Sentința civilă nr. 2278/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a8
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2278/2013
Ședința publică din 04 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P. GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul S. V. C. I. lichidator judiciar al debitorului S. J. S. C. SS B., în contradictoriu cu pârâtul F. J.
, având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar S. V. C. I., prin Gavriloaie V., lipsă fiind pârâtul.
Procedura îndeplinită prin afișare cu pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Lichidatorul judiciar referă instanței că nu are alte cereri de formulat,consideră cauza în stare de judecată, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului în susținerea acțiunii.
Instanța, constatând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, declară închisă faza probatorie și acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond.
Lichidatorul judiciar, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată, în sensul obligării pârâtului F. J. să suporte din averea proprie valoarea pasivului din tabelul definitiv de creanțe în sumă de 56.085 lei.
Deliberând constată că:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, lichidatorul judiciar V. C. I. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea administratorului statutar al debitoarei, S. J. S. C. SS B. ,pârâtul F. J. la suportarea unei părți din pasivul societății în sumă de 56.085 lei.
In motivare s-a arătat faptul că prin sentința civilă nr.l499 din 22.08.20l2 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, a fost desemnat lichidator judiciar, au fost stabilite termenele prev.de art.60 din L.85/2006 pentru continuarea procedurii.
Prin raportul întocmit în conf.cu art.59 din L.85/2006, lichidatorul judiciar a constatat că pe lângă cauze obiective, starea de insolvență a debitorului s-a datorat și modului de gestionare defectuoasă a activității de către administratorul statutar.
Administratorul judiciar a analizat balanța de verificare contabilă întocmită la data de 30.06.20l2 în patrimoniul debitoarei figurează echipamente tehnologice, cont 2l3l, în valoare de
292.590 lei ,total bunuri nepredare de 292.590 lei, iar fostul administrator statutar nu a prezentat bunurile de mai sus administratorului judiciar în vederea valorificării și depunerii lor în contul de disponibil, nu a prezentat acte cu privire la situația acestor imobilizări corporale.
Legal citat pârâtul, a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajaării unui apărător ales pentru ca apoi să se nu prezinte în instanță și nici nu a formulat apărări în scris.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar. In drept sunt invocate disp.art.l38 alin.l lit. e din L.85/2006.
Examinând acțiunea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului
, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că acțiunea lichidatorului judiciar este întemeiată și urmează să fie admisă ca atare, fiind incidente în cauză disp.art.l38 alin.l lit. e din L.85/2006 modificată, privind procedura insolvenței.
Potrivit art.l38 alin.l din Lege nr.85/2006, în cazul în care, în raportul întocmit în conf.cu disp.art.59 alin.l, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a
2
debitorului, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele enumerate la lit.a - g din aceluiași aliniat.
Potrivit art.l38 alin.l lit.e din L.85/2006, poate fi antrenată răspunderea materială a persoanelor cărora le poate fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, în situația în care a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Așa cum rezultă din acțiunea formulată de către lichidator și din actele cuprinse în dosarul nr._ privind administrarea procedurii insolvenței debitoarei S. J. S. C. SS B., se reține că prin sentința civilă nr.l499 din 22.08.20l2 pronunțată de Tribunalul BN a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței, fiind stabilită termene pentru predarea gestiunii averii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente l au fost stabilite termenele pentru depunerea cererilor de creanță născute în cursul procedurii ; termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmire, afișare, comunicare tabel suplimentar de creanță și a tabelului definitiv consolidat .
După deschiderea procedurii administratorul statutar al debitoarei avea obligația depunerii gestiunii averii societății a cărui administrator a fost lichidatorului judiciar desemnat, inclusiv documentele contabile ale societății.
Din balanța de verificare contabilă întocmită la data de 30.06.20l2 în patrimoniul debitoarei figurează echipamente tehnologice, cont 2l3l, în valoare de 292.590 lei ,total bunuri nepredare de
292.590 lei, bunuri care nu au fost prezentat administratorului judiciar în vederea valorificării și depunerii lor în contul de disponibil.
.Din aceste acte contabile rezultă că pârâtul a deturnat sau a ascuns o parte a activului persoanei juridice, fapte ce au condus la instalarea stării de insolvență a acesteia, fiind incidente disp.ar.l38 alin.l lit.e din L.85/2006.
Sunt considerente pentru care, instanța urmează a admite acțiunea ca fiind întemeiată și în temeiul disp.art.l38 alin.l lit. e din L.85/2006, va fi obligat pârâtul F. J. în calitate de administrator statutar al debitoarei să suporte din averea proprie parte a pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență, până la concurența sumei de 56.085 lei, sumă reprezintă pasivului înscris în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, destinată acoperirii pasivului înregistrat de către societatea debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite ca întemeiată acțiunea lichidatorului judiciar V. C. I. ,cu sediul în B., str.V. G. nr. 44, jud.B. -Năsăud, împotriva pârâtului F. J., domiciliat în B., P. P.
bl 7, sc A, et.IV, ap.l2, jud.B. -Năsăud, în calitate de administrator statutar al debitoarei
J. S. C. SS B., și în consecință:
- obligă pe pârâtul F. J. să suporte din averea proprie parte a pasivului debitoarei S. J. S.
C. SS B. - în insolvență, până la concurența sumei de 56.085 lei, sumă ce reprezentând parte a pasivul societății, sumă destinată acoperirii parțiale a acestui pasiv.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 04 decembrie 20l3 . PREȘEDINTE,
Judecător - sindic | GREFIER, | ||
I. P. | A. | L. | C. |
Red/dact PI/CR/4 ex. 20.l2.20l3
← Decizia civilă nr. 2558/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 3950/2013. Răspundere organe de... → |
---|