data de 8 octombrie 2012 pârâtul a fost notificat de către lichidatorul judiciar în vederea predării autovehiculului proprietatea debitoarei, pârâtul primind notificarea, astfel cum rezultă din mențiunea olografă făcută pe adresa aflată la dosar la fila 18.
Cu toate acestea, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația, în condițiile în care era administratorul statutar al debitoarei și avea obligația de a preda practicianului în insolvență, odată dispusă intrarea debitoarei în faliment, toate bunurile existente în conturile debitoarei în vederea valorificării acestora și achitării creanțelor înscrise în tabelul definitiv, cu respectarea ordinii de prioritate prevăzută de Legea nr.85/2006.
De altfel, pârâtul, în calitate de administrator statutar era singurul responsabil de utilizarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, fiind răspunzător de modul în care acestea erau folosite, impunându-se a fi gestionate în conformitate cu scopul pentru care a fost creată persoana juridică.
Lipsa autovehiculului proprietatea debitoarei în materialitatea lui și existența acestuia doar scriptic creează prezumția că acest bun a fost folosit de pârât în interes personal, atâta timp cât acesta era singurul factor decizional ca organ de conducere al debitoarei, golirea de conținut a patrimoniului persoanei juridice făcând imposibilă realizarea obiectului de activitate, cauzând starea de insolvență, răsfrângându-se în mod indirect în patrimoniul creditorilor ale căror creanțe nu pot fi recuperate.
Nepredarea bunului proprietatea debitoarei a avut drept consecință imposibilitatea acoperirii, chiar și parțiale, a pasivului astfel cum este reflectat de tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva societății.
În plus, această nepredare creează prezumția că bunul a fost folosit în interesul propriu al pârâtului, prezumție care nu a fost răsturnată de către pârât, fapta sa încadrându-se în disp. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
Pârâtul, în calitate de administrator statutar este responsabil de modul de utilizare a bunurilor existente în patrimoniul debitoarei, bunuri privite în sens larg, incluzând și resursele financiare, disponibilitățile bănești existente în conturile persoanei juridice și în contul casa.
Aceste bunuri se impun a fi utilizate în scopul pentru care a fost constituită debitoarea, legea statuând în sarcina administratorului și obligația de a răspunde pentru un management defectuos, în condițiile prevăzute de Legea nr.31/1990, răspunderea fiind însă angajată în cazul în speță prin raportare la legea specială, atâta timp cât creditorii implicați în procedură nu și-au recuperat creanțele înscrise în tabel și debitoarea figura cu disponibilități bănești înscrise în evidențele contabile.
În speță sunt întrunite și cerințele răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt reglementate de disp. art.998-999 C.civ., respectiv existența faptei imputate pârâtului, a unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ce se impută pârâtului, precum și vinovăția pârâtului.
În ceea ce privește prejudiciul, acesta constă în pasivul rămas neacoperit cu care creditorii sunt înscriși în tabelul definitiv, în condițiile în care pârâtului i se impută faptele de a fi folosit bunul aparținând debitoarei în interes propriu, precum și fapta de a fi ascuns o parte din activul persoanei juridice, cu consecința imposibilității acoperirii pasivului (prejudiciului).
Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, existând o legătură directă între faptele săvârșite de pârât și imposibilitatea creditorilor de a-și recupera creanțele, prezumția având un caracter juris et de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârât.
Din contră, nepredarea acestui bun creează prezumția că pârâtul a acționat cu intenție pentru a împiedica creditorii să-și realizeze creanțele, ascunzând activul persoanei juridice în folos propriu.
În sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv nedepunerea documentelor și actelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, fapta săvârșită imputată pârâtului fiind aceea de ținere a unei contabilități fictive și neținere a contabilității în conformitate cu legea.
Pârâtul a fost notificat de către lichidatorul judiciar prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la domiciliu, astfel cum era menționat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, solicitându-i-se predarea documentelor prev. de art.28 din Legea nr.85/2006, notificarea făcându-se în vederea depunerii la dosar a documentelor prev. de art.28 din Legea nr.85/2006.
De altfel, pârâtul a fost citat în repetate rânduri la adresa administrativă care figura menționată la Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, comunicându-i-se cererea de chemare în judecată pentru a-i da posibilitatea să-și formuleze apărarea.
În plus, pârâtul a fost citat cu mențiunea "la interogatoriu"; pentru termenul din data de
19 septembrie 2013 și nu s-a prezentat, în cauză impunându-se a se face aplicarea disp. art.225 C.pr.civ., conform cărora dacă partea, fără motive temeinice, nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Cu toate acestea, pârâtul nu a depus documentele contabile la dosarul cauzei, deși în conformitate cu disp. art.35 din Legea nr.85/2006, avea obligația ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii să depună la dosar actele și informațiile prevăzute la art.28 alin.1.
Predarea documentelor și informațiilor prevăzute de articolul sus menționat se impunea a se face de către administratorul statutar, respectiv de către pârât care figurează în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj ca administrator statutar al persoanei juridice.
În lipsa registrelor contabile sau a altor documente contabile și administrative nu este posibilă verificarea modului în care au fost utilizate sumele existente în contul debitoarei și nici
determinarea în concret și identificarea activelor circulante ce figurează în patrimoniul persoanei juridice.
Aceasta în condițiile în care persoana juridică are obligația de a întocmi și de a ține o serie de registre contabile, de a întocmi balanțe de verificare și bilanțuri contabile pentru a reflecta activitatea și a exista posibilitatea verificării legalității operațiunilor efectuate și, implicit, împrejurarea dacă sumele de bani și bunurile existente în patrimoniul debitoarei sunt utilizate conform scopului pentru care persoana juridică a fost constituită.
Bilanțurile contabile și balanțele de verificare reprezintă documente contabile a căror întocmire este obligatorie, disp. art. 73 din Legea nr.31/1990 statuând în sarcina administratorului statutar obligația de a asigura o ținere corectă a registrelor contabile, Legea nr.82/1991 statuând în sarcina aceleiași persoane obligația de a asigura conducerea evidenței contabile, întocmirea bilanțurilor și depunerea acestora la organele teritoriale ale M. ului Economiei și Finanțelor.
Bilanțul este o imagine statistică a situației patrimoniului și a datoriilor persoanei juridice la data întocmirii acestuia, deoarece valorile prezente ale elementelor de activ și de pasiv se pot modifica, valorile istorice cuprinse în situațiile financiare ale debitoarei nu reflectă valoarea economică a acestora.
Balanța de verificare este documentelor contabil utilizat pentru verificarea exactității înregistrărilor contabile și controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică, precum și principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare ce reflectă poziția financiară a societății.
Nepredarea documentelor contabile generează prezumția că acestea nu au fost întocmite, o situație de fapt contrară nefiind dovedită de către pârât.
Neținerea contabilității în conformitate cu legea și ținerea unei contabilități fictive nu fac posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și fac insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de_ s-a constatat, de altfel, faptul că debitoarea a ținut și o contabilitate fictivă, dat fiind faptul că achiziționa marfă de la diferite societăți comerciale care deveneau inactive sau își suspendau activitatea, persoane juridice care de altfel nu au declarat tranzacții încheiate cu debitoarea și nu au declarat nici sume ori deconturi de TVA și nici declarațiile informative 394.
S-a constatat faptul că debitoarea a utilizat în mai multe rânduri diferite tipuri de facturi având de multe ori același număr de ordine și în urma confruntării documentelor înregistrate în evidența contabilă cu cele din cotoarele de facturi a rezultat faptul că majoritatea facturilor emise nu au fost înregistrate în evidența contabilă.
De altfel, în nota explicativă dată de asociatul unic al debitoarei s-a recunoscut faptul că valorile menționate în cuprinsul facturilor emise în special către SC EURO DIA S. au fost realizate, însă nu au fost înregistrate în evidența contabilă, omițându-se predarea acestora pentru contabilizare, invocându-se existența unor probleme personale.
În sarcina debitoarei a fost, de altfel, deschis un dosar penal de către Poliția Municipiului Dej având nr.1095/_, în baza prev. art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005.
