Sentința civilă nr. 3550/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3550
Ședința publică din 31 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției a II - a Civilă
- judecător sindic
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la acțiunea, având ca obiect răspundere administrator, promovată de reclamantul P. G. I. , cu sediul social în
B. mare, B-dul B., nr. 25, et. 1, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS , cu sediul în B. M., str. George Coșbuc, nr. 14, ap. 14, județul M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI 4424262 în contradictoriu cu pârâtul B. G. , cu domiciliul în B. M., str. D. V., nr. 7, ap. 5, județul M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantei reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ ,_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul P. G.
, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS , a solicitat obligarea pârâtului B. G. la suportarea cu averea proprie a pasivului societății debitoare în cuantum de 3.823 lei.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 4567 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus intrarea debitorului în faliment în procedura simplificată.
În conformitate cu dispozitivul sentinței civile sus - menționate, instanța a dispus în temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, ca debitorul să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pentru ca lichidatorul judiciar să poată întocmi un raport amănunțit privind cauzele și
împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, în conformitate cu dispozițiile art. 59 din aceeași lege.
Debitorul/administratorul statuar al debitorului a fost notificat de către lichidatorul judiciar la sediul social al debitorului falit la data de_ și la domiciliul asociatului, la data de_, solicitându-i-se documentele și informațiile prevăzute de dispozițiile legii privind procedura insolvenței. Notificarea deschiderii procedurilor a fost publicată în cotidianul Glasul M. ului, ediția din data de_, de asemenea în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 10064 din_ .
Având în vedere că până la data formulării acțiunii nu s-a predat documentația completă prevăzută de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și nu s-a predat gestiunea, se consideră că asociatul nu s-a conformat dispozitivului sentinței civile de intrare în procedură simplificată de faliment, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și ale săvârșirii faptelor sancționate de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, art. 1 alin. 1, "Societățile comerciale/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare - dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității";, iar în art. 10 alin. 1 se arată "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective";.
Întrucât pârâtul nu a depus actele contabile și celelalte documente întocmite în cadrul activității SC SS, conform prevederilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, s-a formulat acțiunea în răspundere personală patrimonială a asociatului debitorului, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Conform datelor agentului economic estrase de lichidatorul judiciar de pe site-ul Ministerului Finanțelor, în ultimul bilanț depus care cuprinde indicatorii financiari aferenți anului 2001, debitorul are înregistrate active imobilizate în valoare totală de 81.779 lei și active circulante în valoare totală de 105.873 lei, din care 86.572 lei reprezintă stocuri (materiale, producție în curs de execuție, semifabricate, produse finite, mărfuri, etc.), 2.541 lei reprezintă disponibilități bănești, 3.007 lei reprezintă alte creanțe.
În aceste condiții, lichidatorul judiciar a fost în imposibilitate de a proceda la valorificarea bunurilor aparținând averii debitorului și de a formula acțiuni în pretenții în vederea recuperării creanțelor în scopul acoperirii, fie și în parte, a pasivului debitorului falit.
Având în vedere aceste aspecte, se consideră că, asociatul a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptul că a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, starea de insolvență i-ar fi imputabilă pentru faptul că a deturnat sau a ascuns activul societății și în această situație, pe lângă prevederile art. 138 alin. 1 lit. d, sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată.
La dosarul de faliment nr._ s-au înregistrat declarații de creanță în sumă de 3.823 lei, conform tabelului definitiv, cuprinzând creanțele împotriva averii debitorului, întocmit de către lichidatorul judiciar și înregistrat sub nr. 1935/_ și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 12706 din_ .
Pentru motivele de mai sus, s-a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la suportarea cu averea personală a pasivului societății comerciale falite SC SS, în cuantum de 3.823 lei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenței.
Pârâtul, legal citat, a depus după închiderea dezbaterilor întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4567/_, pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul T. ui M. în dosarul nr._, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată de insolvență a debitoarei SC SS .
În conformitate cu dispozițiile art. 35, 44 raportat la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, debitoarea a fost notificată să depună la dosarul de insolvență actele și informațiile apreciate de lichidator ca necesare cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în perioada suspectă.
Pârâtul, în calitate de administrator statutar al debitoarei, nu s-a conformat și nu a depus actele și nu a prezentat informațiile solicitate.
Judecătorul sindic apreciază că este incident cazul de atragere a răspunderii prevăzut de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Astfel, nedepunerea documentelor contabile creează prezumția inexistenței acestora, ori a faptului că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
De asemenea, judecătorul sindic apreciază că subzistă și cazul de atragere a răspunderii prevăzut de art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței câtă vreme lipsa documentelor contabile a împiedicat inventarierea patrimoniului debitoarei astfel că imposibilitatea de a verifica care a fost soarta bunurilor (în sens larg) identificate în ultimul bilanț
pe anul 2001 (f. 40) consolidează prezumția că pârâtul a deturnat sau a ascuns o parte din activul debitoarei.
Pasivul debitoarei aflată în insolvență este acela care rezultă din tabelul definitiv, adică suma de 3.823 lei.
Apărarea pârâtului nu poate fi primită câtă vreme avea posibilitatea, în condițiile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, să conteste creanța bugetară înscrisă în tabel.
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile specifice ale răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite acțiunea, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul P. G. I. , cu sediul social în B. mare, B-dul B., nr. 25, et. 1, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS , cu sediul în B. M., str. George Coșbuc, nr. 14, ap. 14, județul M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI 4424262, împotriva pârâtului B. G. , cu domiciliul în B. M., str. D. V., nr. 7, ap. 5, județul M. .
Obligă pe pârât să suporte pasivul debitoarei falite reprezentând creanțe declarate în faliment în cuantum de 3.823 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 31 Mai 2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
A. S.
A.
Ana C.
Red. AS/_
Tred. A.C. /07 Iunie 2013 - 4 ex.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS
Dosar nr._ /a1
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul P. G. I. , cu sediul social în B. mare, B-dul B., nr. 25, et. 1, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS , cu sediul în B. M., str. George Coșbuc, nr. 14, ap. 14, județul M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI 4424262, împotriva pârâtului B. G. , cu domiciliul în B. M., str. D. V., nr. 7, ap. 5, județul M. .
Obligă pe pârât să suporte pasivul debitoarei falite reprezentând creanțe declarate în faliment în cuantum de 3.823 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 31 Mai 2013.
PREȘEDINTE,
S.
← Decizia civilă nr. 432/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1131/2013. Răspundere organe de... → |
---|