Sentința civilă nr. 2966/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S. IZAT C. DOSAR NR._ /a16

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2966/2013

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA G. GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în anulare formulată de către lichidatorul judiciar F. I. S. al debitoarei SC A. P. S. în contradictoriu cu pârâtele SC C.

S. și SC A. P. S. prin administrator special M. B. E., în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC A. P. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal, la cele 2 strigări ale cauzei, nu se prezintă nici una dintre

părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform Codului de procedură

civilă, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către lichidatorul judiciar.

Judecătorul sindic, deliberând, încuviințează lichidatorului judiciar proba cu înscrisurile depuse la dosar. Totodată, nemaifiind probe de administrat, reține cauza în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul acestui tribunal la_, sub numărul de dosar de mai sus, lichidatorul judiciar F. I. S. al debitoarei S.C. A. P. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar TOP EXPERT S., și S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special M. B. E., solicitând judecătorului sindic ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut nr. 1/_ pentru suma de 30.000 RON si a contractului de împrumut nr. 1/_ pentru suma de 50.000 RON, contracte încheiate între pârâta SC CREATIVTE S., în calitate de împrumutat, si SC

A. P. S., prin administrator special M. B. E., în calitate de finanțator, solicitând obligarea pârâtei la restituirea în averea debitoarei a sumei de 80.000 lei, virata la data de_ si repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea cererii, lichidatorul judiciar F. I. S. al debitoarei S.C. A.

P. S.R.L. a arătat că prin sentința civila nr. 223/_ pronunțata in prezenta cauza s-a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva societății debitoare. Prin aceeași sentința s-a dispus numirea F. I. S. in calitate de administrator judiciar. Prin sentința nr. 4639/_ s-a dispus intrarea in procedura falimentului si numirea acestuia in calitate de lichidator judiciar. în data de_ societatea debitoare a încheiat cu SC C. S. doua contracte de creditare, ambele purtând nr. 1, în baza cărora a efectuat plați prin virament bancar către SC C. S. . Astfel,

conform extrasului de cont comunicat de Banca Transilvania, la data de_, din contul_ L01301202 M61239XX a fost transferata suma de 30.000 lei, cu titlu de creditare societate, aferent contractului nr. 1/_ către SC C. S. . Totodată, conform extrasului de cont comunicat de Trezoreria Municipiului C. -Napoca, la data de_ a fost transferata suma de 50.000 lei, cu titlu de creditare societate, aferent contractului nr. 1/_ către SC C. S. . În acest sens, lichidatorul judiciar a constatat faptul ca aceste transferuri au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Conform art. 46 din lege, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile si plățile efectuate de către debitoare ulterior deschiderii procedurii sunt nule. Contractele menționate au fost încheiate de societatea debitoare prin administrator M. B. E. la data de_, respectiv după data pronunțării de către judecătorul-sindic a hotărârii de deschidere a procedurii insolventei împotriva societății debitoare si ridicării dreptului sau de administrare. Astfel, contractele de împrumut si transferurile sumelor de bani efectuate de către societatea debitoare în baza acestora sunt lovite de nulitate absoluta, având în vedere normele imperative ale Legii insolventei privitoare la operațiunile ce pot fi efectuate de către debitor după data deschiderii procedurii.

Totodată, conform art. 1179 din Noul Cod Civil, capacitatea de a contracta, ca parte a capacității de folosința a persoanei juridice, constituie o condiție esențiala pentru validitatea actului juridic. În cadrul procedurii de insolventa, capacitatea de folosința a debitoarei este limitata la realizarea scopului procedurii insolventei, respectiv acela de acoperire a pasivului. Capacitatea de exercițiu este, de asemenea, limitata, societatea debitoare putând fi reprezentata pentru încheierea unor acte de dispoziție doar de administratorul judiciar. După deschiderea procedurii de insolventa bunurile debitoarei rămân în patrimoniul acesteia, însă aceasta nu mai poate dispune de ele. Persoana care poate încheia acte de dispoziție cu privire la bunurile societății debitoare este doar administratorul judiciar.

Astfel, s-a precizat faptul că, încheierea celor doua contracte de împrumut si plățile efectuate în baza acestora de societatea debitoare, prin administrator statutar, după deschiderea procedurii de insolventa, fără acordul administratorului judiciar sunt lovite de nulitatea absoluta. Cu privire la aceste transferuri de sume de bani, s-a precizat faptul că administratorul judiciar nu a fost înștiințat, iar debitoarea a reușit sa le efectueze în intervalul de timp scurs între data pronunțării sentinței si încunoștințării administratorului judiciar de către instanța, a predării documentelor contabile administratorului judiciar si a momentului emiterii notificărilor prin care s- a adus la cunoștința băncilor si instituțiilor statului deschiderea procedurii si desemnarea sa in calitate de administrator judiciar.

Contractele de împrumut încheiate si plățile efectuate în baza acestora nu s-au circumscris operațiunilor obișnuite, normale de desfășurare a activității debitoarei, care avea ca obiect principal de activitate "comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate", si nu era autorizata conform legii pentru efectuarea de operațiuni de creditare. Dimpotrivă, debitoarea prin reprezentanții săi statutari a continuat, prin încheierea și efectuarea plaților conform contractelor de împrumut, operațiunile cu caracter sistematic, de scoatere din averea sa a unor importante sume de bani, operațiuni începute încă din luna iulie 2011, așa cum a reieșit din contractele: contract creditare nr. 1/_ pentru suma de 180.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 120.00 RON; contract de creditare

nr. 1/_ pentru suma de 300.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 350.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 80.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 20.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 140.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 100.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de

60.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 140.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 60.000 RON; contract de creditare nr. 1/_ pentru suma de 50.000 RON; contract de creditare din data de_ pentru suma de

400.000 RON. Cu privire la contractele amintite, lichidatorul judiciar a formulat acțiune în anulare, aceasta fiind admisa de către judecătorul-sindic, dispunându-se restituirea sumelor si repunerea părților în situația anterioara (dosar. nr. 3268/1285/a7).

Cele doua contracte, a căror anulare a fost solicitată de către lichidatorul judiciar, sunt identice ca prevederi contractuale cu cele încheiate anterior deschiderii procedurii, dar si cu cel încheiat în perioada în care procedura insolventei a fost suspendata. Astfel, cele doua contracte fac parte din cele 15 contracte de împrumut, purtând toate nr. 1, încheiate în cursul anului 2011 si 2012, si în baza cărora s-a plătit către SC C. S. o suma totala de 2.080.000 RON, în frauda creditorilor SC A. P.

S. . În acest sens, lichidatorul judiciar a considerat ca scopul creditărilor, efectuate sistematic, a fost acela de a scoate sumele de bani din averea societății, sume cu care s-ar fi putut acoperi datoriile către furnizorii de produse farmaceutice. Fata de durata litigiului dintre societatea debitoare și creditorul SC NEXT P. A S. (cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost formulata de către creditoarea SC NEXT P. A S. la data de_, iar fata de aceasta societate se datora suma de 1.125.336,94 lei, conform tabelului definitiv de creanțe) era evident faptul ca societatea debitoare avea cunoștința de deschiderea procedurii de insolventa împotriva sa, de unde a rezultat reaua credința și intenția de fraudare a legii si a creditorilor.

Prejudiciul creat creditorilor este evident, în patrimoniul societății nefiind recuperate suficiente sume de bani si nici identificate bunuri care sa permită acoperirea masei credale. În acest sens, lichidatorul judiciar a arătat că, nu s-a identificat vreo rațiune economica a acestor operațiuni de creditare, câtă vreme societatea debitoare nu a obținut nici un profit, si nici nu au fost restituite sumele împrumutate. S-a învederat ca în Noul cod civil (art. 2.162) se prevede ca în cazul în care nu s-a stipulat un termen de restituire, instanța nu va putea acorda un termen mai mare de 3 luni. In aceste condiții, s-a apreciat ca este evidenta intenția de fraudare a creditorilor, nerestituirea împrumuturilor si lipsa unui răspuns din partea pârâtei SC C. S., conduc la prezumția ca aceste transferuri au fost făcute cu titlu gratuit, fiind de fapt o sponsorizare, fapt ce încalcă dispozițiile legale.

Fata de cele arătate, lichidatorul judiciar a considerat ca cele doua contracte au fost încheiate în frauda creditorilor, care au fost prejudiciați, iar plata sumelor s-a făcut fără autorizarea administratorului judiciar sau a judecătorului sindic, de către o persoana care nu mai avea capacitate de a contracta, solicitând admiterea acțiunii si constatarea nulității absolute a contractului de împrumut nr. 1/_ pentru suma de 30.000 RON si a contractului de împrumut nr. 1/_ pentru suma de 50.000 RON, contracte încheiate între pârâta SC C. S., în calitate de împrumutat si SC

A. P. S., în calitate de finanțator, iar pe cale de consecință, repunerea părților în situația anterioară si obligarea pârâtei SC C. S. sa restituie, în averea debitoarei, suma de 80.000 RON.

În drept, actiunea a fost întemeiată pe dispozitiile art. 46 alin. 1 si art. 49 din Legea nr. 85/2006, si art. 1179 din Noul Cod civil.

Deși au fost legal citate, pârâtele S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar TOP EXPERT S., și S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special M. B. E. nu au formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca apărări față de cererea reclamantei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin sentinta civila nr. 223/2012 pronunțată de Tribunalul S. izat C. la_ în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. A. P. S.R.L.

Între pârâta S.C. A. P. S.R.L., în calitate de împrumutătoare, și pârâta S.C.

C. S.R.L., în calitate de împrumutată, au fost încheiate contractele de creditare societate 1/_ pentru suma de 30.000 lei, și nr. 1/_ pentru suma de 50.000 lei, prin care pârâta S.C. A. P. S.R.L. a împrumutat pârâtei S.C. C. S.R.L. sumele mentionate ca făcând obiect al fiecărui contract în parte, ambele contracte având clauze în sensul că sunt încheiate pe o perioadă nedeterminată si creditarea se realizează fără perceperea unei dobânzi. Prin contract s-a stabilit totodată că pârâtei împrumutate îi revine obligatia să restituie sumele primite în măsura disponibilului aflat în casierie, aceasta fiind o clauză în sensul că pârâta împrumutată va restitui suma împrumutată în măsura în care va avea mijloace.

După cum rezultă din extrasul de cont al pârâta S.C. A. P. S.R.L., la_, aceasta a plătit pârâtei S.C. C. S.R.L., suma de 30.000 lei, cu titlu de creditare societate (fila 11), iar potrivit extrasului de cont din_, la acea dată pârâta S.C. A.

P. S.R.L. a plătit pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 50.000 lei (fila 12). Primirea acestei plăți nu a fost contestată de către pârâta S.C. C. S.R.L., care nu a depus întâmpinare.

Contractele de creditare societate nr. 1/_ pentru suma de 30.000 lei, și nr. 1/_ pentru suma de 50.000 lei au fost încheiate după data de_ a deschiderii procedurii insolventei împotriva pârâtei S.C. A. P. S.R.L. si înainte de data la care s-a dispus suspendarea executării sentintei civile nr. 223/_ pronuntate de Tribunalul S. izat C. în dosarul nr. 3268/12185/2011.

Cu privire la aceste contracte, judecătorul sindic constată că aceastea reprezintă plăti efectuate după deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei, astfel că este supusă dispozițiilor imperative ale art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, conform cărora "în afara de cazurile prevazute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule";.

Potrivit prevederilor art. 49 alin. 1 și 2 din același act normativ "pe perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza: a) sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a facut o cerere de reorganizare, in sensul art. 28 alin. (1) lit. h), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare";, iar

"actele, operatiunile si platile care depasesc conditiile mentionate la alin. (1) vor putea fi autorizate in exercitarea atributiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o sedinta a comitetului creditorilor in vederea supunerii

spre aprobare a cererii administratorului special, in termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia";.

Față de aceste dispoziții legale, judecătorul sindic reține că administratorului judiciar al debitoarei îi revine sarcina probei efectuării unei plăți de către debitoare ulterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva acesteia, întrucât prevederile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 sunt imperative, revenind pârâtelor sarcina de a dovedi că plata efectuată nu ar trebui anulată pentru că s-ar încadra în condițiile art. 49 din același act normativ.

Încheierea contractelor de creditare societate nr. 1/_ pentru suma de

30.000 lei și nr. 1/_ pentru suma de 50.000 lei si plata sumelor obiect al acestor contracte nu poate fi considerată ca încadrându-se în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente a debitoarei S.C. A. P. S.R.L. întrucât obiectul de activitate al pârâtei debitoare nu este acela de institutie de credit, iar continuarea desfășurării activității curente a debitoarei S.C. A. P. S.R.L. nu implica încheierea de către aceasta a vreunui contract cu pârâta S.C. CRETIVTEB S.R.L. prin care cea dintâi să scoată fondurile disponibile si necesare desfăsurării obiectului de activitate din patrimoniu.

Totodată, pârâta S.C. CRETIVTEB S.R.L. nu a făcut dovada împrejurării că plătile de care a beneficiat sau încheierea contractelor în baza cărora acestea au fost efectuate ar fi fost autorizate de către administratorul judiciar al debitoarei. Dealtfel, pentru a fi valabilă, o astfel de autorizare ar fi trebuit să întrunească cerințele art. 49 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, respectiv să fie dată de administratorul judiciar ca urmare a cererii formulate în acest sens de către administratorul special, care să fi fost supusă spre aprobarea comitetului creditorilor, care să fie convocat în acest sens. Or, existența unei astfel de aprobări nu a fost probată în cauză.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar F. I. S. al debitoarei S.C. A. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L. și

S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special M. B. E., si va constata nulitatea contractelor de creditare societate nr. 1/_ pentru suma de 30.000 lei, și nr. 1/_ pentru suma de 50.000 lei, încheiate între pârâta S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special M. B. E., în calitate de împrumutătoare, și pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de împrumutată, iar pentru repunerea părților în situația anterioară, ca efect al nulității, va obliga pe pârâta S.C. C. S.R.L. să restituie debitoarei S.C.

A. P. S.R.L. suma de 80.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar F. I. S. al debitoarei S.C. A. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L., cu sediul în com. H., str. L. nr. 499, cam. 2, jud. B., și S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special M. B. E., cu sediul în mun. B., b-dul M. nr. 4, bl. E19, ec. C, ap. 26, jud. B. .

Dispune anularea contractelor de creditare societate nr. 1/_ pentru suma de 30.000 lei, și nr. 1/_ pentru suma de 50.000 lei, încheiate între pârâta S.C. A.

P. S.R.L. prin administrator special M. B. E., în calitate de împrumutătoare, și pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de împrumutată.

Obligă pe pârâta S.C. C. S.R.L. să restituie debitoarei S.C. A. P. S.R.L. suma de 80.000 lei.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

V. LAURA G. A. Z.

Red./G.V.L./Dact./U.L.;G.V.L. 5ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2966/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței