Sentința civilă nr. 3175/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a7

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINTA CIVILA NR. 3175/2013

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Judecator sindic: D. M. D. Grefier A. Vlaic

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatorul SC C. V. SA și pe debitorul SC

B. &B. SA PRIN lichidator judiciar C. P. V., având ca obiect o contestație la tabelul suplimentar de creante al debitoarei aflata in faliment in forma generala.

Concluziile partilor si desfasurarea dezbaterilor au fost consemnate in incheierea de sedinta publica din data de_ si fac parte din aceasta hotarare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 6 august 2013, S.C. C. V. SA, a formulat contestație împotriva tabelului de creanțe al debitoarei SC B. & B. SA, solicitând admiterea contestației si înscrierea societății în tabelul de creanțe cu suma de 562.536,84 lei.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, în urma notificării administratorului judiciar, a constatat că creanța acesteia nu a fost înregistrata în tabelul de creanțe al debitoarei, pe motivul că nu s-ar regăsi în contabilitatea debitoarei.

S-a reținut, ca și Tribunalul Dolj că, în soluția pronunțata, facturile fiscale au fost emise eronat către SC ITINERA SA TORTONA - SUCURSALA C. - N. deoarece, contractual inițial a fost încheiat cu aceasta societate însă, în urma soluționării dosarului_ aflat pe rolul Tribunalului Dolj a reieșit că SC ITINERA SA TORTONA a vândut punctul de consum în cauză către SC B. & B. SA C. la data de_ .

Solicitarea de preluare a locului de consum, respectiv de către SC B. & B. SA C. s-a făcut începând cu data de_, perioadă în care SC B. & B. SA a consumat energie electrică pe numele SC ITINERA SA TORTONA.

Contestatoarea a precizat faptul că a facturat energia electrică consumată la acest punct de consum către SC ITINERA SA TORTONA, societate cu care avea contract pentru acel loc de consum, însa beneficiarul acestei energii a fost SC B. & B. SA C. .

S-a arătat că, din documentele transmise a rezultat fără tăgadă faptul că, SC B. & B. SA C. a preluat activitatea de la SC ITINERA SA TORTONA mai ales având în vedere că, prin solicitarea debitoarei de alimentare cu energie electrică, prin chestionarul depus, aceasta a menționat "preluare SC ITINERA SA".

Astfel, debitoarea a recunoscut faptul că de la data cumpărării, în 2007, a imobilului de la SC ITINERA SA TORTONA și până în 2008, când a solicitat preluarea locului de consum, aceasta a realizat consumul de la acel loc de consum.

Totodată, s-a menționat că, după emiterea avizului tehnic de racordare, SC B. & B. SA C. a refuzat să mai încheie contractul de furnizare a energiei electrice cu contestatoarea întrucât a sperat ca prin schimbarea furnizorului să nu mai achite consumul de energie electrică realizat la locul de consum din Filiași, b-dul Racoteanu nr. 216.

În ceea ce privește cererea formulată de C. V. SA împotriva SC ITINERA SA TORTONA și SC B.

& B. SA C., în dosarul nr._, contestatoarea a învederat că, în urma rejudecării dosarului de către Tribunalul Dolj s-a dispus ca dosarul_, care a rezultat în urma retrimiterii spre rejudecare, a fost disjuns, în sensul că la dosar a rămas doar cererea față de SC ITINERA SA TORTONA, iar cererea față de SC B. & B. SA C. a fost disjunsă, formându-se dosarul_ .

S-a mai învederat că, Tribunalul Dolj, față de cererea formulată în contradictoriu cu SC B. & B. SA C. în dosarul_, a dispus suspendarea acesteia în temeiul art. 36 din Legea 85/2006, iar față de cererea din dos._, în contradictoriu cu SC ITINERA SA TORTONA, Tribunalul Dolj a respins acțiunea față de aceasta pârâtă, reținând totodată faptul că "locul de consum din Filiași, b-dul Racoteanu nr. 216"; face obiectul contractului de locațiune nr. 8005 din_, contract încheiat între cealaltă pârâtă, respectiv SC B. &

B. SA aceasta "fiind proprietara stațiilor de asfalt din Filiași deținute până la_ de către SC ITINERA TORTONA-Sucursala București".

Totodată instanța a reținut faptul că aceste facturi sunt "eronate in ceea ce privește clientul".

În ceea ce privește transmiterea facturilor, contestatoarea a menționat că acestea au fost transmise prin intermediul Poștei Romane cu scrisoare simplă, nefiind înregistrate retururi.

Așa cum s-a menționat, și cu a rezultat și din documentele transmise, debitoarea a preluat stația de asfalt de la SC ITINERA TORTONA la data de_, realizând consum de energie electrică pe numele vechiului proprietar până în 2008, când a solicitat emiterea unui nou aviz tehnic de racordare prin preluarea instalației electrice respective

Faptul că preluarea locului de consum de către SC B. & B. SA C. s-a realizat încă din anul 2007 a rezultat și din apărările efectuate de către SC ITINERA TORTONA, fapt reținut și de către Tribunalul Dolj, aceasta făcând dovada transmiterii punctului de consum către SC B. & B. SA C., prin factura nr. 00073005 din data de_, factură în valoare de 2.103.970,58 lei.

La data de 23 septembrie 2013, C. P. V., în calitate de lichidator judiciar provizoriu al SC B. & B. S.A., a formulat întâmpinare față de contestația depusă de SC C. V. S.A., solicitând menținerea actului atacat, ca temeinic și legal.

În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că, contestația formulată de către SC C. V. SA este nedovedită.

În acest sens, lichidatorul judiciar a menționat faptul că, în îndeplinirea atribuțiilor sale de verificare a creanțelor, a constatat că petenta SC C. V. SA nu a depus în probațiune înscrisuri din care să reiasă că facturile care compun creanța sa au fost emise pentru un loc de consum aflat în posesia debitoarei cu orice titlu, lichidatorul judiciar transmițându-i o notificare prin care i-a adus la cunoștință lipsurile cererii sale de creanță și consecințele juridice ale acestora.

S-a arătat că, petenta a comunicat o adresă din care a reieșit că SC B. & B. SA nu înregistra sold la data intrării în faliment, motiv pentru care nu s-a înscris la masa credală, precum și o altă adresă în care a comunicat sentința pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu SC Itinera Tortona SA.

Astfel, lichidatorul judiciar a menționat faptul că, contestația formulată de SC C. V. SA suferă de aceleași lipsuri, respectiv contestatoarea nu a făcut dovada că facturile s-au emis pentru un loc unde consuma curentul debitoarea.

Astfel, s-a considerat că, creanței îi lipsește caracterul cert întrucât creanța nu a rezultat din înscrisuri care să îi poată fi opusă debitoarei. Facturile depuse în probațiune au fost emise altui consumator, locul de consum nefiind specificat în facturi.

În aceste condiții, având în vedere că creanța solicitată nu a fost înscrisă în evidențele contabile ale debitoarei, lichidatorul judiciar a arătat că nu poate considera că aceasta ar fi recunoscută de debitoare, iar acceptarea unei cereri de creanță nedovedite și înscrierea acesteia la masa credală ar duce la prejudicierea creditorilor care sunt titularii unor creanțe certe, lichide, exigibile și care au depus probe în susținerea cererilor formulate.

În acest sens s-a învederat că, sarcina probei aparține contestatoarei, conform art. 1169 cod civil 1865, iar contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a dovedi afirmațiile tăcute, lichidatorul solicitând respingerea contestației formulate de SC C. V. SA ca nedovedită.

Cu privire la susținerile contestatoarei, lichidatorul judiciar a arătat că, contestatoarea a invocat, în sprijinul pretențiilor sale, soluția pronunțată de către Tribunalul Gorj în dosar nr._, această hotărâre judecătorească nefiind pronunțată în contradictoriu cu debitoarea, având în vedere că, față de SC B. & B. SA, acțiunea a fost disjunsă.

Astfel, lichidatorul judiciar nu a putut accepta, ca temei al creanței contestatoarei, o hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu în care debitoarea nu a fost parte, o astfel de hotărâre judecătorească nefiind aptă să producă obligații în sarcina debitoarei.

Cu privire la faptul că, contestatoarea nu a dat nici un răspuns solicitării de preluare a locului de consum formulată de către SC B. & B. SA, lichidatorul judiciar a precizat că, având în vedere că contestatoarea a sesizat instanța în dosarul nr._ abia în_, la doi ani de la data la care debitoarea a formulat cererea de preluare a locului de consum, fără a depune nici un act din care să reiasă că a acceptat această cerere, acordul de voință nu s-a realizat, iar o ofertă formulată și neacceptată într-un termen rezonabil, nu este aptă de a produce efecte juridice.

S-a învederat că, din facturile depuse de contestatoare în probațiunea cererii, nu a reieșit care este locul de consum pentru a putea verifica dacă acesta este sau nu folosit de debitoare.

În acest sens, lichidatorul judiciar s solicitat contestatoarei, în faza verificării cererilor de creanță, să precizeze care este locul de consum pentru care au fost emise aceste facturi, însa aceasta nu a dat curs solicitării lichidatorului.

De asemenea, s-a precizat faptul că, contestatoarea a depus factura nr. 011/07 din_ prin care SC Itinera Tortona SA a vândut SC B. & B. SA două stații de asfalt fără a specifica locația fizică a acestora pentru a putea verifica dacă aceste stații au fost locul de consum pentru facturile emise de contestatoare.

Lichidatorul judiciar a arătat că, în cauză nu s-a putut reține ca probe împotriva debitoarei "apărările efectuare de SC Itinera Tortona " în dosarul soluționat de Tribunalul Gorj. Această hotărâre judecătorească nefiind pronunțată în contradictoriu cu debitoarea, față de care acțiunea a fost disjunsă și suspendată, astfel că nu îi putea crea obligații.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:

Judecatorul sindic considera in primul rand ca, pe calea procedurala a contestatiei la tabelul preliminar, nu este permisa o analiza de fond a unor raporturl contractuale, pentru a stabili daca se confirma sau nu o anumita stare de fapt si de drept invocata.

Judecatorul sindic, pe aceasta cale procedurala, doar verifica legalitatea masurii lichidatorului judiciar, raportat la actele depuse in sustinerea declaratiei de creanta si la sustinerile partilor in cauza in ceea ce priveste existenta sau inexistenta creantei suplimentare, certe, lichide si exigibile..

In speta, contestatoarea a depus odata cu declaratia de creanta (vol.IX declaratii de creanta suplimentare) doar un centralizator al unor facturi emise pentru servicii de furnizare energie electrica emise pentru un alt consumator decat debitoarea,respectiv pe numele SC ITINERA SA TORTONA.

Judecatorul sindic nu apreciaza ca intemeiata apararea formulata in cauza, referitoare la contabilitatea debitoarei, deoarece, debitoarea poate sa se prevaleze de aceasta doar atunci cand dovedeste fara dubiu ca este tinuta in conformitate cu legea, iar ca regula,, registrele comerciantului"; fac proba doar impotriva sa, cand se invoca de catre partea adversa.

Judecatorul sindic constata insa ca in speta nu s-a dovedit existenta unei creante certe, lichide si exigibile impotriiva debitoarei.

In acest sens se retine ca hotararea pronuntata in dosarul_ aflat pe rolul Tribunalului Dolj, nu este in contradictoriu cu debitoarea, astfel ca nu poate fi opusa acesteia.

Judecatorul sindic observa in subsidiar ca, daca contestatoarea a facturat energia electrică consumată la acel punct de consum către SC ITINERA SA TORTONA, deoarece aceasta era societatea cu care exista contract pentru acel loc de consum, obligatia de plata a consumului ii revine tot SC ITINERA SA TORTONA in baza contractului, deoarece obligatia de plata este generata in baza contractului nu a facturilor fiscale care sunt documente contabile.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTARASTE :

Respinge, ca nefondata, contestatia SC C. V. SA la tabelul suplimentar de creante al debitoarei SC B.

@B. SA.

Definitiva. Cu drept de recurs in 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica in data de_ .

Judecator sindic Grefier

D. M. D. A. Vlaic

4ex./DMD/2014

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3175/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței