Decizia civilă nr. 1352/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1352/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul P. O., împotriva sentinței civile nr. 4375/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu SC A. -S. I. S., SC O. T. S. PRIN LICHIDATOR J. P. G. I., SC A. S. I. S., având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată șlipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare, de către P.
G. I., lichidator al SC O. T. S. .
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4375/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui Maramureș s-a admis acțiunea formulată de P. G. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC O. T. S. și cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de SC A. -S. I. S. - în insolvență, în contradictoriu cu P. O. și în consecință:
A fost obligat pârâtul P. O. să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei SC O. T. S., în cuantum de 34.865, 98 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.138 alin.1 lit.a, d și e din Legea nr.85/2006 modificată, la cererea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În speță, din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar, rezultă că pârâtul în calitate de administrator al debitoarei, nu a depus toate actele
prevăzute de art.28 alin.1 din lege și nu a predat bunurile existente în patrimoniul societății.
Lipsa documentelor contabile care să permită identificarea stocului de mărfuri evidențiat în contabilitate și neînregistrarea în contabilitate a sumei rezultate din vânzarea în luna ianuarie și februarie 2008, a celor doză autoturisme aparținând debitoarei, denotă faptul că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din lege, că și-a însușit sumele rezultate din vânzarea acestora, deturnând astfel o parte din activul societății (fapte prevăzute de art.138 alin.1 lit.a și e din lege.
Susținerea pârâtului, potrivit căreia sumele de bani provenite din vânzarea bunurilor societății și încasările primite au fost canalizate către achitarea împrumutului de 12.000 Euro, nu a fost dovedită.
Faptul că unul dintre garanții ipotecari - persoană fizică, a achitat în această calitate suma de 39.827,35 lei către împrumutant, care nu are calitate de creditor în procedura insolvenței, nu înlătură răspunderea administratorului statutar, care și-a însușit suma obținută din vânzarea bunurilor mobile ale debitorului, nu a utilizat-o în scopul achitării creditului, determinând aducerea societății în insolvență.
Prin faptele enumerate mai sus, pârâtul a cauzat starea de insolvență a debitoarei, motiv pentru care urmează a răspunde pentru pasivul societății în cuantum de 34.865,98 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. O.
solicitând instantei sa dispuna:
In principal: casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare;
In subsidiar. modificarea hotărârii În sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii personale a administratorului P. O. În ceea ce privește debitoarea În faliment S.C. O. T. S.R.L. ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, Întrucât administratorul judiciar P. G. I. a formulat cerere de antrenare a răspunderii administratorului, În timp ce, acesta era desemnat administrator judiciar atât pentru debitoarea În faliment O. T. S. cât și pentru creditoarea
S. I. S. (desemnat În cadrul dosar nr._ al T. ui Maramureș - Anexa 1), aflându-se În incompatibilitate.
Sub aspectul casării cu trimitere spre rejudecare face trimitere la dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 și art. 304 Cod procedură civilă, Întrucât instanța fondului a solutionat procesul fără a intra În cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Admisibilitatea unei astfel de cereri este conditionata de indeplinirea unor conditii strict si limitative prevazute de textul de lege.
In situatia in care, cererea este formulata de lichidatorul judiciar, pe langa incadrarea faptei pentru care se solicita atragerea raspunderii patrimoniale intr- una din conditiile prevazute de literele a-g ale art 138, legea impune si ca prin continutul raportului intocmit in conformitate cu dispozitiile art 59 din lege, sa se fi identificat persoana careia i-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului.(fila 180-181-raportul privind starea de insolventa, depus la termenul din data de_ in dosar nr._ .)
In cauza de fata, raportul asupra cauzelor care au condus la aparitia starii de insolventa a societatii debitoare nu identifica persoana careia i-ar fi imputabila starea de insolventa a societatii debitoare. Afirmatia generica a administratorului judiciar care stabileste in atributia administratorului statutar sarcina predarii actelor contabile ale societatii nu este similara identificarii persoanei ce se face vinovata de ajungerea in insolventa a societatii debitoare, cu atat mai mult cu cat momentul predarii actelor contabile se situeaza ulterior momentului declansarii
procedurii insolventei, ca efect al declansarii procedurii si in niciun caz ca si motiv al declansarii sale.
Raspunderea patrimoniala reglementata de legea 85/2006 este o raspundere delictuala speciala.
Pentru admisibilitatea cererii, se impune ca fapta pentru care se solicita atragerea raspunderii sa fie prevazuta de vreuna din situatiile prevazute de art
138 alin 1 lit a-g din lege, si sa fi cauzat starea de insolventa a debitorului, neputand fi atrasa raspunderea patrimoniala pentru orice fapta savarsita de organele de conducere pe parcursul derularii activitatii societatii debitoare ce nu are legatura cu aparitia starii de insolventa.
Sustinerile lichidatorului cu privire la dispozitiile art 138 alin 1 lit a din lege, nu pot fi asimilate faptei prevazuta in aceasta dispozitie legala respectiv folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Cauzele de atragere a răspunderii patrimoniale sunt strict si limitativ prevazute de legea speciala, astfel ca motivarea din acest capat de cerere nu poate fi asimilata cu situatia prevazuta in mod expres de legiuitor la litera a din art 138 din lege.
Imprejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creante, nu intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art 138 alin 1 lit a din legea insolventei, situatia de fata neputand fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al paratului sau in interesul altei persoane, intrucat intre cele doua fapte nu exista similitudine.
Cu privire la sustinerea potrivit careia administratorul statutar se face vinovat de folosirea in interes personal a bunurilor apartinand societatii debitoare, lichidatorul afirma ca fapte constant in nepredarea si nevalorificarea bunurilor in vederea platii datoriilor este asimilata folosirii acestor bunuri in interes personal al administratorului statutar sau in interesul altor peroane.
Sustinerea nu este dovedita si reprezinta aprecierea generica data de lichidator unei astfel de situatii.
Lichidatorul nu a lamurit in care din tezele dispozitiei prevazuta la art 138 lit a din lege se incadreaza fapta incriminata, pana la data judecarii in fond a cererii de atragere a raspunderii, reclamantul neprecizand daca este vorba de folosirea personala a bunurilor de catre administratorul statutar sau de catre alta persoana, asa cum nu este dovedit nici interesul personal al persoanei ce ar fi folosit aceste bunuri.
Aceleasi sustineri sunt folosite de lichidatorul judiciar si in solicitarea atragerii raspunderii patrimoniale in conformitate cu art 138 alin 1 lit e din lege, considerand ca prin aceeasi fapta s-ar proba si indeplinirea conditiei pentru atragerea raspunderii patrimoniale intemeiate pe aceasta dispozitie legala.
Din norma legala enuntata, rezulta ca una din conditiile antrenarii raspunderii membrilor organelor de conducere sau a altor personae din cadrul societatii debitoare, consta in aducerea societatii in stare de insolventa prin una din faptele enumerate la art 138, ceea ce inseamna ca faptele respective sa fi condus la ajungerea in incetare de plati, respectiv sa se fi produs anterior declansarii procedurii insolventei.
In speta de fata, atat in ceea ce priveste sustinerea reclamantului cu privire la fapta administratorului intemeiata pe litera e din art 138 alin 1 din lege, cat si cea intemeiata pe fapta prevazuta la litera a din art 138 alin 1, astfel cum a fost sustinuta de lichidatorul judiciar, s-ar fi produs dupa declansarea procedurii insolventei, fapt ce face de neprimit cererea reclamnatului.
Potrivit art 138 alin 1 lit d din lege, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului sa fie suportata de membrii organelor de conducere
in situatia in care starea de insolventa a fost cauzata prin tinerea unei contabilitati fictive, disparitia unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
In speta de fata nu s-a sustinut existenta niciuneia dintre faptele mai sus descrise, singura sustinere a lichidatorului judiciar cu privire la acest aspect a art 138, ar fi aceea potrivit careia incalcarea dispozitiilor prevazute de art 28 din legea 85/2006 ar atrage raspunderea administratorului statutar pentru fapta prevazuta la lit d) a art 138 din lege.
Pe de alta parte, neexecutarea acestei obligatii nu se regaseste printre cauzele prevazute in mod expres si limitative de art 138 alin 1 lit a-g din legea 85/2006. Pentru a putea fi admisibila cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, legiuitorul conditioneaza ajungerea societatii in stare de insolventa ca urmare a savarsirii faptei pentru care se solicita atragerea raspunderii. Cum momentul predarii actelor se situeaza ulterior declansarii procedurii insolventei ca si efect al luarii acestei masuri, incalcarea dispozitiilor prevazute la art 28 din lege nu poate fi asimilata faptei prevazuta de art 138 llt d din aceeasi lege.
Antrenarea raspunderii patrimoniale a fostului administrator al societatii debitoare in conditiile art 138 alin 1 lit a, d si e din legea 85/2006, nu poate fi atrasa, nefiind indeplinita nici cerinta existentei raportului de cauzalitate intre fapta administratorului si prejudiciul creat.
Reclamantul nu a solicitat incuviintarea de probe in dovedirea faptelor prevazute de art 138 alin 1 lit a, d si e din lege, iar din raportul lichidatorului judiciar rezulta ca acesta nu a intrat in posesia actelor contabile ale societatii, situatie ce nu se circumscrie in prevederile art 138 alin 1 lit a, d si e din lege, pentru ca nu s-a dovedit ca a folosit in interes personal bunurile apartinand societatii debitoare, a tinut o contabilitate fictiva sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, a ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Sustinerile reclamantului au un caracter pur formal si nu au fost dovedite pe parcursul procedurii, simpla invocare a dispozitiilor art 138 din lege nu conduce automat la atragerea raspunderii patrimoniale, in situatia in care nu s-a facut dovada intrunirii cumulative a conditiilor pentru atragerea raspunderii patrimoniale.
Nici Îndeplinirea condiției ce vizează legătura de cauzalitate dintre faptele imputate pârâtului și prejudiciul adus creditorilor nu a fost dovedita, lichidatorul considerand evidentă această legătură de cauzalitate, fără Însă a o dovedi.
Nefiind dovedite elementele răspunderii civile delictuale, nu poate fi antrenata raspunderea administratorului statutar, nefiind suficientă simpla afirmație cu privire la săvârșirea faptelor ilicite pentru a se angaja răspunderea patrimonială, reclamantul trebuind a face dovada celor afirmate.
Mai mult decat atat, raspunderea civila in temeiul art. 138 din legea 85/2006 este partiala, deoarece legiuitorul vorbeste despre obligatia de plata a unei parti din pasivul averii debitorului, in timp ce acoperirea pagubei in cazul raspunderii civile delictuale de drept comun, intemeiata pe dispozitiile art. 998- 999 Cod Civil, este totala.
Tot sub aspectul casării are în vedere faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu este motivată, Întrucât instanța de fond se rezumă la a face trimitere la cele solicitate de lichidatorul judiciar În actiunea introductivă, fără a indica care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței În sensul adoptării poziției de admitere a cererii introductive și a cererii de intervenție, prin hotarârea atacata rezumandu-se doar la a reproduce sustinerile reclamantului, fara ca acestea sa fie coroborate cu eventualele probe administrate in dosarul de fond.
In ceea ce priveste motivele de modificare, arată recurentul că lichidatorul judiciar, se rezumă În general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii În condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, fără să arate În concret care sunt faptele care se încadresază În aceste dispoziții, În ceea ce îl privește. Lichidatorul judiciar nu numai că nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cel prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane În temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Instanța trebuie să retină că insolvența a fost determinată În tot sau În parte de fapta ilicită a persoanei Împotriva căreia este exercitată actiunea În răspundere civilă.
Raportul cauzal trebuie să existe Între vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și să fie dovedit În conformitate cu dispozițiile art. 1169 - 1170 cod civil și starea de insolvență a debitorului, În sensul că, prin săvârșirea unei asemenea fapte, debitorul a ajuns În imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile. Din cererea formulată, așa cum s-a menționat mai sus, nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de pârât și starea de insolvență a debitoarei.
Apreciez că nu sunt întrunite condițiile răspunderii prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, Întrucât administratorul societății nu a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice În folosul propriu sau În cel al unei alte persoane.
Astfel, la data de_ pentru a obține un credit ce urma a fi folosit În cadrul societății, a Încheiat cu împrumutătorul S.C. CAPA FINANCE IFN S.A.
Contractul de Împrumut nr. 47995150 prin care a obținut un Împrumut la nivelul sumei de 12.000 EURO, bani ce au folosiți pentru bunul mers al activității societății.
Acest Împrumut a fost garantat conform Contractului de garanție personală ipotecară autentificat de BNP Corpadea sub nr. 5320/_, cu imobilul situat În B. M., str. B., nr. 6A111, județul Maramureș, proprietatea personală a pârâtului și a sotiei sale P. M. .
La data de_, impreuna cu sotia sa a hotărât restituirea Împrumutul acordat, sens În care a achitat lrnprumutătorului suma de 39.827,35 lei RON, conform Foii de vărsământ eliberată de Raiffeisen Bank, Agenția Aurora B. M., astfel că sumele de bani provenite din vânzarea bunurilor societății și Încasările primite au fost toate canalizate spre achitarea acestui Împrumut, pârâtul, in calitate de administrator al societății nefiind beneficiarul acestor sume și nefolosind creditele persoanei juridice În folosul propriu al pârâtului, apreciind ca este mai important sa stingă o datorie care in cazul in care nu ar fi fost achitata ar fi generat debite suplimentare si penalitati.
De asemenea, nici nu a ținut o contabilitate fictivă si nici nu a făcut să dispară unele documente contabile, În condițiile În care prin chiar actiunea introductivă administratorul judiciar a arătat că a predat documentele solicitate În vederea efectuării verificărilor necesare.
Nici imprejurarea ca ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori ar fi marit in mod fictiv pasivul acesteia nu poate fi retinut, in conditiile in care din documentele depuse reiese cu claritate care a fost destinatia sumelor de bani. adica tot in interesul societatii.
2. Un alt aspect care trebuie subliniat este cel privind existenta unor datorii fată de societatea debitoare, provenind de la furnizori și parteneri
comerciali ai acesteia, care puteau și pot fi În continuare valorificate de către Iichidator pentru satisfacerea creanțelor, cu minime eforturi (privind adresele debitorilor, date de identificare, etc.), aspect recunoscut chiar de către lichidatorul judiciar În actiunea introductivă.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere subsidiară, care se va angaja doar În situațiile În care pasivul nu poate fi acoperit din valorificarea patrimoniului societății debitoare.
In același sens sunt și opiniile exprimate În literatura de specialitate, unde se arată:
"Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitorului În situatia În care averea acestuia nu satisface toate creantele debitorilor.
In acest sens s-a pronunțat literatura juridică În materie, respectiv I. Adam, Codruț N. Savu În Lucrarea Legea procedurii insolventet. Comentarii și explicatii, Ed. C.H. Beck, B., 2006, pag. 759).
Or, atâta timp cât debitoarea are creanțe de recuperat, acestea trebuie valorificate cu Întâietate În vederea satisfacerii pasivului și doar În situația În care nu este posibil acest lucru să se antreneze răspunderea administratorului și doar pentru o parte din pasivul debitoarei aflată În procedura falimentului, conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Raportat la considerentele aratate mai sus, solicită a se admite recursul asa cum a fost formulat.
P. G. I.P.U.R.L. în calitate de lichidator judiciar al SC O. T. S. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în integralitate a sentinței civile recurate - f. 17-19.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prima problemă de drept dedusă judecății sub forma criticilor recurentului este aceea vizând motivarea deficitară a hotărârii judecătorești atacate.
La nivel teoretic, trebuie observat faptul că obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este rezultanta a două exigențe ce decurg din art. 6 par.
1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: pe de-o parte, acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței 1; pe de altă parte, art. 6 par. 1 impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Așa cum decurge din jurisprudența, Convenția impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul. Această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi Întotdeauna Înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților.
Pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenție. CEDO, în cadrul unui asemenea examen, va lua în considerare întinderea obligației de motivare conform legislației naționale, care poate varia în funcție de natura deciziei, în funcție de diversitatea argumentelor pe care le poate formula o parte în justiție și în funcție de diferențele care există între dispozițiile legale, cutumele și concepțiile doctrinare din statele semnatare ale Convenției în materie de motivare și redactare a deciziilor și hotărârilor judecătorești.
CEDO a admis că și o motivare sumară care s-a referit la toate argumentele invocate de părți corespunde exigențelor Convenției.
Aplicând aceste principii la speța de față se poate constata că sub aspectul elementelor decisive ale cauzei dedusă judecății motivarea instanței de fond este corectă și legală și ca atare motivul de recurs evocat de recurent nu se fondează.
În ceea ce privește dubla calitate pe care a avut-o administratorul judiciar, respectiv faptul că acesta era desemnat ca administrator judiciar atât pentru debitoarea în faliment O. T. S., cât și pentru creditoarea A. S. I. S., Curtea constată că, practic, recurentul invocă un eventual conflict de interese.
Or, pe de o parte, Curtea constată că recurentul nu a arătat care a fost vătămarea produsă și, pe de altă parte, că un astfel de conflict nici nu a existat, în condițiile în care creanța creditorului era stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
Pe fondul cauzei, Curtea constată, însă, întemeiat recursul formulat, din următoarele considerente:
În speță, recurentul a fost obligat să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei SC O. T. S., în cuantum de 34.856,98 lei, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.
Potrivit acestor dispoziții legale, în cazul în care, în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de
insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane;
au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Rezultă din dispozițiile legale citate anterior, că, pentru a fi admisibilă o astfel de acțiune, nu este suficient să se demonstreze existența vreuneia dintre ipotezele enumerate la art. 138 alin. 1 lit. a-g, ci mai este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre faptele săvârșite și ajungerea societății în stare de insolvență. În plus, ar mai fi necesară, potrivit acestui text de lege, ca persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, să fi fost identificate în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Or, în speță Curtea constată că, în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, aflat la filele 3-4 din dosarul de fond, administratorul judiciar al debitoarei SC O. T. S., P. G. I., a indicat drept cauze ale apariției stării de insolvență următoarele: scăderea vânzărilor determinată de criza economico-financiară, imposibilitatea acoperirii cheltuielilor aferente vânzărilor de mărfuri (transport, piese de schimb, telefoane, combustibili etc.) din sumele obținute din aplicarea adaosului comercial.
Prin urmare, Curtea constată că, pe lângă faptul că recurentul nu a fost indicat în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 ca fiind persoana responsabilă de apariția stării de insolvență, cauzele care au determinat apariția acesteia au fost indicate de către administratorul judiciar ca fiind cu totul altele decât cele arătate prin cererea formulată în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, acesta fiind un argument în plus pentru a se reține lipsa oricărui raport de cauzalitate între faptele imputate recurentului și intrarea în insolvență a societății.
Mai mult decât atât, a reținut instanța de fond că neînregistrarea în contabilitate a sumei rezultate din vânzarea în lunile ianuarie și februarie a anului 2008, a două autoturisme aparținând debitoarei denotă faptul că recurentul și-a însușit sumele rezultate din vânzarea acestora, deturnând astfel o parte din activul societății, reținând totodată că nu s-ar fi făcut dovada faptului că sumele rezultate din vânzare ar fi fost utilizate pentru achitarea împrumutului de 12.000 Euro.
Or, contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea constată că, din înscrisurile depuse la filele 11-25 din dosarul fondului, rezultă cu certitudine că recurentul a achitat suma de 39.827,35 lei, reprezentând împrumutul acordat societății de către SC Capa Finance IFN SA. Prin urmare, cu atât mai mult nu se poate reține în sarcina recurentului vreo culpă pentru intrarea societății în insolvență.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care îl va admite și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de P. O., împotriva sentinței civile nr. 4375/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de P. G. I. în calitate de lichidator judiciar al SC O. T. S., în contradictoriu cu pârâtul P. O. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, R. -R. D. | Judecător, L. U. | Judecător, M. D. |
G. , M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: N. B.
| ← Sentința civilă nr. 3175/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 2942/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
