Sentința civilă nr. 3680/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A Cod operator 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3680
Ședința publică din 5 iunie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: V. F. - Judecător sindic
GREFIER: D. H.
Pe rol este pronunțarea asupra cererii formulată de către reclamantul C.
I. de I. B. L., cu sediul în B. M., Bd. București, nr. 5/1, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A. -I. S., în contradictoriu cu pârâtul F. D. D., cu domiciliul în oraș seini, str. Sub Vii, nr. 28, județul
M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de_, când susținerile și concluziile părții prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când pronunțarea soluției a fost amânată pentru data de azi.
În urma deliberării, judecătorul sindic a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr. de mai sus, lichidatorul C. I. de I. B. L., a chemat în judecată pe pârâtul F.
D. D. administrator statutar al debitoarei SC A. -I. S., solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 18.438,00 lei.
În motivarea cererii se susține că pentru societatea debitoare s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă simplificată, prin încheierea civilă nr. 5683 din_ pronunțată în dosar nr._, urmare cererii lichidatorului C. I. de I. B. L., întrucât societatea era dizolvată în baza Legii nr. 31/1990 republicată.
Întrucât pârâtul nu a pus la dispoziția lichidatorului actele și documentele contabile ale debitoarei, nu a răspuns la notificările și rapoartele lichidatorului și nu a justificat modul de utilizare a activelor bilanțiere, răspunderea
personală a acestuia poate fi antrenată în temeiul dispozițiilor art. 138 al. 1 lit. d și e, din Legea 85/2006.
Pârâtul, deși a fost legal citat pentru termenul de judecată din_, nu s-a prezentat în instanță, și nici pentru termenul de judecată din data de_ când a fost citat cu mențiunea "personal la interogator";.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a încuviințat interogatoriul pârâtului, dar acesta nu a fost administrat.
Examinând cererea care este scutită de taxă de timbru prin prisma probelor și actelor de la dosar, precum și a dispozițiilor incidente în materie, judecătorul - sindic constată următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. 5683 din_ pronunțată în dosar nr. _
, înregistrat pe rolul T. ui M. judecătorul - sindic a admis cererea formulată de lichidatorul C. I. de I. B. L. dispunând deschiderea procedurii simplificate și intrarea direct în faliment a debitoarei SC
A. -I. S.,
respectiv desemnarea lichidatorului judiciar în persoana C. I. de I. B. L. .
Cu toate că societatea debitoare a fost notificată de către lichidator pentru a depune documentele și actele contabile prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea nr. 85/2006 acestea nu au fost predate de către pârât.
Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de I.
, iar pârâtul a fost notificat la adresa de domiciliu.
În dosarul de faliment s-au înregistrat două declarații de creanță din partea creditorilor Administrația Finanțelor Publice B. M. - pentru suma de
18.326 lei și Inspectoratul Teritorial de Muncă M. pentru suma de 112 lei, sume înscrise în tabelul definitiv al creanțelor asupra averii debitoarei depus la fila 22 din dosar, valoarea totală a creanțelor fiind de 18.438 lei.
Având în vedere situația prezentată mai sus, respectiv refuzul de a depune actele și documentele contabile ale debitoarei, se naște prezumția că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, fapte ce sunt prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) și e) din Legea privind procedura insolvenței.
Din faptul că societatea a ajuns să fie declarată în faliment rezultă că administratorul acesteia nu a depus diligențele necesare în vederea îndeplinirii îndatoririlor impuse de lege și de actul constitutiv, încălcând în acest sens și legile fiscale, neachitându-și obligațiile către bugetul de stat.
Societatea comercială încredințează administratorului organizarea și gestionarea activității sale, pe baza unor obiective și criterii de performanță profesională, reprezentarea sa în raporturile cu terții purtând răspunderea pentru modul în care se înfăptuiesc actele de administrare ale societății, administratorul fiind obligat să-și folosească întreaga capacitate de muncă în interesul acesteia, comportându-se ca un bun comerciant.
Cu privire la raportul de cauzalitate acesta rezultă din formularea art.
138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia răspund patrimonial membrii organelor de conducere care au cauzat ajungerea societății în încetare de plăți prin una din faptele enumerate expres în acest text. Astfel, dispozițiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sugerează existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului, dar și de creditorii acestuia.
În practica judiciară s-a apreciat că expresia "au cauzat starea de insolvență"; are semnificația că faptele enumerate nu trebuie să constituie cauze exclusive ale insolvenței debitorului, ci să aibă o funcție contributivă, susceptibilă de a se conjuga cu alte împrejurări sau acțiuni umane de a se produce rezultatul insolvenței. Având în vedere că, potrivit teoriei și practicii judiciare, în dreptul civil și comercial operează două reguli, respectiv răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă, iar a doua indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului, și nu de gravitatea vinovăției.
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 "faptele ilicite atrag și răpunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea";.
Din probele administrate în cauză reiese că pârâtul nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și situația bunurilor ce constituie patrimoniul debitoarei în vederea valorificării lor în procedură, pentru acoperirea creanțelor. Totodată, lipsa nejustificată pentru a răspunde la interogatoriu a fost apreciată de către judecătorul sindic în conformitate cu art. 225 Cod procedură civilă ca un început de dovadă împotriva pârâtului care permite prezumarea săvârșirii faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 materializată în aceea că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia și a legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență în care a intrat societatea pe care a administrat-o.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 138 al. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic va admite cererea, cu consecința obligării pârâtului să suporte cu patrimoniul propriu pasivul societății debitoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamantul C. I. de I.
B. L., cu sediul în B. M., Bd. București, nr. 5/1, în calitate de lichidator
judiciar al debitoarei SC A. -I. S., în contradictoriu cu pârâtul F. D. D.
, cu domiciliul în oraș S., str. Sub Vii, nr. 28, județul M. și în consecință :
Obligă pe pârâtul F. D. D. să suporte cu patrimoniul propriu pasivul societății debitoare SC A. -I. S., până la concurența sumei de 18.438 lei.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi_ .
Președinte G. ier
V. F. D. H.
Red. M.H. - _
T.red. D.H. - _
4 ex.
← Decizia civilă nr. 593/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 5673/2013. Răspundere organe de... → |
---|