Sentința civilă nr. 2770/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a14
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2770/2013
Ședința publică din data de 23 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii asupra cererii formulate de către comitetul creditorilor debitorului M. D. I., prin președintele său, d-l Sima
D. Radu, în contradictoriu cu pârâtul debitor aflat în faliment M. D. I. reprezentat de lichidatorul judiciar C.I.I. T. M. C. și pârâții M. R. și
M. A. -P., având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2295/26 august 2010 de notarul public C. M., prin care pârâtul debitor M. D. -I. și pârâtul M. A. -P. au înstrăinat către pârâta M. R. ap. 8 din blocul C2B situat în com. Baciu, sat Baciu, nr. 982, et. 1, jud. C., compus din living, bucătărie, baie, hol, debara cu suprafața utilă de 41,07 mp și 1 balcon în suprafață de 12,11 mp, înscris în CF 50370-C1-U8 Baciu, cu nr. cad. 50370-C1-U8, cu o cotă din p.i.c. de 2,20/100 și o cotă de teren de 19,72/896 și obligarea pârâtei la restituirea către averea debitorului M.
D. -I. a bunului imobil mai sus descris a contravalorii acestui bun la data transferului, 88.000 lei.
La ambele apeluri nominale efectuate în cauză părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 9 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru termenul din data de 16 octombrie 2013, respectiv pentru termenul din data de azi, 23 octombrie 2013, când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2013 pe rolul Tribunalului Specializat C. sub nr._ /a14, comitetul creditorilor debitorului M. D.
I., prin președintele său, d-l Sima D. Radu, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul debitor aflat în faliment M. D. -I. reprezentat de lichidatorul judiciar C.I.I. T. M. C. și pârâții M. R. și M. A. -P., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2295/26 august 2010 de notarul public C. M., prin care pârâtul debitor M. D. -
I. și pârâtul M. A. -P. au înstrăinat către pârâta M. R. ap. 8 din blocul C2B situat în com. Baciu, sat Baciu, nr. 982, et. 1, jud. C., compus din living, bucătărie, baie, hol, debara cu suprafața utilă de 41,07 mp și 1 balcon în suprafață de 12,11 mp, înscris în CF 50370-C1-U8 Baciu, cu nr. cad. 50370-C1- U8, cu o cotă din p.i.c. de 2,20/100 și o cotă de teren de 19,72/896 și obligarea pârâtei la restituirea către averea debitorului M. D. -I. a bunului imobil mai sus descris a contravalorii acestui bun la data transferului, 88.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 5102/12 octombrie 2011 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul pârât comerciant persoană fizică M. D. I., fiind numit în calitate de lichidator C.I.I. T. M. C. .
A precizat că prin hotărârea adunării creditorilor din data de 17 decembrie 2012 s-a acordat comitetului creditorilor împuternicirea de a angaja Societatea Civilă de Avocați R. și A. și de a formula demersurile în vederea maximizării averii debitorului în scopul recuperării creanțelor.
A mai arătat că, prin adresa nr. 254/11 februarie 2013, lichidatorul judiciar și-a manifestat opțiunea de a nu demara acțiuni de anulare a actelor și transferurilor frauduloase încheiate de debitor, motiv pentru care reclamantul a dobândit legitimare procesuală activă în temeiul dispozițiilor art. 81 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Reclamantul a mai menționat că la data de 26 august 2010 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2295 de notarul public C.
M., prin care pârâtul debitor M. D. -I. și pârâtul M. A. -P. au înstrăinat către pârâta M. R. ap. 8 din blocul C2B situat în com. Baciu, sat Baciu, nr. 982, et. 1, jud. C., compus din living, bucătărie, baie, hol, debara cu suprafața utilă de 41,07 mp și 1 balcon în suprafață de 12,11 mp, înscris în CF 50370-C1-U8 Baciu, cu nr. cad. 50370-C1-U8, cu o cotă din p.i.c. de 2,20/100 și o cotă de teren de 19,72/896.
Prețul stabilit în contract a fost de 17.000 euro, preț ce se declară în contract că s-a achitat de cumpărătoare anterior semnării contractului.
Astfel, reclamantul a apreciat că ne aflăm în prezența unui act fraudulos, în sensul prevederilor art. 79 din Legea nr. 85/2006, care prevede că:
"administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschidem procedurii";, și art. 80, alin. 1, lit. c din Legea nr. 85/2006, care prevede că: " (1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte: _; b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile";.
De asemenea, reclamantul a apreciat că în speță sunt îndeplinite toate condițiile legale necesare pentru anularea acestui act fraudulos, respectiv a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, este un act fraudulos, a fost încheiat de debitor în dauna drepturilor creditorilor.
Privitor la faptul că actul a fost încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, reclamantul a arătat că, îndeplinirea acestei condiții este evidentă deoarece, actul a fost încheiat la data de 26 august 2010 (dată certă acordată de notarul public), iar procedura insolvenței a fost deschisă la data de 12 octombrie 2011.
Cu privire la condiția caracterului fraudulos al actului, reclamantul a învederat că Legea nr. 85/2006 instituie în ceea ce îl privește pe debitor (în speță pârâtul de rând 1 M. D. -I. ) o prezumție a intenției sale de fraudă, astfel cum prevede art. 85 alin. 2: "Dacă sunt îndeplinite condițiile art. 79 și 80, se instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumția poate fi răsturnată de către debitor. Ea nu se extinde la terțul dobânditor sau
subdobânditor."; În acest sens, reclamantul a precizat faptul că, așa cum s-a arătat în doctrină "Existența unei prezumții în favoarea uneia dintre părți este esențială pe plan procesual, întrucât partea beneficiară nu va fi obligată să dovedească cele susținute în acțiune, ci numai existența unor fapte vecine și conexe care să declanșeze prezumția. Partea adversă, pentru a nu pierde procesul, va trebui să facă dovada contrarie. În cazul acțiunii în anulare reglementate de Legea insolvenței, prezumția de fraudă îl va pune pe debitor (nu și pe cocontractantul său) în postura de a dovedi caracterul nefraudulos ai contractului. Fiind vorba de o prezumție, reclamantul nu are obligația sa dovedească frauda sau intenția de prejudiciere a creditorilor, ci numai că actul a fost încheiat în perioada suspectă (în cazul de la art. 79) sau că actul a fost încheiat în perioada suspectă și, cumulativ, că actul a fost încheiat în condiții neobișnuite ce depășesc limitele activității normale a debitorului și îndeplinește și celelalte condiții aferente (în cazurile de la art. 80)";.
Așadar, reclamantul a arătat că, în cazul din speță, fiind incidente și invocate prevederile art. 79 din Lege, este pe deplin dovedită frauda debitorului
M. D. -I., prin beneficiul prezumției de fraudă instituite de art. 85 din Legea nr. 85/2006.
A apreciat, pe de altă parte, că caracterul fraudulos al actului este demonstrat și de alte aspecte de fapt care sunt apte să conducă la construcția unei prezumții judiciare din care să se poată desprinde existența intenției de fraudă și în ceea ce îl privește pe terțul dobânditor. În acest sens, a invocat relația de rudenie dintre pârâtul M. D. I. și pârâta M. R. (fiu-mamă), care exclude incidența art. 82 din Legea nr. 85/2006 referitor la operațiunile efectuate în cursul desfășurării normale a activității comerciale a debitorului. A mai avut în vedere faptul că în conturile debitorului M. D. -I. nu s-a regăsit suma de bani a prețului, așa cum ar fi fost firesc în cazul unei tranzacții normale, efectuate în cursul desfășurării normale a activității debitorului. A mai apreciat că simplul fapt că terțul dobânditor a acceptat să încheie un act în legătură cu care știa că reprezintă o simulație, că nu reflectă realitatea economică, consemnând în cuprinsul actului un fapt nereal - acela al achitării prețului către debitorul M. D. -I. - atrage reaua-credință a terțului.
A învederat că, de altfel, doctrina a arătat că "Din perspectiva finalității acțiunii în anulare, aceea de reîntregire a patrimoniului debitorului în folosul comun al creditorilor, buna sau reaua-credință a cocontractantului debitorului nu au relevanță";. Reaua sau buna credință a cocontractantului este relevantă doar sub aspectul dreptului acestuia de a își formula acțiunea în regres împotriva debitorului.
A învederat că în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în cadrul deciziei nr. 361/25 martie 2010, publicată în M.Of. nr. 330/19 mai 2010:
"în acest fel este sancționată tocmai reaua-credință în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Dacă scopul părților contractante sau, cel puțin, al debitorului, la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauză ilicită, iar potrivit art. 966 C, civ., acesta nu poate avea nici un efect";.
A concluzionat că faptul că actul este fraudulos din perspectiva debitorului este, în sine, suficient pentru anularea actului.
Privitor la faptul că actul a fost încheiat de debitor în dauna drepturilor creditorilor (prejudicierea creditorilor), reclamantul a învederat că în doctrină s-a arătat că pentru admiterea acțiunii în anularea transferurilor patrimoniale efectuate de debitor în baza art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 este suficient a se demonstra prejudicierea creditorilor și că "masa creditorilor este prejudiciată când starea de încetare de plăți este însoțită de insolvabilitatea debitorului.";
A arătat că aceasta este și situația din cazul în speță, situația patrimonială a debitorului M. D. -I. fiind precară, în sensul că partea activă a patrimoniului său nu acoperă nici măcar un sfert din totalul creanțelor înscrise pe tabelul creditorilor. A apreciat de reținut și faptul că acest bun a fost vândut la o valoare cu mult sub valoarea sa reală și fără a se fi încasat efectiv prețul.
Reclamantul a înțeles să invoce și faptul că operațiunea juridică ce face obiectul prezentei acțiuni conține o prestație a debitorului ce depășește în mod vădit pe cea primită.
În acest sens, a arătat că în cuprinsul contractului s-a reținut că prețul stabilit de părți era de 17.000 euro în condițiile în care prețul din contractul subsecvent este de 20.000 euro (aproximativ 88.000 lei).
A invocat art. 80 lit. b din Legea 85/2006, arătând că prețul trebuie să fie o cauză suficientă a obligației vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra terenului. Ar fi trebuit să existe o proporție între prețul stabilit și valoarea reală a terenurilor.
Prin urmare, raportat la valoarea acestor bunuri, reclamantul a considerat că prestația debitorului o depășește în mod vădit pe cea primită.
A mai arătat că, în vederea soluționării pe cale amiabilă a acestui litigiu, a notificat pârâții prin intermediul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Adam, Oszoczki și A., conform art. 7201C.proc.civ. din 1864, în vigoare la data respectivă, să se prezinte pentru conciliere la data de 5 martie 2013, însă pârâții nu s-au prezentat, pârâtul M. A. -P. trimițând un răspuns scris.. De la data la care pârâții au primit notificarea cuprinzând invitația la conciliere (11 februarie 2013), au trecut 30 de zile, fiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru promovarea acțiunii.
În drept, a invocat art. 79, art. 80, art. 84 și art. 85 din Legea nr. 85/2006, precum și toate celelalte temeiuri de drept arătate în motivarea în fapt a cererii.
Cererea a fost legal timbrată.
Pentru dovedirea cererii, reclamantul a înțeles să se servească de probele scrise anexate cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la 24 mai 2013, pârâta M. R. a solicitat respingerea cererii, ca netemeinică, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la primul motiv de anulare invocat de reclamant - prețul inferior valorii de piață a bunului -, l-a apreciat neîntemeiat, arătând că părțile au avut în vedere prețurile de pe piața imobiliară la momentul încheierii contractului, prețul fiind totodată serios în sensul art. 1303 C.civ. (cauză suficientă pentru vânzător să transfere dreptul de proprietate), nederizoriu, părțile având libertatea să determine prețul peste sau sub valoarea obiectului, echivalența fiind relativă. A invocat faptul că în alte patru contracte având ca obiect apartamente similare, prețurile au fost stabilite de părți la același nivel. A invocat faptul că reclamantul nu cunoaște caracteristicile pieței relevante și că prețurile se negociau în funcție de stadiul de finisare.
Referitor la neplata prețului, a invocat art. 1295 C.civ. și a arătat că susținerea reclamantului în sensul că prețul nu a fost plătit e o simplă supoziție. A arătat că și-a investit economiile în acest apartament, plătind integral prețul.
A mai arătat că neplata prețului nu atrage nulitatea vânzării, ci dă naștere, cel mult, unei acțiuni în rezoluțiune.
A apreciat că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006, deci nici frauda alegată.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Pârâtul M. D. I. și-a exprimat poziția procesuală la 10 septembrie 2013, solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale, a arătat că tranzacția din prezenta speță a avut la bază seriozitate și bună credință, prețul fiind real și plătit integral. A mai arătat că a vândut apartamente similare la același preț și unor persoane care nu au calitatea de rude ale sale. A mai arătat că mama sa, pârâta M. R., a fost unul dintre investitorii proiectului său, punându-i la dispoziție sume de bani diverse, înțelegerea fiind ca la final să beneficieze de un apartament în schimbul acestor sume de bani. A mai arătat că la data încheierii contractului atacat nu avea de unde să știe că va fi prima persoană fizică care va intra în insolvență.
Poziția sa procesuală nu a fost motivată în drept.
Prin scriptul depus la 30 septembrie 2013, pârâtul M. A. -P. a invocat, pe cale de excepție, excepția lipsei sale de interes în cauză, invocând art. 245 C.proc.civ.
La data de 6 septembrie 2013, reclamantul C. C. debitorului M.
D. -I., a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei M. R., solicitând respingerea apărărilor de fond invocate de această pârâtă.
În motivarea poziției sale, reclamantul a reluat poziția sa referitoare la necesitatea probării fraudei, prevalându-se de prezumția de fraudă instituită prin dispozițiile art. 79 și art. 85 din Legea nr. 85/2006. A reluat și argumentele de fapt avansate prin acțiune în acest sens.
În prezenta speță, judecătorul sindic a ridicat din oficiu excepția tardivității formulării de către reclamant a acțiunii în anulare de față.
Prin concluziile scrise, reclamantul a invocat faptul că judecătorul sindic nu putea ridica din oficiu această excepție (decăderea reclamantului din dreptul de a formula acțiunea de față) prin raportare la art. 2550 NCC, apreciind că dreptul de a invoca decăderea este un drept de care părțile pot dispune liber, și ele au înțeles, tacit, să nu o facă, astfel încât organul de jurisdicție nu mai poate ridica excepția din oficiu.
Referitor la excepția tardivității, a invocat inaplicabilitatea față de comitetul creditorilor a termenelor reglementate de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Reclamantul a arătat că, cu toate că s-au exprimat opinii doctrinare și jurisprudențiale divergente cu privire la acest subiect, apreciază că o singură opinie este corectă și conformă cu toate principiile juridice și cu imperativul constituțional al liberului acces la justiție și anume, opinia potrivit căreia termenele stabilite de art. 81 alin. 1 din Legea insolvenței nu sunt aplicabile acțiunilor promovate de către comitetul creditorilor.
Pentru a susține o astfel de teză, reclamantul a avut în vedere că, textul art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, care instituie termenele de 1 an, respectiv 16 luni se referă în mod explicit doar la acțiunea introdusă de administratorul judiciar / lichidator: "Acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar / lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20, alin. 1, lit. b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii";. Legitimarea procesuală activă este reglementată în mod distinct în articolul 85 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.
Reclamantul a învederat că rostul menționării administratorului judiciar / lichidatorului în acest text nu este acela de a preciza că acesta are dreptul să formuleze acțiuni în anulare, ci acela de a preciza că termenele acolo instituite sunt aplicabile acțiunilor formulate de practicianul în insolvență.
A mai arătat că textul art. 81 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 nu face niciun fel de referire la termenul stipulat la alineatul 1, astfel: "_(2)C. creditorilor
poate introduce la judecătorul-sindic o astfel de acțiune, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face.";
A apreciat că dacă legiuitorul ar fi dorit să stabilească limite temporale aplicabile acțiunilor în anulare înaintate de comitetul creditorilor, ar fi fost nevoit, conform normelor de tehnică legislativă, să recurgă la una dintre următoarele două variante, respectiv să includă în textul alineatului 2 mențiunea conform căreia termenele de la alin. 1 sunt aplicabile și acțiunilor introduse de comitetului creditorilor sau să elimine din textul alineatului 1 referirea la practicianul în insolvență, făcând astfel ca reglementarea termenul să fie general aplicabilă tuturor acțiunilor în anulare.
A mai arătat că problema de interpretare care s-a pus în acest context a fost aceea de a ști dacă reglementările din art. 81 alin. 1, respectiv cele din art. 81 alin. 2 se află într-un raport de la general la special, derogatoriu sau nu. Dacă reglementarea celor doua texte legale s-ar afla într-un astfel de raport, de la general la derogatoriu, concluzia care s-ar impune ar fi aceea că termenele de la primul alineat sunt aplicabile și comitetului creditorilor, deoarece textul alineatului 2 nu conține o derogare expresă, astfel că ar urma regula generală în materie.
Reclamantul a arătat că, analizând cu atenție textele legale respective, s-a observat că textul primului alineat nu apare ca fiind unul general (deoarece nu se referă la acțiunile în anulare în general, ci la acțiunile în anulare promovate de practicianul în insolvență). De asemenea, a mai observat că, analizând definiția dată unei reglementări derogatorii de textul articolului 15 din Legea nr. 24/2000, aceasta se potrivește nu textului art. 81 alin. 2 față de 81 alin. 1, ci mai degrabă textului art. 81 alin. 1 față de art. 2.517 din Noul Cod Civil: "Art. 15 - reglementări speciale și derogatorii, "_Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urma păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri";.
A mai arătat că interpretarea sistematică a textelor referitoare la termenele și condițiile exercitării acțiunilor în anulare nu pot conduce decât la aceeași concluzie, respectiv că termenele de la art. 81 alin. 1 nu sunt aplicabile acțiunilor exercitate de comitetul creditorilor. Astfel, a observat că reglementarea este perfect coerentă: art. 85 alin. 5 reglementează legitimarea procesuală activă pentru exercitarea acțiunilor în anulare, în timp ce art. 81 alin. 1 și alin. 2 reglementează anumite restricții în exercitarea acestor acțiuni: respectiv restricția temporală prevăzută în alineatul 1 pentru practicianul în insolvență și restricția condițională prevăzută în alineatul 2 pentru comitetul creditorilor.
Reclamantul a invocat și faptul că termenul de 1 an, cât și cel de 16 luni, nu sunt termene de decădere, ci sunt termene de prescripție, arătând că ele au fost întrerupte, prevalându-se de art. 2548 NCC
Cu privire la excepția prescripției, reclamantul a arătat că, în prezenta speță, termenul de 1 an nu este aplicabil, deoarece judecătorul sindic nu a stabilit un termen în care lichidatorul să depună raportul cauzal. Or, art. 81 alin.
1 face referire - ca moment declanșator pentru termenul de 1 an - tocmai la termenul stabilit de judecătorul sindic. Astfel, a observat faptul că art. 81 alin. 1, ca remediu pentru situația în care judecătorul sindic nu a stabilit un astfel de termen, nu face referire la momentul maxim până la care raportul cauzal ar trebui depus de practicianul în insolvență (nu mai mult de 40 de zile de la data desemnării practicianului în insolvență). Legiuitorul a ales ca alternativă, pentru situația în care judecătorul sindic nu a stabilit termenul pentru depunerea raportului cauzal, să stabilească un termen de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Așadar, în speță devine automat aplicabil termenul de prescripție de 16 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței, termen care s-ar fi împlinit la data de 11 februarie 2013.
Anterior datei de 11 februarie 2013, respectiv la data de 8 februarie 2013, reclamantul a demarat procedura prealabilă a concilierii directe, expediind pârâțior câte o notificare conținând invitația la concilierea directă.
A invocat, cu titlu de forță majoră și/sau caz fortuit neconstituirea comitetului creditorilor și a invocat, cu titlu de excepție de neconvenționalitate - îngrădirea liberului acces la justiție, nemanifestarea în vreun sens (de a formula sau nu acțiunile prevăzute de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006) a lichidatorului. A arătat că comitetul creditorilor a luat ființă la 17 decembrie 2012, având la dispoziție un termen de mai puțin de 2 luni (până la 11 februarie 2013) pentru a formula acțiunile pe care nu le-a exercitat lichidatorul.
Răspunsul la întâmpinare nu a fost motivat separat în drept.
Prin notele de ședință depuse la 29 mai 2013, lichidatorul judiciar al debitorului M. D. -I., C.I.I. T. M. C., a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, pe care a apreciat-o întemeiată. În acest sens, a arătat că sunt întrunite condițiile și elementele legal necesare pentru anularea unui act fraudulos: contractul a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, respectiv vânzarea s-a efectuat în defavoarea creditorilor.
A mai arătat că lichidatorul judiciar a fost în imposibilitatea formulării unei astfel de cereri, având în vedere faptul că nu se afla în posesia tuturor informațiilor legate e transferurile patrimoniale ale debitorului efectuate în dauna creditorilor.
În drept, a invocat art. 79 - art. 80 din Legea nr. 85/2006.
Verificând posibilitatea ridicării din oficiu a excepției tardivității, judecătorul sindic reține că atribuțiile sale în cadrul procedurii insolvenței sunt circumscrise, conform art. 11 din Legea nr. 85/2006, la controlul legalității actelor de procedură. Spre deosebire de procesul civil guvernat exclusiv de Codul de procedură civilă, supus în cea mai mare măsură principiului disponibilității, procedura insolvenței este guvernată, pe lângă principiul disponibilității, și de alte principii, între care cel al celerității. Acest din urmă principiu nu permite, între altele, suspendare judecării dosarului de insolvență și conferă judecătorului sindic prerogativa verificării din oficiu a respectării tuturor termenelor procedurale instituite prin Legea nr. 85/2006. Art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevede expres faptul că Legea nr. 85/2006 se completează, în măsura compatibilității, cu dispozițiile Codului de procedură civilă și cu cele ale Codului civil. Dispozițiile art. 2550 NCC în materia decăderii, care lasă invocarea acestei excepții exclusiv la latitudinea părților, apar incompatibile cu regulile speciale în materia insolvenței, unde primează principiul celerității. Aplicarea ad litteram a art. 2550 NCC în materia insolvenței, spre exemplu în materia depunerii cererilor de admitere a creanțelor sau în materia contestațiilor, ar conduce la consecințe incompatibile cu procedura colectivă, permițând, spre exemplu, în ipoteza neinvocării de către participanții la procedură a excepției tardivității formularea de cereri de admitere a creanțelor sau de contestații împotriva tabelului preliminar în orice moment al procedurii, fapt care, desigur, nu poate fi întemeiat.
Analizând incidența în speță a excepției tardivității formulării de către comitetul creditorilor debitorului M. D. I., prin președintele său, d-l Sima
D. Radu a prezentei cereri de anulare a unui transfer fraudulos în sensul art. 79 - art. 80 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține următoarele:
Astfel cum instanța a reținut și în ședința publică din 9 octombrie 2013, când judecătorul sindic a pus în discuție natura juridică a termenelor prevăzute
de art. 81 din Legea nr. 85/2006, termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii pentru formularea cererii de anulare a actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna intereselor creditorilor în perioada "suspectă"; este un termen de decădere și nu unul de prescripție.
Din perspectiva actului normativ de drept material aplicabil conduitei pasive a titularilor acțiunii, judecătorul sindic reține că în speță este aplicabil noul cod civil (Legea nr. 287/2009). Astfel, dreptul la acțiunea reglementată de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 s-a născut în prezenta cauză odată cu deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul pârât M. D. I., la 12 octombrie 2011, dată la care era deja în vigoare NCC, iar Decretul nr. 167/1958 era abrogat.
Din perspectiva legii procedurale care guvernează prezentul litigiu, judecătorul sindic reține că în speță sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile Legii nr. 85/2006, care, conform art. 149 din acest act normativ, se completează, în măsura compatibilității, cu dispozițiile Codului de procedură civilă și cu cele ale (noului) Cod civil.
Cu toate acestea, judecătorul sindic nu poate primi susținerea reclamantului în sensul că art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 ar cuprinde o reglementare neclară în ceea ce privește natura juridică a termenelor de 1 an și, respectiv, 16 luni, pe care le reglementează, caz în care ambelor termene le-ar fi aplicabile regulile de la prescripție, conform art. 2547 NCC.
Art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabilește neechivoc în primul rând faptul că acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20, alin. 1, lit. b din același act normativ. Acest termen este, incontestabil, un termen special de prescripție, fiind reglementat, ca orice termen de prescripție, prin indicarea momentului la care se naște și prin durată. De altfel, Legea nr. 85/2006 utilizează în legătură cu acest termen și cu dreptul la acțiune în sens material termenii juridici cei mai uzuali în materie de prescripție: "acțiunea"; … "poate fi introdusă"; … "în termen de un an de la data…";.
Un alt argument în sprijinul concluziei judecătorului sindic în sensul că termenul de un an reglementat de teza I a art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este un termen de prescripție este dat de asocierea momentului la care acest termen începe să curgă cu expirarea termenului în care trebuie depus raportul prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, care trimite la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului. Acțiunea prevăzută de art. 79 - 80 din Legea nr. 85/2006 este o acțiune care tinde, în final, la repararea unei pagube cauzate creditorilor prin sancționarea unui ilicit civil. Chiar dacă din perspectiva debitorului și a terțului cocontractant actul a cărui anulare se cere a creat doar obligații contractuale, pentru terții creditori prejudiciați acest act este un res inter alios acta, iar răspunderea pârâților cocontractanți față de terți are natură delictuală. Prin urmare, reglementarea momentului la care începe să curgă termenul de prescripție de un an prin raportare la momentul la care expiră termenul de întocmire a raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului reprezintă o ancorare a momentului inițial al acestui termen la data limită până la care administratorul judiciar trebuia să cunoască paguba și persoanele care răspund de ea în sensul art. 2528 alin. 1 NCC (care cuprinde aceeași regulă care se regăsea și în art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958). În acest context este esențială atitudinea și conduita
titularului acțiunii, care trebuie să fie diligent și să facă demersurile necesare pentru a cunoaște, într-un interval de timp stabilit de lege, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, sancțiunea pentru o conduită pasivă fiind începerea curgerii termenului de prescripție. Adoptarea de către legiuitor a aceleiași metode de reglementare a momentului de la care curge termenul de prescripție în reglementarea generală și în reglementarea specială din Legea nr. 85/2006 reprezintă, astfel, un argument în plus în sprijinul concluziei judecătorului sindic în sensul că termenul de un an mai sus analizat este unul de prescripție.
Spre deosebire de termenul de prescripție de un an, termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii este un termen de decădere, stabilind data limită înăuntrul căruia acțiunea reglementată de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 trebuie introdusă prin raportare la momentul procedural al deschiderii procedurii insolvenței și prin stabilirea unui termen de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Legea nr. 85/2006 utilizează în legătură cu acest termen expresia "nu mai târziu de";, care trimite în mod neechivoc la "tardivitate";, termen juridic asociat în mod uzual cu instituția juridică a decăderii și nu cu aceea a prescripției. De altfel, ca normă specială, Legea nr. 85/2006 stabilește acest termen de 16 luni pentru a marca momentul final până la care acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80 poate și trebuie să fie introdusă, indiferent de motivele care au împiedicat titularii să o exercite până la acel moment, în caz contrar dreptul acestora stingându-se prin decădere.
Spre deosebire de termenul de un an, care are natura juridică a unui termen de prescripție, termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii începe să curgă independent de orice conduită a vreunui subiect de drept procesual îndreptățit să exercite acțiunea și expiră fără posibilitatea influențării lui de către vreun subiect de drept, fapt care îl deosebește fundamental de termenele de prescripție, însă îl plasează, incontestabil, în categoria termenelor de decădere.
Desigur, ca orice termen de decădere, termenul de 16 luni reglementat de art. 81 alin. 1 teza finală din Legea nr. 85/2006 trebuie corelat cu posibilitatea repunerii în termen prevăzută de art. 103 C.proc.civ., însă în speță nu s-a formulat vreo astfel de cerere.
Susținerea reclamantului în sensul că ambele termene reglementate de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 ar fi termene de prescripție conduce, inevitabil, la concluzia că legiuitorul a reglementat, în cuprinsul aceleiași norme juridice, două termene de prescripție distincte, cu momente de începere a curgerii distincte și durate distincte pentru aceeași acțiune, fără a distinge între situații distincte în care ar fi incidentă una sau cealaltă dintre prescripții, ceea ce ar constitui o reglementare paralelă, inadmisibilă conform art. 16 din Legea nr. 24/2000.
În consecință, pentru toate argumentele mai sus expuse, judecătorul sindic concluzionează în sensul că termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii pentru introducerea acțiunii în anularea actelor frauduloase este unul de decădere și nu unul de prescripție.
Faptul că, în speță, judecătorul sindic nu a stabilit data limită până la care lichidatorul trebuia să depună raportul la care se referă art. 20, alin. 1, lit. b din Legea nr. 85/2006 nu are ca efect neînceperea curgerii termenului de prescripție mai sus analizat, contrar susținerilor reclamantului. Art. 59, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabilește în mod expres că "administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune
judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va
putea depăși 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă";. În consecință, oricare ar fi fost termenul stabilit de judecătorul sindic, acesta nu putea depăși 40 de zile de la data desemnării lichidatorului judiciar, iar de la sfârșitul acestei perioade de
40 de zile termenul de prescripție de 1 an reglementat de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a început să curgă împotriva lichidatorului, împlinindu-se la data de 21 noiembrie 2012.
În condițiile în care lichidatorul nu a exercitat acțiunea de față până la data de 21 noiembrie 2012 și nici nu a comunicat comitetului creditorilor poziția sa în acest sens, creditorii debitorului M. D. I. puteau introduce această acțiune începând cu data de 22 noiembrie 2012 și până la data de 12 februarie 2013 (data expirării termenului de decădere reglementat de art. 81 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 85/2006), însă nu au înregistrat acțiunea de față decât la data de 20 martie 2013, cu depășirea vădită a datei limită mai sus arătate.
Judecătorul sindic nu poate primi susținerile reclamantului în sensul că comitetului creditorilor nu i-ar fi aplicabile termenele prevăzute de art. 81 din Legea nr. 85/2006, acestea fiind aplicabile numai administratorului judiciar / lichidatorului. Art. 81 din Legea nr. 85/2006 stabilește că: (1) Acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de administratorul
judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. (2) C. creditorilor poate introduce la judecatorul-sindic o astfel de acțiune, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face.
Din redactarea art. 81 din Legea nr. 85/2006 rezultă în mod neechivoc că alin. 2 se referă la aceeași acțiune cu cea reglementată de alin. 1 ("o astfel"; de acțiune), acțiune pe care Legea insolvenței o tratează în mod unitar, reglementându-i aceleași termene de prescripție și decădere. Chiar dacă alin. 2 nu conține o normă de trimitere expresă la alin. 1, utilizarea termenului "o astfel de acțiune"; reprezintă o trimitere implicită la acțiunea reglementată de alin. 1, cu toate elementele sale, inclusiv termenele de prescripție și decădere.
Judecătorul sindic nu poate primi nici susținerea reclamantului potrivit căreia dreptul comitetului creditorilor de a exercita acțiunea prevăzută de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 nu ar fi unul efectiv în sensul deciziei CEDO din 13 mai 1980 pronunțate în cauza Artico c/a Italiei (cauza 6694/74), deoarece, astfel cum s-a arătat mai sus, comitetul creditorilor putea introduce acțiunea începând cu data de 22 noiembrie 2012 (data împlinirii termenului de prescripție pentru lichdiator) și până la data de 12 februarie 2013 (data expirării termenului de decădere reglementat de art. 81 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 85/2006). Faptul că comitetul creditorilor a așteptat exprimarea unei poziții scrise a lichidatorului după data de 22 noiembrie 2012, până la data de 11 februarie 2013, este o conduită pentru care responsabilitatea îi aparține în totalitate, cu toate consecințele sale.
Analizând în acest context excepția de neconvenționalitate, judecătorul sindic reține că această susținere a reclamantului este vădit neîntemeiată. Astfel cum s-a arătat mai sus, comitetul creditorilor are la dispoziție un termen de cel puțin 2 luni pentru formularea cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, iar în ipoteza în care această perioadă (pe care judecătorul sindic o consideră pe deplin rezonabilă pentru formularea unor astfel de cereri) s-ar dovedi în mod obiectiv insuficientă, comitetul creditorilor are la dispoziție
un remediu de drept intern eficace: cererea de repunere în termen guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Faptul că în speță creditorii nu au constituit comitetul mai devreme de luna decembrie 2012 nu constituie un element de natură obiectivă, încadrabil în categoria cazului fortuit sau al forței majore, ci o conduită asumată de aceștia; oricum, comitetul creditorilor nu a solicitat repunerea în termenul de depunere a cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006.
În același sens, judecătorul sindic mai are în vedere și faptul că parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201C.proc.civ. din 1865 nu este obligatorie în cazul acțiunilor prevăzute de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006.
Art. 7201C.proc.civ. din 1865 impune parcurgerea acestei proceduri prealabile profesioniștilor care poartă procese evaluabile în bani derivate din raporturi contractuale, în vederea evitării ajungerii pe rolul instanțelor a acelor cauze care ar putea fi soluționate pe cale amiabilă.
Procedura concilierii directe este, însă, incompatibilă cu procedura insolvenței, nefiind aplicabilă acțiunilor reglementate de Legea nr. 85/2006, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 149 din Legea insolvenței. Acțiunile reglementate de art. 79-80 din Legea insolvenței sunt acțiuni exercitate pentru reîntregirea averii debitorului de către administratorul judiciar / lichidator sau de către comitetul creditorilor, ca terți față de contractele și/sau operațiunile comerciale efectuate de debitor și terții cocontractanți, răspunderea pârâților având natură delictuală și nu contractuală, acțiunile tinzând la repararea unui ilicit civil (fraudă).
În consecință, judecătorul sindic nu poate primi nici susținerile reclamantului în sensul că inițierea procedurii concilierii directe ar fi suspendat cursul prescripției (termenul în curs la data inițierii acestei proceduri prealabile fiind de decădere) și nici susținerile reclamantului în sensul că nu putea sesiza judecătorul sindic decât după parcurgerea acestei proceduri, legea neimpunând titularului acțiunii o asemenea obligație de natură procesuală.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic, prin raportare la art. 81 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2006, va admite excepția tardivității formulării de către comitetul creditorilor debitorului M. D. I., prin președintele său, d-l Sima D. Radu a prezentei cereri de anulare a unui transfer fraudulos în sensul art. 79 - art. 80 din Legea nr. 85/2006, cu consecința decăderii din dreptul de a formula prezenta cerere și, în consecință, va respinge, ca tardiv formulată, cererea formulată de către comitetul creditorilor debitorului M. D. I., prin președintele său, d-l Sima D. Radu, în contradictoriu cu pârâtul debitor aflat în faliment M. D. -I., reprezentat de lichidatorul judiciar C.I.I. T. M. C. și pârâții M. R. și M. A. -P.
, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2295/26 august 2010 de notarul public C. M., prin care pârâtul debitor M. D. -I. și pârâtul M. A. -P. au înstrăinat către pârâta M.
R. ap. 8 din blocul C2B situat în com. Baciu, sat Baciu, nr. 982, et. 1, jud. C.
, compus din living, bucătărie, baie, hol, debara cu suprafața utilă de 41,07 mp și 1 balcon în suprafață de 12,11 mp, înscris în CF 50370-C1-U8 Baciu, cu nr. cad. 50370-C1-U8, cu o cotă din p.i.c. de 2,20/100 și o cotă de teren de 19,72/896 și obligarea pârâtei la restituirea către averea debitorului M. D. -
I. a bunului imobil mai sus descris a contravalorii acestui bun la data transferului, 88.000 lei.
Cât privește excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul M. A. -P., judecătorul sindic reține că aceasta a rămas fără obiect, în condițiile admiterii
cu prioritate a excepției de procedură a decăderii comitetului creditorilor debitorului M. D. I. din dreptul de a formula prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția tardivității formulării de către comitetul creditorilor debitorului M. D. I., prin președintele său, d-l Sima D. Radu, cu sediul procesual ales la sediul S. R. și A., C. -N., str. P. R., nr. 1, ap. 7, jud. C., a prezentei cereri de anulare a unui transfer fraudulos în sensul art. 79
- art. 80 din Legea nr. 85/2006, cu consecința decăderii din dreptul de a formula prezenta cerere și, în consecință:
Respinge, ca tardiv formulată, cererea formulată de către comitetul creditorilor debitorului M. D. I., prin președintele său, d-l Sima D. Radu, în contradictoriu cu pârâtul debitor aflat în faliment M. D. -I., domiciliat în
-N., str. T., nr. 16, ap. 2, jud. C., reprezentat de lichidatorul judiciar
C.I.I. T. M. C., cu sediul profesional în Dej, str. I. P. R., nr. 1, bl. H, ap. 33, jud. C. și pârâții M. R., domiciliată în C. -N., str. T., nr. 16, ap. 2, jud. C. și M. A. -P., domiciliat în C. -N., str. D., nr. 90, ap. 7, jud. C., având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2295/26 august 2010 de notarul public C. M., prin care pârâtul debitor M. D. -I. și pârâtul M. A. -P. au înstrăinat către pârâta M. R. ap. 8 din blocul C2B situat în com. Baciu, sat Baciu, nr. 982, et. 1, jud. C., compus din living, bucătărie, baie, hol, debara cu suprafața utilă de 41,07 mp și 1 balcon în suprafață de 12,11 mp, înscris în CF 50370-C1-U8 Baciu, cu nr. cad. 50370-C1-U8, cu o cotă din p.i.c. de 2,20/100 și o cotă de teren de 19,72/896 și obligarea pârâtei la restituirea către averea debitorului M.
-I. a bunului imobil mai sus descris a contravalorii acestui bun la data transferului, 88.000 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, | GREFIER, | |
F. IANCU M. | F. | B. |
Thred/FIM/AA/6 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 277/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... | Sentința civilă nr. 2771/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
|---|