În cuprinsul procesului-verbal de control inopinat încheiat la data de_ debitoarea figura cu o serie de neconcordanțe rezultate din declarațiile informative 394, în urma verificării evidenței contabile constatându-se că majoritatea neconcordanțelor la livrări și la achiziții efectuate de către debitoare erau rezultatul declarării incorecte în declarațiile informative depuse la instituțiile bugetare, declarații ce vizau atât livrările, cât și achizițiile efectuate, astfel încât atele înregistrate în evidența contabilă nu au fost preluate corect din declarațiile 394.
Suma totală a neconcordanțelor constând în diferențe de achiziții declarate de alții și livrări pentru debitoare s-a ridicat la 1.056.755 lei. Aceste diferențe reprezintă, în fapt, facturi înregistrate în evidența contabilă a debitoarei pentru care aceasta nu a depus declarația informativă aferentă semestrului I 2010, în timp ce o altă parte reprezintă facturi emise de societate și neînregistrate în evidența contabilă.
S-a constatat, totodată, faptul că cheltuielile înregistrate în contabilitate nu aveau la bază documente justificative, reprezentând facturi fiscale de achiziție a diverselor produse și servicii emise de societăți furnizoare care, în urma verificărilor efectuate în timpul controlului efectuat de instituția fiscală, s-au dovedit a fi inactive, în faliment sau în situația în care datele de identificare nu corespundeau cu cele înscrise pe document.
În această din urmă situație, în sarcina debitoarei se impune a fi reținută fapta de ținere a unei evidențe contabile fictive, atâta timp cât debitoarea nu a reușit să justifice realitatea operațiunilor pretins efectuate cu alte înscrisuri decât factura de achiziție, neexistând contracte sau comenzi încheiate cu firmele furnizoare, nici CMR, avize de însoțire sau alte documente de transport care să ateste faptul că societatea a plecat de la societatea furnizoare și a ajuns la societatea beneficiară.
Aspectele mai sus relevate îndreptățesc judecătorul sindic să considere că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și de a fi ținut o contabilitate fictivă cu scopul de a proceda la diminuarea datoriilor către bugetul de stat, prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi și, implicit, a unor operații comerciale derulate cu societăți fictive sau aflate în stare de insolvență ori cu activitatea suspendată.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârât.
Fapta săvârșită de administratorul statutar este o faptă negativă, omisivă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și are un caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea nr.31/1990, cât și de legea contabilității.
Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei.
Prejudiciul creditorilor reprezintă masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, tabel definitiv care nu a fost contestat și care nu a fost acoperit din averea debitoarei, acest prejudiciu având un caracter cert, real și efectiv.
Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaște care este activul nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Pe de altă parte, este evident că neținerea contabilității în conformitate cu legea a cauzat starea de insolvență, deoarece nu poți știi cât să te îndatorezi câtă vreme nu știi ce venituri deții și în ce modalitate poți să plătești datoriile. Doar ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri.
Vinovăția administratorului există deoarece acestuia îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității, administratorii statutari fiind răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art.73 din Legea nr.31/1990, iar neținerea contabilității le este direct imputabilă.
În ceea ce privește fapta invocată de către reclamantă prevăzută de art.138 lit.e din Legea nr.85/2006, deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea, în mod fictiv, a pasivului acesteia, judecătorul sindic consideră că nu poate fi reținută în cauză și că nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul ar fi avut o astfel de conduită, faptele invocate în mod concret de către reclamantă în cuprinsul cererii introductive fiind încadrate în categoria celor prevăzute de litera d a art.138.
Deoarece creditorii nu și-au recuperat creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că se impune obligarea pârâtului la plata pasivului debitoarei nerecuperat în cuantum de 1.327.547 lei, în baza disp. art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de reclamantul P. O. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS împotriva pârâtului SS, dom. în Dej, str.C. Porumbescu nr.12, jud.C. și în consecință:
Obligă pârâtul să suporte pasivul debitoarei în cuantum de 1.327.547 lei. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 4 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 626/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 3545/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
