Sentința civilă nr. 1701/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a3

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1701/2013

Ședința publică din 24 septembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC R. T. S., cu sediul în B., str. R., nr. 17, județul B. -N., cod de identificare fiscală 8565566, nr. de ordine în registrul comerțului J_ și examinarea contestației formulată de petentul SA D. împotriva neînscrierii în tabelul de creanță de către administratorul judiciar U. S. .

Cauza s-a judecat în fond la data de 10 septembrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 17 septembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru data de 24 septembrie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus contestatorul SA D., în contradictoriu cu debitoarea SC R. T. S., a formulat contestație împotriva neînscrierii în tabelul creditorilor a creanței declarate, în cuantum de 2. lei, solicitând înscrierea creanței declarate.

În motivare s-a arătat că la data de_, contestatorul a studiat dosarul de insolvență aflat la Arhiva T. ui B. -N. și a constatat că în tabelul creditorilor nu este trecută creanța solicitată de acesta, prin cererea de creanța formulată. Se precizează faptul că din data de_, contestatorul locuiește în Germania, având reședința stabilita în str. Bucherhaupt nr. 70, Nurnberg și până în prezent nu a avut cunoștință de neînscrierea în tabelul creditorilor a creanței declarate.

Conformându-se sentinței, prin care a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei SC R. T. S., contestatorul aflându-se în România, la data de_, a expediat prin poștă cu scrisoare recomandată la T. B. -N., o cerere de creanță la care au fost anexate toate actele doveditoare ale deținerii creanței.

Creanța deținută de contestator, ca urmare a împrumuturilor avansate către SC

  1. T. S., rezultă din balanța de verificare din luna iunie 2011 și situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii din data de_, care a fost înregistrată la Direcția Finanțelor Publice B. -N. la data de_ .

    Se menționează că această creanță pe care o deține față de SC R. T. S., rezultă și din evidența contabilă depusă împreună cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței. Aceste toate sume au fost avansate pentru a putea continua activitatea economică, urmând ca mai apoi să poată recupera sumele împrumutate, dar în ultima perioadă societatea și-a restrâns activitatea făcând imposibilă restituirea acestui împrumut chiar și parțial.

    Contestatorul arată că prin depunerea cererii de creanță a respectat termenele stabilite prin sentința de deschidere a proceduri dar dintr-un motiv pe care nu îl cunoaște aceasta cerere nu a fost admisă și înscrisă în tabelul creditorilor.

    Contestatorul solicită admiterea contestației și pe cale de consecință să se dispună înscrierea creanței declarate în tabelul creditorilor putând beneficia astfel de un tratament corect și echitabil față de ceilalți creditori.

    In drept, s-au invocat prevederile art. 73 si 75 din Legea nr. 85/2006.

    Administratorul judiciar SCPI U. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat următoarele:

  2. A. în calitate de administrator statutar al debitoarei SC R. T. S. avea cunoștință de deschiderea procedurii insolventei și în consecință avea dreptul de a-și depune declarația de creanță în termenul legal prevăzut de lege. Din susținerile acestuia rezultă că ar fi depus, prin intermediul poștei declarația de creanță pentru suma de 258.292 lei.

    La dosarul de insolvență nu s-a găsit înregistrată declarația respectivă și prin urmare nu a avut cum să înscrie creanța în tabelul preliminar și ulterior in cel definitiv.

    Deși susținerile acestuia privind existența creanței față de debitoarea SC R.

  3. S. sunt reale și dovedite prin documentele contabile, administratorul judiciar nu avea obligația înscrierii creanței în tabelul preliminar din oficiu. Pentru ca o creanță să poată fi înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor este necesar în baza art. 64 si urm. Din Legea nr. 85/2006 ca, creditorul să depună o declarație de creanță în acest sens, o taxă de timbru prevăzută de lege precum și documentele pe care se sprijină cererea. La dosarul cauzei și nici anexate la prezenta contestație nu se regăsesc documentele prevăzute de lege și menționate mai sus.

Fata de aceste aspecte, se consideră că neînscrierea creanței deținute de SA

, pe tabelul creanțelor este întemeiată, în condițiile Legii nr. 85/2006, astfel administratorul judiciar lasă la aprecierea instanței dacă contestația formulată de S.

A. este întemeiată.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 64, 65, 75 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța

a reținut în fapt că prin încheierea comercială nr.1453/2011 pronunțată de T. B. -N. în dos.nr._ a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC R. T. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva acestei societăți și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar U. S. .

Hotărârea de deschidere a procedurii a fost publicată în B.P.I. nr.12.267 din 16 nov.2011, iar administratorul judiciar a efectuat notificarea și publicarea în ziar a notificării în conformitate cu prev.art.61 rap.la art.7 din Legea nr.85/2006.

Administratorul judiciar a întocmit și a publicat în B.P.I. nr.576 din 16 ian.2012 tabelul preliminar al creanțelor, iar în B.P.I. nr.7379 din 23 mai 2012 a publicat tabelul definitiv al creanțelor.

În legătură cu problema în litigiu administratorul judiciar a arătat faptul că contestatorul nu a formulat declarație de creanță în condițiile legii înainte de a formula prezenta contestație și în consecință nu a avut cum să îl înscrie în tabelul preliminar al creanțelor.

In aceste circumstanțe instanța a pus în discuția părților excepția tardivității declarației de creanță și excepția tardivității contestației la tabelul preliminar al creanțelor.

In conformitate cu disp.art.137 din Cod proc.civ. în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței, instanța se va pronunța în prealabil asupra excepțiilor ce fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Astfel referitor la excepția tardivității declarației de creanță depusă de contestator în acest dosar instanța constată că excepția este întemeiată.

Potrivit prev.art.61-62 din Legea nr.85/2006 și dispozițiilor încheierii nr.1453/2011 prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței contestatorul trebuia să formuleze cererea de admitere a creanței sale până în data de 12 decembrie 2011, însă el a depus declarații de creanță abia în dosarul asociat în data de 11 martie 2013, respectiv după aproape 1 an și trei luni de la expirarea termenului de depunere a creanțelor (f.32-33).

Instanța nu poate reține ipoteza că contestatorul nu ar fi știut de deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei motivat de faptul că are reședința în străinătate, deoarece el are calitatea de asociat la această societate, iar deschiderea procedurii s-a făcut chiar la cererea societății debitoare.

In aceeași ordine de idei este de menționat faptul că contestatorul nu a putut contrazice afirmațiile administratorului judiciar referitoare la faptul că nu a formulat o declarație de creanță înainte de a formula contestația, deoarece el nu a anexat cererii de creanță depusă abia în acest dosar nici o dovadă din care să rezulte că ar fi trimis cererea prin poștă cu scrisoare recomandată în data de_ așa cum afirmă, respectiv nu a atașat dovada de expediere sau de confirmare a primirii scrisorii (f.32- 34).

Referitor la excepția tardivității contestației instanța constată că potrivit prev.art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006, contestatorul trebuia să depună contestația la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în B.P.I. a tabelului preliminar al creanțelor.

In speță, tabelul preliminar a fost publicat în B.P.I. nr.576 din 16 ian.2012, situație în care contestația trebuia formulată până în data de 23 ianuarie 2012, însă, aceasta a fost depusă la oficiul poștal abia în data de 25 sept.2012, respectiv cu opt luni după expirarea termenului stabilit (f.20 și 38-39).

În consecință și excepția tardivității contestației este întemeiată.

Pentru considerentele menționate în baza prev.art.62 al.1 lit.b și ale art.73 al.2 din Legea nr.85/2006, instanța urmează să admită amândouă excepțiile incidente în cauză și să respingă contestația potrivit dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂRȘTE

Admite excepția tardivității cererii de creanță.

Admite excepția tardivității contestației la tabelul de creanță și în consecință constată că contestatorul SA D. este decăzut din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor.

Respinge ca fiind tardivă contestația formulată de contestatorul SA D. , domiciliat în B., str. R., nr. 17, jud. B. -N., în calitate de administrator al debitoarei SC R. T. S. , cu sediul în B., str. R., nr. 17, jud. B. -N., în contradictoriu cu administratorul judiciar SCPI U. S. , cu sediul în B., str. S.

, nr. 9, jud. B. -N. .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. C. T. E.

Ch.V./VF.

2 ex./_ .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1701/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței