Sentința civilă nr. 3094/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a24204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3094
Ședința publică din 14 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P. - Judecător sindic
G. ier: V. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei de faliment privind pe reclamanta SC I. P. S. prin lichidator judiciar C. I. S., cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 3, județul M., în contradictoriu cu pârâții: M. D. E., domiciliat în S. M., P-ța L., nr. 19/1, județul S. M. și P. -B. R. C.
, domiciliată în B. M., Bd. B., nr. 21/44, județul M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_ și_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față.-
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, lichidatorul judiciar C.
I. S. al debitoarei SC I. P. S. - în faliment a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâților M. D. E. și P. -B. R. C. de a suporta cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 53.622,56 lei.
În motivarea acțiunii se arată că debitoarea SC I. P. S. a fost declarată în faliment la cererea creditorului SC Impal S., pentru o creanță de 34.505,96 lei.
Se susține că din informațiile furnizate de Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș lichidatorul judiciar a aflat că asociați și administratori ai societății sunt M. D. E. și P. -B. R. C. .
Se menționează că notificările privind deschiderea procedurii falimentului și prezentarea actelor societății au fost trimise atât la sediul social al debitoarei cât și la adresa de domiciliu a asociaților și administratorilor. Corespondența trimisă pe numele societății debitoare s-a reîntors cu mențiunea
"expirat termen de păstrare";, iar corespondența trimisă administratorilor statutari prin care au fost notificați cu privire la insolvența societății și
prezentarea actelor societății, a fost confirmată de primire de către M. D. și nereturnată sau confirmată în cazul administratorului P. -B. R. C. .
Se arată că în urma notificărilor de către lichidatorul judiciar a instituțiilor bugetare cu privire la deschiderea procedurii falimentului debitoarei, Direcția de Venituri a Primăriei B. M. a informat administratorul judiciar asupra faptului că societatea nu figurează, în baza de date a instituției cu bunuri impozabile sau datorii. La masa credală s-au înscris creditorii: Administrația Finanțelor P. lice B. M., Inspectoratul Teritorial de Muncă M.
, SC Impal S., SC Hayaclub S., SC Oviva Distribution S., creanța acestora fiind în sumă de 53.622,56 lei.
Se menționează că nu au fost depuse, în conformitate cu art. 35, actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Se susține că informațiile contabile au fost preluate de pe site-ul Ministerului de Finanțe, unde societatea figura cu ultimul bilanț pe anul 2008, din acesta rezultă că societatea deținea, la acea dată, active imobilizate în valoare de 11.722 lei, active circulante de 25.410 lei și datorii în valoare totală de 169.936 lei.
Se arată că prin neprezentarea în instanță și nepunerea la dispoziția lichidatorului a actelor și informațiilor solicitate, a activelor care figurează în bilanțul contabil, prin nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile abilitate, administratorii societății se fac vinovați că au făcut să dispară documentele sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și nu dețin documentele, au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau a altor persoane, fapte prevăzute de Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. 1 lit. a și d.
Prin întâmpinarea depusă la filele 30-31 din dosar, pârâtul M. D. E. a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că, în situația de față, calitatea de administrator al pârâtului a fost doar scriptică, pârâta P. -B. R. C. fiind administratorul de fapt al societății, pârâtul neavând acces la actele contabile ale societății, acestea asociindu-se cu pârâta P. -B. R. C. numai pentru a avea o garanție că îi va fi plătită de societatea debitoare suma datorată cu titlu de chirie de 20.000 Euro.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr.
85/2006.
Examinând cererea, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4584 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC I. P. S., a fost numit administrator judiciar, iar prin Sentința civilă nr. 2894/_, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, a fost numit lichidatorul judiciar.
În dosarul de faliment și-au înregistrat declarație de creanță creditorii: Administrația Finanțelor P. lice B. M., Inspectoratul Teritorial de Muncă M.
, SC Impal S., SC Hayaclub S., SC Oviva Distribution S., valoarea creanțelor fiind în sumă de 53.622,56 lei.
În urma demersurilor făcute de lichidatorul judiciar administratorii statutari ai societății insolvente nu au pus la dispoziția acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.
Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 lit. "d"; din Legea 85/2006.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudicii însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor concrete și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ, acesta fiind utilizat în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
Din depoziția martorilor M. E. (fila 52) și H. M. (fila 61) reiese că între debitoarea SC I. P. S. și SC Haya Club S., societate a cărui administrator era pârâtul M. D. E. a fost încheiat un contract de subînchiriere al cărui obiect era un spațiu situat în incinta Cinematografului Dacia, iar divergențele între cei doi asociați au apărut ca urmare a neplății de către debitoare a chiriei pe care aceasta o datora SC Haya Club S. . Potrivit declarațiilor martorilor pârâtul M. D. E. nu avea acces la actele contabile ale societății în condițiile în care de administrarea societății se ocupa pârâta P.
-B. R. C. și soțul acesteia.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a - g din lege. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauza starea de insolvență a debitorului prin faptele expre și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitorului în situația încetării de plăți.
Raportul cauzal are în vedere legătura dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea 85/2006 și ajungerea debitorului persoană juridică în stare de insolvență.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală reglementată de prevederile art. 138 din lege este necesar să se facă și dovada vinovăției persoanei care a cauzat starea de insolvență a debitorului persoană juridică.
În situația de față, nu se poate reține culpa pârâtului M. D. E. pentru faptul ajungerii societății debitoare în stare de insolvență prin vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care acțiunea promovată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu acesta va fi respinsă, iar în baza dispozițiilor legale sus menționate, pârâta P. -
B. R. C. va fi obligată să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente SC I. P. S., până la concurența sumei de 53.622,56 lei.
Pentru considerentele sus menționate în baza art. 138, alin. 1, lit. a și d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cererea promovată de lichidatorul judiciar va fi admisă în parte potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea
promovată de lichidatorul judiciar C. I. S.
, cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 3, județul M., în contradictoriu cu pârâta P. -B. R. C., domiciliată în B. M., Bd. B., nr. 21/44, județul M., și în consecință:
Obligă pârâta să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente SC I. P. S., până la concurența sumei de 53.622,56 lei.
Respinge acțiunea
promovată de lichidatorul judiciar C. I. S., în contradictoriu cu pârâtul M. D. E., domiciliat în S. M., P-ța L., nr. 19/1.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi_ .
PREȘEDINTE | GREFIER | |
M. P. | V. | B. |
Red. M.P./_
Tehnored. V.B./_ 4 ex.-
← Sentința civilă nr. 3950/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 5507/2013. Răspundere organe de... → |
---|