Sentința civilă nr. 3175/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3175
Ședința publică din 17 iunie 2013
Completul compus din:
Judecător-sindic: L. M. Grefier: C. A.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta D.G.F.P. S., cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 15, jud. S., împotriva pârâtului B. H B., domiciliat în Z., str. Pictor I. Sima, nr. 16, bl. P 37, sc. A, ap. 2, jud. S., având ca obiect angajarea răspunderii administratorului de la debitoarea SC B. SRL Z.
.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul debitoarei SC B. SRL Z., lichidator judiciar P. E., lipsă fiind reclamanta
D.G.F.P. S. și pârâtul B. H B. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Lichidatorul judiciar P. E. susține întâmpinarea așa cum a fost formulată și în scris, solicitând respingerea cererii de angajare a răspunderii administratorului.
JUDECĂTORUL-SINDIC,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ D.G.F.P. S. a solicitat obligarea administratorului SC B. SRL Z. pârâtul B. B. la plata creanței D.G.F.P. S. înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, rămasă neacoperită în sumă de 45973 lei.
În motivarea cererii arată că întrucât lichidatorul judiciar nu înțelege să promoveze acțiunea de atragere a răspunderii administratorului societății care a contribuit la apariția stării de insolvență, în calitate de creditor ce deține peste 50% din valoarea creanțelor înțelege să promoveze prezenta acțiune.
Apreciază că sunt întrunite prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006 întrucât
Contrar celor susținute in raportul final de către lichidatorul desemnat in cauza, subliniază faptul ca potrivit bilanțului contabil, depus de societate la data de_ aceasta, înregistrează stocuri in valoare de 34.712 lei si disponibilități bănești in suma de 4.002 lei.
Din Deconturile de TVA depuse, rezulta ca de societate a efectuat livrări de bunuri către persoane pentru acre nu au emise facturi, cu încasare la momentul livrării ( operațiuni cuprinse in declarația 300 la rândul 17). In perioada ianuarie 2012 - septembrie 2012 agentul economic a efectuat livrări de bunuri/prestări de
servicii in valoare de 161.036 lei si achiziții de bunuri/servicii in valoare de
113.409 lei.
In Raportul Final întocmit de lichidatorul judiciar, nu se face referire la: sumele datorate de societate asociaților (31.822 lei in sold la_, așa cum rezulta din bilanțul depus la AFP Z. ). De asemenea, lichidatorul judiciar, in raportul final, nu face referire la eventuale înstrăinări de elemente patrimoniale in ultimii 3 ani dinaintea deschiderii procedurii de insolventa.
Referitor la suma de 1.271,41 lei, distribuita de lichidatorul judiciar către creditorul bugetar DGFP S. ( conform Raportului Final), precizează faptul ca aceasta, nu figurează in evidenta pe plătitor.
Nepunerea la dispoziția administratorului judiciar de către administratorul statutar a bunurilor deținute de societate conform evidentei contabile, înstrăinarea totala sau parțiala a acestora, sau neconducerea evidentei contabile conform prevederilor legale pot fi elemente de atragere a răspunderii administratorilor conform art.138 din legea nr. 85/2006.
Exista o contradicție intre cele menționate de lichidator si scriptele ( balanța si deconturile TVA)
În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinare lichidatorul desemnat al debitoarei a solicitat respingerea acțiunii formulate arătând că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Administratorul societății a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. 1) din Legea 85/2006, și a pus la dispoziția acestuia informații suplimentare si alte situații financiare aferente celor trei ani anteriori deschiderii insolventei.
Deschiderea procedurii simplificate de insolvență a SC B. SRL, a avut loc la data de 15 octombrie 2012. în baza Încheierii civile nr. 440/C din_ . Având în vedere data deschiderii insolventei debitorei, lichidatorul judiciar a procedat în conformitate cu prevederile art. 28 alin. 1) pct. a ), art. 20, si art. 25 din Legea insolventei. la analiza și verificarea situațiilor financiare aferente celor 3 ani anteriori deschiderii insolventei, și s-a analizat soldul activelor patrimoniale înregistrate de societatea debitoare în ultima balanța de verificare anterior deschiderii insolventei debitoarei respectiv, ultima balanța de verificare încheiata pe luna octombrie 2012, dată când s-a deschis si procedura insolventei debitoarei, respectiv ceea prevăzută la art. 28 alin. 1) pct. a ) din Legea nr. 85/2006. ( situație analizată și în raportul cauzelor la cap.5. - Situația Economica si Patrimoniala a SC
B. SRL ) și care nu a fost contestat de către creditorul DGFP. S. .
Referitor la stocul de marfa în valoare de 34.712 lei, si disponibilitățile bănești in valoare de 4002. lei, existente în evidențele societății la data de_, lichidatorul a procedat la verificarea în contabilitatea debitoarei a operațiunilor comerciale privind intrările și ieșirile de mărfuri din perioada iulie - octombrie 2012, la care face referire reclamanta DGFP. S. respectiv: jurnalul de vânzări de mărfuri, centralizatorul de casa. cartea mare si Balanțele de verificare aferente lunilor iulie - Oct. 2012 din care au rezultat următoarele;
Aprovizionările de mărfuri înregistrare în perioada iulie - octombrie 2012 sunt în suma de 40.177 lei + 48.712 lei valoare stoc corect evidențiat in balanța de
verificare încheiată la data de_, rezultând un stoc total de marfa achiziționat în valoare de 88.693,78 lei.
Vânzările totale de mărfuri înregistrate în perioada iulie - octombrie 2012 sunt în suma totala de 87.700, 20 lei, iar stocul de marfa rămas în gestiunea debitoarei la data de_ fiind de 993, 58 lei. ( respectiv ( 88.693.78 - 87.700,20 lei ).
Se arată de asemenea că din încasările realizate de societatea debitoare în perioada Iulie 2012 - Octombrie 2012. societatea debitoare și-a achitat o parte din furinzori,, cheltuielile cu salariații, s-au achitat reținerile la sursă către bugetul local și de stat, alte obligații restante către bugetul de stat si bugetul local, datorii către asociați, dobânzi și majorări achitate către bugetul de stat, contravaloare chirii spațiu, consum energie, apa.
Apreciază în speță că nu sunt întrunite elementele necesare angajării răspunderii materiale a pârâților.
Anexează în probațiune raportul lichidatorului, tabelul creanțelor balanța de verificare pentru lunile iulie-octombrie 2012, fișe cont, deconturi de TVA
Din examinarea cererii formulate, a înscrisurilor depuse în scop probator instanța reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 440/C/_, s-a admis cererea debitoarei SC B. SRL și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva acesteia, fiind numit lichidatorul judiciar P. E. .
In procedură a depus declarație de creanță creditoarea: DGFP S. pentru suma de 45.562,52 lei, și SC Simona SRL pentru suma de 1589,52 lei, sume cu care aceste creditoare care au fost înscrise în tabelul creanțelor debitoarei (f.57).
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților instanța reține că potrivit art. 138 alin. (3) din L 85/2006 ";Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Instanța reține că în prezenta cauză creditoarea DGFP S. are calitate procesuală activă conferită de dispozițiile textului de lege sus enunțat.
Cererea formulată urmează să fie respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei,
"la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea
de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa
dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedenta încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere delictuală specială a cărei antrenare presupune dovedirea îndeplinirii condițiilor referitoare la săvârșirea uneia dintre faptele ilicite prevăzute de dispozițiile textului legal susmenționat, a prejudiciului constând în starea de insolvență și nerecuperarea de către creditori a creanțelor în cadrul procedurii insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu.
Față de documentele depuse în scop probator de lichidatorul judiciar (f.15-
53) instanța reține că nu au fost dovedite săvârșirea de către pârâte a faptelor prev. de art. 138 lit. "a";, pretențiile reclamantei întemeindu-se pe acte financiar contabile anterioare celor avute în vedere de lichidator în analiza activității debitoarei și stabilirea cauzelor care au dus la insolvența acesteia.
Stocul de marfă în valoarea de 34.712 lei și disponibilitățile bănești evidențiate în bilanțul contabil depus la data de_ sunt justificate prin aprovizionările și vânzările efectuate în perioada iulie-octombrie 2012, din încasări fiind achitate salarii, o parte din furnizori și reținerile la sursă.
În ceea ce privește faptele prev. de lit. "d"; ale aceluiași text, instanța reține că în cauză nu au fost aduse probe din care rezultă că pârâtul au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, astfel încât acțiunea reclamantei este neîntemeiată și sub acest aspect și va fi respinsă ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată D.G.F.P. S., cu sediul în Z., P- ța I. M., nr. 15, jud. S., pentru obligarea pârâtului B. B., domiciliat în Z.
, str. Pictor I. Sima, nr. 16, bl. P 37, sc. A, ap. 2, jud. S., la plata pasivului debitoarei, în valoare de 45.973 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013 la sediul instanței.
Judecător-sindic, | Grefier, | |
L. M. | C. | A. |
Red. L.M./_
Dact.C.A./_ /6 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
← Sentința civilă nr. 1768/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 1352/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|