Sentința civilă nr. 2309/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a2

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2309/2013

Ședința publică din 06 decembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic

GREFIER: F. K.

Pe rol fiind judecarea contestației formulate de contestator I.

B.

G.

L., împotriva tabelului preliminar de creanțe întocmit de B.

I.

I.

administrator judiciar al debitorului S. C. B. SS B., aflată în procedura reglementată de Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că procedura de citare este îndeplinită cu societatea contestatoare, în temeiul art. 98 din C.pr.civ., întrucât dovada privind îndeplinirea procedurii s-a restituit cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă și noul locatar nu permite afișarea";, contestatoarea având obligația de a anunța schimbarea de sediu.

Se constată că societatea contestatoare I. B. G. L. a fost citată la sediul procesual ales, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, obligație care nu a fost îndeplinită de către aceasta.

Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării, și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr.314/_, rămasă irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._ ,

s-a anulat ca netimbrată contestația debitoarei SC C. B. S. ;

s-a admis cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. -N. pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC C. B. S., cu sediul în localitatea S. -B., str. C.

, nr. 8, camera 2, jud. B. -N., nr. de înregistrare ORC J_, CUI 22391449;

s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC C. B. S. ,cu datele de identificare menționate, iar în temeiul art. 11 alin.1lit.c rap.la art.34 din Legea privind procedura insolvenței, a fost numit administrator judiciar, B. I. I. , cu sediul în B., str. R. V., nr. 1, bl B8, scara 1, ap. 13, sector 4.

La data de_, petenta I. B. G. L. cu sediul în U.S.A. a depus o contestație la tabelul preliminar de creanțe întocmit de administratorul judiciar prin care a arătat că a cumpărat creanța cu care trebuia să fie înscrisă creditoarea EDEA TRADING LIMITED și întrucât nu a achitat taxa judiciară de timbru prev.de OUG nr.80/2013, a fost citată cu această mențiune pentru primul termen de judecată din data de 11 oct.2013.(f.5,10)

La acest termen, contestatoarea a depus o cerere de amânare cu motivarea că nu a avut cunoștință despre cuantumul taxei judiciare de timbru, că nu a fost legal îndeplinită procedura de citare și a solicitat să fie citată la sediul procesual ales din B.

, str. P. Nan, nr.75, sector 3 .

În această situație instanța a mai acordat un termen de judecată pentru când societatea contestatoare a fost citată atât la sediul procesual ales (f. 19), cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, obligație care nu a fost îndeplinită de către aceasta., astfel că în baza prev. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, se va anula ca netimbrată contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Anulează ca netimbrată contestația la tabelul preliminar de creanțe, formulată de contestatoarea I. B. G. L., cu sediul B., str. P. Nan, nr.75, sector 3, în contradictoriu cu administrator judiciar B. I. I. , cu sediul în B.

, str. R. V., nr. 1, bl B8, scara 1, ap. 13, sector 4.

Cu drept de apel în termen în 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 06 decembrie 2013.

P R E S E D I N T E,

Judecător-sindic

G R E F I E R,

U. K. F.

Red

/dact.UI/FK 5 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2309/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței