Sentința civilă nr. 2591/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a23
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2591/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 09 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestație împotriva măsurii administratorului judiciar formulată de creditorul O. R. E. în contradictoriu cu debitoarea SC FC U. C. SA prin administrator judiciar
S.P. "A&A C. "; IPURL.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din 02 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 09 octombrie 2013, când a hotărât următoarele :
JUDECĂTORUL SINDIC:
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 24 septembrie 2013, creditorul O. R.
E. a contestat decizia nr. 2931/_ luată de administratorul judiciar A & A C. IPURL în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC FOTBAL CLUB U. C. SA, solicitând admiterea contestației și anularea deciziei atacate de denunțare a convenției civile de prestări servicii sportive nr. 476/_ ca fiind inadmisibilă, nefondată, nelegală și neregulamentară, obligarea debitoarei să-i achite creditorului contravaloarea salariului restant de 2.500 euro net și a chiriei aferente de 250 euro net, precum și să-i permită accesul necondiționat și de îndată la programul de antrenamente al echipei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației creditorul a arătat că la începutul lunii iulie 2013, ca urmare a convocării reprezentanților clubului, în urma probei de joc efectuată sub supravegherea corpului tehnic al echipei, administratorul special și administratorul judiciar i-au propus un contract de jucător profesionist care, în urma negocierii dintre părți, a fost semnat. În baza acestui contract creditorul urma să presteze în perioada_ -_ o activitate sportivă - fotbal în schimbul unei remunerații de 2.500 euro/lună net, la care se adaugă și suma de 250 euro reprezentând contravaloarea chiriei lunare, la care se adaugă anumite bonusuri prin stabilirea unor performanțe superioare, inclusiv posibilitatea exclusivă a clubului de prelungire cu încă un an a contractului, în acest caz fiind achitată o bonificație superioară. In conformitate cu art. 10,
"Contractul semnat este guvernat, in mod exclusiv, de către regulamentele FIFA/UEFA si al Federației Romane de Fotbal";. In acest sens, sunt stabilite prin art.11, in mod deosebit de clar, situațiile prin care inceteaza contractul partilor, respectiv al.l - la expirarea termenului pentru care au fost incheiate, al. 2 - prin consens (amiabil), al.3 - la inițiativa clubului - doar in cadrul permis de către regulamentului RSJTF al FRF (aliniat normelor fotbalistice internaționale FIFA/UEFA). Astfel, prin Regulamentul invocat, la art.18 al.2, se precizează că "este interzisa denunțarea unilaterala a contractului in timpul sezonului competitional, (intre prima si ultima etapa competitionala), fiind considerata perioada protejata, in caz contrar fiind aplicabile sancțiunile prevăzute de către art.18 al.9.a din Regulament";. In conformitate cu acestea, "In cazul in care denunțarea unilaterala intervine in perioada protejata, partea ( clubul) care se dovedește a fi in culpa, se sancționează astfel: cu interzicerea dreptului de a efectua transferări de jucători, in calitate de club cesionar, in următoarele doua perioade de transfer cat si clubul va fi obligat la plata către jucător, a unei compensații reprezentand valoarea totala a drepturilor financiare cuvenite jucătorului pana la expirarea contractului";.
Masurile instanțelor sportive (interne ori internaționale) sunt extreme de drastice fata de asemenea aspecte pe care le considera deosebit de grave, sanctionandu-le ca atare, sancțiuni care pot avea, in viitorul apropiat, un impact deosebit de grav asupra clubului, cu efect iminent intervenind obligația de a se achita imediat sume considerabile de bani către jucători, care ar impieta asupra unui posibil reviriment al clubului, ducand la un inevitabil faliment.
In urma unui asa-zis Referat al antrenorului, care considera ca un grup de noua jucători au un randament slab la antrenamente si jocuri, conform art. 6.18 din Regulamentul de Ordine Interioara, fara ca
măcar sa se efectueze o analiza (tehnica,tactica,fizica), la nivelul cerințelor unui antrenor de Liga I, fara a individualiza, sub acest aspect, pe fiecare jucător, in parte. În cuprinsul articolului 6.18 se invoca
"Reducerea nejustificata, in mod repetat, a randamentului psihic, fizic si sportiv al jucătorului, permite scoaterea acestuia din lot, suspendarea pe o perioada de 1-3 luni si penalizarea cu o suma de pana la 25% din valoarea drepturilor contractuale in derulare";. Ce s-ar presupune, in cazul discutabil in care ar fi veridica o asemenea situație, care urmand calea regulamentara, s-ar valida in Comisia de Disciplina a FRF/LPF: măsura de a fi scos din lot, intr-o perioada cuprinsa intre 1-3 luni, inseamnand ca i se vor oferi de către club toate condițiile de a se antrena in mod separat, avand asistenta tehnica si medicala permanenta pe un teren adecvat, punandu-i-se la dispoziție echipamentul necesar, diminuarea salariului lunar cu 625 de euro. Deci, in conformitate cu Regulamentul invocat, din nou, măsura extrema a rezilierii contractuale, nu se justifica. Mai mult, in Nota de Informare a administratorului special, se cere rezilierea unilaterala al contractelor grupului de noua jucători, invocandu-se si niste presupuse imagini video, impreuna cu necesitatea diminuării "efortului financiar"; al clubului. Acești jucători au fost contractati in urma cu doar doua luni, din initiatiativa (bănuim responsabila) a antrenorului principal cat si a administratorului special. In acest caz se pune problema competentei acestora și în ce caz s-a greșit, în momentul validării lor ca jucători valorosi, corespunzatori lotului echipei, prin semnarea unui contract ferm, ori acum, cand sunt aruncați, ignorându-se dreptul elementar la munca si al principiului stabilității contractuale.
S-a arătat că atat motivele invocate, cat si redactarea deciziei, sunt efectuate, in mod mecanic, in stil copy paste, la toți jucătorii, neindividualizate in mod concret, fata de fiecare jucător. Se consideră că, in nici un caz, jucătorii nu sunt vinovați. Ei isi exercita meseria de fotbaliști profesioniști, avand interesul de a evolua cat mai bine, in vederea realizării obiectivului si de a avea un venit cit mai bun in vederea susținerii familiilor lor. Este adevarat ca, valoric vorbind, nu poti sa te astepti prea mult de la un jucător de fotbal cu un venit lunar de 2.500 de euro, minim in Liga I, fata de un altul, cu pretenții si cu venituri corespunzătoare, superioare. Atat in contract (art.11.1.2) cat si in regulamentul invocat prin art.18.1.b, exista posibilitatea unui consens, privind rezilierea amiabila, in mod civilizat, dar reprezentanții clubului nu au ținut seama de aceste cerințe, procedand in mod nejustificat, brutal, discretional si discriminatoriu, prin aceasta măsura extrema.
Creditorul a mai menționat că a evoluat in meciurile echipei, in primele patru etape, după care, fiind accidentat, a fost scos din lotul echipei, fiindu-i interzis totodată si accesul la antrenamentele echipei. Interesant de observat faptul ca, atat in lipsa acestuia, cat si a colegilor creditorului, evoluția si randamentul echipei este, in continuare, foarte slab. Ceea ce duce la concluzia ca nu aceștia sunt principalii vinovați de starea acestei echipe.
Prin întâmpinare, administratorul judiciar A & A C. IPURL a invocat excepția tardivității depunerii contestației, arătând că notificarea și decizia de denunțare nr. 2931/_ a convenției civile de prestări servicii sportive nr. 476/_ au fost comunicate contestatorului la data de_ prin serviciul de curierat rapid CARGUS, cu confirmare de primire, la adresa de reședință din România declarată de creditor, conform certificatului de înregistrare nr. 66527/_ eliberat de I.G.I. C. . În baza art. 21 alin.3 din Legea nr.85/2006, măsura administratorului judiciar poate fi contestată de persoanele interesate, în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut de alineatul 1 al aceluiași articol, depunere care echivalează cu comunicarea măsurii. Tardivitatea sancționează pasivitatea contestatorului în exercitarea căii de atac. Conjugat cu disp. art.86 alin.1 lit.b, conform cărora denunțarea contractului produce efecte de la comunicarea notificării, administratorul judiciar consideră că nu se poate da o altă interpretare prin prisma celor de mai sus, decât în sensul curgerii termenului de la data comunicării.
Pe fondul contestației, administratorul judiciar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, arătând că potrivit art.11 alin.1 lit.i și art.11 alin.2 din Legea nr. 85/2006, sesizarea judecătorului sindic cu o astfel de cerere se poate face de către persoanele interesate numai pentru aspecte de nelegalitate. Sub aspectul oportunității, deciziile administratorului judiciar pot fi controlate de către comitetul creditorilor respectiv adunarea creditorilor.
În concret, măsura administratorului judiciar a fost motivată de necesitatea maximizării averii debitorului prevăzută în art.86 alin.1, respectiv încadrarea în previziunile planului de reorganizare, conform cărora numărul maxim de jucători este de 25, iar nivelul remunerației 2.000 euro lunar net/jucător. Alegerea persoanelor ale căror convenții au fost supuse denunțării constituie tot o măsură de oportunitate, propusă de administratorul special și personalul de specialitate - antrenorul principal. Conform referatelor înaintate de către aceștia, măsura a fost justificată de randamentul slab al jucătorilor la antrenamente și la meciurile oficiale. În planul legăturii dintre rezultatele sportive și rezultatele financiare, acestea din urmă sunt dependente de primele, prestația necorespunzătoare conducând în mod direct la afectarea veniturilor de toate naturile și, în final, afectarea negativă a principiului insolvenței - maximizarea averii debitorului.
Întrucât toate măsurile luate constituie măsuri de oportunitate, administratorul judiciar a arătat că acestea nu pot face obiectul unei cereri de competența judecătorului sindic.
Analizând contestația formulată, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin decizia nr. 2931/_ (filele 21-25), administratorul judiciar S.P. "A&A C. "; IPURL desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC FOTBAL CLUB U. C. SA a denunțat convenția civilă de prestări servicii sportive nr. 476/_ încheiată între debitoarea SC FOTBAL CLUB U. C. SA, în calitate de beneficiar și contestatorul O. R. E., în calitate de prestator.
Decizia a fost comunicată contestatorului la adresa din documentul de rezidență al contestatorului, respectiv în C. -N., str. Donath, nr. 100 (fila 24), dovada de comunicare semnată de o altă persoană decât destinatarul (fila 25dosar asociat a22) fără a se arăta calitatea acestuia sau raporturile în care se află cu destinatarul. De asemenea, potrivit înscrisului de la fila 49-50, la adresa de comunicare funcționează Hotel Premier, iar potrivit dovezilor de la fila 64-66, contestatorul nu mai locuiește efectiv la această adresă.
Potrivit art. 21 alin. 2-3 din legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, "Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestatie impotriva masurilor luate de administratorul judiciar. (3) Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului ... ";.
În conformitate cu prevederile art.103 alin.2 C.pr.civ., neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei, ori având în vedere că potrivit probelor menționate anterior, contestatorul nu mai locuiește efectiv la adresa unei i-a fost comunicată măsura denunțării unilaterale a contractului, și raportat la faptul că administratorul judiciar nu a făcut dovada momentului la care contestatorul a aflat efectiv de această măsură, judecătorul sindic reține că această contestație este formulată în termen și în consecință va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației, excepție invocată de administratorul judiciar.
Potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, "debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestație împotriva masurilor luate de administratorul judiciar";, iar potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, "atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod excepțional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora.";.
Astfel, raportat la dispozițiile art. 21 coroborat cu art. 11 alin.2 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic este competent a analiza măsura denunțării unilaterale doar prin prisma aspectului legalității acesteia iar nu și sub aspectul oportunității. Analizând contestația formulată de creditorul contestator O. R. E., judecătorul sindic reține că potrivit dispozițiilor art.21 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar are dreptul de a denunța contractele încheiate de către debitoare, acest aspect fiind unul de oportunitate și în consecință măsura menținerii sau denunțării contractului de închiriere este supusă controlului creditorilor iar nu a judecătorului sindic.
Potrivit art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, "în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate";, astfel că raportat la această dispoziție, administratorul judiciar este în măsură a proceda la denunțarea unilaterală a oricărui contract neexecutat integral sau substanțial de către toate părțile implicate, astfel că susținerea contestatorului cu privire la faptul că acest contract nu poate fi denunțat de către administratorul judiciar este neîntemeiată, contractul de prestări servicii nefiind executat în mod substanțial de către toate părțile, iar scopul urmărit de administratorul judiciar a fost acela al maximizării averii debitoarei, fapt care reiese atât din expunerea de motive a măsurii cât și din adresa nr. 2931/_ .
De asemenea, dispozițiile legii insolvenței au caracterul de norme speciale, norme care în conflict cu oricare dispoziții ale dreptului material sau procesual (dispozițiile Codului civil sau ale reglementărilor sportive) se aplică cu prioritate, astfel că procedând la denunțarea unilaterală a contractului de prestări servicii, fără a fi nevoie de respectarea dispozițiilor convenționale sau legale din dreptul material incident în situația in care debitoarea nu s-ar fi aflat în insolvență (fapt care reiese din interpretarea dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006), administratorul judiciar a acționat în conformitate cu atribuțiile care îi revin în procedură și care i-au fost conferite de dispozițiile Legii nr.85/2006, cu modificările ulterioare.
Analizând măsura administratorului judiciar de denunțare unilaterală a contractului de prestări serviciu încheiat între debitoare și contestator, judecătorul sindic reține că acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 86 din Legea nr. 85/2006, iar susținerile administratorului judiciar cu privire la încălcarea clauzei de confidențialitate prin prezentarea clauzei de reziliere și conduita contestatorului reprezintă elemente care fundamentează oportunitatea deciziei de denunțare iar nu temeiul legal acesteia, iar după cum s-a menționat anterior, controlul de oportunitate nu este supus cenzurii judecătorului sindic ci
comitetului creditorilor, acesta fiind organismul procedural căruia îi revine competența de a efectua controlul de oportunitate al măsurilor dispuse de către administratorul judiciar.
Având în vedere denunțarea contractului în temeiul dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006, denunțare dispusă de administratorul judiciar, în calitatea sa de reprezentant al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, este legală, nu se mai impun a fi analizate solicitările contestatorului referitoare la obligarea debitoarei să îi permită accesul necondiționat și de îndată la programul de antrenament al echipei.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului de obligare a debitoarei la plata sumei de 2.500 euro/net și a chiriei aferente de 250 euro/net aferente lunii precedente, judecătorul sindic reține că aceste sume reprezintă creanțe curente, iar contestatorul nu a făcut dovada că ar fi solicitat plata acestora către administratorul judiciar al debitoarei și că deși există lichidități acesta ar fi refuzat în mod nejustificat plata, astfel că și sub acest aspect contestația este neîntemeiată.
Pentru aceste motive, raportat la dispozițiile art. 86 raportat la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge contestația împotriva măsurii administratorului judiciar de denunțare convenției civile de prestări servicii sportive nr. 476/_ și de plată a drepturilor bănești aferente lunii precedente formulată de creditorul O. R. E. în contradictoriu cu debitoarea SC FOTBAL CLUB U.
C. SA prin administrator judiciar S.P. "A&A C. "; IPURL.
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă, judecătorul sindic va dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației.
Respinge contestația împotriva măsurii administratorului judiciar formulată de creditorul O. R.
E. în contradictoriu cu debitoarea SC FOTBAL CLUB U. C. SA prin administrator judiciar S.P.
"A&A C. "; IPURL.
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
← Decizia civilă nr. 2867/2013. Contestație. Faliment, procedura... | Decizia civilă nr. 10841/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|